ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4600/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia (sentința) nr. 39 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC P.U. SRL în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea dreptului reclamantei de a beneficia de despăgubiri conform Legii nr. 381/2002, a admis excepția lipsei calității de reprezentant a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a anulat cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin această instituție.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: In ceea ce privește excepția inadmisibilității Prima instanță apreciază că aceasta este întemeiată în ce privește primul capăt al acțiunii, respectiv constatarea dreptului de a beneficia de despăgubiri potrivit Legii nr. 381/2002, întrucât potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. acțiunea în constatare este inadmisibilă în situația în care partea poate cere realizarea dreptului; or, în cauză, prin capătul 3 de cerere s-a solicitat realizarea dreptului, respectiv obligarea pârâtului la plata de despăgubiri. In ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant al M.A.D.R.

a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Instanța de fond a considerat că această excepție este întemeiată, în raport cu dispozițiile Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, care nu conferă acestei autorități calitatea de reprezentant în justiție al M.A.D.R. Pe fondul cauzei Prima instanță a avut în vedere faptul că prin Legea nr. 281/2010, ce a intrat în vigoare la data de 02 ianuarie 2011, a fost abrogată Legea nr. 381/2002. In consecință, reține instanța de fond, nu mai există temei pentru a obliga autoritatea publică pârâtă să realizeze demersurile indicate în acțiune și să achite sumele de bani solicitate.

Mai mult, se arată în considerentele sentinței atacate, respingerea cererii privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002 se impune și pentru faptul că producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care au înregistrat pagube produse de fenomene naturale pot primi despăgubiri aferente calamităților naturale de la bugetul de stat numai după efectuarea procedurii speciale prevăzute de Legea nr.381/2002; or, în prezenta cauză se constată că Guvernul României nu a emis o hotărâre prin care să declare starea de calamitate naturală, aceasta fiind o condiție esențială, fără de care nu se poate face plata despăgubirilor prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, susținând, în esență, următoarele: - în mod greșit a fost admisă excepția inadmisibilității primului capăt de cerere; - în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant a A.P.I.A.; - în mod greșit a fost respinsă acțiunea pe considerentul că Legea nr. 381/2002 a fost abrogată; - în mod greșit a apreciat instanța de fond că, întrucât Guvernul nu a emis o hotărâre prin care să declare starea de calamitate, acțiunea este neîntemeiată. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. In ce privește excepțiile In mod corect a procedat prima instanță, respingând ca inadmisibil primul capăt de cerere al acțiunii, respectiv cel prin care se solicită constatarea dreptului de a beneficia de despăgubiri potrivit Legii nr. 381/2002. In acest sens sunt dispozițiile art. 111 C. proc. civ., corect invocate de instanța de fond, potrivit cărora „Cererea pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept - n.r.) nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului; or, în cauză, prin capătul 3 de cerere, referitor la obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, tocmai acest lucru a solicitat reclamanta.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect a fost soluționată excepția lipsei calității de reprezentant a A.P.I.A., întrucât această instituție nu poate fi subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, neavând nicio atribuție și negestionând în vreun fel procedura de acordare a despăgubirilor conform Legii nr. 381/2002, așa cum rezultă din analiza dispozițiilor Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.P.I.A., cele ale Legii nr. 381/2002 și ale Ordinului nr. 419/2002, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002. Dispozițiile O.G. nr. 14/2010 (iar nu O.G.

nr. 14/2002, cum greșit s-a menționat în cererea de recurs) privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, invocate de recurentă nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acest act normativ se referă la ajutoarele de stat în sectorul agricol iar nu la despăgubirile solicitate în cauza de față pentru anul 2009, în caz de calamitate naturală în agricultură, demers având ca temei juridic dispozițiile Legii nr. 381/2002.

Cu privire la fondul cauzei Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 381/2002, invocată de recurenta-reclamantă drept temei al cererii sale, „Fenomenele naturale și bolile care generează calamități naturale sunt: seceta excesivă, persistentă în timp și care afectează terenurile neirigate, inundațiile din revărsări de râuri sau de alte ape curgătoare și ruperi de baraje, ploile abundente și de durată, temperaturile excesiv de scăzute, sub limita biologică de rezistență a plantelor, stratul gros de zăpadă care produce pagube în sectorul vegetal și animal, topirea bruscă a zăpezilor care provoacă inundații, revărsări de râuri și băltiri, uraganul, precum și alte dezastre și catastrofe produse pe areale extinse". De asemenea, potrivit art. 3 din același act normativ, „Caracterizarea și încadrarea în categoria de calamitate naturală se realizează de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și se aprobă prin hotărâre a Guvernului" iar conform art. 14, „Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor sesizează Guvernul, care, în funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonelor afectate, declară starea de calamitate naturală prin hotărâre". Așadar, Legea nr. 381/2002, care are drept scop despăgubirea producătorilor agricoli pentru daune produse prin fenomene naturale, constituie temeiul în care Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale sesizează Guvernul care, în funcție de calamitățile naturale și de mărimea zonelor afectate, declară prin hotărâre starea de calamitate și apoi aprobă, prin act similar, soiurile de plante afectate de fenomenele naturale, precum și atribuirea, pe baza calculelor stabilite de autoritățile de specialitate ale administrației publice centrale, a sumelor cuvenite despăgubirilor . Acordarea despăgubirilor este, deci, condiționată de îndeplinirea anumitor formalități imperativ prevăzute de lege, în cadrul procedurilor prealabile privind constatarea daunelor și stabilirea valorii despăgubirilor ținându-se seama și de devizele-cadru elaborate de Institutul de Economie Agricolă.

Elaborarea hotărârii Guvernului privind declararea stării de calamitate se face, potrivit legii, pe baza informațiilor primite de la Autoritatea Națională de Meteorologie cu privire la aria de răspândire și intensitatea fenomenului meteorologic, precum și de la direcțiile pentru agricultură județene cu privire la suprafețele afectate pe culturile asigurate și la gradul de afectare a acestora. Față de cele arătate, este corectă soluția instanței de fond, potrivit căreia, în lipsa hotărârii Guvernului privind declararea stării de calamitate, acțiunea reclamantei este neîntemeiată. Nu poate fi reținută critica recurentei, potrivit căreia pârâtul ar fi invocat în apărare propria-i culpă de a nu fi sesizat Guvernul cu proiectul de hotărâre privind declararea stării de calamitate, întrucât, așa cum rezultă din actele dosarului, prin Adresa nr. 125128 din 30 septembrie 2009, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului sub nr. 17/11329/2009 (f.95 ș.u.

- dosar fond), M.A.D.R. a informat Guvernul cu privire la efectele fenomenului de secetă și acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli, în baza Legii nr. 381/2002, cu referire la toamna anului 2008 și la primăvara-vara anului 2009. Față de soluția de netemeinicie dată acțiunii reclamantei și având în vedere că argumentul primei instanțe referitor la abrogarea Legii nr. 381/2002 este unul subsidiar, analiza criticii formulate de recurentă cu privire la acest din urmă aspect devine de prisos. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.U. SRL Iași împotriva deciziei nr. 39 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași, s ecția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2011.