ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2393/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Procedura în fața primei instanțe

Prin

acțiunea înregistrată la 12 noiembrie 2010, reclamantul Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea

pârâtului S.I. de colaborator al securității.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că pârâtul

este deținător al titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie

1989 și în această calitate, a fost supus verificărilor prevăzute de art. 3

lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, constatându-se că, la data de 27 septembrie

1974 a semnat un angajament și a preluat numele conspirativ „Liviu”, sub care a

transmis organelor de securitate note informative despre atitudini și

activități potrivnice regimului totalitar comunist.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 1843 din 9

martie 2011, prin care a admis acțiunea și a constatat calitatea pârâtului S.I.

de colaborator al securității.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece pârâtul a comunicat organelor de securitate

sub numele conspirativ „Liviu” informații prin care denunța atitudinile

potrivnice ale unor persoane față de regimul totalitar și prin aceste

informații s-a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului, cu referire la dreptul la viața privată, prevăzut de art. 12 din

Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Din documentele avute în vedere la întocmirea

notei de constatare nr. DI/I/1862 din 22 iunie 2009 depusă de reclamant în

susținerea acțiunii, s-a reținut că pârâtul s-a obligat să colaboreze în mod

secret și organizat cu organele de contrainformații și să depună „tot interesul

pentru rezolvarea sarcinilor trasate, să fie sincer și obiectiv” în furnizarea

informațiilor pe care urma să le dea în scris sub forma unor note informative.

De asemenea, s-a avut în vedere că, urmare

angajamentului său, pârâtul a furnizat note informative și organele de

securitate au consemnat în nota raport din 12 octombrie 1975 utilitatea

informațiilor transmise, precum și calitățile personale corespunzătoare în

procesul muncii de colaborate.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs

pârâtul S.I., solicitând ca, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 și

art. 304

1

C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în

sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii formulate de Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității.

Recurentul a susținut că instanța de fond a

respins nemotivat cererea sa de probe formulată prin întâmpinarea depusă la

dosar, pronunțând soluția numai pe baza înscrisurilor depuse de

intimatul-pârât, deși acestea nu sunt identificabile și certificate pentru a

avea valoare probantă.

Recurentul a criticat și concluzia instanței

de fond privind atingerea adusă dreptului la viață privată, prevăzut de art. 12

din Declarația Universală a Drepturilor Omului, arătând că nu era aplicabilă în

cauză această reglementare.

Pe fondul cauzei, s-a susținut că, în mod

greșit s-a constatat îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 2

lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, dat fiind că nu s-a dovedit furnizarea de informații

prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar

comunist, calitatea acestor informații și efectele informațiilor furnizate.

În acest sens, recurentul a precizat că

instanța de fond nu a analizat conținutul notei de constatare depuse de

intimatul-reclamant și în care s-a consemnat că nu există documente care să

ateste transmiterea de informații către securitate. Pentru lămurirea acestor

aspecte, recurentul a arătat că se impunea suplimentarea probelor, cu

efectuarea unei expertize grafoscopice și audierea de martori, ceea ce instanța

de fond a respins fără temei, restricționându-i astfel în mod nelegal

posibilitatea de a se apăra și de a avea acces la justiție.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului

Examinând actele și lucrările dosarului, în

raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

Prin încheierea pronunțată în ședința publică

de la 23 februarie 2011, instanța de fond a respins motivat, în conformitate cu

prevederile art. 168 C. proc. civ., cererea de probe formulată de

recurentul-pârât, constatând justificat că acestea nu pot să aducă la

dezlegarea pricinii.

Astfel, s-a apreciat întemeiat că nu se

impune efectuarea unei expertize de specialitate, în condițiile în care

intimatul-reclamant nu a susținut că recurentul-pârât a scris notele

informative și notele raport menționate în nota de constatare nr. DI/I/1862 din

22 iunie 2009, confirmând că acestea au fost redactate de ofițerii de

securitate în cadrul activității de colaborare pentru care a fost semnat

angajamentul olograf din 27 septembrie 1974, cu preluarea numelui conspirativ

„Liviu”, ceea ce nu s-a contestat la instanța de fond și nici în recurs.

Celelalte probe solicitate în apărare au fost

corect respinse, ca nefiind utile și pertinente în cauză, întrucât terțele

persoane propuse ca martori în vederea audierii nu aveau acces la dosarele

secrete ale securității, iar depunerea dosarului nr. I 21540 privind pe

urmăritul O.C. nu era necesară față de documentele depuse de

intimatul-reclamant după procesarea materialului arhivistic până la data de 22

iunie 2009.

În ceea ce privește fondul cauzei, prin

hotărârea recurată a fost corect admisă acțiunea pentru constatarea calității

recurentului-pârât de colaborator al securității, fiind dovedită îndeplinirea

condițiilor cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

aprobată prin Legea nr. 293/2008.

Potrivit acestor dispoziții legale,

colaborator al securității este persoana care a furnizat informații, sub orice

formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de

lucrătorii securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile

potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului.

Colaborarea recurentului-pârât cu securitatea

a fost corect constatată față de conținutul notelor informative întocmite pe

baza relatărilor verbale consemnate de ofițerii de securitate, în cadrul

activității desfășurate după angajarea voluntară exprimată prin înscrisul

olograf semnat la data de 27 septembrie 1974.

Contrar susținerilor recurentului,

activitatea sa de colaborare a fost apreciată de organele de securitate, pentru

că a fost sincer și obiectiv în furnizarea informațiilor, prezentându-se

punctual la întâlniri.

De altfel, în nota raport din 12 octombrie

1975 s-a consemnat că, în procesul muncii colaboratorul „Liviu” și-a dovedit

utilitatea prin aceea că, dispune de calități personale corespunzătoare și

există perspectiva dezvoltării în continuare a acestor calități. În aceeași

notă, s-a menționat că recurentul-pârât a manifestat interes față de sarcinile

primite și inițiativă în căutarea de informații.

Critica recurentului privind lipsa de

incidență în cauză a prevederilor art. 12 din Declarația Universală a

Drepturilor Omului care reglementează dreptul la viață privată este

neîntemeiată, întrucât informațiile furnizate organelor de securitate vizau în

concret acest drept al persoanelor aflate în supraveghere operativă.

Informațiile transmise de către

recurentul-pârât au condus la îngrădirea acestui drept fundamentat al

persoanelor menționate în nota de constatare nr. DI/I/1862 din 22 iunie 2009,

prin denunțarea intenției lor de a emigra datorită condițiilor de trai în

regimul totalitar comunist.

Pentru considerentele care au fost expuse,

constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

recurs

Recursul declarat în cauză va fi respins în

baza prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare și art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâtul S.I.

împotriva Sentinței nr. 1843 din 9 martie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai

2012.

Procesat

de GGC - NN