Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.10.2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3785/2012

HOTĂRÂRE
02.10.2012
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3785/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 02 februarie 2011, pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă sub nr. 713/109/2011, contestatorul C.R.D. a chemat în judecată intimata C.N.P.A.S. a Ministerului Apărării Naționale, solicitând anularea deciziei de recalculare a pensiei din 06 ianuarie 2011, ca netemeinică și nelegală. Prin sentința nr. 229/2011 din data de 16 februarie 2011, Tribunalul Argeș, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale - complet specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu în baza dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2011 raportat la dispozițiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000 și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010, "Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare." Art. 156 din Legea nr. 19/2000, prevede că: "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul." Raportat la normele legale precitate, Tribunalul Argeș, a apreciat că deși, în principiu competența teritorială este relativă, în speță sunt incidente dispozițiile legii speciale (art. 156 din Legea nr. 19/2000), în cadrul cărora, legiuitorul a prevăzut norme derogatorii, făcând distincție între acțiunile introduse împotriva C.N.P.A.S./case teritoriale de pensii și cele formulate împotriva altor pârâți, în acest ultim caz, competența revenind în mod exclusiv, instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul pârâtul.

În consecință, având în vedere că Ministerul Apărării Naționale își are sediul în municipiul București, Tribunalul Argeș, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 17971/3/2011 și a fost soluționată prin sentința civilă nr. 2272 din 9 martie 2012, în sensul admiterii excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului București, invocată din oficiu la termenul de judecată din 9 martie 2012, declinării competenței în favoarea Tribunalului Argeș, constatării ivirii conflictului negativ de competență și înaintării cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalului București, secția a VllI-a conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut următoarele: Art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în vigoare la data sesizării Tribunalului Argeș, reglementează din punct de vedere teritorial competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, stabilind competența de soluționare în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau reședința reclamantului. Totodată, potrivit art. 156 din același act normativ, prevederile legale referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc.

civ. și cu cele ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Art. 725 alin. (1) C. proc. civ. prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, iar procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe. Alin. (2) al art. mai sus menționat, statuează că dispozițiile C. proc. civ. constituie procedura de drept comun în materie civilă, aplicându-se și în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice.

Având în vedere dispozițiile legale precitate, Tribunalul București, a declinat competența în favoarea Tribunalului Argeș, reținând că sunt incidente pentru stabilirea competenței teritoriale normele de procedură în vigoare la momentul sesizării instanței, respectiv legea nouă, Legea nr. 263/2010, care a intrat în vigoare la data de 23 decembrie 2010 și a modificat norma de competență reglementată prin art. 156 din Legea nr. 19/2000, pe care a abrogat-o expres. În raport de dispozițiile art. 20 - 22 C. proc. civ., constatând declanșat conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului și pronunțării regulatorului de competență.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Tribunalului Argeș, pentru următoarele considerente: Decizia de recalculare a cărei anulare se solicită a fost emisă la 6 ianuarie 2011, în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind îndreptată la instanța de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 02 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000. Potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 „cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.

sau împotriva caselor teritoriale de pensii, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul" La data de 01 ianuarie 2011, conform art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, Legea nr. 19/2000 a fost abrogată. Art. 154 din Legea nr. 263/2010 prevede că: (1)"Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

(2) Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul." Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor privind deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale a fost modificată, revenind instanțelor de la domiciliul reclamantului.

Art. 7 din Legea nr. 119/2010 dispune că: „procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare". Având în vedere că, decizia de pensie ce se contestă a fost emisă la data de 06 ianuarie 2011, în baza Legii nr. 119/2010, contestația împotriva acesteia fiind îndreptată la instanța de la domiciliul reclamantului, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogării Legii nr. l9/2000, se pune problema, în contextul în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000, deja abrogată, dacă o lege abrogată mai poate impune competența teritorială la domiciliul pârâtului.

Conform art. 725 C. proc. civ., normele de procedură sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 10/2000 și Legea nr. 119/2010 sunt legi speciale ce cuprind norme de procedură referitoare la competență, astfel că, atunci când o lege specială (Legea nr. 19/2000), cuprinzând și norme de competență, este înlocuită de o altă lege (Legea nr. 263/2010) și există și o altă lege specială (Legea nr. 119/2010), care face trimitere la normele de competență din legea abrogată, se aplică legea nouă, competența fiind stabilită de la data intrării ei în vigoare. Art.156 din Legea nr. 263/2010 dispune că: "Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc.

civ. și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar art. 727 C. proc. civ. prevede: "Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziții abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti tăcută, când este cazul, la dispozițiile corespunzătoare care le înlocuiesc." Deși Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispozițiile C. proc. civ., acestea constituind norma generală în materie de procedură civilă, Înalta Curte, apreciază că, prin analogie, în cazul în care o normă specială trimite la o normă de competență dintr-o lege specială abrogată, competența fiind o normă de procedură, textul trebuie interpretat ca făcând trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.

Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a litigiului dintre contestatorul C.R.D. și intimata C.P.S. a Ministerului Apărării Naționale, având ca obiect anulare decizie de recalculare pensie, în favoarea Tribunalului Argeș.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-02
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3789/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 ianuarie 2011, pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă sub nr. 713/109/2011, contestato
ÎCCJ 2011-10-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7259/2011
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 25 ianuarie 2011, reclamantul R.D. a chemat în judecată Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale solic
ÎCCJ 2012-10-01
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5881/2012
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că Legea nr. 263/2010 a modificat competența privind sol
ÎCCJ 2012-02-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 897/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 24 ianuarie 2011 contestatorul P.G. domiciliat în Curtea de Argeș, județul Argeș, a formulat contestație la decizia de
ÎCCJ 2011-09-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6264/2011
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 27 ianuarie 2011, S.D.E., pe cale de ordonanță președințială, a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii Sectorială
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă