ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5669/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 894 din 08 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul P.R., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Cetățenie și E.N.E., președintele autorității recurente, a obligat pârâta să analizeze cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, să comunice reclamantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, de îndată după emitere, ordinul prin care este soluționată cererea și să plătească reclamantului cheltuieli de judecată, în sumă de 2 RON.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că, nesoluționarea într-un termen de peste 5 luni a cererii reclamantului contravine prevederilor Convenției Europene a Cetățeniei, care se referă la noțiunea de „termen rezonabil”, precum și dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 21/1991, republicată, care prevăd un termen de 5 luni de la data înregistrării cererii, pentru verificarea îndeplinirii condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române, potrivit art. 11 din lege. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea recursului, se susține, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că în mod greșit instanța de judecată a apreciat că, în speță, ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii; de asemenea, susține recurenta, în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare: Astfel, Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, prevăzând, în cuprinsul art. 16 alin. (2) lit. c), că fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art. 11, nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii. Totodată, potrivit prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 06 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt, de asemenea, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen rezonabil”.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii, 14 aprilie 2010, și data soluționării cauzei, 08 februarie 2011, depășește termenul de 5 luni stabilit de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, apreciind, totodată, că acest interval de timp nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor comunitare mai sus menționate și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, acesta fiind un argument suficient pentru a considera întemeiată acțiunea reclamantului, sub aspectul obligării pârâtei de a proceda la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei.

De asemenea, în mod corect a procedat instanța de fond obligând pârâta să comunice reclamantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, de îndată după emitere, ordinul prin care este soluționată cererea de redobândire a cetățeniei, soluția având drept temei dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, republicată, conform cărora „Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, respectiv ordinul de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetățeniei române se comunică, de îndată, solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire”. De altfel, se constată că autoritatea recurentă a și procedat la executarea dispozițiilor sentinței atacate, emițând și comunicând ordinul nr. 964/P din 27 septembrie 2011 prin care a fost aprobată intimatului-reclamant redobândirea cetățeniei române.

Nici critica privind dispoziția referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu este întemeiată, aceasta fiind consecința aplicării în speță, la cererea reclamantului, a prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, recursul fiind nefondat și sub acest aspect. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva sentinței nr. 894 din 08 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VlII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2011.