ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 679/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea depusă la data de 14 decembrie 2009, reclamanții P.S. prin procurator P.A. și P.M.I. au chemat în judecată pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții să emită și să comunice Decizia privind Titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 129/N/2001, 281/N/2001 și 51/N/2001 situat în Caracal, str. M., în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi întârziere, până la emiterea deciziei.

În motivare au arătat: - că Dispoziția nr. 4547 din 01 decembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Craiova a rămas definitivă, fiind predată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 zile, împreună cu documentația ce a stat la baza emiterii acesteia. - că dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 9025/CC și nu a fost soluționat până la această dată. Susțin că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 4 ani de la emiterea dispoziției privind acordarea despăgubirilor este nejustificată și că autoritățile administrative nu au luat măsuri eficiente de soluționare a dosarului de despăgubiri, într-un termen rezonabil, culpa acestora neputând să conducă la împiedicarea realizării dreptului la despăgubiri.

b) Întâmpinările formulate în cauză Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. A susținut că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, nu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Referitor la cererea reclamatei privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere, arată că în cauza de față nu poate fi vorba de refuzul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, întrucât aceasta nu are atribuții privind emiterea titlurilor de despăgubire.

A solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și să respingă cererea de chemare în judecată. Pentru termenul de judecată din data de 08 februarie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare. A solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei a fost analizat în privința legalității cererii de restituire în natură a imobilului notificat de reclamanți. Apreciază că nu poate fi reținut termenul de 90 de zile indicat de reclamantă prin cererea introductivă, deoarece legiuitorul nu a prevăzut un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, stabilind că ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

c) Soluția și considerentele primei instanțe Prin Sentința nr. 110 din 8 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare privind excepția de nelegalitate; a respins acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.S. prin procurator P.A. și P.M.I.

în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor . Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților invocată prin întâmpinare, este întemeiată, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii 247/2005, obligația legală de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri și cea anterioară, privind întocmirea raportului de evaluare, revin Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Referitor la excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 3216/2006 s-a apreciat că este neîntemeiată. S-a considerat că actul a cărui nelegalitate s-a invocat are caracter civil, deoarece autoritățile publice, în cadrul procedurilor de restituire, au calitatea de unitate deținătoare a bunului a cărui restituire este solicitată, și nu acționează în regim de putere publică potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, raporturile juridice cu persoana îndreptățită sau cu terții având caracter civil, nefiind supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.

Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamanții au început procedura de recuperare a bunului sau a contravalorii acestuia prin formularea unor notificări în anul 2001 (131/N/2001 și 279/N/2001), autoritatea locală cu competență în materie emițând Dispoziția în data de 01 decembrie 2005, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 9025/CC. Ca urmare s-a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil. Referitor la cererea de daune cominatorii, Curtea de Apel a reținut că nu este întemeiată, executarea unei hotărâri pronunțate în contencios administrativ, fiind supusă regimului prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004, astfel încât aplicarea unor daune cominatorii ar echivala cu o dublă sancțiune.

2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a) Motivele de recurs A fost invocat faptul că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2007 sunt parcurse mai multe etape: - etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; - etapa evaluării și, după parcurgerea acestora, emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri și valorificarea acestui titlu. În cauza dedusă judecății a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarului, iar în etapa analizării legalității respingerii cererii în natură a imobilului - teren și construcție situat în Caracal str. M. (fost U.) s-a constatat că lipsesc actele din care să reiasă suprafața terenului și descrierea imobilului.

La etapa evaluării se poate ajunge numai dacă este completat dosarul cu aceste înscrisuri. S-a mai precizat că prin admiterea acțiunii se nesocotește principiul egalității, întrucât se ajunge la un tratament diferit al unor situații identice și că prin Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a respectat tocmai egalitatea de tratament. b) Analiza motivelor de recurs Situația de fapt Prin Dispoziția nr. 4547 din 1 decembrie 2005, Primarul Municipiului Caracal a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubire pentru imobilul situat în Caracal, str. M. (fostă U.). Dosarul a fost transmis și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor sub nr. 9025/CC.

Legislația aplicabilă Constituția României art. 11 alin. (1): „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte” Constituția României art. 11 alin. (2): „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Constituția României art. 20 alin. (2): „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.

Legea nr. 247/2005, Titlul VII: Art. 16. alin. (1): „Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Art. 16. alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”. Art. 16. alin. (7): „În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare”. Analiza legislației relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un termen pentru soluționarea dosarelor.

Referitor la lipsa unui termen de soluționare a cererilor din legislația națională aplicabilă, arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția României tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar dispozițiile alin. (2) din art. 20 al Constituției României obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, astfel că instanța în fața căreia se invocă existența unei neconcordanțe între legislația națională și dispozițiile Convenției va aplica cu prioritate prevederile convenției.

În baza aceluiași temei constituțional, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este direct aplicabilă în sistemul român de drept. În cauza de față, judecătorul național a stabilit concret că omisiunea legiuitorului de a prevedea un termen rezonabil de soluționare a procedurii se constituie în încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin nefinalizarea procedurilor administrative și judiciare într-un termen rezonabil se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În raport de data depunerii cererii și jurisprudența Curții de la Strasbourg se reține că a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii, astfel că motivul de recurs este nefondat.

În ceea ce privește o eventuală încălcare a egalității de tratament și în consecință, discriminarea unor diferite categorii de beneficiari ai legii, ca efect al admiterii acțiunii, Înalta Curte arată că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G.nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricții sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, apartenență la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca efect sau ca scop restrângerea sau înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic social, cultural sau în orice alt domeniu al vieții publice.

În acest context, analiza existenței unei discriminări între anumite categorii de persoane trebuie să pornească de la textul indicat mai sus, de la întrunirea cerințelor acestui text, urmând a se face și aplicabilitatea prevederilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a jurisprudenței acesteia. În cauza de față, se constată că nu există discriminare între reclamantă și o altă categorie socială aflată în aceeași situație de fapt ca și acesta, întrucât potrivit art. 21 din Constituția României, orice persoană se poate adresa justiției, pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi acest drept. Ori, în aceste condiții recurenta tinde la introducerea unui fine de primire a acțiunilor ca urmare a faptului că printr-o dispoziție internă s-a reglementat modul de selectare a dosarelor.

Soluțiile instanței de judecată au fost pronunțate tocmai pentru a sancționa pasivitatea și tergiversarea soluționării cererilor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Trebuie precizat că oricare dintre persoanele aflate într-o situație identică cu cea a reclamantei a beneficiat de un tratament egal din partea instanței naționale, astfel că motivul de recurs este nefondat. Însă, critica privind nedepunerea tuturor documentelor necesare evaluării apare ca fiind fondată. La dosarul cauzei nu au fost depuse actele de la Dosarul nr. 9025/CC, astfel încât în această etapă procesuală nu se poate verifica temeinicia susținerilor recurentei referitoare la acest aspect. În vederea evaluării imobilului pentru care se acordă despăgubirile este necesar ca la dosarul transmis la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să fie depuse toate documentele de natură a justifica întinderea despăgubirilor.

În lipsa unor documente, Comisia este în imposibilitate de a transmite dosarul evaluatorului, ceea ce ar face ca obligația comisiei să fie imposibil de executat. Este adevărat că instrumentarea unui dosar complet este atributul Primarului, însă pentru a nu se ajunge la situația unei obligații imposibil de executat, se impunea ca instanța de fond să verifice apărările din întâmpinarea formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Conform art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. Cum împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se depune dovezi privind descrierea imobilului, acte privind întinderea terenului.

c) Soluția instanței de recurs Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va casa sentința primei instanțe cu trimitere pentru rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 110 din 8 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 februarie 2011.