ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2755/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 989 din 24 februarie 2010 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta L.M. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a fost obligată pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să analizeze dosarul de despăgubire al reclamantei, într-un termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea aplicării unei penalități de 100 lei pe fiecare zi de întârziere.

De asemenea, instanța a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze un evaluator autorizat în vederea efectuării raportului de evaluare în dosarul de despăgubiri arătat într-un termen de maxim 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea aplicării unei penalități de 100 lei pe fiecare zi de întârziere și să emită pe numele reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul în litigiu, în maxim 30 de zile de la stabilirea valorii despăgubirii, sub sancțiunea aplicării unei penalități de 100 lei pe fiecare zi de întârziere. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin cererea introductivă, reclamanta L.M.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la analizarea dosarului de despăgubire, obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator autorizat în vederea efectuării raportului de evaluare în dosarul de despăgubire, obligarea Comisiei Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, într-un termen rezonabil de maxim 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești sub sancțiunea unei penalități de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul aferent Dispoziției nr. 682/2006, acesta fiind analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, constatându-se că această decizie este temeinică și legală. Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că dosarul reclamantei a fost înregistrat sub nr. 29495 și selectat în ședința Comisiei Centrale din 28 mai 2008 stabilindu-se că Dispoziția nr. 682/2006 emisă de Primăria orașului Voluntari este legală și temeinică, stabilindu-se că de la dosar lipsesc anumite înscrisuri.

În ceea ce privește obligarea la plata penalităților de întârziere se arată că acest capăt de cerere este inadmisibil având în vedere dispozițiile art. 580 2 C. prov. civ. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția nr. 682 din 14 august 2006 emisă de Primăria orașului Voluntari s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantei, pentru imobilul teren situat în orașul Voluntari, compus din teren în suprafață de 1120 mp.

Dispoziția menționată împreună cu dosarul aferent, întocmite potrivit dispozițiilor Titlului VII capitolul 5, art. 16 alin. (2) și (3) din Legea nr. 247/2005 și însoțite de avizul de legalitate prevăzut de aceleași dispoziții legale emis de Prefectul Municipiului București, au fost înaintate pârâtei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de alin. (4), (5) și (6) ale aceluiași articol, în vederea emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubiri.

Deși pârâta a confirmat reclamanților înregistrarea dosarului aferent Dispoziției nr. 682/2006, nici până la data formulării cererii de chemare în judecată aceasta nu demarase procedura prevăzută de dispozițiile legale menționate anterior, în ciuda faptului că, astfel cum se susține chiar în cuprinsul întâmpinării s-a constatat temeinicia și legalitatea respingerii cererii de restituire în natură și s-a invocat lipsa anumitor înscrisuri, în privința cărora însă reclamanta a făcut dovada depunerii acestora. Instanța a reținut că dosarul reclamantei aferent cererii de restituire prin echivalent a fost înregistrat la 20 noiembrie 2006 la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a fost selectat în vederea înaintării unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare.

Deși legea nu impune un termen de soluționare a cererilor, iar prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispozițiilor de restituire, instanța a reținut că neefectuarea nici uneia din operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantei la soluționarea cererilor într-un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția pentru drepturile omului.

Instanța a reținut că pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existența unor motive obiective pentru care cererea reclamantei nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu a fost reținută de instanță, în condițiile în care avizul de legalitate al Prefectului există, iar dispozițiile legale incidente în cauză nu prevăd completarea dosarului după emiterea avizului de legalitate. În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtelor la plata penalităților de întârziere, Curtea reține că este întemeiată, întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 18 alin. (1), (5) teza I și alin. (6) teza I din Legea nr. 554/2004.

2. Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând soluția instanței de fond, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Motivarea căii de atac a vizat următoarele aspecte: 2.1. Obligarea la desemnarea unui evaluator. În acest sens, s-a arătat că, încă de la data de 28 mai 2008, dosarul fusese atribuit unui evaluator, dar întrucât contractul de prestări servicii încheiat de evaluatorul respectiv cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost reziliat, în ședința Comisiei Centrale din data de 26 august 2010, dosarul a fost reatribuit altui evaluator. În consecință, în opinia recurentei-pârâte, obligația impusă în sarcina sa este greșită.

