ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2211/2012

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin contestația

înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, la data de 2 februarie 2011, sub nr.

711/109/2011, contestatoarea C.G.S., în calitate de soție supraviețuitoare a

lui C.R.N., decedat la data de 04 mai 2009, a chemat în judecată pe intimatul

M.A.N. – D.F.C., solicitând anularea deciziei nr. 97285 din 1 ianuarie 2011 de

recalculare a pensiei soțului său, militar în rezervă, și restituirea

drepturilor reținute ilegal.

Prin sentința civilă

nr. 1005 din 12 mai 2011, Tribunalul Argeș a dispus declinarea competenței

teritoriale de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

La pronunțarea

acestei hotărâri, Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 156 din Legea

nr. 19/2000 și sediul pârâtei, care se află în București.

Prin sentința civilă

nr. 11543 din 21 decembrie 2011, Tribunalul București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței

teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, sesizând prezenta instanță pentru

soluționarea conflictului de competență.

Tribunalul București

a reținut că, potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, contestațiile împotriva

deciziilor de pensii emise de casa de pensii a M.A.N., a M.A.I. și S.R.I. erau

de competența instanței de la sediul pârâtului, adică al M.A.N., pentru că

această casă de pensii era structură în cadrul Ministerului. Prin interpretarea

coroborată a dispozițiilor din Legile nr. 19/2000, nr. 164/2001 și nr.

179/2004, competența aparținea Tribunalului București, fiind dată de cea de-a doua

teză a art. 156.

În prezent, Legea nr.

19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform

dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Art. 154 din Legea

nr. 263/2010 dispune ca „(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor

teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul

reclamantul.

(2) Celelalte cereri

se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau

sediul pârâtul”.

La intrarea în

vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor

cu privire la deciziile emise de caselor teritoriale de pensii sau împotriva

caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale M.A.N., ale M.A.I. și

ale S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se

soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Art. 7 din Legea nr.

119/2010 arată că „(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare,

încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea

prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Decizia de

recalculare a cărei anulare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010, în

baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind formulată la instanța de la

domiciliul reclamantului pensionar la data de 10 mai 2011, după intrarea în

vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind

declinată către Tribunal de la sediul pârâtului.

În hotărârea de

declinare s-a invocat faptul că Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr.

19/2000.

Legea nr. 19/2000 a

fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, 1 ianuarie 2011,

astfel că este incidentă situația în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la

o lege care s-a abrogat și se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să

impună competența teritorială absolută la sediul pârâtului.

Normele de procedură

civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ.,

iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire la

normele de procedură, raportate la Codul de procedură civilă.

Când o lege specială,

care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme cu privire la

competență, este înlocuită cu o altă lege și o altă lege specială face trimite

la normele de competență din legea abrogată, se aplică noua lege, competența

fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.

Art. 156 din Legea

nr. 263/2010 arată că „ Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția

asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile Codului de procedură

civilă și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu

modificările și completările ulterioare.”

Art. 727 C. proc.

civ. arată că „Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziții

abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti

făcută, când este cazul, la dispozițiile corespunzătoare care le înlocuiesc.”

Este adevărat că

Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispozițiile Codului de procedură

civilă, dar acesta reprezintă legea generală în materie de procedură, astfel

că, prin analogie, se poate interpreta că, și în cazul în care o lege specială

trimite la o normă de procedură abrogată, competența fiind o normă de

procedură, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma

specială de procedură din noua lege, care a înlocuit vechea prevedere.

O lege abrogată nu

poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de

noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare;

chiar și prevederile C.E.D.O. pentru o judecată echitabilă statuează respectarea

normelor de procedură în vigoare la momentul judecății.

Asupra conflictului

negativ ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Dispozițiile art. 154

din Legea nr. 263/2010 (care au preluat conținutul art. 156 din Legea nr. 19/2000)

reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială

a tribunalului in litigiile privind drepturile de asigurări sociale.

Într-o primă ipoteză,

se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale

de pensii și a caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei

rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Din contră, în

situația în care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a

doua a textului stabilește că va fi competentă să soluționeze litigiul instanța

în a cărei rază își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Prevederile potrivit

cărora instanța competentă este cea din raza căreia se află domiciliul

reclamantului reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun,

derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al

pensionarilor in litigiile ce privesc stabilirea pensiilor.

Trebuie precizat că,

față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de „case

de pensii sectoriale”, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor

structuri organizatorice responsabile cu pensiile din M.A.N., M.A.I. și S.R.I.,

structuri care au fost desființate.

Potrivit art. 135 din

Lege „atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale se

stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea M.M.F.P.S., M.A.N., M.A.I.

și S.R.I., adoptată în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei

legi”.

Cum, în speță,

cererea a fost formulată împotriva unei case sectoriale de pensii, este

aplicabilă prima teză a textului legal menționat, potrivit căreia competența

revine instanței în a cărei rază se află domiciliul reclamantului, respectiv

Tribunalului Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 martie 2012.