ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2644/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 191 din 3 iunie 2005, Tribunalul Harghita, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul L.G., la 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea executării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiuni de omor. S-a computat din pedeapsă din pedeapsă durata arestului preventiv de la 1 ianuarie 2005 la zi și s-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen. Conform art. 10 alin. (1) lit. h) și art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului pentru infracțiunea de lovire în urma retragerii plângerii prealabile a părții vătămate A.Z.

Conform art. 346 C. proc. pen., și art. 14 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 12.500.000 lei daune materiale și 250.000.000 daune morale către părțile civile A.A. și A.A. Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea și distrugerea corpurilor delicte ridicate de la inculpat. Inculpatul și partea vătămată A.Z. au fost obligați fiecare la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în noaptea de 31 decembrie 2004, în centrul satului Comănești, jud. Harghita un grup de tineri între care victima A.L. au celebrat revelionul, după care s-au îndreptat spre case trecând prin fața locuinței inculpatului. Victima s-a oprit și a aruncat petarde în curtea casei inculpatului care a care a ieșit vădit deranjat și a certat victima.

Apoi victima și fratele acesteia A.Z. au pătruns în curtea inculpatului unde s-au manifestat gălăgios. Inculpatul a ieșit din nou din casă, de această dată înarmată cu un cuțit lovind în victimă și partea vătămată A.Z. Victima a fost lovită cu cuțitul în partea superioară a brațului stâng unde a suferit o plagă împunsă tăiată a arterei brahiale urmată de o hemoragie externă masivă care i-a provocat o anemie acută ce a determinat moartea victimei. Instanța a reținut că inculpatul s-a apărat, în sensul că s-a aflat în stare de legitimă apărare, întrucât victima a pătruns pe timp de noapte prin forță în curtea locuinței sale după ce în prealabil aruncase cu petarde în curtea lui. Instanța a respins apărarea inculpatului ca nefondată.

A motivat că susținerile inculpatului sunt doar în parte întemeiate; Rămâne dovedită doar împrejurarea că victima a aruncat cu petarde în curtea inculpatului dar că nu există proba în sensul că susținerile acestuia că ar fi fost atacat în curte de victimă și fratele acestuia A.Z. astfel că inculpatul nu s-ar fi aflat în stare de legitimă apărare. Instanța a mai reținut că după ce victima a părăsit curtea, A.Z. a provocat distrugeri în curtea inculpatului ceea ce nu are relevanță pentru starea de legitimă apărare. Instanța a mai motivat că acțiunile victimei și ale fratelui acesteia A.Z. care au precedat reacția violentă a inculpatului au provocat o tulburare puternică în psihicul acestuia astfel că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la circumstanța atenuantă legală a scuzei provocări.

Instanța a mai motivat că A.Z. și-a retras plângerea prealabilă împotriva inculpatului pentru infracțiunea de lovire, motiv pentru care a încetat procesul penal pentru această infracțiune. Prin decizia penală nr. 166/A/2005, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins, ca nefondate, apelurile inculpatului L.G. și părților civile A.A. și A.A. Instanța de apel a motivat că art. 44 alin. (2) C. pen., instituie o prezumție legală de legitimă apărare care poate fi răsturnată prin probe. A reținut că din declarațiile inculpatului, ale părții vătămate A.Z., ale martorilor L.V. și M.G. rezultă că victima și fratele ei au intrat neînarmați în curtea inculpatului pentru a întreba de martora L.V., l-a lovit pe A.L.

iar inculpatul a lovit cu cuțitul în victimă care a părăsit imediat curtea după care a decedat la scurt timp. Instanța de apel a mai motivat că inculpatul a lovit cu cuțitul și spre A.Z. care s-a apărat cu o mătură fiind tăiat superficial la mâini. Instanța de apel a mai motivat că inculpatul nu a acționat în condițiile art. 44 alin. (2) C. pen., respectiv pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc. Curtea de apel a mai motivat că nu sunt întrunite nici condițiile art. 44 alin. (3) cu privire la depășirea limitei unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului din cauza unui tulburări sau temeri.

În ce privește apelurile părților civile instanța de apel a motivat că nu sunt fondate întrucât cuantumul despăgubirilor a fost corect evaluat în raport de starea de provocare în care a fost adus inculpatul prin acțiunile victimei. Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul și părțile civile. Inculpatul critică hotărârile pentru greșita condamnare prin reținerea unei situații de fapt incorectă care nu relevă împrejurări ce se constituie într-o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, legitima apărare, motiv de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Mai critică hotărârile pentru modul de rezolvare a laturii civile prin ignorarea împrejurării că în cauză s-a reținut în favoarea inculpatului scuza provocării ceea ce ar fi impus reducerea proporțională a despăgubirilor acordate părților civile.