2.2. Obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire Referitor la această obligație impusă prin sentința atacată, recurenta-pârâtă a arătat că instanța a ignorat prevederile art. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care stabilesc documentele pe care trebuie să le conțină dosarul de despăgubire. În speță, dosarul trebuia completat cu o declarație de notorietate din care să reiasă că autorul reclamantei, F.A., este aceeași persoană cu F.A.S., copii de pe certificatele de naștere ale moștenitorilor A.C., A.J. și A,M., copiile pașapoartelor intimatei-reclamante și a S.A. și dovezi privind încasarea de despăgubiri în temeiul Legi nr. 112/1995.

2.3. Obligarea greșită la plata de penalități pe zi de întârziere Subsumat acestei critici, recurenta-pârâtă a arătat că instanța nu a motivat acordarea penalităților de întârziere și nu a ținut seama de împrejurarea că dosarul de despăgubire era incomplet, astfel că în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi reținută o culpă procesuală, iar reclamantei nu i-a fost creat un prejudiciu. 3. Apărările intimatei-reclamante Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând fiecăruia dintre motivele invocate de recurenta-pârâtă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul derulării etapelor procedurii administrative de stabilire a despăgubirilor, reglementate în art. 16 alin. (5), (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv analizarea dosarului de despăgubire, desemnarea unui evaluator și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Voluntari, județul Ilfov, compus din teren în suprafață de 1120 mp și construcția existentă pe teren, ce a format obiectul notificării nr. 717/2001.

Notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluționată prin Dispoziția nr. 682 din 14 august 2006 a primarului orașului Voluntari, dosarul aferent fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 20 noiembrie 2006 - așa cum rezultă din Adresa din 29 octombrie 2009 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. În raport cu datele menționate și ținând seama de împrejurarea că decizia reprezentând titlul de despăgubire nu a fost încă emisă, instanța de control judiciar împărtășește concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul încălcării principiului termenului rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, principiu aplicabil nu numai în procedurile judiciare, ci și în cele administrative.

Analizând punctual motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reține următoarele: 1.1. Cu privire la obligația de desemnare a unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare Împrejurarea că, într-o anumită etapă a derulării procedurii, Comisia Centrală a desemnat un evaluator, în ședința din data de 28 mai 2008, nu este în măsură să ducă la reformarea sentinței, de vreme ce însăși autoritatea în cauză precizează că ulterior a intervenit o reziliere a contractului de prestări servicii pe care evaluatorul îl avea cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, raportul de evaluare nefiind efectuat. Data de 26 august 2010, când recurenta-pârâtă susține că a desemnat un alt evaluator, este ulterioară datei pronunțării sentinței (24 februarie 2010), astfel că operațiunea administrativă efectuată poate avea doar natura unei executări benevole a obligației stabilite prin dispozitivul hotărârii primei instanțe.

1.2. Cu privire la obligația de emitere a deciziei Potrivit art. 16 alin. (4) - (5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. (5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

(...) (7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare”. Prin urmare, singura atribuție pe care art. 16 alin. (4) din lege o conferă Comisiei Centrale este aceea de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziția emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective, ce intrau exclusiv în competența entității care a soluționat notificarea. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că lipsa unor documente a fost semnalată abia după data introducerii acțiunii la curtea de apel (22 octombrie 2009), la aproape trei ani de la înregistrarea dosarului la Secretariatul Comisiei Centrale.

În aceste condiții, adresele din 29 octombrie 2009 au un evident caracter pro causa, cu atât mai mult cu cât, în întâmpinarea depusă la dosarul primei instanțe, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a afirmat că dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și s-a constatat că este temeinică și legală. 1.3. Cu privire la penalitățile de întârziere Posibilitatea acordării penalităților de întârziere prin dispozitivul hotărârii este prevăzută expres în art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, conceput ca un mijloc de constrângere pentru autoritatea publică, în vederea executării obligației și, în același timp, ca o garanție suplimentară pentru reclamant că își va vedea restabilit dreptul sau interesul vătămat.

Așa cum rezultă din cele expuse anterior, instanța a sancționat încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative și prelungirea unei stări de incertitudine asupra măsurilor reparatorii și a obligat pârâta să efectueze operațiunile administrative necesare și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, dispozitivul sentinței încadrându-se în prevederile art. 18 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele prezentate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 989 din 24 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2011.