ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 740/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 740/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra contestației
în anulare de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 167 din 21 august
2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ
și fiscal a fost respinsă excepția de nelegalitate precizată și completată a
dispozițiilor art. 17 alin. (3) lit. a), b), c), d), e), f) din Ordinul
Ministrului Justiției nr. 589/C/2003 și Ordinul Ministrului Justiției nr.
591/C/2005 și a art. 18 alin. (3) lit. a), b), c), d), e), f) din Ordinul
Ministrului Justiției nr. 2145/C/2007 invocată de reclamanta SC ”P.C.L.L.” SRL.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs reclamanta SC ”P.C.L.L.” SRL.
La termenul din 30
octombrie 2008 a fost invocată excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. II pct. 10 din Legea nr. 441/2006 pentru modificarea și
completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată și a
Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, dar și a Ordinului
Ministrului Justiției nr. 2145/C/2007 și Ordinul Ministrului Justiției nr.
3062/C din 2 decembrie 2008.
În motivarea
excepțiilor, recurentul a susținut, cu privire la prima excepție invocată, că
textul individualizat intră în contradicție cu prevederile art. 16 alin. (1) și
(2), art. 21 alin. (3) și (4), art. 125 alin. (2) și art. 134 alin. (2) din
Constituția României.
Cu privire la
excepția de neconstituționalitate a Ordinului Ministrului Justiției nr.
2145/C/2007 și 3062/C din 2 decembrie 2008 recurentul a precizat că nu s-a
menționat, în mod expres, competența intervenției în căile de atac promovate de
orice persoană.
Prin Încheierea din
22 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II pct. 10 din Legea nr.
441/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 și a Legii nr.
26/1990, și a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții
Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Ordinului Ministrului
Justiției nr. 2145/C/2007 și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 3062/C din
02 decembrie 2008 și a fost suspendată judecarea cauzei până la soluționarea
excepției de neconstituționalitate.
Curtea
Constituțională, prin Decizia nr. 1384 din 29 mai 2009 a respins excepția de neconstituționalitate
invocată, iar dosarul a fost repus pe rol la data de 14 decembrie 2009.
Împotriva Încheierii
din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare SC ”P.C.L.L.”
SRL invocând ca temei de drept dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
În motivarea
contestației în anulare se arată că instanța de recurs a făcut o interpretare
greșită a actelor administrative deduse judecății.
Se susține că este
nejustificată citarea în cauză a Oficiului Național a Registrului Comerțului și
a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București întrucât
acestea nu au calitate procesuală în cauză.
Contestatoarea
menționează că actele administrative pentru care a solicitat sesizarea Curții
Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, respinsă de instanța de
recurs, sunt neconstituționale.
Ministerul Justiției
și Libertăților Cetățenești a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în
esență, respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă arătând că motivele
invocate au în vedere modalitatea de interpretare a unor dispoziții legale de
către instanța de recurs și nu se referă la motivele prevăzute în mod expres și
limitativ de art. 318 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei se
arată că în mod corect a fost respinsă cererea reclamantului ca inadmisibilă cu
privire la sesizarea Curții Constituționale cu excepția de
neconstituționalitate a celor două ordine emise de Ministrul Justiției deoarece
aceste acte nu pot constitui obiect al sesizării în raport de dispozițiile art.
146 lit. d) din Constituția României.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, analizând contestația în anulare, în raport de temeiul de
drept invocat, respectiv art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,
apreciază că aceasta se impune a fi respinsă, pentru considerentele ce urmează
a fi expuse.
Potrivit art. 318
alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs mai pot fi
atacate cu contestație în anulare când instanța, respingând recursul sau
admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre
motivele de modificare sau de casare.
După cum se constată textul legal menționat se
referă la o hotărârea a instanței de recurs prin care s-a soluționat recursul.
Încheierea din 22 ianuarie 2009 de respingere ca inadmisibilă a cererii de
sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor Ordinului Ministrului Justiției nr. 2145/C/2007 și a Ordinului
Ministrului Justiției nr. 3062/C din 2 decembrie 2008 este o încheiere
premergătoare soluționării recursului și nu se încadrează în categoria
hotărârilor judecătorești ce pot forma obiectul contestației în anulare
specială prevăzută de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc.
civ., nefiind o hotărâre irevocabilă, pronunțată în recurs prin care s-a omis
cercetarea vreunui motiv de modificare sau casare.
Având în vedere
considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația în anulare
formulată de SC ”P.C.L.L.” SRL împotriva Încheierii din 22 ianuarie 2009 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de SC
”P.C.L.L.” SRL Eforie Nord împotriva Încheierii din 22 ianuarie 2009 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 11 februarie 2009