ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 242/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 242/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Pe rolul Curții de
Apel Ploiești a fost înregistrată contestația în anulare, sub nr. 66.1,1/114/2006,
formulată de contestatoarele SC B. SA Buzău, prin administrator special R.P.G.
și SC F. & F.I.C. IPURL Constanța împotriva deciziei nr.887 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești.
Prin cererea
formulată la termenul din 4 octombrie 2010, contestatoarea SC B. SA a solicitat
sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 85/2006, motivat de împrejurarea că în
cadrul contestației în anulare a deciziei nr. 887 din 19 mai 2010 pronunțată de
Curtea de Apel Ploiești, în recursul declarat împotriva sentinței nr. 40 din 12
ianuarie 2010 a Tribunalului Buzău, i s-a îngrădit accesul liber la justiție,
ținând seama că intimații D.G.F.P. Constanța și lichidatorul judiciar R.S. SPRL
Buzău au invocat lipsa calității de reprezentant al administratorului special
pentru debitoare, susținându-se că nu mai are mandat să o reprezinte, iar
lichidatorul judiciar nu își însușește calea de atac extraordinară formulată
împotriva acestei decizii.
Contestatoarea a mai
arătat că normele care reglementează procedura insolvenței au un caracter
special și ele se completează cu normele de drept comun, în măsura compatibilității
lor, dispozițiile art. 18 din Legea insolvenței fac parte dintr-o lege în
vigoare la momentul invocării excepției, având legătură cu soluționarea cauzei,
întrucât vizează stabilirea cadrului procesual în care au loc dezbaterile în
fața instanței care trebuie să soluționeze contestația în anulare formulată
împotriva deciziei dată în recursul formulat, prin care debitoarea a criticat sentința
de declarare a falimentului, pentru nelegalitate.
S-a mai susținut de
către contestatoare că dispoziția atacată cu excepția de neconstituționalitate
privește fondul cauzei, având o înrâurire directă asupra soluționării cauzei,
totodată, fiind îndeplinită și condiția prevăzută de disp. art. 29 alin. (2)
din Legea nr. 47/1992, deoarece excepția a fost ridicată la cererea unei părți,
respectiv a contestatoarei SC B. SA, prin administrator special R.P.G., dar și
faptul că dispozițiile atacate nu au fost anterior declarate neconstituționale
prin vreo altă decizie a Curții Constituționale.
De asemenea,
contestatoarea a arătat în cererea formulată că potrivit art. 149 din Legea nr.
85/2006, dispozițiile legii procedurii insolvenței se completează, în măsura în
care acestea sunt compatibile, cu cele ale Codului de procedură civilă. Efectul
invocării unei excepții de neconstituționalitate este acela că instanța nu mai
poate păși la soluționarea cauzei, până la momentul stabilirii de către Curtea
Constituțională a conformității prevederilor pretins neconstituționale cu legea
fundamentală, astfel, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992,
republicată și modificată, legiuitorul a stabilit că pentru conservarea
drepturilor părților, ca efect al invocării excepției de neconstituționalitate,
instanța să suspende judecata cauzei pe perioada soluționării excepției.
Se mai susține de către
contestatoare că textul art. 18 din Legea insolvenței intră în contradicție cu prevederile
Constituției, care reglementează în art. 21 accesul liber la justiție al tuturor
persoanelor, dar și cu art. 6 din CEDO, care prevede dreptul oricărei persoane
la un proces echitabil. Textul art. 18 din Legea nr. 85/2006 permite ca o
hotărâre dată cu încălcarea legii să nu mai poată fi atacată cu o cale
extraordinară de atac de partea care a declarat recurs, chiar dacă această
hotărâre a fost pronunțată de instanța de recurs cu încălcarea legii și, deci,
a nesocotit drepturile procesuale ale recurentei, recurenta care are un interes
legitim, legal, de a o reforma.
Totodată,
concluzionează contestatoarea, dispozițiile art. 18 ale Legii nr. 85/2006
încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în fața
legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile
omului, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, ale art. 44 alin.
(2), referitoare la garantarea și ocrotirea în mod egal a proprietății private
și pe cele ale art. 6 din CEDO, ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeași
Convenție și ale art. 6 din Declarația Universală a Drepturilor Omului
referitoare la principiul egalității.
La data de 25
octombrie 2010, intimata D.G.F.P. Constanța a depus la dosar un punct de vedere
cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de
contestatoare, prin care se arată că textul criticat nu aduce vreo îngrădire
modului în care o societate comercială își poate susține și apăra drepturile
sale în justiție, astfel, înainte de deschiderea procedurii insolvenței, voința
unei societăți comerciale se manifestă prin intermediul unui reprezentant, după
deschiderea procedurii, în mod justificat s-a dispus retragerea exercițiului
unor drepturi, în vederea îndeplinirii scopului propus de art. 2 din Legea nr. 85/2006,
așa cum a arătat în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa.
Mai mult decât atât, susține intimata, Curtea Constituțională s-a pronunțat în
repetate rânduri asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.
18 din Legea nr. 85/2006, toate acestea fiind respinse prin deciziile nr. 684/2007,
nr. 1097/2007 și nr. 232/2009.
