ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2755/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2755/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

și hotărârea primei instanțe

Prin Sentința nr. 989 din 24 februarie 2010 a

Curții de Apel București a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta L.M. în

contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul

că a fost obligată pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților să analizeze dosarul de despăgubire al reclamantei, într-un

termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea

aplicării unei penalități de 100 lei pe fiecare zi de întârziere.

De asemenea, instanța

a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze

un evaluator autorizat în vederea efectuării raportului de evaluare în dosarul

de despăgubiri arătat într-un termen de maxim 90 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea aplicării unei penalități de 100 lei pe

fiecare zi de întârziere și să emită pe numele reclamantei decizia reprezentând

titlul de despăgubire pentru imobilul în litigiu, în maxim 30 de zile de la

stabilirea valorii despăgubirii, sub sancțiunea aplicării unei penalități de

100 lei pe fiecare zi de întârziere.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin cererea introductivă,

reclamanta L.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților la analizarea dosarului de despăgubire, obligarea Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator

autorizat în vederea efectuării raportului de evaluare în dosarul de

despăgubire, obligarea Comisiei Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor la

emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, într-un termen rezonabil

de maxim 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești

sub sancțiunea unei penalități de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu

cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat

respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că etapa transmiterii și

înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul aferent

Dispoziției nr. 682/2006, acesta fiind analizat în privința legalității

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat,

constatându-se că această decizie este temeinică și legală.

Pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că dosarul reclamantei a

fost înregistrat sub nr. 29495 și selectat în ședința Comisiei Centrale din 28

mai 2008 stabilindu-se că Dispoziția nr. 682/2006 emisă de Primăria orașului

Voluntari este legală și temeinică, stabilindu-se că de la dosar lipsesc

anumite înscrisuri.

În ceea ce privește

obligarea la plata penalităților de întârziere se arată că acest capăt de

cerere este inadmisibil având în vedere dispozițiile art. 580

2

C.

prov. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția nr. 682 din

14 august 2006 emisă de Primăria orașului Voluntari s-a dispus acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantei, pentru imobilul

teren situat în orașul Voluntari, compus din teren în suprafață de 1120 mp.

Dispoziția menționată

împreună cu dosarul aferent, întocmite potrivit dispozițiilor Titlului VII

capitolul 5, art. 16 alin. (2) și (3) din Legea nr. 247/2005 și însoțite de

avizul de legalitate prevăzut de aceleași dispoziții legale emis de Prefectul

Municipiului București, au fost înaintate pârâtei Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, care ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de

alin. (4), (5) și (6) ale aceluiași articol, în vederea emiterii deciziei

cuprinzând titlul de despăgubiri.

Deși pârâta a

confirmat reclamanților înregistrarea dosarului aferent Dispoziției nr.

682/2006, nici până la data formulării cererii de chemare în judecată aceasta

nu demarase procedura prevăzută de dispozițiile legale menționate anterior, în

ciuda faptului că, astfel cum se susține chiar în cuprinsul întâmpinării s-a

constatat temeinicia și legalitatea respingerii cererii de restituire în natură

și s-a invocat lipsa anumitor înscrisuri, în privința cărora însă reclamanta a

făcut dovada depunerii acestora.

Instanța a reținut că

dosarul reclamantei aferent cererii de restituire prin echivalent a fost

înregistrat la 20 noiembrie 2006 la Secretariatul Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor și a fost selectat în vederea înaintării unui

evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare.

Deși legea nu impune

un termen de soluționare a cererilor, iar prin Decizia nr. 2 din 28 februarie

2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a stabilit o

modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispozițiilor de

restituire, instanța a reținut că neefectuarea nici uneia din operațiunile

juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de

la data înregistrării dosarului poate fi însă apreciată ca reprezentând o

încălcare a dreptului reclamantei la soluționarea cererilor într-un termen

rezonabil, așa cum este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția pentru

drepturile omului.

Instanța a reținut că

pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existența

unor motive obiective pentru care cererea reclamantei nu a fost analizată

într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul

dosarului de despăgubire nu a fost reținută de instanță, în condițiile în care

avizul de legalitate al Prefectului există, iar dispozițiile legale incidente

în cauză nu prevăd completarea dosarului după emiterea avizului de legalitate.

În ceea ce privește

cererea privind obligarea pârâtelor la plata penalităților de întârziere,

Curtea reține că este întemeiată, întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 18 alin. (1), (5) teza I și alin. (6) teza I din Legea nr. 554/2004.

în cauză

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând soluția instanței de fond, în temeiul art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Motivarea căii de

atac a vizat următoarele aspecte:

2.1. Obligarea la

desemnarea unui evaluator.

În acest sens, s-a

arătat că, încă de la data de 28 mai 2008, dosarul fusese atribuit unui

evaluator, dar întrucât contractul de prestări servicii încheiat de evaluatorul

respectiv cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost

reziliat, în ședința Comisiei Centrale din data de 26 august 2010, dosarul a

fost reatribuit altui evaluator.

În consecință, în

opinia recurentei-pârâte, obligația impusă în sarcina sa este greșită.

2.2. Obligarea la

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire

Referitor la această

obligație impusă prin sentința atacată, recurenta-pârâtă a arătat că instanța a

ignorat prevederile art. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, care stabilesc documentele pe care trebuie să le

conțină dosarul de despăgubire.

În speță, dosarul

trebuia completat cu o declarație de notorietate din care să reiasă că autorul

reclamantei, F.A., este aceeași persoană cu F.A.S., copii de pe certificatele

de naștere ale moștenitorilor A.C., A.J. și A,M., copiile pașapoartelor

intimatei-reclamante și a S.A. și dovezi privind încasarea de despăgubiri în

temeiul Legi nr. 112/1995.

2.3. Obligarea

greșită la plata de penalități pe zi de întârziere

Subsumat acestei

critici, recurenta-pârâtă a arătat că instanța nu a motivat acordarea

penalităților de întârziere și nu a ținut seama de împrejurarea că dosarul de

despăgubire era incomplet, astfel că în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor nu poate fi reținută o culpă procesuală, iar reclamantei nu i-a

fost creat un prejudiciu.

intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă

nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a

depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, răspunzând fiecăruia dintre motivele invocate de recurenta-pârâtă.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

fapt și de drept relevante

Intimata-reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul

derulării etapelor procedurii administrative de stabilire a despăgubirilor,

reglementate în art. 16 alin. (5), (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

respectiv analizarea dosarului de despăgubire, desemnarea unui evaluator și

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în

Voluntari, județul Ilfov, compus din teren în suprafață de 1120 mp și

construcția existentă pe teren, ce a format obiectul notificării nr. 717/2001.

Notificarea formulată

în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluționată prin Dispoziția nr. 682 din 14

august 2006 a primarului orașului Voluntari, dosarul aferent fiind înregistrat

la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 20

noiembrie 2006 - așa cum rezultă din Adresa din 29 octombrie 2009 emisă de

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

În raport cu datele

menționate și ținând seama de împrejurarea că decizia reprezentând titlul de

despăgubire nu a fost încă emisă, instanța de control judiciar împărtășește

concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul încălcării

principiului termenului rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,

principiu aplicabil nu numai în procedurile judiciare, ci și în cele

administrative.

Analizând punctual

motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reține

următoarele:

1.1. Cu privire la

obligația de desemnare a unui evaluator în vederea întocmirii raportului de

evaluare

Împrejurarea că,

într-o anumită etapă a derulării procedurii, Comisia Centrală a desemnat un

evaluator, în ședința din data de 28 mai 2008, nu este în măsură să ducă la

reformarea sentinței, de vreme ce însăși autoritatea în cauză precizează că

ulterior a intervenit o reziliere a contractului de prestări servicii pe care

evaluatorul îl avea cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

raportul de evaluare nefiind efectuat.

Data de 26 august

2010, când recurenta-pârâtă susține că a desemnat un alt evaluator, este

ulterioară datei pronunțării sentinței (24 februarie 2010), astfel că

operațiunea administrativă efectuată poate avea doar natura unei executări

benevole a obligației stabilite prin dispozitivul hotărârii primei instanțe.

1.2. Cu privire la

obligația de emitere a deciziei

Potrivit art. 16

alin. (4) - (5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „(4) Pe baza

situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de

despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii

cererii de restituire în natură.

(5) Secretariatul

Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1)

și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost

respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de

evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

(...)

(7) În baza

raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre

reevaluare”.

Prin urmare, singura

atribuție pe care art. 16 alin. (4) din lege o conferă Comisiei Centrale este

aceea de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură,

iar nu de a cenzura dispoziția emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001

din alte perspective, ce intrau exclusiv în competența entității care a

soluționat notificarea.

În altă ordine de

idei, Înalta Curte reține că lipsa unor documente a fost semnalată abia după

data introducerii acțiunii la curtea de apel (22 octombrie 2009), la aproape

trei ani de la înregistrarea dosarului la Secretariatul Comisiei Centrale. În

aceste condiții, adresele din 29 octombrie 2009 au un evident caracter pro

causa, cu atât mai mult cu cât, în întâmpinarea depusă la dosarul primei

instanțe, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a afirmat că

dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului notificat și s-a constatat că este temeinică

și legală.

1.3. Cu privire la

penalitățile de întârziere

Posibilitatea

acordării penalităților de întârziere prin dispozitivul hotărârii este

prevăzută expres în art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, conceput ca un

mijloc de constrângere pentru autoritatea publică, în vederea executării

obligației și, în același timp, ca o garanție suplimentară pentru reclamant că

își va vedea restabilit dreptul sau interesul vătămat.

Așa cum rezultă din

cele expuse anterior, instanța a sancționat încălcarea termenului rezonabil în

derularea procedurii administrative și prelungirea unei stări de incertitudine

asupra măsurilor reparatorii și a obligat pârâta să efectueze operațiunile

administrative necesare și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire,

dispozitivul sentinței încadrându-se în prevederile art. 18 alin. (1) și (5)

din Legea nr. 554/2004.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele prezentate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Sentinței nr. 989 din 24 februarie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2011.