ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 242/2011

Asupra recursului de față; Pe rolul Curții de Apel Ploiești a fost înregistrată contestația în anulare, sub nr. 66.1,1/114/2006, formulată de contestatoarele SC B. SA Buzău, prin administrator special R.P.G. și SC F. & F.I.C. IPURL Constanța împotriva deciziei nr.887 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești. Prin cererea formulată la termenul din 4 octombrie 2010, contestatoarea SC B. SA a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 85/2006, motivat de împrejurarea că în cadrul contestației în anulare a deciziei nr. 887 din 19 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în recursul declarat împotriva sentinței nr. 40 din 12 ianuarie 2010 a Tribunalului Buzău, i s-a îngrădit accesul liber la justiție, ținând seama că intimații D.G.F.P.

Constanța și lichidatorul judiciar R.S. SPRL Buzău au invocat lipsa calității de reprezentant al administratorului special pentru debitoare, susținându-se că nu mai are mandat să o reprezinte, iar lichidatorul judiciar nu își însușește calea de atac extraordinară formulată împotriva acestei decizii. Contestatoarea a mai arătat că normele care reglementează procedura insolvenței au un caracter special și ele se completează cu normele de drept comun, în măsura compatibilității lor, dispozițiile art. 18 din Legea insolvenței fac parte dintr-o lege în vigoare la momentul invocării excepției, având legătură cu soluționarea cauzei, întrucât vizează stabilirea cadrului procesual în care au loc dezbaterile în fața instanței care trebuie să soluționeze contestația în anulare formulată împotriva deciziei dată în recursul formulat, prin care debitoarea a criticat sentința de declarare a falimentului, pentru nelegalitate.

S-a mai susținut de către contestatoare că dispoziția atacată cu excepția de neconstituționalitate privește fondul cauzei, având o înrâurire directă asupra soluționării cauzei, totodată, fiind îndeplinită și condiția prevăzută de disp. art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, deoarece excepția a fost ridicată la cererea unei părți, respectiv a contestatoarei SC B. SA, prin administrator special R.P.G., dar și faptul că dispozițiile atacate nu au fost anterior declarate neconstituționale prin vreo altă decizie a Curții Constituționale. De asemenea, contestatoarea a arătat în cererea formulată că potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispozițiile legii procedurii insolvenței se completează, în măsura în care acestea sunt compatibile, cu cele ale Codului de procedură civilă.

Efectul invocării unei excepții de neconstituționalitate este acela că instanța nu mai poate păși la soluționarea cauzei, până la momentul stabilirii de către Curtea Constituțională a conformității prevederilor pretins neconstituționale cu legea fundamentală, astfel, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată și modificată, legiuitorul a stabilit că pentru conservarea drepturilor părților, ca efect al invocării excepției de neconstituționalitate, instanța să suspende judecata cauzei pe perioada soluționării excepției. Se mai susține de către contestatoare că textul art. 18 din Legea insolvenței intră în contradicție cu prevederile Constituției, care reglementează în art. 21 accesul liber la justiție al tuturor persoanelor, dar și cu art. 6 din CEDO, care prevede dreptul oricărei persoane la un proces echitabil.

Textul art. 18 din Legea nr. 85/2006 permite ca o hotărâre dată cu încălcarea legii să nu mai poată fi atacată cu o cale extraordinară de atac de partea care a declarat recurs, chiar dacă această hotărâre a fost pronunțată de instanța de recurs cu încălcarea legii și, deci, a nesocotit drepturile procesuale ale recurentei, recurenta care are un interes legitim, legal, de a o reforma. Totodată, concluzionează contestatoarea, dispozițiile art. 18 ale Legii nr. 85/2006 încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în fața legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, ale art. 44 alin. (2), referitoare la garantarea și ocrotirea în mod egal a proprietății private și pe cele ale art. 6 din CEDO, ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeași Convenție și ale art. 6 din Declarația Universală a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalității.

La data de 25 octombrie 2010, intimata D.G.F.P. Constanța a depus la dosar un punct de vedere cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de contestatoare, prin care se arată că textul criticat nu aduce vreo îngrădire modului în care o societate comercială își poate susține și apăra drepturile sale în justiție, astfel, înainte de deschiderea procedurii insolvenței, voința unei societăți comerciale se manifestă prin intermediul unui reprezentant, după deschiderea procedurii, în mod justificat s-a dispus retragerea exercițiului unor drepturi, în vederea îndeplinirii scopului propus de art. 2 din Legea nr. 85/2006, așa cum a arătat în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa.

