ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1712/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin sentința civilă nr.

2082 din 3 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesual pasive invocată de D.G.P.,

a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de

reclamanta N.Z. în contradictoriu cu pârâtele D.G.P. și D.E.P.A.B.D.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată s-a solicitat în principal obligarea pârâtei D.E.P.A.B.D. să

elibereze un act din care să rezulte că este cetățean român, în condițiile în

care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 34 coroborat cu art. 5 lit. a)

din Legea nr. 21/1991, modificată și completată.

Din actele dosarului,

instanța de fond a reținut că, la data de 16 aprilie 2008, s-a depus în numele

reclamantei o cerere de furnizare de date în raport de care pârâta D.G.P. a

formulat un răspuns comunicat prin adresa nr. 2913393 din 22 aprilie 2008;

ulterior, la data de 19 mai 2008 și respectiv, 27 octombrie 2009 reclamanta a

solicitat pârâtei să revină asupra răspunsului comunicat potrivit căruia reclamanta

nu figura în evidențele proprii.

Având în vedere că, Legea

nr. 248/2005, act normativ invocat de reclamantă în cererea formulată se referă

la libera circulație a cetățenilor români, nu și la aspecte ce țin de

constatarea cetățeniei române, a considerat instanța de fond că pârâta nu are

competența de a constata îndeplinirea condițiilor legale pentru redobândirea

sau dobândirea cetățeniei române așa cum solicită reclamanta, ci doar

competența de a furniza în condițiile legii date privind cetățenii români

cuprinse în R.N.E.P.S.

Pe fondul cererii a

reținut instanța de fond că regimul juridic al cetățeniei române este

reglementat de Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române, cu modificările și

completările ulterioare, aplicabilă în speță, condiții în care a apreciat că

singurele modalități de dobândire sau redobândire a cetățeniei române sunt cele

prevăzute de această lege, astfel încât reclamanta trebuia să urmeze procedura

stabilită prin acest act normativ și nu  printr-o cerere adresată pârâtelor.

În raport de

dispozițiile legale mai sus enunțate, respectiv dispozițiile Legii nr. 21/1991,

cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a respins acțiunea

formulată de reclamantă ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței

civile nr. 2082 din 3 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs

reclamanta N.Z., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile

art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Printr-o primă

critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susține recurenta

că instanța de fond a interpretat și calificat greșit atât cererea de chemare

în judecată cu care a fost investită cât și documentele anexate, în condițiile

în care ea nu a înțeles să introducă o acțiune în constatare și nu a solicitat

să se constate că este cetățean român ci a solicitat ca intimatele să fie

obligate să-i elibereze un act administrativ deoarece nu a fost mulțumită de

răspunsul primit care, în opinia sa, lovește într-un drept legitim al său.

Așadar, conchide

recurenta în sensul că s-a adresat instanței, în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004,

pentru recunoașterea unui drept pe care intimatele să fie obligate să-l

însereze într-un document a cărui eliberare le revine în exclusivitate potrivit

atribuțiilor ce le-au fost date prin lege și pe cale de consecință să procedeze

la eliberarea unui astfel de document din care să rezulte că îndeplinește

condițiile prevăzute de art. 34 lit. 5b din legea cetățeniei române.

Mai arată recurenta,

în susținerea punctului de vedere formulat, că nu a solicitat să se constate că

este cetățean român deoarece se consideră cetățean român însă nu se află în

posesia unui document care să ateste această împrejurare și care poate fi

eliberat doar de către cele două pârâte, așa încât a solicitat clarificarea

cetățeniei române, de către cele două pârâte care au preluat întreaga arhivă a

fostului Minister de Interne.

Consideră recurenta

că din motivele expuse coroborate cu dispozițiile actelor normative incidente

în cauză, respectiv art. 29 și art. 35 din Legea nr. 248/2005 și art. 5 alin.

(1) lit. b) și art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 84/2001, rezultă că

intimatele au calitate procesual pasivă și sunt singurele organe ale

administrației de stat din România care au atribuții de a elibera documentul

solicitat.

Printr-un alt set de

critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susține recurenta că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art.

5 din Constituția României și Legea cetățeniei române nr. 21/1991.

Susține recurenta că

în mod greșit, cu încălcarea principiului retroactivității legii, instanța de

fond a apreciat că reglementarea cetățeniei române trebuia privită numai în

lumina dispozițiilor Legii nr. 21/1991, în condițiile în care trebuiau

respectate dispozițiile legii organice care au reglementat cetățenia română la

data emigrării sale în Israel, și anume ale Decretului nr. 125/1948.

Mai arată recurenta

că pentru a putea solicita redobândirea cetățeniei române așa cum a reținut

instanța de fond mai întâi ar trebui să dețină un document din care să rezulte

că a pierdut cetățenia română. Astfel, susține recurenta că atâta vreme cât a

emigrat sub incidența Decretului nr. 125/1948 și cetățenia română trebuia

clarificată de către intimate în baza respectivului act normativ și a

obligațiilor ce le revin în temeiul art. 35 din Legea nr. 248/2005, deoarece

consulatul român din Israel a solicitat pârâtelor clarificarea cetățeniei sale

române.