Prin încheierea din
25 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 66.1,1/114/2006 al Curții de Apel
Ploiești, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curții
Constituționale.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 29 alin.
(1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor
ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind
neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o
lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei
în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Așa cum rezultă din
acest text de lege, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de
neconstituționalitate va sesiza Curtea Constituțională numai dacă sunt
îndeplinite două condiții imperative, și anume, ca excepția să aibă legătură cu
obiectul cauzei, dar și pe aceea ca instanța constituțională să nu se fi
pronunțat anterior în materia respectivă, declarând neconstituțional textul în
legătură cu care s-a invocat excepția.
În cauza de față, obiectul
cererii în acest stadiu procesual, îl reprezintă contestația în anulare a
deciziei nr. 887 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, invocându-se
dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., în sensul că instanța de
recurs ce a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere nu s-ar fi pronunțat pe
toate motivele de recurs invocate de către debitoarea SC B. SA Buzău, iar pe de
altă parte, nu ar fi motivat de ce a considerat ca nefondate unele din
criticile ce au făcut obiectul cererii de recurs.
În consecință, în
această etapă procesuală, în judecarea căii extraordinare de atac, instanța
sesizată cu această cale este îndrituită să verifice doar dacă instanța de
recurs a omis să analizeze un motiv cu care a fost investită sau asupra unui
motiv de casare de ordine publică, invocat oral de recurent cu ocazia
dezbaterilor în fond. În situația în care se constată că în cauză este
aplicabil art. 318 teza a II-a C. proc. civ., instanța sesizată cu contestația
în anulare va admite contestația, va anula decizia și va fixa termen pentru
rejudecarea recursului.
În contextul expus,
rezultă indubitabil faptul că, în acest stadiu procesual, invocarea de către
contestatoare a neconstituționalității dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 85/2006,
nu are nicio legătură cu obiectul cererii cu care a fost investită instanța
sesizată cu contestația în anulare, cererea de sesizare a Curții
Constituționale cu privire la acest text de lege putând fi formulată, eventual,
în situația în care s-ar admite prezenta cerere, s-ar anula decizia de recurs,
în legătură cu rejudecarea recursului. Ca atare, Curtea va respinge, ca
neîntemeiată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs petenta SC B. SA, prin administrator special R.P.G.
aducându-i următoarele critici.
Instanța în fața
căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate nu a ținut cont de faptul
că, prin întâmpinare, intimata D.G.F.P. Buzău a invocat excepția
inadmisibilității contestației motivată pe lipsa calității procesuale active a
contestatoarei, raportat la dispozițiile art. 18 din Legea nr. 85/2006.
Curtea de Apel
Ploiești s-a pronunța doar asupra excepției lipsei calității de reprezentant
pentru contestatoarea SC B. SA a lui R.P.G., excepție invocată de lichidatorul R.S.,
precum și asupra excepției lipsei calității de reprezentant al avocatului A.S.,
lăsând nesoluționată excepția formulată de reclamanta D.G.F.P. Buzău.
Prin urmare, soluția
pronunțată este nelegală, nefăcându-se o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29
alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 47/1992, deoarece invocare excepției de
neconstituționalitate a fost determinată de excepția ridicată de intimata D.G.F.P.
Buzău.
Recurentul consideră
că norma respectivă, adică art. 18 din Legea nr. 85/2006, are legătură cu
soluționarea cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepția de
neconstituționalitate.
Mai mult, recurenta
consideră că în cazul de față este vorba despre un aspect al dreptului de liber
acces la justiție consacrat prin art. 6 paragraf 1 din CADOLF.
Analizând hotărârea
recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că
recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit
dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, pentru a
putea fi sesizată Curtea Constituțională trebuie îndeplinite trei condiții:
- Excepția să
privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții
dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare
- Dispoziția
respectivă sau actul normativ respectiv să aibă legătură cu soluționarea cauzei
în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
- Printr-o decizie
anterioară Curtea Constituțională să nu fi admis excepția de
neconstituționalitate cu privire la actul normativ sau dispoziția respectivă.
În cauza de față, în
mod legal, Curtea de Apel Ploiești a reținut că dispozițiile invocate a fi
neconstituționale, respectiv dispozițiile art. 18 din Legea nr. 85/2006, nu au
legătură cu soluționarea cauzei ce face obiectul cauzei dedus judecății.
Prin cererea aflată
pe rolul Curții de Apel Ploiești contestatoarea SC B. SA, prin administrator
special R.P.G. a atacat cu contestație în anulare decizia nr. 887 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ.
Faptul că una dintre
intimate, respectiv D.G.F.P. Buzău, a ridicat excepția lipsei calității
procesuale active a contestatoarei nu poate face decât obiectul soluționării
acestei excepții de către instanța învestită cu soluționarea contestației în
anulare, neavând legătură, în sine, cu motivul invocat ca temei de drept al
contestației în anulare.
Prin urmare, Înalta
Curte, constatând că hotărârea Curții de Apel Ploiești este legală, în baza
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC B.
SA, prin administrator special R.P.G., împotriva încheierii de ședință din 25
octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de administrativ
și fiscal, în dosarul nr. 66.1,1/114/2006.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică,
astăzi 20 ianuarie 2011.