ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 13.01.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2325/2012

HOTĂRÂRE

13.01.2009

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2325/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 35 din 30 ianuarie

2012 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4102/108/2011, în baza art. 403

alin. (3) C. proc. pen., s-a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr.

78 din 28 februarie 2008 a Tribunalului Arad, definitivă prin decizia penală nr.

145/A din 20 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 830

din 10 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de

revizuentul P.F.G.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin cererea adresată Parchetului de pe lângă

Tribunalul Arad la data de 21 septembrie 2009, revizuentul P.F.G. a solicitat

efectuarea de cercetări în vederea revizuirii deciziei penale din data de 10

martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii revizuentul a susținut

că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Arad, întocmit în dosarul nr. 9/D/P/2007

la data de 29 mai 2007, a fost trimis în judecată, alături de alte paisprezece

persoane, pentru presupunerea că ar fi săvârșit infracțiunile prevăzute de art.

7 din Legea nr. 39/2003, art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 și art. 25

rap. la art. 290 C. pen., apreciindu-se că-i sunt întru totul aplicabile

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât a fost

colaboratorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, și pe baza

datelor pe care el le-a furnizat s-a ajuns la descoperirea și sancționarea

faptelor care au făcut obiectul dosarului în care din eroare și el a fost

cercetat și ulterior condamnat.

Revizuentul a mai susținut că nu numai că nu

a comis infracțiunile pentru care a fost condamnat, dar a și participat la

descoperirea, cercetarea și sancționarea lor, iar lipsa de coordonare și cooperare

între structurile și instituțiile implicate a contribuit semnificativ la

nașterea acestei erori judiciare.

La cerere a fost atașată fotocopia adresei din

30 martie 2009 a I.G.P.R. prin care s-a comunicat deținerea unor date ce ar

putea ajuta la soluționarea cauzei, cu privire la revizuent, dar că acestea

prezintă un anumit nivel de clasificare.

Prin referatul întocmit la data de 16

noiembrie 2009 în dosarul nr. 463/III/6/2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul

Arad a solicitat respingerea cererii de revizuire pe care a înaintat-o

instanței, cu motivarea că aceasta nu se circumscrie nici unuia dintre cazurile

de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

solicitându-se reevaluarea probelor pe baza cărora s-a stabilit vinovăția

revizuentului și prelungirea probatoriului.

Cererea a fost înregistrată la Tribunalul

Arad la data de 23 noiembrie 2009, sub numărul 6076/108/2009.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică

din data de 13 ianuarie 2009, Tribunalul Arad a admis în principiu cererea de

revizuire și a suspendat executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată

revizuentului, apreciind că împrejurarea adusă de petent în atenția instanței,

privind calitatea sa de informator al poliției ca sursă ocazională, care nu a

fost cunoscută de instanțe la data soluționării cauzei, ar putea conduce la

modificarea stării de fapt.

Prin sentința penală nr. 185 din 22 iunie

2010 a Tribunalului Arad, s-a admis cererea de revizuire, s-a anulat sentința

penală nr. 78 din 28 februarie 2008 a Tribunalului Arad, definitivă prin

decizia penală nr. 145/A din 20 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara și

decizia penală nr. 830 din 10 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, și în rejudecarea cauzei s-a dispus achitarea inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 71 alin.

(1) din O.U.G. nr. 105/2001 și de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen.,

reținându-se lipsa laturii subiective în comiterea acestor infracțiuni,

prezența acestuia la întâlnirea cu colaboratorul și preluarea copiei actelor de

identitate falsificate fiind consecința implicării acestuia în obținerea de

informații pentru transmiterea către organele judiciare a căror sursă de

informare ocazională era de mai mult timp.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel

atât revizuentul P.F.G., cât și Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

Prin decizia penală nr. 140/A din 07

octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a respins apelul declarat de

revizuent și s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Arad, s-a desființat sentința penală apelată și, rejudecându-se cauza, s-a

respins ca neîntemeiată cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

revizuentul.

