ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2875/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 1937 din 17 aprilie 2010, Curtea

de Apel București, secția

a VlII-a de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de

reclamanta

C.L., în contradictoriu cu pârâtul M.J., a

obligat pârâtul să analizeze cererea reclamantei de redobândire a

cetățeniei române, în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

sentinței.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de

fond a reținut, în esență, că,

nesoluționarea

într-un termen de peste 9 luni a cererii reclamantei contravine

prevederilor Convenției europene a cetățeniei,

care se referă la noțiunea de „termen

rezonabil”,

precum și dispozițiilor art. 14

1

din Legea nr. 21/1991, astfel cum a

fost

modificată și completată prin

O.U.G. nr. 36/2009, care prevăd un termen de 5 luni

de la data înregistrării cererii, pentru

verificarea îndeplinirii condițiilor necesare

acordării sau redobândirii cetățeniei române, potrivit art. 11 din

lege.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

netemeinică și nelegală, a declarat

recurs pârâtul M.J., în temeiul

prevederilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, se susține, în esență, că

hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanța de judecată

nerespectând principiul

dreptului la apărare al autorității pârâte, care

a solicitat în repetate rânduri

transmiterea

unei copii a acțiunii, în vederea pregătirii apărării.

De asemenea, recurentul invocă excepția lipsei

calității procesuale pasive, în

raport

cu prevederile O.U.G. nr. 5/2010, care atribuie

competența în materie de cetățenie A.N.C.

Pe fondul cauzei, recurentul susține, în esență,

că în mod greșit instanța de

judecată

a apreciat că, în speță, ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat de

soluționare

a cererii.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și

lucrările dosarului, cu

motivele

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea constată că recursul

este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

În ceea ce privește excepția lipsei calității

procesuale pasive a M.J., se va reține că nu este întemeiată, întrucât, deși

prin O.U.G.

nr. 5/2010 a fost atribuită competența în materie de

cetățenie

A.N.C., prin același act normativ

s-a prevăzut că

„Până la operaționalizarea Autorității, procedura de

acordare, redobândire,

retragere sau

renunțare la cetățenie, precum și orice alte aspecte care decurg din

funcționarea Autorității vor fi asigurate prin

Direcția cetățenie și, după caz, prin

alte

direcții de specialitate ale M.J.” [(art. 19 alin. (4)]; or, la data

publicării actului normativ în discuție, 10

februarie 2010 - M. Of. nr. 93, acțiunea

reclamantei se afla deja pe rolul instanței, pe de o parte, iar

litigiul a fost determinat

de

atitudinea autorității pârâte cu privire la o cerere formulată încă din anul

2009,

când competența în materie îi aparținea, pe de altă parte.

Nu este întemeiată nici critica recurentului

referitoare la nerespectarea de

către instanța de fond a principiului

dreptului la apărare, de vreme ce, pentru

ambele

termene de judecată acordate de prima instanță, inclusiv cel la care a fost

judecată pricina în fond, 17 aprilie 2010,

autoritatea pârâtă a fost citată, având

posibilitatea de a se prezenta

în instanță și de a lua cunoștință de pretențiile

reclamantei; de altfel, la dosarul cauzei nu se regăsește niciuna din

cererile pe care

recurentul susține

că le-ar fi adresat instanței de fond, pentru comunicarea acțiunii

în

vederea pregătirii apărării.

Nici cu privire la fondul cauzei criticile

recurentului nu sunt întemeiate.

Astfel,

într-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991 stabilește o

procedură complexă pentru înregistrarea,

examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei

române, fără să prevadă, însă, în forma în vigoare la data formulării de către

intimata - reclamantă a cererii de redobândire a

cetățeniei, un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de

cereri.

În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se

facă aplicarea prevederilor

art. 10

din C.E.C., adoptată la Strasbourg la data de

6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

potrivit cărora

„Fiecare stat parte

trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile

privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia

sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt, de asemenea, și prevederile

art. 7 din Recomandarea

CM/Rec (2007)

7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la

buna administrare, adoptată de Comitetul de

Miniștri la 20 iunie 2007, articol

intitulat „Principiul acționării

într-un termen rezonabil”, potrivit căruia

„Autoritățile

publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile într-un

termen

rezonabil”.

Cu privire la noțiunea de „termen rezonabil”, în

doctrina europeană s-a arătat

că

aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii

stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat

într-o dublă

manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la

Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său

rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului

procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce

conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

În acest sens,

s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data

sesizării jurisdicției competente dar el include și durata procedurii

administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de

un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia

Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se

apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de

jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței,

comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

În speța dedusă

judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data

formulării cererii, 27 iulie 2009, și data soluționării cauzei nu poate fi

considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus

menționate și a jurisprudenței C.E.D.O., acesta fiind un argument suficient

pentru a considera întemeiată acțiunea reclamantei, sub aspectul obligării

pârâtului de a proceda la analizarea/avizarea cererii de redobândire a

cetățeniei.

De altfel, așa

cum corect a reținut și instanța de fond, în conformitate cu prevederile art. 16

alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, în forma în vigoare în prezent,

republicată în M. Of. nr. 576 din 13 august 2010, în temeiul art. 21 din O.U.G.

nr. 5/2010, fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea

condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art.

ll, nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii.

Pentru motivele

arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința criticată,

ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâtul M.J. împotriva sentinței nr. 1937 din 17 aprilie

2010 a Curții de Apel București, secția a VlII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 mai 2011.