ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 116/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 116/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data
de 4 mai 2005, reclamantul B.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa
Județeană de Pensii Constanța, anularea hotărârii nr. 25967 din 18 martie 2005,
emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al
Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din
motive etnice, fiind născut în timpul strămutării părinților săi, din Bulgaria,
în România, ca urmare a aplicării Tratatului de la Craiova, din 1940.
În considerarea dispozițiilor art. 7
alin. (4) din Legea nr. 189/2000, prin sentința civilă nr. 313/CA din 10 iunie
2005, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ, inițial
învestit, a declinat competența de soluționarea a cauzei, în favoarea Curții de
Apel Constanța.
Judecând în fond pricina în primă
instanță, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,
precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat
sentința civilă nr. 288/CA din 1 septembrie 2005, prin care a admis acțiunea, a
anulat hotărârea nr. 25967 din 18 martie 2005, emisă de pârâtă și a obligat
pârâta să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor
art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Hotărând astfel, instanța de fond a
reținut că reclamantul s-a născut la data de 28 ianuarie 1942, dată la care
părinții săi erau strămutați, din motive etnice, din localitatea de domiciliu,
ca urmare a aplicării Tratatului de la Craiova, din anul 1940 și a dobândit
prin naștere, statutul de strămutat, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 1
lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru acordarea drepturilor recunoscute prin
această lege.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, solicitând casarea
hotărârii și respingerea acțiunii formulate de B.T.
Recurenta a susținut că hotărârea
instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care Legea nr.
189/2000 și H.G. nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele
care s-au născut în perioada de strămutare a părinților lor, iar intimatul nu
se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres și limitativ prin
dispozițiile legale sus-menționate.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,
aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana
cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6
septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive
etnice, după cum urmează: lit. c), a fost strămutată în altă localitate, decât
cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a
ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, în art. 2, persoanelor strămutate
le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut
obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum strămutarea din localitatea de
domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică,
ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal instanța a apreciat că și
copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați, are același
statut ca aceștia, perioada fiind de la data nașterii lui și până la data
retrocedării pământului românesc.
Situația de strămutat a rezultat din
probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor T.N., A.M. și
B.P., copia situației de avere imobiliară rurală a lui H.G. și copiile actelor
de stare civilă ale reclamantului.
Interpretarea dată de instanță este
legală și nu adaugă la lege.
În consecință, soluția instanței
fiind temeinică și legală, recursul se privește ca nefondat și, în baza art.
312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta
Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 288//CA din 1
septembrie 2005, a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și
fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
17 ianuarie 2006.