ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5512/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC N.B.R.V. SRL Târgoviște a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, D.G.A.M.P.O.S.D.R.U., anularea procesului verbal de constatare nr. 8/ CAN din 22 octombrie 2008 și a deciziei nr. 67 din 19 ianuarie 2009 prin care i s-a respins plângerea prealabilă împotriva procesului-verbal menționat și suspendarea executării celor două acte administrative atacate. În motivarea acțiunii reclamanta arătat că prin procesul verbal contestat s-a reținut că societatea reclamantă datorează A.M.P.O.S.D.R.U. suma de 4.351,53 Euro cu titlu de cheltuieli neeligibile din care 3.263,65 Euro (11.716,50 lei) de restituit la bugetul Uniunii Europene și 1.078,88 (3.905,501ei) de restituit la bugetul de stat.

Prin Decizia nr. 5532 din 3 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 80 din 7 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că judecarea pricinii s-a făcut cu lipsa de procedură, iar vătămarea autorității pârâte nu poate fi reparată decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare. În rejudecare, Curtea de Apel Ploiești, prin sentința nr. 83 din 1 aprilie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC N.B.R.V. SRL în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - D.G.A.M.P.O.S.D.R.U., a anulat procesul-verbal de constatare încheiat de A.M.P.O.S.D.R.

la data de 22 octombrie 2008 sub nr. 8 /CAN și a anulat Decizia nr. 67 din 15 ianuarie 2009 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - D.G.A.M.P.O.S.D.R.U. Totodată, a suspendat executarea procesului-verbal de constatare nr. 8/CAN din 22 octombrie 2008 încheiat de A.M.P.O.S.D.R. și a Deciziei nr. 67 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale D.G.A.M.P.O.S.D.R.U. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, că excepțiile lipsei procedurii prealabile și a netimbrării acțiunii, sunt nefondate, întrucât la dosar există atât dovada îndeplinirii procedurii prealabile cât și dovada achitării taxei de timbru.

Referitor la fondul cauzei, instanța de fond, având în vedere că înlocuirea formatorilor nu reprezintă o modificare a contractului de finanțare nerambursabilă , iar cheltuielile efectuate cu salarizarea acestora au fost necesare realizării proiectului, fiind, deci, eligibile, a constatat că nu se impune restituirea sumei de 4351,53 Euro, echivalentul a 15.622 lei, măsura dispusă prin procesul-verbal nr. 8/CAN din 22 octombrie 2008 fiind nelegală. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea celor două acte administrative, acesta este fondat, întrucât cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs Ministerul Muncii, Familie și Protecției Sociale criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin cererea de recurs, se aduc, în esență, critici sentinței atacate în sensul că instanța de fond , în mod greșit, a reținut ca fiind îndeplinită procedura prealabilă și nu a analizat temeinicia îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subzistă, în cauză, motivul de ordine publică, de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 invocat în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și pus în dezbaterea părților, recursul fiind fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă 8/ CAN din 22 octombrie 2008 și a deciziei nr. 67 din 19 ianuarie 2009, - acte emise în baza prevederilor O.G. nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce privește procesul-verbal de constatare, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003: „Art. 1. - Prezenta ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli."; „Art.2.

- în sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [.. .] d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri"; „Art.

3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare"; Art. 3 alin. (4) - (6): „(4) Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum și elemente specifice, acolo unde este necesar. (5) Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală. (6) Î mpotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare"; Art. 4 alin. (2): „Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor". Din cuprinsul dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal a cărui anulare se solicită în prezenta cauză este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc.

fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul IX - „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale". Decizia nr. 67 din 19 ianuarie 2009 a fost emisă în temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii." În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc.

fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze contestația formulată împotriva Deciziei nr. 67/2009, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. In interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară - în sumă de 4.351,53 Euro, echivalentul a 11.716,50 RON - asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Dâmbovița, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege.

In consecință având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal, care va avea în vedere și motivele de recurs invocate, ce privesc fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - D.G.A.M.P.O.S.D.R.U. împotriva sentinței civile nr. 83 din 1 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la Tribunalul Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2010.