ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3732/2012

Asupra conflictului negativ de competență

de față: Prin cererea înregistrată pe rolul . Tribunalului Dolj, contestatorul B.I.

a formulat contestație împotriva deciziei din 31 decembrie 2010 emisă de intimata

Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, solicitând ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se dispună anularea deciziei contestate și menținerea pensiei

stabilita anterior și plata diferențelor de pensie cu dobânda legală aferentă.

Investit

cu soluționarea acțiunii, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Dolj și a declinat

competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 3376 din 9 martie 2011.

În motivarea acestei hotărâri, instanța

a reținut, în esență, următoarele aspecte:

În materie de competență materială, Legea

nr. 19/2000 prevede în cuprinsul art. 156 următoarele: „Cererile îndreptate împotriva

C.N.P.A.S. sau împotriva Caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în

a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri

se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtul".

În speță, cererea contestatorului nu este

îndreptată împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva vreunei case teritoriale de pensii

pentru a se face aplicarea Tezei

I

a

art. 156, astfel că devin incidente dispozițiile cuprinse în Teza a II-a, cu referire

la „celelalte cereri" care, conform dispozițiilor legale imperative sus citate,

se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtul.

În aceste condiții, competența materială

în soluționarea prezentei contestații revine Tribunalului București, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale, ca instanță în a cărei rază teritorială își are sediul

intimata Casa de Pensii a M.A.I., Ordinul Directorului S.R.I. - normă juridică inferioară

legii, neputând reglementa peste dispoziția legii și nici contra ei.

În plus, norma metodologică invocată de

contestator, cu referire la competența materială, a fost dată în aplicarea art.

85 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat și nu în aplicarea

art. 87 din Legea nr. 19/2000.

La rândul său, Tribunalul București, secția

a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență

teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Dolj, pe a cărui rază teritorială se află domiciliul contestatorului, prin sentința

civilă nr. 6085 din 25 iunie 2012 și a dispus înaintarea dosarului Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență

ivit.

În motivarea acestei hotărâri s-a reținut

că decizia contestată a fost emisă în baza Legii nr. 19/2010, care în art. 7

alin. (1) trimite la procedura prevăzută de Legea nr. 19/2000, iar art. 156 din

această lege, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței

de la domiciliul pârâtului, dar la data sesizării instanței, Legea nr. 19/2000 era

abrogată, normele de procedură referitoare la competență fiind modificate începând

cu data de 1 ianuarie 2011, în sensul că aceasta revine instanței de la domiciliul

contestatorului.

De asemenea, instanța a avut în vedere

și dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., norma de procedură fiind de imediată

aplicare, motiv pentru care începând cu data de 1 ianuarie 2011, norma inserată

în art. 154 din Legea nr. 263/2010 este aplicabilă și situațiilor în care decizia

contestată a fost emisă sub imperiul legii vechi.

În raport de norma teritorială exclusivă

și de domiciliul contestatorului care este în județul Dolj, cauza a fost declinată

acestei instanțe.

Analizând actele și lucrările dosarului,

constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul

art. 20 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat

deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Decizia nr. 57586 din 31 decembrie 2010,

privind recalcularea pensiilor militare, a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010

și a fost contestată la 1 februarie 2011, la data sesizării instanței fiind în vigoare

Legea nr. 263/2010, care în art. 154, cuprinde dispoziții privitoare la competență.

Conform art. 7 din Legea nr. 119/2010,

sub incidența căreia a fost emisă decizia atacată, stabilirea, plata, suspendarea,

recalcularea, încetarea și contestarea pensiilor recalculate urmează procedura prevăzută

de Legea nr. 19/2000.

La data de 1 ianuarie 2011, când a intrat

în vigoare Legea nr. 263/2010, a fost abrogată Legea nr. 19/2000, astfel că trimiterea

din art. 7 al Legii nr. 119/2010 nu poate ultraactiva dispozițiilor acesteia din

urmă, în lipsa unor prevederi exprese.

Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010

sunt legi speciale cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc.

civ., iar, când o lege specială care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde

și norme cu privire la competență este înlocuită cu o altă lege, care face trimitere

la normele de competență din legea abrogată, se aplică noua lege, competența fiind

cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.

În aceste condiții, în raport de prevederile

art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care consacră regula aplicării imediate a legii

noi de procedură, din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de

judecată începute sub legea veche, devin incidente dispozițiile legii noi, respectiv

art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Art. 154 alin. (1) din precitata lege prevede

că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva

caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială

se află domiciliul sau sediul reclamantului, astfel că cererile în această materie

se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Așa fiind, față de textele de lege mai

sus evocate, Înalta Curte constată că Tribunalul Dolj a reținut, în mod greșit,

că, în speță, se aplică regulile de competență materială și teritorială cuprinse

în art. 154, 155 și 156 din Legea nr. 19/2000, abrogată, în realitate, competența

teritorială revenind instanței prevăzute la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

În consecință, având în vedere faptul că,

contestatoarea are domiciliul în Craiova, în considerarea prevederilor art. 12

C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2012.