ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2211/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, la data de 2 februarie 2011, sub nr. 711/109/2011, contestatoarea C.G.S., în calitate de soție supraviețuitoare a lui C.R.N., decedat la data de 04 mai 2009, a chemat în judecată pe intimatul M.A.N. – D.F.C., solicitând anularea deciziei nr. 97285 din 1 ianuarie 2011 de recalculare a pensiei soțului său, militar în rezervă, și restituirea drepturilor reținute ilegal. Prin sentința civilă nr. 1005 din 12 mai 2011, Tribunalul Argeș a dispus declinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. La pronunțarea acestei hotărâri, Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000 și sediul pârâtei, care se află în București.

Prin sentința civilă nr. 11543 din 21 decembrie 2011, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, sesizând prezenta instanță pentru soluționarea conflictului de competență. Tribunalul București a reținut că, potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, contestațiile împotriva deciziilor de pensii emise de casa de pensii a M.A.N., a M.A.I. și S.R.I. erau de competența instanței de la sediul pârâtului, adică al M.A.N., pentru că această casă de pensii era structură în cadrul Ministerului.

Prin interpretarea coroborată a dispozițiilor din Legile nr. 19/2000, nr. 164/2001 și nr. 179/2004, competența aparținea Tribunalului București, fiind dată de cea de-a doua teză a art. 156. În prezent, Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010. Art. 154 din Legea nr. 263/2010 dispune ca „(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. (2) Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”.

La intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale M.A.N., ale M.A.I. și ale S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului. Art. 7 din Legea nr. 119/2010 arată că „(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Decizia de recalculare a cărei anulare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010, în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind formulată la instanța de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 10 mai 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată către Tribunal de la sediul pârâtului. În hotărârea de declinare s-a invocat faptul că Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000. Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, 1 ianuarie 2011, astfel că este incidentă situația în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat și se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competența teritorială absolută la sediul pârâtului.

Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire la normele de procedură, raportate la Codul de procedură civilă. Când o lege specială, care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme cu privire la competență, este înlocuită cu o altă lege și o altă lege specială face trimite la normele de competență din legea abrogată, se aplică noua lege, competența fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare. Art. 156 din Legea nr. 263/2010 arată că „ Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.” Art. 727 C. proc.

civ. arată că „Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziții abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispozițiile corespunzătoare care le înlocuiesc.” Este adevărat că Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispozițiile Codului de procedură civilă, dar acesta reprezintă legea generală în materie de procedură, astfel că, prin analogie, se poate interpreta că, și în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, competența fiind o normă de procedură, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege, care a înlocuit vechea prevedere. O lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare; chiar și prevederile C.E.D.O.

pentru o judecată echitabilă statuează respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecății. Asupra conflictului negativ ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Dispozițiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 (care au preluat conținutul art. 156 din Legea nr. 19/2000) reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială a tribunalului in litigiile privind drepturile de asigurări sociale. Într-o primă ipoteză, se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii și a caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Din contră, în situația în care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabilește că va fi competentă să soluționeze litigiul instanța în a cărei rază își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Prevederile potrivit cărora instanța competentă este cea din raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al pensionarilor in litigiile ce privesc stabilirea pensiilor. Trebuie precizat că, față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de „case de pensii sectoriale”, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din M.A.N., M.A.I. și S.R.I., structuri care au fost desființate. Potrivit art. 135 din Lege „atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea M.M.F.P.S., M.A.N., M.A.I.

și S.R.I., adoptată în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi”. Cum, în speță, cererea a fost formulată împotriva unei case sectoriale de pensii, este aplicabilă prima teză a textului legal menționat, potrivit căreia competența revine instanței în a cărei rază se află domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalului Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2012.