Prin decizia penală nr. 783 din 01 martie 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul, s-a casat în

totalitate decizia penală recurata și sentința penală nr. 185 din 22 iunie 2010

a Tribunalului Arad și s-a dispus trimiterea cauzei, în temeiul art. 397 alin.

(1) C. proc. pen., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Biroul Teritorial Arad, în vederea efectuării de cercetări, conform art.

399 C. proc. pen., constatându-se că cercetarea prealabilă privind cererea de

revizuire în cauză a fost efectuată de un procuror din cadrul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Arad deși cauza era de competența materială exclusivă a

DIICOT.

Cererea de revizuire a fost înregistrată la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Biroul

Teritorial Arad care, după efectuarea cercetărilor, a înaintat cererea

instanței, întocmind referatul cu numărul 13/III/6/2011 din data de 11 august 2011.

Cererea a fost înregistrată la Tribunalul

Arad la data de 17 august 2011 sub numărul 4102/108/2011.

Prin referatul înaintat instanței s-a

solicitat respingerea cererii de revizuire cu motivarea că din verificările

efectuate la I.G.P.F. București, la Inspectoratele Județene de Poliție din țara

și la B.C.C.O. Galați nu rezultă că revizuientul ar fi fost vreodată sursă,

informator sau colaborator, că împrejurarea invocată nu se încadrează în

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ea nefiind cunoscută de

instanța de fond pentru că revizuentul nu a adus-o la cunoștința acesteia.

Procurorul a mai susținut că și dacă ar fi avut calitatea de sursă, vinovăția

sa nu este exclusă, o asemenea calitate, fără autorizarea prealabilă a

procurorului nepermițându-i participarea la săvârșirea unei infracțiuni.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 2500/108/2007

al Tribunalului Arad în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire s-a

solicitat în cauză.

Analizând cererea de revizuire și probele

administrate în cauză, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Arad,

revizuentul a fost trimis în judecată, alături de alți paisprezece inculpați,

pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup

infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

trafic de migranți, prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001

aprobată prin Legea nr. 243/2002, și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură

privată, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen.

În fapt s-a reținut ca inculpații V.A., B.A.,

F.V. și alte persoane care au rămas neidentificate au constituit un grup

infracțional organizat, având ca obiect coordonarea activității de trafic de

migranți de origine moldoveana, că acest grup a fost sprijinit și de inculpații

S.M.L. și P.F.G.

S-a mai arătat că vinovăția inculpatului P.

rezultă din raportul investigatorului sub altă identitate, I.G. și procesul

verbal de audiere a colaboratorului sub altă identitate B.J. care dovedesc că

la data de 16 ianuarie 2007 inculpatul S. însoțit de inculpatul P. s-au

întâlnit cu colaboratorul sub altă identitate B.J., că i-a cerut ajutorul

pentru trecere frauduloasă a frontierei în Ungaria a unui grup de patru

cetățeni moldoveni, că documentele au fost obținute „printr-o relație a lui G.",

că a doua zi colaboratorul s-a întâlnit din nou cu cei doi și s-a înțeles cu

aceștia să îl contacteze după ce obțin alte documente de călătorie

S-a mai reținut că, cu ocazia percheziției

domiciliare efectuate la locuința inculpatului P., au fost descoperite

fotocopii a trei din cele cinci cărți de identitate falsificate, despre care

s-a relatat în prezenta cauză, respectiv pe numele de U.N., D.E. și G.L.M.R., dar

și fotocopii ale altor documente de călătorie.

S-a mai arătat că revizuentul a efectuat mai

multe transporturi de persoane în Italia, împreună cu S.M.

În motivarea hotărârii, tribunalul a reținut

de asemenea că, în calitatea de „sursă ocazională" de informații, nu se

justifică participarea revizuentului la săvârșirea unor infracțiuni,

participare stabilită prin hotărârea de condamnare a sa, după analiza probelor.

Participarea la comiterea unei infracțiuni, limitele acestei participări,

posibilitatea de a primi obiectul infracțiunii, pentru a se putea reține lipsa

laturii subiective și unica intenție a unui astfel de participant de a ajuta

organele de urmărire penală, trebuie autorizată anterior de procuror.

