ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9563/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Arad sub nr. 10245/2005 reclamantul B.I. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5.000.000.000 lei pentru faptele abuzive săvârșite de angajații statului în dosarul nr. 78/99 al Judecătoriei Chișineu Criș, fără a preciza în ce constau aceste fapte. Ulterior, reclamantul și-a precizat obiectul acțiunii în sensul că suma solicitată reprezintă despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare în procese penale, invocând drept temei legal dispozițiile art. 504 C. proc. pen.

Prin sentința civilă nr. 5372 din 2 noiembrie 2005 Judecătoria Arad a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. h) C. proc. civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 260/2006, iar prin sentința civilă nr. 306 din 14 martie 2006 această instanță a respins ca nefondată acțiunea. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite temeiurile de drept prevăzute de art. 504 C. proc. pen., în sensul că nu s-a pronunțat o ordonanță a procurorului sau o hotărâre judecătorească a instanței care să constate eroarea judiciară. S-a reținut că prin sentința penală nr. 142 din 15 septembrie 99 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș, definitivă prin decizia civilă nr. 10/2000 a Tribunalului Arad, B.I.

a fost condamnat la 800.000 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere. Ulterior, prin sentința civilă nr. 57 din 17 mai 2003 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș s-a admis sesizarea judecătorului delegat cu executările penale din cadrul judecătoriei și s-a constatat că executarea amenzii de 800.000 lei aplicată inculpatului s-a prescris. Aceste împrejurări însă nu se încadrează în prevederile art. 504 C. proc. pen. Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentințe, susținând că a fost condamnat pe nedrept în procesul penal, că nu i-au fost respectate drepturile procesuale în dosarul respectiv, că în acel proces nu i s-a dat dreptul la judecarea părții civile. Prin decizia civilă nr. 160/A din 15 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-a respins apelul declarat în cauză.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că pentru acordarea despăgubirilor solicitate în baza art. 504 C. proc. pen. de către persoane care au fost condamnate pe nedrept sau au suferit alte abuzuri în desfășurarea procesului penal, reclamantul trebuie să obțină o sentință definitivă prin care să fie achitat pentru fapta despre care afirmă că a fost condamnat pe nedrept, iar reclamantul în cauză nu are o asemenea hotărâre cu privire la achitarea sa pentru infracțiunea de abuz de încredere pentru care a fost condamnat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, care a susținut că a depus la dosar probe vizând eroarea judiciară în dosarul nr. 98/99 al Judecătoriei Chișineu Criș. Deși motivarea recursului este sumară și fără a se indica temeiul de drept, Înalta Curte constată că este posibilă încadrarea motivelor invocate în cazul prevăzut prin art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Acest recurs însă este nefondat. Instanțele care s-au pronunțat anterior în cauză au reținut în mod corect că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 504 C. proc. pen., invocate ca temei legal al despăgubirilor solicitate. Într-o astfel de acțiune, răspunderea statului este circumscrisă strict celor două ipoteze avute în vedere prin dispozițiile art. 504 C. proc. pen., respectiv arestarea, ca măsură preventivă și condamnarea definitivă și este condiționată de existența unei hotărâri definitive de achitare, dată în urma rejudecării cauzei penale sau a unei ordonanțe a procurorului, de revocare a măsurii privative ori restrictive de libertate, a unei ordonanțe de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale sau a unei hotărâri judecătorești de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate.

În speță nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească care să constate eroarea judiciară și nici o ordonanță a procurorului, în sensul cerințelor art. 504 C. proc. pen. În nici un caz instanța civilă nu poate aprecia și statua asupra a ceea ce s-a hotărât deja în procesul penal, cum susține recurentul, pretinsa nelegalitate din respectivul proces trebuie constatată în cadrul unui proces penal. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei nr. 160/A din 15 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2006.