ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 679/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 679/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a) Cererea de chemare

în judecată

Prin acțiunea depusă la data de 14 decembrie

2009, reclamanții P.S. prin procurator P.A. și P.M.I. au chemat în judecată

pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția

pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și

Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând ca

prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții să emită și să comunice

Decizia privind Titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr.

129/N/2001, 281/N/2001 și 51/N/2001 situat în Caracal, str. M., în termen de 90

de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii

de 1.000 RON/zi întârziere, până la emiterea deciziei.

În motivare au

arătat:

- că Dispoziția nr.

4547 din 01 decembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Craiova a rămas

definitivă, fiind predată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30

zile, împreună cu documentația ce a stat la baza emiterii acesteia.

- că dosarul a fost

înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 9025/CC și nu a fost soluționat până la

această dată.

Susțin că

nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 4 ani de la

emiterea dispoziției privind acordarea despăgubirilor este nejustificată și că

autoritățile administrative nu au luat măsuri eficiente de soluționare a

dosarului de despăgubiri, într-un termen rezonabil, culpa acestora neputând să

conducă la împiedicarea realizării dreptului la despăgubiri.

b) Întâmpinările

formulate în cauză

Pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare, invocând

excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților. A susținut că în cursul procedurii administrative

privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, nu

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost învestită cu

emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Referitor la cererea

reclamatei privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților la plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere,

arată că în cauza de față nu poate fi vorba de refuzul Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților de a emite decizia reprezentând titlul de

despăgubire, întrucât aceasta nu are atribuții privind emiterea titlurilor de

despăgubire.

A solicitat admiterea

excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților și să respingă cererea de chemare în judecată.

Pentru termenul de

judecată din data de 08 februarie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare. A solicitat respingerea cererii

ca neîntemeiată, arătând că dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în

favoarea reclamantei a fost analizat în privința legalității cererii de

restituire în natură a imobilului notificat de reclamanți.

Apreciază că nu poate

fi reținut termenul de 90 de zile indicat de reclamantă prin cererea

introductivă, deoarece legiuitorul nu a prevăzut un termen de soluționare a

dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, stabilind că ordinea de soluționare a dosarelor va fi

decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

c) Soluția și

considerentele primei instanțe

Prin Sentința nr. 110

din 8 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins cererea de sesizare privind excepția de nelegalitate; a

respins acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.S. prin

procurator P.A. și P.M.I. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru coordonarea aplicării Legii

nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor .

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că, excepția lipsei calității

procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

invocată prin întâmpinare, este întemeiată, potrivit dispozițiilor art. 13

alin. (1) din Titlul VII al Legii 247/2005, obligația legală de emitere a

deciziei reprezentând titlu de despăgubiri și cea anterioară, privind

întocmirea raportului de evaluare, revin Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Referitor la excepția

de nelegalitate a Dispoziției nr. 3216/2006 s-a apreciat că este neîntemeiată.

S-a considerat că

actul a cărui nelegalitate s-a invocat are caracter civil, deoarece

autoritățile publice, în cadrul procedurilor de restituire, au calitatea de

unitate deținătoare a bunului a cărui restituire este solicitată, și nu

acționează în regim de putere publică potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 554/2004, raporturile juridice cu persoana îndreptățită sau cu terții

având caracter civil, nefiind supus controlului judecătoresc pe calea

contenciosului administrativ.

Pe fondul cauzei s-a

reținut că reclamanții au început procedura de recuperare a bunului sau a

contravalorii acestuia prin formularea unor notificări în anul 2001 (131/N/2001

și 279/N/2001), autoritatea locală cu competență în materie emițând Dispoziția

în data de 01 decembrie 2005, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 9025/CC.

Ca urmare s-a

apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a

încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

Referitor la cererea

de daune cominatorii, Curtea de Apel a reținut că nu este întemeiată,

executarea unei hotărâri pronunțate în contencios administrativ, fiind supusă

regimului prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004, astfel încât aplicarea

unor daune cominatorii ar echivala cu o dublă sancțiune.

Împotriva acestei

sentințe s-a declarat recurs de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor

a) Motivele de recurs

A fost invocat faptul

că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea

nr. 247/2007 sunt parcurse mai multe etape:

- etapa transmiterii

și a înregistrării dosarelor;

- etapa analizării

dosarelor de către Secretariatul Comisiei sub aspectul posibilității

restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării;

- etapa evaluării și,

după parcurgerea acestora, emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri

și valorificarea acestui titlu.

În cauza dedusă

judecății a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarului, iar în

etapa analizării legalității respingerii cererii în natură a imobilului - teren

și construcție situat în Caracal str. M. (fost U.) s-a constatat că lipsesc

actele din care să reiasă suprafața terenului și descrierea imobilului.

La etapa evaluării se

poate ajunge numai dacă este completat dosarul cu aceste înscrisuri.

S-a mai precizat că

prin admiterea acțiunii se nesocotește principiul egalității, întrucât se

ajunge la un tratament diferit al unor situații identice și că prin Decizia nr.

2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a respectat

tocmai egalitatea de tratament.

b) Analiza motivelor

de recurs

Situația de fapt

Prin Dispoziția nr.