Neexistând o astfel de autorizație anterioară

pentru revizuent, prima instanță nu a putut reține decât că acesta a participat

la săvârșirea acestor infracțiuni în urma propriei rezoluțiuni infracționale,

cu intenția de a ajuta grupul infracțional la realizarea infracțiunilor pentru

care s-a constituit, stabilind singur limitele acestui ajutor, iar

comportamentul său după această participare, eventuale date pe care acesta le-a

furnizat ulterior unor lucrători de poliție, pentru că în dosarul cauzei ele nu

există, și nici în procedura de revizuire nu au putut fi identificate astfel de

date, ar putea fi reținute doar în limitele prevăzute de art. 74 lit. c) C.

pen., ca circumstanță atenuantă, care însă nu mai poate fi pusă în discuție în

cadrul unei cereri de revizuire și nu a fost luată în discuție nici de instanța

care a dispus condamnarea, pentru că revizuentul nu a recunoscut că ar fi avut

cunoștință despre activitatea grupului și infracțiunile pe care le comiteau.

Constatând că dovedirea calității de

informator a revizuentului cu privire la infracțiuni la comiterea cărora a

participat, după participarea neautorizată la săvârșirea acestora, nu poate

conduce la concluzia lipsei laturii subiective a infracțiunilor astfel comise

și a netemeiniciei hotărârii de condamnare a acestuia, tribunalul a reținut că

împrejurarea nouă invocată de revizuent nu îndeplinește condițiile prevăzute de

art. 394 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 403 alin. (3)

C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată în cauză, ca

inadmisibilă.

Împotriva sentinței penale nr. 35 din 30

ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4102/108/2011 din 17

august 2011 a declarat apel, în termen, condamnatul revizuent P.F.G.,

înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 4102/108/2011 din 16 februarie

2012.

Prin decizia penală nr. 39/A din 21 februarie

2012, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a

respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul revizuent P.F.G. împotriva

sentinței penale nr. 35 din 30 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad în

dosarul nr. 4102/108/2011 din 17 august 2011.

S-a reținut de instanța de control judiciar

că în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire, câtă

vreme, în cauză, din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror

nu au rezultat date suficiente pentru admiterea în principiu.

De fapt, revizuentul a dorit reevaluarea

probelor pe baza cărora s-a pronunțat condamnarea sa, ceea ce nu este admis pe

calea revizuirii.

Împotriva sus-menționatei decizii a declarat

recurs revizuientul P.F.G. invocând oral, prin apărătorii aleși, cazurile de

casare prevăzute de art. 385

pct. 2, 9 și 17

C. proc.

pen.

De asemenea, în motivele de recurs aflate în

scris la dosarul cauzei, în afara cazurilor de casare susținute oral s-a mai

invocat și cel prev. de art. 385

pct. 10 C. proc. pen.

Cu privire la cazurile de casare invocate

oral a susținut că instanța nu a fost sesizată legal în acest al doilea ciclu

procesual al revizuirii, întrucât deși s-au invocat aspecte noi care nu au fost

cunoscute la judecarea fondului cauzei, acestea nu au fost analizate de către

procuror.

Totodată, a arătat că procurorul în referatul

întocmit, a afirmat că întrucât declarațiile luate în acel ciclu procesual nu

se coroborează cu înscrisurile, nu mai trebuie administrată această probă,

aspect în raport de care a arătat că procurorul a dat o greșită interpretare a

dispozițiilor art. 63 alin. (1) și art. 65 C. proc. pen., întrucât trebuia să

administreze toate probele și în urma examinării acestora urmând să aprecieze

asupra utilității acestor probe.

