ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2393/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 12 noiembrie 2010, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea pârâtului S.I. de colaborator al securității. În motivarea acțiunii, s-a arătat că pârâtul este deținător al titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 și în această calitate, a fost supus verificărilor prevăzute de art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, constatându-se că, la data de 27 septembrie 1974 a semnat un angajament și a preluat numele conspirativ „Liviu”, sub care a transmis organelor de securitate note informative despre atitudini și activități potrivnice regimului totalitar comunist.

2. Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 1843 din 9 martie 2011, prin care a admis acțiunea și a constatat calitatea pârâtului S.I. de colaborator al securității. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece pârâtul a comunicat organelor de securitate sub numele conspirativ „Liviu” informații prin care denunța atitudinile potrivnice ale unor persoane față de regimul totalitar și prin aceste informații s-a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, cu referire la dreptul la viața privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Din documentele avute în vedere la întocmirea notei de constatare nr. DI/I/1862 din 22 iunie 2009 depusă de reclamant în susținerea acțiunii, s-a reținut că pârâtul s-a obligat să colaboreze în mod secret și organizat cu organele de contrainformații și să depună „tot interesul pentru rezolvarea sarcinilor trasate, să fie sincer și obiectiv” în furnizarea informațiilor pe care urma să le dea în scris sub forma unor note informative. De asemenea, s-a avut în vedere că, urmare angajamentului său, pârâtul a furnizat note informative și organele de securitate au consemnat în nota raport din 12 octombrie 1975 utilitatea informațiilor transmise, precum și calitățile personale corespunzătoare în procesul muncii de colaborate.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul S.I., solicitând ca, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 304 1 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Recurentul a susținut că instanța de fond a respins nemotivat cererea sa de probe formulată prin întâmpinarea depusă la dosar, pronunțând soluția numai pe baza înscrisurilor depuse de intimatul-pârât, deși acestea nu sunt identificabile și certificate pentru a avea valoare probantă. Recurentul a criticat și concluzia instanței de fond privind atingerea adusă dreptului la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, arătând că nu era aplicabilă în cauză această reglementare.

Pe fondul cauzei, s-a susținut că, în mod greșit s-a constatat îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, dat fiind că nu s-a dovedit furnizarea de informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, calitatea acestor informații și efectele informațiilor furnizate. În acest sens, recurentul a precizat că instanța de fond nu a analizat conținutul notei de constatare depuse de intimatul-reclamant și în care s-a consemnat că nu există documente care să ateste transmiterea de informații către securitate. Pentru lămurirea acestor aspecte, recurentul a arătat că se impunea suplimentarea probelor, cu efectuarea unei expertize grafoscopice și audierea de martori, ceea ce instanța de fond a respins fără temei, restricționându-i astfel în mod nelegal posibilitatea de a se apăra și de a avea acces la justiție.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 23 februarie 2011, instanța de fond a respins motivat, în conformitate cu prevederile art. 168 C. proc. civ., cererea de probe formulată de recurentul-pârât, constatând justificat că acestea nu pot să aducă la dezlegarea pricinii.

Astfel, s-a apreciat întemeiat că nu se impune efectuarea unei expertize de specialitate, în condițiile în care intimatul-reclamant nu a susținut că recurentul-pârât a scris notele informative și notele raport menționate în nota de constatare nr. DI/I/1862 din 22 iunie 2009, confirmând că acestea au fost redactate de ofițerii de securitate în cadrul activității de colaborare pentru care a fost semnat angajamentul olograf din 27 septembrie 1974, cu preluarea numelui conspirativ „Liviu”, ceea ce nu s-a contestat la instanța de fond și nici în recurs. Celelalte probe solicitate în apărare au fost corect respinse, ca nefiind utile și pertinente în cauză, întrucât terțele persoane propuse ca martori în vederea audierii nu aveau acces la dosarele secrete ale securității, iar depunerea dosarului nr. I 21540 privind pe urmăritul O.C.

nu era necesară față de documentele depuse de intimatul-reclamant după procesarea materialului arhivistic până la data de 22 iunie 2009. În ceea ce privește fondul cauzei, prin hotărârea recurată a fost corect admisă acțiunea pentru constatarea calității recurentului-pârât de colaborator al securității, fiind dovedită îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008. Potrivit acestor dispoziții legale, colaborator al securității este persoana care a furnizat informații, sub orice formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Colaborarea recurentului-pârât cu securitatea a fost corect constatată față de conținutul notelor informative întocmite pe baza relatărilor verbale consemnate de ofițerii de securitate, în cadrul activității desfășurate după angajarea voluntară exprimată prin înscrisul olograf semnat la data de 27 septembrie 1974. Contrar susținerilor recurentului, activitatea sa de colaborare a fost apreciată de organele de securitate, pentru că a fost sincer și obiectiv în furnizarea informațiilor, prezentându-se punctual la întâlniri. De altfel, în nota raport din 12 octombrie 1975 s-a consemnat că, în procesul muncii colaboratorul „Liviu” și-a dovedit utilitatea prin aceea că, dispune de calități personale corespunzătoare și există perspectiva dezvoltării în continuare a acestor calități.

În aceeași notă, s-a menționat că recurentul-pârât a manifestat interes față de sarcinile primite și inițiativă în căutarea de informații. Critica recurentului privind lipsa de incidență în cauză a prevederilor art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care reglementează dreptul la viață privată este neîntemeiată, întrucât informațiile furnizate organelor de securitate vizau în concret acest drept al persoanelor aflate în supraveghere operativă. Informațiile transmise de către recurentul-pârât au condus la îngrădirea acestui drept fundamentat al persoanelor menționate în nota de constatare nr. DI/I/1862 din 22 iunie 2009, prin denunțarea intenției lor de a emigra datorită condițiilor de trai în regimul totalitar comunist.

2. Soluția instanței de recurs Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat. 3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Recursul declarat în cauză va fi respins în baza prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâtul S.I. împotriva Sentinței nr. 1843 din 9 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2012. Procesat de GGC - NN