Mai mult decât atât, susține intimata, Curtea Constituțională s-a pronunțat în repetate rânduri asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 85/2006, toate acestea fiind respinse prin deciziile nr. 684/2007, nr. 1097/2007 și nr. 232/2009. Prin încheierea din 25 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 66.1,1/114/2006 al Curții de Apel Ploiești, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Așa cum rezultă din acest text de lege, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate va sesiza Curtea Constituțională numai dacă sunt îndeplinite două condiții imperative, și anume, ca excepția să aibă legătură cu obiectul cauzei, dar și pe aceea ca instanța constituțională să nu se fi pronunțat anterior în materia respectivă, declarând neconstituțional textul în legătură cu care s-a invocat excepția. În cauza de față, obiectul cererii în acest stadiu procesual, îl reprezintă contestația în anulare a deciziei nr. 887 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, invocându-se dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., în sensul că instanța de recurs ce a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere nu s-ar fi pronunțat pe toate motivele de recurs invocate de către debitoarea SC B. SA Buzău, iar pe de altă parte, nu ar fi motivat de ce a considerat ca nefondate unele din criticile ce au făcut obiectul cererii de recurs.

În consecință, în această etapă procesuală, în judecarea căii extraordinare de atac, instanța sesizată cu această cale este îndrituită să verifice doar dacă instanța de recurs a omis să analizeze un motiv cu care a fost investită sau asupra unui motiv de casare de ordine publică, invocat oral de recurent cu ocazia dezbaterilor în fond. În situația în care se constată că în cauză este aplicabil art. 318 teza a II-a C. proc. civ., instanța sesizată cu contestația în anulare va admite contestația, va anula decizia și va fixa termen pentru rejudecarea recursului.

În contextul expus, rezultă indubitabil faptul că, în acest stadiu procesual, invocarea de către contestatoare a neconstituționalității dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 85/2006, nu are nicio legătură cu obiectul cererii cu care a fost investită instanța sesizată cu contestația în anulare, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la acest text de lege putând fi formulată, eventual, în situația în care s-ar admite prezenta cerere, s-ar anula decizia de recurs, în legătură cu rejudecarea recursului. Ca atare, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta SC B. SA, prin administrator special R.P.G.

aducându-i următoarele critici. Instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate nu a ținut cont de faptul că, prin întâmpinare, intimata D.G.F.P. Buzău a invocat excepția inadmisibilității contestației motivată pe lipsa calității procesuale active a contestatoarei, raportat la dispozițiile art. 18 din Legea nr. 85/2006. Curtea de Apel Ploiești s-a pronunța doar asupra excepției lipsei calității de reprezentant pentru contestatoarea SC B. SA a lui R.P.G., excepție invocată de lichidatorul R.S., precum și asupra excepției lipsei calității de reprezentant al avocatului A.S., lăsând nesoluționată excepția formulată de reclamanta D.G.F.P. Buzău. Prin urmare, soluția pronunțată este nelegală, nefăcându-se o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 47/1992, deoarece invocare excepției de neconstituționalitate a fost determinată de excepția ridicată de intimata D.G.F.P.

Buzău. Recurentul consideră că norma respectivă, adică art. 18 din Legea nr. 85/2006, are legătură cu soluționarea cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate. Mai mult, recurenta consideră că în cazul de față este vorba despre un aspect al dreptului de liber acces la justiție consacrat prin art. 6 paragraf 1 din CADOLF. Analizând hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, pentru a putea fi sesizată Curtea Constituțională trebuie îndeplinite trei condiții: - Excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare - Dispoziția respectivă sau actul normativ respectiv să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

- Printr-o decizie anterioară Curtea Constituțională să nu fi admis excepția de neconstituționalitate cu privire la actul normativ sau dispoziția respectivă. În cauza de față, în mod legal, Curtea de Apel Ploiești a reținut că dispozițiile invocate a fi neconstituționale, respectiv dispozițiile art. 18 din Legea nr. 85/2006, nu au legătură cu soluționarea cauzei ce face obiectul cauzei dedus judecății. Prin cererea aflată pe rolul Curții de Apel Ploiești contestatoarea SC B. SA, prin administrator special R.P.G. a atacat cu contestație în anulare decizia nr. 887 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Faptul că una dintre intimate, respectiv D.G.F.P.

Buzău, a ridicat excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei nu poate face decât obiectul soluționării acestei excepții de către instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare, neavând legătură, în sine, cu motivul invocat ca temei de drept al contestației în anulare. Prin urmare, Înalta Curte, constatând că hotărârea Curții de Apel Ploiești este legală, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC B. SA, prin administrator special R.P.G., împotriva încheierii de ședință din 25 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de administrativ și fiscal, în dosarul nr. 66.1,1/114/2006. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 ianuarie 2011.