De asemenea, a precizat că o sesizare legală

ar fi trebuit să atingă toate mijloacele de probă și nu doar cele care ar fi

putut susține concluzia parchetului, câtă vreme instanța, în baza art. 403 C.

proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, nu poate

complini lipsurile cercetării procurorului prin administrare de probe înainte

de admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, ci se pronunță doar pe

baza datelor adunate în cursul cercetării, date pe care le-a apreciat ca fiind

insuficiente, susținând astfel incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

pct. 2 cu referire la art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

Cu privire la admisibilitatea în principiu, a

arătat că instanța a făcut o greșită interpretate a dispozițiilor art. 393-

art. 403 C. proc. pen., care învederează doar condițiile de formă pentru

cererea de revizuire, respingând cererea cu motivarea că probele nu se

coroborează, aspect care vizează fondul cauzei în opinia apărătorului

revizuientului și care sunt contrare dispozițiilor art. 403 C. proc. pen.

A mai arătat că cererea formulă este

admisibilă în principiu, că sunt îndeplinite condițiile de formă prevăzute de art.

393 și următoarele C. proc. pen., astfel hotărârea a cărei revizuire se

solicită este definitivă, a fost îndeplinită procedura prealabilă la procuror,

are legitimitate procesuală și poate fi titular al cererii care este formulată

în scris.

De asemenea, a susținut că este incident

cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., aspect în raport de care a

precizat că împrejurarea nouă care nu a fost avută în vedere în stadiile

procesuale anterioare, reiterată de Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră și cei cinci martori audiați în cauză, este faptul că revizuientul a

fost cel care anunțat organele de cercetare în momentul în care a descoperit că

urmează să se treacă fraudulos frontiera, astfel că nu avea cum să săvârșească

infracțiunea.

În susținerea cazului de casare prevăzut de art.

385

pct. 9 C. proc. pen., a arătat că hotărârea atacată este

nemotivată, instanța de apel preluând motivarea instanței de fond.

Nu în ultimul rând, a solicitat instanței să

constate că parchetul a solicitat respingerea cererii ca nefondată și nu ca

inadmisibilă în principiu și că instanțele au respins cererea de revizuire pe

motive care țin de fondul cauzei și nu de admisibilitate în principiu.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art.

385

pct. 10 C. proc. pen., s-a arătat că instanța de apel nu s-a

pronunțat cu privire faptul că instanța de fond nu a fost legal sesizată pentru

criticile prezentate la cazul de casare prev. de art. 385

pe. 2 C.

proc. pen., aspect în raport de care apreciază că nu au fost soluționate

criticile aduse acestei hotărâri și, ca atare, fondul cauzei nu a fost

soluționat.

Recursul este nefondat.

Analizând decizia atacată, Înalta Curte

constată că prin cererea formulată, revizuientul condamnat P.F.G. a solicitat

revizuirea sentinței penale nr. 78 din 28 februarie 2008 a Tribunalului Arad,

definitivă prin decizia penală nr. 145/A din 20 octombrie 2008 a Curții de Apel

Timișoara și decizia penală nr. 830 din 10 martie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție pentru motivele anterior prezentate.

Prin sentința penală nr. 78 din 28 februarie

2008, Tribunalul Arad a dispus achitarea inculpatului P.F.G., pentru cele trei

infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 145/A din 20

octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara s-a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, s-a desființat sentința penală apelată

cu privire la achitarea inculpatului P.F.G. și s-a dispus condamnarea acestuia

la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, 2 (doi) ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 și

o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen.

raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite cele trei

pedepse individuale aplicate revizuientului în pedeapsa rezultantă de 5 (cinci)

ani închisoare.

Prin aceeași decizie s-a respins apelul

inculpatului.

Prin decizia penală nr. 830 din 10 martie 2009,

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul

inculpatului împotriva acestei decizii, reținând că probele administrate în

cauză dovedesc vinovăția inculpatului care a participat la transportul de

persoane în Italia, primind pentru aceasta diverse sume de bani.

Verificând actele aflate la dosar, Înalta

Curte constată că motivele invocate în recurs au fost inițial susținute de

către revizuient și în fața instanței de control judiciar, care în mod corect a

reținut că nu poate fi primită susținerea apărării în sensul că prima instanță

nu ar fi fost legal sesizată, fiind incident art. 332 alin. (2) C. proc. pen.,

deoarece procurorul nu s-ar fi conformat disp. art. 399 C. proc. pen. și ale

instanței de recurs și ar fi administrat sumar un minim de probatoriu, întrucât

la dosarul cauzei a fost atașată lucrarea nr. 13/III/6/2011 a D.I.I.C.O.T. -

Biroul Teritorial Arad, conținând 42 de file, din care rezultă că au fost

efectuate cercetări pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire.

Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei.

Simpla indicare a temeiului de drept ca fiind

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu atrage de plano admisibilitatea în

principiu a cererii de revizuire.

Conform art. 403 alin. (1) teza a II-a din

același cod, instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în

condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării

efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

Din adresa nr. 9/D/P/2007 din 12 noiembrie 2009

a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad reiese că, nici în dosarul amintit și

nici în alt dosar, revizuentul nu a avut calitatea de colaborator acoperit sau

informator (fila 38 dosar nr. 6076/108/2009 din 23 noiembrie 2009 al

Tribunalului Arad).

În consecință, cum în cauză din probele

strânse în cursul cercetării efectuate de procuror nu rezultă date suficiente

pentru admiterea în principiu, în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă

cererea de revizuire, fiind just respins apelul revizuientului ca nefondat.

În continuarea analizei criticilor invocate

în recurs, Înalta Curte constată că prin decizia de casare nr. 783 din 1 martie

2011 pronunțată în dosarul nr. 6076/108/09, instanța supremă a casat hotărârile

pronunțate și a dispus trimiterea cererii de revizuire la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Arad, unitate

de parchet competentă să efectueze acte de cercetare conform art. 399 C. proc.

pen. și nu din alte considerente, cum invocă revizuientul.

De asemenea, raportat la dispozițiile legale

sus-menționate, toate actele de cercetare în materia revizuirii sunt lăsate de

legiuitor la aprecierea procurorului, care, după examinarea cererii de

revizuire, dispune efectuarea numai a acelor acte pe care le consideră utile

soluționării cererii și nu este obligat să administreze toate probele cerute de

revizuient.

Nu poate fi primită nici susținerea apărării

în sensul incidenței disp. art. 332 C. proc. pen., întrucât acestea se referă

la restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale. Or, în speță nu s-au

efectuat acte de urmărire penală, ci de cercetare.

În această ordine de idei nu se poate reține

nici încălcarea disp. art. 65 C. proc. pen., așa cum a susținut apărarea,

deoarece sintagma folosita de legiuitor în aceste dispoziții legale și anume că

„sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire

penală și instanței de judecată" se aplică cauzelor aflate în faza de

urmărire penală sau cercetare judecătorească pe fond.

În materia revizuirii, însă, se administrează

doar probele noi care au apărut și care nu au fost cunoscute sau nu au putut fi

invocate în căile de atac ordinare.

Raportat la cazurile de revizuire expres și

limitativ prevăzute de legiuitor în disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive se poate dispune când s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, iar art. 394 alin. (2) C. proc. pen. stabilește și o

condiție suplimentară pentru acest motiv de revizuire, respectiv el poate fi

admis numai dacă pe baza acestor probe sau împrejurări noi s-ar putea dovedi

netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de

condamnare.

Or, motivul invocat de revizuient în cererea

de revizuire, respectiv solicitarea de reanalizare a vinovăției sale în

comiterea acestor infracțiuni susținând că imediat după comiterea infracțiunilor

a dat informații unor lucrători ai poliției, el fiind „sursă ocazională"

de informații pentru lucrătorii poliției, nu poate fi de asemenea primit.

Înalta Curte constată că acest motiv a fost

analizat de către prima instanța, care l-a respins cu o motivare pertinentă și

temeinică în sensul că, în calitatea de „sursă ocazională" de informații,

nu se justifică participarea revizuentului la săvârșirea unor infracțiuni,

participare stabilită prin hotărârea de condamnare a sa, după analiza probelor.

Participarea la comiterea unei infracțiuni,

limitele acestei participări, posibilitatea de a primi obiectul infracțiunii,

pentru a se putea reține lipsa laturii subiective și unica intenție a unui

astfel de participant de a ajuta organele de urmărire penală, trebuie

autorizată anterior de procuror.