4547 din 1 decembrie 2005, Primarul Municipiului Caracal a propus acordarea de

măsuri reparatorii sub formă de despăgubire pentru imobilul situat în Caracal,

str. M. (fostă U.).

Dosarul a fost

transmis și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Acordarea

Despăgubirilor sub nr. 9025/CC.

Legislația aplicabilă

Constituția României

art. 11 alin. (1): „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu

bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte”

Constituția României

art. 11 alin. (2): „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac

parte din dreptul intern”.

Constituția României

art. 20 alin. (2): „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele

privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte,

și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția

cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai

favorabile”.

Legea nr. 247/2005,

Titlul VII:

Art. 16. alin. (1):

„Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor,

a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor

administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în

care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite,

după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și

întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu

imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite

în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire

Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de

aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a

prezentei legi”.

Art. 16. alin. (6):

„După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va

efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care

îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul

despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”.

Art. 16. alin. (7):

„În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre

reevaluare”.

Analiza legislației

relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un

termen pentru soluționarea dosarelor.

Referitor la lipsa

unui termen de soluționare a cererilor din legislația națională aplicabilă,

arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția României tratatele

ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar

dispozițiile alin. (2) din art. 20 al Constituției României obligă la aplicarea

prioritară a reglementărilor internaționale privitoare la drepturile

fundamentale ale omului, la care România este parte.

România a ratificat

Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, astfel că

instanța în fața căreia se invocă existența unei neconcordanțe între legislația

națională și dispozițiile Convenției va aplica cu prioritate prevederile convenției.

În baza aceluiași

temei constituțional, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este

direct aplicabilă în sistemul român de drept.

În cauza de față,

judecătorul național a stabilit concret că omisiunea legiuitorului de a

prevedea un termen rezonabil de soluționare a procedurii se constituie în

încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind

procesul echitabil.

În jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin

nefinalizarea procedurilor administrative și judiciare într-un termen rezonabil

se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În raport de data

depunerii cererii și jurisprudența Curții de la Strasbourg se reține că a avut

loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluționarea într-un

termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii, astfel că

motivul de recurs este nefondat.

În ceea ce privește o

eventuală încălcare a egalității de tratament și în consecință, discriminarea

unor diferite categorii de beneficiari ai legii, ca efect al admiterii

acțiunii, Înalta Curte arată că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G.nr. 137/2000,

prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricții sau

preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie

socială, convingeri, apartenență la o categorie defavorizată sau orice alt

criteriu care are ca efect sau ca scop restrângerea sau înlăturarea

recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor

omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în

domeniul politic, economic social, cultural sau în orice alt domeniu al vieții

publice.

În acest context,

analiza existenței unei discriminări între anumite categorii de persoane

trebuie să pornească de la textul indicat mai sus, de la întrunirea cerințelor

acestui text, urmând a se face și aplicabilitatea prevederilor din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, precum și a jurisprudenței acesteia.

În cauza de față, se

constată că nu există discriminare între reclamantă și o altă categorie socială

aflată în aceeași situație de fapt ca și acesta, întrucât potrivit art. 21 din

Constituția României, orice persoană se poate adresa justiției, pentru apărarea

drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, nicio lege neputând

îngrădi acest drept.

Ori, în aceste

condiții recurenta tinde la introducerea unui fine de primire a acțiunilor ca

urmare a faptului că printr-o dispoziție internă s-a reglementat modul de

selectare a dosarelor.

Soluțiile instanței

de judecată au fost pronunțate tocmai pentru a sancționa pasivitatea și

tergiversarea soluționării cererilor de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Trebuie precizat că

oricare dintre persoanele aflate într-o situație identică cu cea a reclamantei

a beneficiat de un tratament egal din partea instanței naționale, astfel că

motivul de recurs este nefondat.

Însă, critica privind

nedepunerea tuturor documentelor necesare evaluării apare ca fiind fondată.

La dosarul cauzei nu

au fost depuse actele de la Dosarul nr. 9025/CC, astfel încât în această etapă

procesuală nu se poate verifica temeinicia susținerilor recurentei referitoare

la acest aspect.

În vederea evaluării

imobilului pentru care se acordă despăgubirile este necesar ca la dosarul

transmis la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să fie depuse

toate documentele de natură a justifica întinderea despăgubirilor.

În lipsa unor

documente, Comisia este în imposibilitate de a transmite dosarul evaluatorului,

ceea ce ar face ca obligația comisiei să fie imposibil de executat.

Este adevărat că

instrumentarea unui dosar complet este atributul Primarului, însă pentru a nu

se ajunge la situația unei obligații imposibil de executat, se impunea ca

instanța de fond să verifice apărările din întâmpinarea formulată de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art. 314 C.

proc. civ., Înalta Curte hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile

în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii la

împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Cum împrejurările de

fapt nu au fost pe deplin stabilite, Înalta Curte va admite recursul declarat,

va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași

instanță, pentru a se depune dovezi privind descrierea imobilului, acte privind

întinderea terenului.

c) Soluția instanței

de recurs

Având în vedere

considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se

va admite, se va casa sentința primei instanțe cu trimitere pentru rejudecare

la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 110 din 8 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 4 februarie 2011.