Consideră recurenta

că răspunsul primit, în sensul că nu figurează în evidențe nu echivalează cu

pierderea cetățeniei române ca să poată solicita redobândirea ei și nici cu

păstrarea calității de cetățean român ca să poată solicita eliberarea

pașaportului românesc.

În aceste condiții

este evidentă vătămarea ce i se aduce prin actul administrativ emis de pârâte

și încălcarea dreptului său legitim prevăzut de art. 31 alin. (2) și anume

informarea sa corectă cu privire la problemele sale personale.

instanței de recurs

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată

că este important a reține, anterior analizării criticilor formulate în cauză

că, recurenta - reclamanta, fostă până la data de 9 noiembrie 1948, A.F., dobândind,

astfel cetățenia română, de plin drept, în condițiile art. 5 din Decretul nr. 125/1948

pentru cetățenia română;  în cursul anului 1948, recurenta-reclamantă a emigrat

în Israel, împreună cu părinții săi, obținând cetățenia israeliană la data de

15 iulie 1948.

Totodată

se impune a fi redate atât dispozițiile

art. 5 alin. (1) din Constituția

României potrivit cărora

Cetățenia română se dobândește, se

păstrează sau se pierde în condițiile prevăzute de legea organică cât și

dispozițiile

art. 33 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991,

potrivit cărora sunt și rămân cetățeni români persoanele care au

dobândit și au păstrat această cetățenie potrivit legislației anterioare;

totodată, sunt relevante și dispozițiile art. 4 pct. 1 din Decretul nr. 125/1948,

în vigoare la data obținerii de către recurentă a cetățeniei israeliene, în

raport de care cetățenia română se pierde prin dobândirea cetățeniei unui alt

stat.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în

cauză, constată că nu poate primi criticile formulate de recurenta-reclamantă,

circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C.

proc. civ.

Astfel, Înalta Curte

va înlătura motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., constatând că în mod corect instanța de fond a calificat atât

obiectul cât și cauza acțiunii civile cu care a fost investită de reclamantă,

reținând în acest sens că în cursul anilor 2008 - 2009, recurenta s-a adresat

intimatei D.G.P. cu o serie de cereri prin care a solicitat inițial date

referitoare la calitatea sa de cetățean roman iar ulterior clarificarea

cetățeniei române, însă prin răspunsurile emise consideră aceasta că nu i-au

fost soluționate cererile formulate, în sensul că nu i-a fost eliberat un

document din care să rezulte calitatea sa de cetățean roman, condiții în care a

sesizat instanța de fond cu o cerere prin care a solicitat obligarea

intimatelor-pârâte la eliberarea unui act din care să rezulte că îndeplinește

condițiile prevăzute de art. 34 coroborat cu art. 5 lit. a) din Legea nr. 21/1991

a cetățeniei române, respective că este cetățean roman.

Prin urmare, în mod

greșit susține recurenta, care a și invocat dispozițiile art. 34 coroborat cu art.

5 lit. a) din Legea nr. 21/1991, că a solicitat, în virtutea unui drept

legitim, doar eliberarea unui act administrative care să ateste calitatea sa de

cetățean roman în condițiile în care este fără putere de tăgadă că a solicitat

eliberarea unui document, în condițiile art. 22 alin. (1) din același act

normative, ceea ce impunea ca și condiție prealabilă clarificarea statutului

juridic al recurentei față de statul roman, statut ce nu poate fi clarificat

decât în condițiile Legii nr. 21/1991.

Totodată, Înalta

Curte constată că raportând obiectul cererii reclamantei la atribuțiile D.G.P.,

reglementate de dispozițiile O.G. nr. 83/2001, în mod corect instanța de fond a

constata lipsa calității procesual pasive a respectivei pârâte.

Vor fi înlăturate și

criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în considerarea celor ce urmează.

În

prezent regimul juridic al cetățeniei române este reglementat de Legea nr. 21/1991,

care este o lege organică și care potrivit art. 5 alin. (1) din Constituția

României, se aplică, în prezent în material cetățeniei române, ceea ce nu

echivalează cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile așa cum

în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Prin

urmare, respectarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 21/1991 este

imperativă, partea interesată fiind obligată să urmeze procedura stabilită prin

acest act normative, recurgerea la o altă procedură cu consecința eludării

dispozițiilor legii cetățeniei nefiind permisă.

Faptul că recurenta

se consideră, încă, cetățean roman, în condițiile în care sub imperiul

Decretului nr. 125/1948, a dobândit cetățenia unui alt stat, nu are relevanță,

și  nu poate justifica eludarea procedurii de redobândire a cetățeniei române

în condițiile art. 13 – art. 19 din Legea nr. 21/1991.

Înalta Curte

reamintește că soluționarea cererilor formulate de reclamantă în defavoarea sau

contrar așteptărilor acesteia nu reprezintă, automat, un refuz nejustificat,

acest caracter reieșind numai prin raportare la prevederile legale, cu care

refuzul ar intra în contradicție; ori, în cauză prin raportare la dispozițiile

H.G. nr. 94/2006 și ale Legii nr. 248/2005, Înalta Curte constată că răspunsurile

comunicat reclamantei, pe baza verificărilor efectuate în R.N.E.P.S., nu

echivalează cu un răspuns nejustificat în sensul dispozițiilor Legii

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În raport cu cele

expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta-reclamantă N.Z., împotriva sentinței nr. 2082 din 3 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2011.