ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7540/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 06

iulie 2010, pe rolul Tribunalului București, secția a

V

a civilă, sub nr. 32669/3/2010, reclamanții M.S. și M.A.,

în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General, Ministerul

Finanțelor Publice și Administrația Fondului Imobiliar, au solicitat instanței ca

prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei reprezentând

valoare de circulație a imobilului situat în București, astfel cum aceasta va fi

stabilită prin expertiză.

Prin

cererea precizatoare formulată de data de 11 februarie 2011, reclamanții M.S. și

M.A. au solicitat instanței ca, pe baza modificată, s-a dat tuturor titularilor

de contracte de vânzare - cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, vocație

la restituirea prețului, plată ce se suportă de Ministerul Finanțelor Publice (unde

de altfel ajunge și suma dina ceasta operațiune).

Referitor la acțiunea în evicțiune, este

clar, potrivit legii, cât și dispozițiile art. 1337 C. civ. că Municipiul București

nu era un veritabil vânzător în nume propriu, ci ca reprezentat al Statului Român

(Municipiul București era unitate deținătoare) și ca atare acesta (Municipiul București)

nu avea calitate procesuală pasivă.

Argumentele apelantei, de esență teoretică,

nu-și regăsesc aplicarea în situația de fapt și de drept iar această problemă a

fost legal și temeinic soluționată de instanța de fond.

împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o din perspectiva dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

În mod greșit, instanța de apel a apreciat

ca in cauza dedusa judecații are calitate procesuală pasivă Ministerul Finanțelor

Publice, stabilind in sarcina acestuia obligația de restituire a prețului, în temeiul

dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Potrivit principiului relativității

efectelor contractului, acesta produce efecte numai intre părțile contractante,

neputând nici profita și nici dauna unui terț.

Or, Ministerul Finanțelor Publice, nefiind

parte la încheierea contractului dintre reclamanți și Primăria Municipiului București

prin mandatar D.G.A.F.I. este terț fata de acesta, având doar calitatea de depozitar

al fondului extrabugetar in care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului

București. Prin "calitate procesuala"se înțelege titlul sau modul in care

o persoana participa in raportul juridic, îndreptățind-o sa fie parte in proces.

Calitatea procesuala pasiva presupune existenta identității intre persoana paratului

și cel obligat in cadrul aceluiași raport juridic. Stabilirea calității procesuale

pasive implica, in speța, clarificarea prealabila a unei probleme de drept substanțial,

anume natura obligației sumei de bani reprezentând prețul actualizat, mai precis

izvorul acestei obligații.

Sub acest aspect, deși în practica instanțelor

și chiar a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a conturat și opinia conform căreia

obligația de plata ar fi întemeiata pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune

(în acest sens invocă decizia civilă nr. 4929 din 29 oct. 2001 a C.S.J.), în condițiile

anulării contractului de vânzare-cumpărare și a constatării relei-credințe a cumpărătorilor

în momentul încheierii contractului, nu este justă o astfel de interpretare a dispozițiilor

art. 1337 și urmat. C. civ., întrucât obligația de restituire a prețului actualizat

nu poate fi întemeiata decât pe principiile efectelor nulității actelor juridice,

anume al retroactivității, astfel încât părțile raportului juridic trebuie sa ajungă

in situația in care acel act nu s-ar fi încheiat, principiu având la baza și regula

îmbogățirii fără justa cauza, fapt ce conduce la concluzia ca restituirea trebuie

să aibe in vedere prețul actualizat, văzând și dispozițiile art. 970 C. civ.

Fiind lămurit acest aspect de drept substanțial,

pe plan procesual calitatea procesuala pasiva nu poate avea, intr-o astfel de acțiune,

decât unitatea administrativ-teritoriala vânzătoare (în speța Municipiul București,

prin mandatar D.G.A.F.I.), nicidecum Ministerul Finanțelor Publice, atât pentru

faptul ca acesta nu a fost parte contractanta in raportul juridic dedus judecații,

nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate in baza actului constatat

nul, cat și pentru argumentele pornite de la aceeași premisa juridica:

Deposedarea reclamanților de imobilul ce

face obiectul acestui litigiu, în urma anulării contractului de vânzare-cumpărare

printr-o hotărâre definitiva și irevocabila, întrunește condițiile unei tulburări

de drept prin fapta unui terț. Aceasta tulburare de drept, este de natura sa angajeze

răspunderea contractuala pentru evicțiune totala a vânzătorului, respectiv Municipiul

București, față de pretențiile privind restituirea prețului pentru imobilul în cauză.

Nu poate fi antrenata răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere

că în prezenta acțiune nu exista culpa acestei instituții.

Solicită a se avea în vedere dispozițiile

art. 1344 C. civ., "Daca lucrul vândut se afla, la epoca evicțiunii, de o valoare

mai mare, din orice cauza, vânzătorul (Primăria Municipiului București) este dator

sa plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii in timpul

evicțiunii."

Analizând actele și lucrările dosarului

prin raportare la motivele de recurs, Înalta Curte a constatat nefondat recursul

pentru considerentele expuse mai jos.

Sunt nefondate susținerile recurentei privind

lipsa calității procesuale pasive pentru capătul de cerere privind obligarea la

plata prețului actualizat având în vedere că potrivit art. 50 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, în vigoare la data formulării acțiunii, "restituirea prețului

actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate

cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare,

au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face

de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul

art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".

Or, în speță, este vorba tocmai despre

un asemenea contract încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, contractul de vânzare

- cumpărare din 22 ianuarie 2003, încheiat între Consiliul General al Municipiului

București -Administrația Fondului Imobiliar, în calitate de vânzător și reclamanții

M.S. și G.A., în calitate de comparatori, prin care s-a transmis dreptul de proprietate

asupra imobilului situat în București, care a fost constatat nul prin sentința civilă

nr. 15270 din 20 noiembrie 2008, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria

Sectorului 1 București, în Dosar nr. 7788/299/2008, în care s-a reținut că reclamanții

din cauză au fost de rea credință la încheierea contractului de vânzare - cumpărare.

Art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

citat anterior nu face distincție între contractele de vânzare-cumpărare, încheiate

cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare,

desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pentru care se

prevede restituirea prețului actualizat plătit de chiriași de către Ministerul Finanțelor

Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea

nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, astfel că nici instanța de judecată nu

poate face o astfel de distincție.

Argumentele recurentului nu au legătură

cu cauza juridică a litigiului, cu textul de lege aplicabil în speță, care conține

dispoziții foarte clare și neinterpretabile. De asemenea, recurentul ignoră principiul

potrivit căruia dispozițiile speciale derogă de la normele generale, la care acesta

face apel în motivarea recursului.

În consecință, în temeiul art. 312

alin. (1) raportat la art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva

deciziei nr. 71/A din 20 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția IlI-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.