ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 844/2011

Asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 61din 23 februarie 2010, Tribunalul Arad, secția penală,

a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul T.C.A.

împotriva sentinței penale nr. 186 din 24 iunie 2003 a Tribunalului Arad.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Arad, secția penală, a reținut că

prin sentința penală nr. 186 din 24 iunie 2003 a aceleiași instanțe revizuentul a fost

achitat pentru 2 infracțiuni de trafic de persoane, iar prin decizia penală nr. 413 din 12

noiembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, rămasă definitivă prin decizia penală

nr. 4832 din 28 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, ca

urmare a admiterii căi de atac exercitată de parchet și la data judecării definitive a

cauzei, instanțele cunoșteau faptul că prin ordonanța nr. 826/P/2004 din 28 iunie 2004

a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad se dispusese scoaterea de sub urmărire penală a martorilor cercetați pentru mărturie mincinoasă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul, cale de atac ce a fost

respinsă, ca nefondată, prin decizia penală nr. 102 A din 21 iulie 2010 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală, întrucât motivele invocate în cuprinsul cererii de revizuire au

fost deja examinate de instanțele de control judiciar care au fost învestite cu judecarea

fondului, organele judiciare cunoscând declarațiile martorilor și împrejurarea că

acestea au fost cercetate pentru mărturie mincinoasă, și ca atare nu au fost descoperite

fapte sau împrejurări noi în sensul normei procesual penale.

În ceea ce privește cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b) și d)

C. proc. pen. s-a constatat că în cauză nu există hotărâri penale definitive de condamnare

sau ordonanțe ale procurorului prin care s-a dispus asupra fondului.

Decizia dată în apel a fost atacată cu recurs de către revizuentul T.C.A.

, care a arătat oral că față de martorii audiați în cauză s-a dispus scoaterea se sub

urmărire penală pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, aspect ce nu a fost cunoscut de

instanța de apel la data soluționării cauzei, fiind astfel în prezența unor fapte și împrejurări noi.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate și a cazului de casare

în care se încadrează formal, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

R

evizuirea este o cale extraordinară de atac, astfel că, în mod firesc, nu poate fi promovată decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și numai

în condițiile prevăzute de lege (cu referire la termenul de introducere a cererii de revizuire, persoanele ce pot solicita revizuirea etc).

În cauză, petentul condamnat și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., invocând faptul că autoritățile spaniole nu l-au cercetat, fiind

condamnate alte persoane pentru trafic de persoane, că soluția de scoatere de sub urmărire penală pentru mărturie mincinoasă nu a fost cunoscută de instanțe și că procurorul care a început urmărirea penală împotriva martorelor este vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Înalta Curte constată că prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pot fi invocate

atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei și doar dacă pe baza acestora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare [conform alin. (2) al aceluiași articol].

In speță, aspectele ce țin de soluția de scoatere de sub urmărire penală a

martorilor audiați în cauză sunt chestiuni de fond, ce au fost examinate și soluționate

cu autoritate de lucru judecat de instanțele de control judiciar care au pronunțat,

respectiv menținut condamnarea revizuentului T.C.A.; ca atare,

acestea nu mai pot fi repuse în discuție la acest moment.

De altfel, aceste temeiuri de fapt pentru care se solicită revizuirea nu au caracter

de noutate, ci constituie doar o reiterare a susținerilor deja învederate de condamnat în

cursul soluționării în fond a cauzei, susțineri ce au fost analizate și respinse motivat de

instanțele competente.

Pe de altă parte, așa cum s-a arătat, nu este suficient ca faptele sau împrejurările relevate să fi fost necunoscute instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, ci trebuie ca acestea să poată conduce la pronunțarea unei soluții contrarii.

Pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. martorii care au declarat în cauză trebuie să fi fost condamnați definitiv sau printr-o ordonanță a procurorului să se fi dispus asupra fondului cauzei în sensul constatării

săvârșirii mărturiei mincinoase.

Or, în speță, nu există o atare soluție de condamnare pentru martori, iar prin

ordonanța procurorului s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată întrucât

activitate desfășurată de aceștia nu s-a circumscris infracțiunii prevăzute de art. 260

C. pen.

Nici susținerile recurentului în legătură cu comiterea infracțiunii de abuz în

serviciu de către procurorul care a început urmărire penală față de martorii din cauză

nu se confirmă în condițiile în care nu s-a dat o hotărâre de condamnare în acest sens sau o ordonanță de către organul de urmărire penală prin care să se fi soluționat fondul, situație în care nu se poate reține cazul stabilit de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Prin urmare, toate aspectele invocate de revizuent, neputând servi la dovedirea

netemeinicei hotărârii de condamnare, nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1)

lit. a), b) și d) C. proc. pen.

Față de cele reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge ca nefundat recursul formulat de revizuentul T.C.A.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la cheltuieli

judiciare către stat căruia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu e prevăzută de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuent condamnat T.C.A. împotriva deciziei penale nr. 102 A din 21 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 550 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă

.

Pronunțată în ședință publică, azi 03 martie 2011.