Părțile civile au criticat hotărârile pronunțate pentru volumul despăgubirilor ce le-u fost acordate, pe care le consideră reduce în raport de situația reală. Recursul inculpatului este fondat pentru următoarele motive. Potrivit art. 44 alin. (2) 1 C. pen., „se prezumă că este în legitimă apărare și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuință, încăpere, dependință sau un loc împrejmuit sau delimitat prin semne de marcare”. După cum rezultă din cuprinsul titlului citat legea instituie o prezumție relativă potrivit căreia este recunoscut ca fiind în stare de legitimă apărare și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept, a unei persoane prin violență, efracție sau alte mijloace asemănătoare într-o locuință, încăpere, loc împrejmuit.

Caracterul relativ al prezumției derivă din definiția legitimei apărări, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, cuprinsă în alin. (2) al art. 44 C. pen., potrivit căreia: „este în legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat în interesul obștesc”. Din examinarea textului rezultă că ceea ce caracterizează esențial legitima apărare este pe de o parte 1. existența unui atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva unei persoane sau unui interes obștesc, iar pe de altă parte 2. pericolul grav persoana sau drepturile celui atacat și pentru interesul obștesc.

Este în logica firească că cei doi termeni, atacul și pericolul grav sunt în relație directă și condiționată. Analiza sistematică a textelor celor două alineate relevă că ceea ce adaugă alin. (2 1 ) din art. 44 C. pen. (introdus prin Legea nr. 169/2002 și modificat, neesențial prin Legea nr. 247/2005), este prezumția că există atac material, direct, imediat și injust când fapta susceptibilă de legitimă apărare este menită a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, efracție, viclenie într-o locuință, dependință, adică în spațiul intim în care orice persoană au dreptul să se simtă protejat și în siguranță. Prezumția asimilează prin urmare atacul material, direct, imediat și injust cu pătrunderea fără drept prin violență în spațiul locuinței, a domiciliului.

Așa fiind, pentru reținerea legitimei apărări în situația prevăzută de alin. (2 1 ) al art. 44 C. pen., se prezumă că este îndreptățit, „să săvârșească fapta” cel care acționează pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție într-o locuință, încăpere, dependință dacă și numai dacă prin pătrunderea violentă se pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc. Prin urmare amenințarea cu pericolul grav trebuie demonstrată. Or, în cauză deși din procesul verbal de cercetare la fața locului, rezultă că victima și fratele ei A.Z.

au pătruns în curtea inculpatului prin distrugerea porții în proporție de 30 % și scoaterea ei din balamale nu s-a dovedit că cei doi agresori, victima și fratele ei mai prezentau un pericol grav pentru inculpat din moment ce au rămas în curte fără a avea asupra lor arme sau obiecte contondente situați în care ar fi îndrituit concluzia că intenționează să-l atace pe inculpat sau familia lui care se afla în casă. Prin urmare nu sunt întrunite condițiile legitimei apărări prevăzute de art. 44 alin. (2 1 ) C. pen. Acțiunile victimei și ale lui A.Z. de a pătrunde violent în curte inculpatului după ce inițial i-au aruncat petarde în curte, reprezintă acte de provocare care au creat o puternică tulburare în psihicul inculpatului astfel că în mod corect instanțele au reținut că acesta a comis fapta în condițiile art. 73 lit. b) C. pen.

Instanțele nu au dat însă suficientă eficiență acestei circumstanțe atenuante legale și au aplicat o pedeapsă prea aspră. În raport de împrejurările că inculpatul este o persoană vârstnică, pensionar care n-a mai comis fapte penale, de grava provocare din partea victimei și fratelui ei, Curtea apreciază că pentru realizarea scopului pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen., este suficientă o pedeapsă principală de 4 ani închisoare. Referitor la părțile civile care critică hotărârile pentru greșita rezolvare a laturii civile prin acordarea unor despăgubiri reduse decât au cerut acestea, acesta nu este fondat. Instanțele au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 998 C. civ. Au acordat despăgubiri în raport de consecințele faptelor inculpatului, ținând cont și de constituția victimei de declanșarea acestuia, reducând proporțional cuantumul despăgubirilor în raport cu provocarea.

În raport de aceste considerente nici recursul inculpatului care a cerut o reducere a cuantumului despăgubirilor nu este fondat. Prin urmare, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., văzând și prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., va admite recursul inculpatului L.G., va casa decizia penală nr. 166 din 11 noiembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, va reduce pedeapsa de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare și va menține celelalte dispoziții. Va respinge recursul părților civile pe care le va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul L.G. Casează decizia penală nr. 166/ A din 11 noiembrie 2005 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală, și în parte sentința penală nr. 191 din 3 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Harghita, și rejudecând: Reduce pedeapsa aplicată inculpatului L.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., și art. 76 alin. (2) C. pen., de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Respinge recursul declarat de părțile civile A.A. și A.A., ca nefondat. Obligă recurentele părți civile la câte 60 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2006.