ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5669/2011

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 894 din 08

februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul P.R.,

în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Cetățenie și E.N.E.,

președintele autorității recurente, a obligat pârâta să analizeze cererea

reclamantului de redobândire a cetățeniei române, în termen de 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a sentinței, să comunice reclamantului, prin scrisoare recomandată

cu confirmare de primire, de îndată după emitere, ordinul prin care este

soluționată cererea și să plătească reclamantului cheltuieli de judecată, în

sumă de 2 RON.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că, nesoluționarea

într-un termen de peste 5 luni a cererii reclamantului contravine prevederilor

Convenției Europene a Cetățeniei, care se referă la noțiunea de „termen

rezonabil”, precum și dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 21/1991, republicată,

care prevăd un termen de 5 luni de la data înregistrării cererii, pentru

verificarea îndeplinirii condițiilor necesare acordării sau redobândirii

cetățeniei române, potrivit art. 11 din lege.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta

Autoritatea Națională pentru Cetățenie, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9

și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea

recursului, se susține, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că în mod greșit instanța de

judecată a apreciat că, în speță, ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat

de soluționare a cererii; de asemenea, susține recurenta, în mod greșit a fost

obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:

Astfel, Legea

cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, stabilește o procedură complexă

pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau

redobândire a cetățeniei române, prevăzând, în cuprinsul art. 16 alin. (2) lit.

c), că fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor

necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art. 11, nu va

depăși 5 luni de la data înregistrării cererii.

Totodată,

potrivit prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie,

adoptată la Strasbourg la data de 06 noiembrie 1997 și ratificată de România

prin Legea nr. 396/2002, „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze

într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea

cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același

sens sunt, de asemenea, și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a

Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna

administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol

intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „Autoritățile

publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen

rezonabil”.

În speța

dedusă judecății, Înalta Curte constată că intervalul de timp cuprins între

data formulării cererii, 14 aprilie 2010, și data soluționării cauzei, 08

februarie 2011, depășește termenul de 5 luni stabilit de art. 16 alin. (2) lit.

c) din Legea nr. 21/1991, republicată, apreciind, totodată, că acest interval

de timp nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor

comunitare mai sus menționate și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului, acesta fiind un argument suficient pentru a considera întemeiată

acțiunea reclamantului, sub aspectul obligării pârâtei de a proceda la

analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei.

De asemenea,

în mod corect a procedat instanța de fond obligând pârâta să comunice

reclamantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, de îndată

după emitere, ordinul prin care este soluționată cererea de redobândire a

cetățeniei, soluția având drept temei dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea

nr. 21/1991, republicată, conform cărora „Ordinul președintelui Autorității

Naționale pentru Cetățenie de acordare sau de redobândire a cetățeniei române,

respectiv ordinul de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a

cetățeniei române se comunică, de îndată, solicitantului, prin scrisoare

recomandată cu confirmare de primire”.

De altfel, se

constată că autoritatea recurentă a și procedat la executarea dispozițiilor

sentinței atacate, emițând și comunicând ordinul nr. 964/P din 27 septembrie 2011

prin care a fost aprobată intimatului-reclamant redobândirea cetățeniei române.

Nici critica

privind dispoziția referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată

nu este întemeiată, aceasta fiind consecința aplicării în speță, la cererea

reclamantului, a prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „Partea

care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile

de judecată”, recursul fiind nefondat și sub acest aspect.

Pentru motivele

arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată,

ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie împotriva sentinței

nr. 894 din 08 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VlII-a de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2011.