ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2644/2006

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 191 din 3

iunie 2005, Tribunalul Harghita, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe

inculpatul L.G., la 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea executării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiuni de omor.

S-a computat din pedeapsă din

pedeapsă durata arestului preventiv de la 1 ianuarie 2005 la zi și s-au aplicat

dispozițiile art. 71 și 64 C. pen.

Conform art. 10 alin. (1) lit. h) și

art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal

împotriva inculpatului pentru infracțiunea de lovire în urma retragerii

plângerii prealabile a părții vătămate A.Z.

Conform art. 346 C. proc. pen., și art.

14 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 12.500.000 lei daune materiale

și 250.000.000 daune morale către părțile civile A.A. și A.A.

Conform art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea și distrugerea corpurilor delicte ridicate de la

inculpat.

Inculpatul și partea vătămată A.Z.

au fost obligați fiecare la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, în noaptea de 31 decembrie 2004, în centrul satului

Comănești, jud. Harghita un grup de tineri între care victima A.L. au celebrat

revelionul, după care s-au îndreptat spre case trecând prin fața locuinței

inculpatului. Victima s-a oprit și a aruncat petarde în curtea casei

inculpatului care a care a ieșit vădit deranjat și a certat victima. Apoi

victima și fratele acesteia A.Z. au pătruns în curtea inculpatului unde s-au

manifestat gălăgios. Inculpatul a ieșit din nou din casă, de această dată

înarmată cu un cuțit lovind în victimă și partea vătămată A.Z.

Victima a fost lovită cu cuțitul în

partea superioară a brațului stâng unde a suferit o plagă împunsă tăiată a

arterei brahiale urmată de o hemoragie externă masivă care i-a provocat o

anemie acută ce a determinat moartea victimei.

Instanța a reținut că inculpatul s-a

apărat, în sensul că s-a aflat în stare de legitimă apărare, întrucât victima a

pătruns pe timp de noapte prin forță în curtea locuinței sale după ce în

prealabil aruncase cu petarde în curtea lui.

Instanța a respins apărarea

inculpatului ca nefondată.

A motivat că susținerile

inculpatului sunt doar în parte întemeiate;

Rămâne dovedită doar împrejurarea că

victima a aruncat cu petarde în curtea inculpatului dar că nu există proba în

sensul că susținerile acestuia că ar fi fost atacat în curte de victimă și

fratele acestuia A.Z. astfel că inculpatul nu s-ar fi aflat în stare de

legitimă apărare. Instanța a mai reținut că după ce victima a părăsit curtea, A.Z.

a provocat distrugeri în curtea inculpatului ceea ce nu are relevanță pentru

starea de legitimă apărare.

Instanța a mai motivat că acțiunile

victimei și ale fratelui acesteia A.Z. care au precedat reacția violentă a

inculpatului au provocat o tulburare puternică în psihicul acestuia astfel că

în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la

circumstanța atenuantă legală a scuzei provocări.

Instanța a mai motivat că A.Z. și-a

retras plângerea prealabilă împotriva inculpatului pentru infracțiunea de

lovire, motiv pentru care a încetat procesul penal pentru această infracțiune.

Prin decizia penală nr. 166/A/2005,

Curtea de Apel Târgu Mureș a respins, ca nefondate, apelurile inculpatului L.G.

și părților civile A.A. și A.A.

Instanța de apel a motivat că art. 44

alin. (2) C. pen., instituie o prezumție legală de legitimă apărare care poate

fi răsturnată prin probe.

A reținut că din declarațiile

inculpatului, ale părții vătămate A.Z., ale martorilor L.V. și M.G. rezultă că

victima și fratele ei au intrat neînarmați în curtea inculpatului pentru a

întreba de martora L.V., l-a lovit pe A.L. iar inculpatul a lovit cu cuțitul în

victimă care a părăsit imediat curtea după care a decedat la scurt timp.

Instanța de apel a mai motivat că inculpatul a lovit cu cuțitul și spre A.Z.

care s-a apărat cu o mătură fiind tăiat superficial la mâini.

Instanța de apel a mai motivat că

inculpatul nu a acționat în condițiile art. 44 alin. (2) C. pen., respectiv

pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust împotriva sa, a

altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana

sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

Curtea de apel a mai motivat că nu

sunt întrunite nici condițiile art. 44 alin. (3) cu privire la depășirea

limitei unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului din cauza unui

tulburări sau temeri.

În ce privește apelurile părților

civile instanța de apel a motivat că nu sunt fondate întrucât cuantumul

despăgubirilor a fost corect evaluat în raport de starea de provocare în care a

fost adus inculpatul prin acțiunile victimei.

Împotriva deciziei au declarat

recurs inculpatul și părțile civile.

Inculpatul critică hotărârile pentru

greșita condamnare prin reținerea unei situații de fapt incorectă care nu

relevă împrejurări ce se constituie într-o cauză care înlătură caracterul penal

al faptei, legitima apărare, motiv de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

18 C. proc. pen. Mai critică hotărârile pentru modul de rezolvare a laturii

civile prin ignorarea împrejurării că în cauză s-a reținut în favoarea

inculpatului scuza provocării ceea ce ar fi impus reducerea proporțională a

despăgubirilor acordate părților civile.

Părțile civile au criticat

hotărârile pronunțate pentru volumul despăgubirilor ce le-u fost acordate, pe

care le consideră reduce în raport de situația reală.

