ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4600/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia

(sentința) nr. 39 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC

P.U. SRL în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect

constatarea dreptului reclamantei de a beneficia de despăgubiri conform Legii

nr. 381/2002, a admis excepția lipsei calității de reprezentant a Agenției de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a anulat cererea formulată de

reclamantă, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale prin această instituție.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

In ceea ce

privește excepția inadmisibilității

Prima instanță

apreciază că aceasta este întemeiată în ce privește primul capăt al acțiunii,

respectiv constatarea dreptului de a beneficia de despăgubiri potrivit Legii

nr. 381/2002, întrucât potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. acțiunea

în constatare este inadmisibilă în situația în care partea poate cere

realizarea dreptului; or, în cauză, prin capătul 3 de cerere s-a solicitat

realizarea dreptului, respectiv obligarea pârâtului la plata de despăgubiri.

In ceea ce

privește excepția lipsei calității de reprezentant al M.A.D.R. a Agenției de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură

Instanța de

fond a considerat că această excepție este întemeiată, în raport cu

dispozițiile Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea

Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, care nu conferă acestei

autorități calitatea de reprezentant în justiție al M.A.D.R.

Pe fondul

cauzei

Prima instanță

a avut în vedere faptul că prin Legea nr. 281/2010, ce a intrat în vigoare la

data de 02 ianuarie 2011, a fost abrogată Legea nr. 381/2002.

In consecință,

reține instanța de fond, nu mai există temei pentru a obliga autoritatea

publică pârâtă să realizeze demersurile indicate în acțiune și să achite sumele

de bani solicitate.

Mai mult, se

arată în considerentele sentinței atacate, respingerea cererii privind

obligarea pârâtului la plata despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002 se

impune și pentru faptul că producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice,

care au înregistrat pagube produse de fenomene naturale pot primi despăgubiri

aferente calamităților naturale de la bugetul de stat numai după efectuarea

procedurii speciale prevăzute de Legea nr.381/2002; or, în prezenta cauză se

constată că Guvernul României nu a emis o hotărâre prin care să declare starea

de calamitate naturală, aceasta fiind o condiție esențială, fără de care nu se

poate face plata despăgubirilor prevăzute de lege.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

reclamanta, susținând, în esență, următoarele:

- în mod

greșit a fost admisă excepția inadmisibilității primului capăt de cerere;

- în mod

greșit a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant a A.P.I.A.;

- în mod

greșit a fost respinsă acțiunea pe considerentul că Legea nr. 381/2002 a fost

abrogată;

- în mod

greșit a apreciat instanța de fond că, întrucât Guvernul nu a emis o hotărâre

prin care să declare starea de calamitate, acțiunea este neîntemeiată.

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

In ce privește

excepțiile

In mod corect

a procedat prima instanță, respingând ca inadmisibil primul capăt de cerere al

acțiunii, respectiv cel prin care se solicită constatarea dreptului de a

beneficia de despăgubiri potrivit Legii nr. 381/2002.

In acest sens

sunt dispozițiile art. 111 C. proc. civ., corect invocate de instanța de fond,

potrivit cărora „Cererea pentru constatarea existenței sau neexistenței unui

drept - n.r.) nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului;

or, în cauză, prin capătul 3 de cerere, referitor la obligarea pârâtului la

plata de despăgubiri, tocmai acest lucru a solicitat reclamanta.

De asemenea, Înalta

Curte constată că în mod corect a fost soluționată excepția lipsei calității de

reprezentant a A.P.I.A., întrucât această instituție nu poate fi subiect pasiv

în raportul juridic dedus judecății, neavând nicio atribuție și negestionând în

vreun fel procedura de acordare a despăgubirilor conform Legii nr. 381/2002,

așa cum rezultă din analiza dispozițiilor Legii nr. 1/2004 privind înființarea,

organizarea și funcționarea A.P.I.A., cele ale Legii nr. 381/2002 și ale

Ordinului nr. 419/2002, prin care au fost aprobate Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 381/2002.

Dispozițiile

O.G. nr. 14/2010 (iar nu O.G. nr. 14/2002, cum greșit s-a menționat în cererea

de recurs) privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat

acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, invocate de recurentă

nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acest act normativ se referă la

ajutoarele de stat în sectorul agricol iar nu la despăgubirile solicitate în

cauza de față pentru anul 2009, în caz de calamitate naturală în agricultură,

demers având ca temei juridic dispozițiile Legii nr. 381/2002.

Cu privire la

fondul cauzei

Conform art. 2

alin. (1) din Legea nr. 381/2002, invocată de recurenta-reclamantă drept temei

al cererii sale, „Fenomenele naturale și bolile care generează calamități

naturale sunt: seceta excesivă, persistentă în timp și care afectează

terenurile neirigate, inundațiile din revărsări de râuri sau de alte ape

curgătoare și ruperi de baraje, ploile abundente și de durată, temperaturile

excesiv de scăzute, sub limita biologică de rezistență a plantelor, stratul

gros de zăpadă care produce pagube în sectorul vegetal și animal, topirea

bruscă a zăpezilor care provoacă inundații, revărsări de râuri și băltiri,

uraganul, precum și alte dezastre și catastrofe produse pe areale

extinse".

De asemenea,

potrivit art. 3 din același act normativ, „Caracterizarea și încadrarea în

categoria de calamitate naturală se realizează de Ministerul Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor și se aprobă prin hotărâre a Guvernului" iar

conform art. 14, „Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor sesizează

Guvernul, care, în funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea

zonelor afectate, declară starea de calamitate naturală prin hotărâre".

Așadar, Legea

nr. 381/2002, care are drept scop despăgubirea producătorilor agricoli pentru

daune produse prin fenomene naturale, constituie

temeiul în care Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale sesizează Guvernul care, în funcție de calamitățile naturale și de

mărimea zonelor afectate, declară prin hotărâre starea de calamitate și apoi

aprobă, prin act similar, soiurile

de plante afectate de fenomenele

naturale, precum și atribuirea, pe baza calculelor stabilite de autoritățile de

specialitate ale administrației publice centrale, a sumelor cuvenite

despăgubirilor .

Acordarea despăgubirilor este, deci, condiționată

de îndeplinirea anumitor

formalități imperativ prevăzute de lege, în

cadrul procedurilor prealabile privind constatarea daunelor și stabilirea

valorii despăgubirilor ținându-se seama și de devizele-cadru elaborate de Institutul

de Economie Agricolă.

Elaborarea

hotărârii Guvernului privind declararea stării de calamitate se face, potrivit

legii, pe baza informațiilor primite de la Autoritatea Națională de Meteorologie

cu privire la aria de răspândire și intensitatea fenomenului meteorologic,

precum și de la direcțiile pentru agricultură județene cu privire la

suprafețele afectate pe culturile asigurate și la gradul de afectare a

acestora.

Față de cele

arătate, este corectă soluția instanței de fond, potrivit căreia, în lipsa

hotărârii Guvernului privind declararea stării de calamitate, acțiunea

reclamantei este neîntemeiată.

Nu poate fi

reținută critica recurentei, potrivit căreia pârâtul ar fi invocat în apărare

propria-i culpă de a nu fi sesizat Guvernul cu proiectul de hotărâre privind

declararea stării de calamitate, întrucât, așa cum rezultă din actele

dosarului, prin Adresa nr. 125128 din 30 septembrie 2009, înregistrată la

Secretariatul General al Guvernului sub nr. 17/11329/2009 (f.95 ș.u. - dosar

fond), M.A.D.R.

a informat Guvernul cu

privire la efectele fenomenului de secetă și acordarea de

despăgubiri

producătorilor agricoli, în baza Legii nr. 381/2002, cu referire la toamna

anului 2008 și la primăvara-vara anului 2009.

Față de

soluția de netemeinicie dată acțiunii reclamantei și având în vedere că

argumentul primei instanțe referitor la abrogarea Legii nr. 381/2002 este unul

subsidiar, analiza criticii formulate de recurentă cu privire la acest din urmă

aspect devine de prisos.

Pentru

considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat,

menținându-se sentința criticată, ca fiind

temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC P.U. SRL

Iași împotriva deciziei nr. 39 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași, s

ecția

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie

2011.