ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9563/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei

Arad sub nr. 10245/2005 reclamantul B.I. a chemat în judecată Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la

plata sumei de 5.000.000.000 lei pentru faptele abuzive săvârșite de

angajații statului în dosarul nr. 78/99 al Judecătoriei Chișineu

Criș, fără a preciza în ce constau aceste fapte.

Ulterior, reclamantul și-a precizat obiectul acțiunii în

sensul că suma solicitată reprezintă despăgubiri pentru

prejudiciul cauzat prin erori judiciare în procese penale, invocând drept temei

legal dispozițiile art. 504 C. proc. pen.

Prin sentința civilă nr. 5372 din 2 noiembrie 2005

Judecătoria Arad a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Arad, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. h) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr.

260/2006, iar prin sentința civilă nr. 306 din 14 martie 2006

această instanță a respins ca nefondată acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în

cauză nu sunt îndeplinite temeiurile de drept prevăzute de art. 504

C. proc. pen., în sensul că nu s-a pronunțat o ordonanță a

procurorului sau o hotărâre judecătorească a instanței care

să constate eroarea judiciară. S-a reținut că prin

sentința penală nr. 142 din 15 septembrie 99 pronunțată de

Judecătoria Chișineu Criș, definitivă prin decizia

civilă nr. 10/2000 a Tribunalului Arad, B.I. a fost condamnat la 800.000

lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de

încredere. Ulterior, prin sentința civilă nr. 57 din 17 mai 2003

pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș s-a admis

sesizarea judecătorului delegat cu executările penale din cadrul

judecătoriei și s-a constatat că executarea amenzii de 800.000

lei aplicată inculpatului s-a prescris.

Aceste împrejurări însă nu se încadrează în prevederile

art. 504 C. proc. pen.

Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentințe,

susținând că a fost condamnat pe nedrept în procesul penal, că

nu i-au fost respectate drepturile procesuale în dosarul respectiv, că în

acel proces nu i s-a dat dreptul la judecarea părții civile.

Prin decizia civilă nr. 160/A din 15 mai 2006 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara s-a respins apelul declarat în cauză.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că pentru acordarea

despăgubirilor solicitate în baza art. 504 C. proc. pen. de către

persoane care au fost condamnate pe nedrept sau au suferit alte abuzuri în

desfășurarea procesului penal, reclamantul trebuie să obțină

o sentință definitivă prin care să fie achitat pentru fapta

despre care afirmă că a fost condamnat pe nedrept, iar reclamantul în

cauză nu are o asemenea hotărâre cu privire la achitarea sa pentru

infracțiunea de abuz de încredere pentru care a fost condamnat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, care a

susținut că a depus la dosar probe vizând eroarea judiciară în

dosarul nr. 98/99 al Judecătoriei Chișineu Criș.

Deși motivarea recursului este sumară și fără a

se indica temeiul de drept, Înalta Curte constată că este posibilă

încadrarea motivelor invocate în cazul prevăzut prin art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Acest recurs însă este nefondat.

Instanțele care s-au pronunțat anterior în cauză au

reținut în mod corect că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 504 C. proc. pen., invocate ca temei legal al

despăgubirilor solicitate.

Într-o astfel de acțiune, răspunderea statului este

circumscrisă strict celor două ipoteze avute în vedere prin

dispozițiile art. 504 C. proc. pen., respectiv arestarea, ca

măsură preventivă și condamnarea definitivă și

este condiționată de existența unei hotărâri definitive de

achitare, dată în urma rejudecării cauzei penale sau a unei

ordonanțe a procurorului, de revocare a măsurii privative ori

restrictive de libertate, a unei ordonanțe de scoatere de sub

urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale sau a unei

hotărâri judecătorești de revocare a măsurii privative sau

restrictive de libertate.

În speță nu s-a pronunțat o hotărâre

judecătorească care să constate eroarea judiciară și

nici o ordonanță a procurorului, în sensul cerințelor art. 504

C. proc. pen.

În nici un caz instanța civilă nu poate aprecia și statua

asupra a ceea ce s-a hotărât deja în procesul penal, cum susține

recurentul, pretinsa nelegalitate din respectivul proces trebuie

constatată în cadrul unui proces penal.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte urmează a

respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu

prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei nr. 160/A din 15 mai 2006 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 noiembrie 2006.