Recursul inculpatului este fondat

pentru următoarele motive.

Potrivit art. 44 alin. (2)

1

C. pen., „se prezumă că este în legitimă apărare și acela care săvârșește fapta

pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență,

viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuință, încăpere,

dependință sau un loc împrejmuit sau delimitat prin semne de marcare”.

După cum rezultă din cuprinsul

titlului citat legea instituie o prezumție relativă potrivit căreia este

recunoscut ca fiind în stare de legitimă apărare și acela care săvârșește fapta

pentru a respinge pătrunderea fără drept, a unei persoane prin violență,

efracție sau alte mijloace asemănătoare într-o locuință, încăpere, loc

împrejmuit.

Caracterul relativ al prezumției

derivă din definiția legitimei apărări, cauză care înlătură caracterul penal al

faptei, cuprinsă în alin. (2) al art. 44 C. pen., potrivit căreia: „este în

legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac

material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau

împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau

drepturile celui atacat în interesul obștesc”.

Din examinarea textului rezultă că

ceea ce caracterizează esențial legitima apărare este pe de o parte

direct, imediat și injust îndreptat împotriva unei persoane sau unui interes

obștesc, iar pe de altă parte

drepturile celui atacat și pentru interesul obștesc. Este în logica firească că

cei doi termeni, atacul și pericolul grav sunt în relație directă și

condiționată.

Analiza sistematică a textelor celor

două alineate relevă că ceea ce adaugă alin. (2

1

) din art. 44 C.

pen. (introdus prin Legea nr. 169/2002 și modificat, neesențial prin Legea nr. 247/2005),

este prezumția că există atac material, direct, imediat și injust când fapta susceptibilă

de legitimă apărare este menită a respinge pătrunderea fără drept a unei

persoane prin violență, efracție, viclenie într-o locuință, dependință, adică

în spațiul intim în care orice persoană au dreptul să se simtă protejat și în

siguranță. Prezumția asimilează prin urmare atacul material, direct, imediat și

injust cu pătrunderea fără drept prin violență în spațiul locuinței, a

domiciliului.

Așa fiind, pentru reținerea

legitimei apărări în situația prevăzută de alin. (2

1

)

al art.

44 C. pen., se prezumă că este îndreptățit, „să săvârșească fapta” cel care acționează

pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență,

viclenie, efracție într-o locuință, încăpere, dependință dacă și numai dacă

prin pătrunderea violentă se pune în pericol grav persoana sau drepturile celui

atacat ori interesul obștesc.

Prin urmare amenințarea cu pericolul

grav trebuie demonstrată.

Or, în cauză deși din procesul

verbal de cercetare la fața locului, rezultă că victima și fratele ei A.Z. au

pătruns în curtea inculpatului prin distrugerea porții în proporție de 30 % și

scoaterea ei din balamale nu s-a dovedit că cei doi agresori, victima și

fratele ei mai prezentau un pericol grav pentru inculpat din moment ce au rămas

în curte fără a avea asupra lor arme sau obiecte contondente situați în care ar

fi îndrituit concluzia că intenționează să-l atace pe inculpat sau familia lui

care se afla în casă. Prin urmare nu sunt întrunite condițiile legitimei

apărări prevăzute de art. 44 alin. (2

1

) C. pen.

Acțiunile victimei și ale lui A.Z.

de a pătrunde violent în curte inculpatului după ce inițial i-au aruncat

petarde în curte, reprezintă acte de provocare care au creat o puternică

tulburare în psihicul inculpatului astfel că în mod corect instanțele au reținut

că acesta a comis fapta în condițiile art. 73 lit. b) C. pen.

Instanțele nu au dat însă suficientă

eficiență acestei circumstanțe atenuante legale și au aplicat o pedeapsă prea

aspră.

În raport de împrejurările că

inculpatul este o persoană vârstnică, pensionar care n-a mai comis fapte

penale, de grava provocare din partea victimei și fratelui ei, Curtea apreciază

că pentru realizarea scopului pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen., este

suficientă o pedeapsă principală de 4 ani închisoare.

Referitor la părțile civile care

critică hotărârile pentru greșita rezolvare a laturii civile prin acordarea

unor despăgubiri reduse decât au cerut acestea, acesta nu este fondat.

Instanțele au făcut o corectă

aplicare a prevederilor art. 998 C. civ. Au acordat despăgubiri în raport de

consecințele faptelor inculpatului, ținând cont și de constituția victimei de

declanșarea acestuia, reducând proporțional cuantumul despăgubirilor în raport

cu provocarea.

În raport de aceste considerente nici

recursul inculpatului care a cerut o reducere a cuantumului despăgubirilor nu

este fondat.

Prin urmare, Înalta Curte, în baza art.

385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., văzând și prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., va admite recursul inculpatului L.G., va casa decizia

penală nr. 166 din 11 noiembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, va reduce

pedeapsa de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare și va menține celelalte

dispoziții. Va respinge recursul părților civile pe care le va obliga la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul L.G.

Casează decizia penală nr. 166/ A

din 11 noiembrie 2005 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală, și în parte

sentința penală nr. 191 din 3 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Harghita, și

rejudecând:

Reduce pedeapsa aplicată

inculpatului L.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., și art. 76 alin. (2) C. pen., de la 6 ani

închisoare la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Respinge recursul declarat de

părțile civile A.A. și A.A., ca nefondat.

Obligă recurentele părți civile la

câte 60 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27

aprilie 2006.