ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2875/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1937 din 17 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VlII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.L., în contradictoriu cu pârâtul M.J., a obligat pârâtul să analizeze cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că, nesoluționarea într-un termen de peste 9 luni a cererii reclamantei contravine prevederilor Convenției europene a cetățeniei, care se referă la noțiunea de „termen rezonabil”, precum și dispozițiilor art. 14 1 din Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G.

nr. 36/2009, care prevăd un termen de 5 luni de la data înregistrării cererii, pentru verificarea îndeplinirii condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române, potrivit art. 11 din lege. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul M.J., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, se susține, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanța de judecată nerespectând principiul dreptului la apărare al autorității pârâte, care a solicitat în repetate rânduri transmiterea unei copii a acțiunii, în vederea pregătirii apărării.

De asemenea, recurentul invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport cu prevederile O.U.G. nr. 5/2010, care atribuie competența în materie de cetățenie A.N.C. Pe fondul cauzei, recurentul susține, în esență, că în mod greșit instanța de judecată a apreciat că, în speță, ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M.J., se va reține că nu este întemeiată, întrucât, deși prin O.U.G.

nr. 5/2010 a fost atribuită competența în materie de cetățenie A.N.C., prin același act normativ s-a prevăzut că „Până la operaționalizarea Autorității, procedura de acordare, redobândire, retragere sau renunțare la cetățenie, precum și orice alte aspecte care decurg din funcționarea Autorității vor fi asigurate prin Direcția cetățenie și, după caz, prin alte direcții de specialitate ale M.J.” [(art. 19 alin. (4)]; or, la data publicării actului normativ în discuție, 10 februarie 2010 - M. Of. nr. 93, acțiunea reclamantei se afla deja pe rolul instanței, pe de o parte, iar litigiul a fost determinat de atitudinea autorității pârâte cu privire la o cerere formulată încă din anul 2009, când competența în materie îi aparținea, pe de altă parte.

Nu este întemeiată nici critica recurentului referitoare la nerespectarea de către instanța de fond a principiului dreptului la apărare, de vreme ce, pentru ambele termene de judecată acordate de prima instanță, inclusiv cel la care a fost judecată pricina în fond, 17 aprilie 2010, autoritatea pârâtă a fost citată, având posibilitatea de a se prezenta în instanță și de a lua cunoștință de pretențiile reclamantei; de altfel, la dosarul cauzei nu se regăsește niciuna din cererile pe care recurentul susține că le-ar fi adresat instanței de fond, pentru comunicarea acțiunii în vederea pregătirii apărării. Nici cu privire la fondul cauzei criticile recurentului nu sunt întemeiate.

Astfel, într-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991 stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă, însă, în forma în vigoare la data formulării de către intimata - reclamantă a cererii de redobândire a cetățeniei, un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri. În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din C.E.C., adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt, de asemenea, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen rezonabil”. Cu privire la noțiunea de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu. În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii, 27 iulie 2009, și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței C.E.D.O., acesta fiind un argument suficient pentru a considera întemeiată acțiunea reclamantei, sub aspectul obligării pârâtului de a proceda la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei. De altfel, așa cum corect a reținut și instanța de fond, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, în forma în vigoare în prezent, republicată în M. Of. nr. 576 din 13 august 2010, în temeiul art. 21 din O.U.G.

nr. 5/2010, fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art. ll, nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul M.J. împotriva sentinței nr. 1937 din 17 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VlII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.