ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1093/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ la data de 14 iunie 2005, reclamantul G.A. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Călărași, să se

dispună anularea hotărârii nr. 2672 din 23 octombrie 2003, prin care i s-a

respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor

Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat, în esență, că se consideră îndreptățit să beneficieze de drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece, ca urmare a Tratatului româno-bulgar

din septembrie 1940, familia sa a fost strămutată de pe teritoriul cedat

Bulgariei, stabilindu-se în România, în județul Constanța, unde reclamantul s-a

născut la 24 ianuarie 1943. Arată că pârâta a refuzat recunoașterea drepturilor

invocate, pe considerentul că reclamantul nu era născut în momentul strămutării

părinților săi.

Prin sentința nr. 1474 din 14

septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

a respins acțiunea reclamantului G.A., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța în acest sens,

instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că

reclamantul s-a născut la data de 24 ianuarie 1943, în comuna Canlia, județul

Constanța, fără a se face dovada că a fost strămutat, împreună cu părinții, ca

urmare a Tratatului româno-bulgar din septembrie 1940.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul G.A., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurentul susține că este îndreptățit

să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/200, chiar dacă s-a

născut după data strămutării părinților săi, ca urmare a aplicării Tratatului

româno-bulgar din septembrie 1940.

Examinându-se sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat,

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost

strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau a

fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice,

precum și persoanele care au fost expulzate sau refugiate, ori cele care au

făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Totodată, prin art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se

prevede că dovada situațiilor la care se referă ordonanța menționată, se face

cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta

nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Din interpretarea prevederilor O.G. nr.

105/1999, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării, îl constituie

acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de

persoanele persecutate, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțelese atât persoanele

care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au

îndurat persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate

consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

În cauză, instanța de fond era

datoare să administreze suficiente probe pentru a clarifica împrejurările în

care părinții reclamantului se aflau pe teritoriul României în momentul

nașterii acestuia, inclusiv motivele care au determinat părăsirea localității

de domiciliu.

Rezultă că instanța de fond a

pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, urmând ca recursul declarat să

fie admis, trimițându-se cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

La rejudecarea cauzei, urmează ca,

alături de declarațiile martorilor M.F. și L.I., să fie adăugate și alte

mijloace de probă care să permită pronunțarea unei hotărâri temeinice,

stabilindu-se dacă reclamanta îndeplinește sau nu condițiile prevăzute de Legea

nr. 189/2000, pentru a putea beneficia de drepturile stabilite prin acest act

normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de G.A.

împotriva sentinței civile nr. 1474 din 14 septembrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 martie 2006.