ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3293/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

I. Instanța de fond

1.Cererea reclamanților

Prin cererea înregistrată

la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal

reclamanții Ș.R.O. și Ș.E.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Prahova

ca prin sentința ce se va pronunța instanța să dispună, în temeiul dispozițiilor

art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei din 20

august 2010, privind angajarea răspunderii solidare cu debitorul SC I.T. SRL Ploiești

a persoanelor fizice Ș.R.O. și Ș.E.I. și a deciziei din 18 octombrie 2010, privind

soluționarea contestației formulate de reclamanți, ambele decizii fiind emise de

pârâta D.G.F.P. Prahova, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, ce are ca obiect

anularea actelor administrative fiscale.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că cele două acte administrativ fiscale, respectiv decizia

privind angajarea răspunderii solidare și decizia de soluționare a contestației

sunt nelegale, fiind dovedită îndeplinirea condițiilor privind cazul bine justificat

și paguba iminentă.

Au mai arătat că, în mod

greșit și abuziv, organele fiscale au reținut că prin activitățile desfășurate reclamanții

au provocat insolvența societății, ceea ce nu corespunde realității, nefiind dovedită

reaua lor credință în săvârșirea faptelor, astfel încât nu se poate angaja răspunderea

solidară, în temeiul dispozițiilor art. 27 alin. (2) C. proc. civ.

fond

Prin sentința nr. 40 din

2 februarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții Ș.R.O. și Ș.E.I. și a dispus

suspendarea executării deciziei din 20 august 2010 a D.G.F.P. Prahova, până la soluționarea

irevocabilă a acțiunii în anulare.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004 sunt îndeplinite în speță, după cum urmează:

- În ceea ce privește

„cazul bine justificat” s-a apreciat că acesta este dovedit, deoarece reclamanții

au formulat acțiune în anularea celor două acte administrativ fiscale menționate,

au adus argumente în combaterea situației de fapt reținută de organul de control

fiscal, iar starea de insolvabilitate a societății nu poate fi constată decât de

o instanță judecătorească, investită cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței,

în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006;

- În ceea ce privește

iminența producerii unei pagube, prima instanță a constatat că această condiție

este îndeplinită, întrucât s-a pornit executarea silită, prin blocarea conturilor

bancare sau prin executarea bunurilor mobile sau imobile, împrejurări de natură

să atragă grave prejudicii, a căror reparare ar fi imposibil de realizat.

II.Instanța de recurs

1.Criticile pârâtei

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Prahova, care a criticat-o pentru nelegalitate

și netemeinicie , susținând că nu erau îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea

actului administrativ atacat, deoarece intimatele – reclamante nu au dovedit nici

existența unui „caz bine justificat” nici a „unei pagube iminente”, în sensul

art. 14 alin. (1) pct. 1 cu referire la art. 15 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 554/2004

.

Astfel, s-a arătat că

introducerea unei acțiuni în anularea deciziilor fiscale a căror suspendare s-a

solicitat, din 20 august 2010 și din 18 octombrie 2010 ale D.G.F.P. Prahova nu este

o dovadă a cazului bine justificat, ci numai o condiție de formulare a cererii de

suspendare.

S-a mai arătat că prima

instanță a antamat fondul dreptului dedus judecății, considerând că nu există rea

credință în săvârșirea faptelor pentru care s-a atras răspunderea solidară a intimaților

– reclamanți, în temeiul art. 27 alin. (2) C. proc. fisc. S-a învederat că instanța

a preluat în motivare susținerile reclamanților cu privire la imposibilitatea executării

antecontractului de vânzare – cumpărare autentificat din 21 octombrie 2008 din motive

obiective (neefectuarea măsurătorilor cadastrale și neintabularea terenurilor pe

care asociații s-au obligat să le vândă societății) precum și motivarea deductibilității

chiriei achitate pentru imobilele din Ploiești și Bușteni, fără a le cenzura în

nici un fel, fără nici o dovadă în sprijinul acestor afirmații.

S-a mai susținut că recurenta

a făcut dovada stării de insolvabilitate a societății conform art. 176 C. proc.

fisc., coroborat cu Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 447/2007, iar

intimata debitoare nu a contestat procesul – verbal de insolvabilitate încheiat

de organele fiscale, stare a de insolvabilitate neconfundându-se cu insolvența,

reglementată de Legea nr. 85/2006 republicată.

S-a concluzionat că nu

s-a dovedit de intimați „cazul bine justificat”, simplele susțineri ale părților

din conținutul cererii de suspendare nefiind de natură să înlăture prezumția de

legalitate de care se bucură actele administrativ fiscale.

Recurenta a arătat că

nu s-a probat nici „paguba iminentă” deoarece executarea unei obligații bugetare

stabilită printr-un act administrativ fiscal, care se bucură de prezumția de legalitate

nu poate constitui prin ea însăși o „pagubă”, în sensul art. 2 alin. (1) lit.

ș) din Legea nr. 554/2004.

S-a solicitat admiterea

recursului, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sentinței și respingerea

cererii de suspendare executare.

2.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Analizând sentința criticată,

prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum

și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Actele administrativ fiscale

se bucură de prezumția de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării

reprezentând o măsură de excepție, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite

condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Conform acestui text,

suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Art. 2 lit. t) din Legea

nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată

de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) din Legea

nr. 554/2004.

În speță, aceste condiții

legale cumulative nu sunt îndeplinite.

Astfel, din înscrisurile

depuse la dosar rezultă că recurenta - pârâtă D.G.F.P. Prahova a angajat răspunderea

solidară a intimaților – reclamanți pentru obligații bugetare restante ale SC

I.T. SRL Ploiești în valoare de 1.970.165 RON, prin decizia  din 20 august 2010.

Organele fiscale au apreciat

că intimații se fac vinovați de nedepunerea declarațiilor de impozite, taxe, contribuții

și a deconturilor de T.V.A. de la înființarea societății – iunie 2007 până la 31

martie 2010, de neachitarea obligațiilor fiscale până la 31 martie 2010, de neachitarea

obligațiilor fiscale către bugetul general consolidat , încasarea de la societate

a sumei de 1.148.428, 3 RON de intimații persoane fizice, reprezentând contravaloarea

unor terenuri pe care s-au obligat să le vândă societății, deși situația juridică

a acestora nu era clarificată, înregistrarea în evidențele contabile a unor cheltuieli

nedeductibile fiscal.

În cadrul cererii de suspendare

, instanța nu poate antama fondul dreptului dedus judecății, astfel că sunt greșite

constatările primei instanțe privind inexistența relei credințe a intimaților, aceasta

fiind o condiție a atragerii răspunderii acestora, în temeiul art. 27 - 28 C.

proc. fisc., care nu putea forma obiectul cercetării judecătorești, în cadrul limitat

al cererii de suspendare.

Argumentele intimaților

vizând neclarificarea situației juridice a terenurilor ce formează obiectul antecontractului

de vânzare – cumpărare autentificat din 21 octombrie 2009, în baza căruia au încasat

de la societate suma de 1.148.428,3 RON, nu sunt de natură să creeze o îndoială

legitimă privind starea de fapt și de drept reținută prin acele administrativ fiscale

contestate, în sensul art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004, mai ales că, chiar

ei sunt vânzătorii din antecontract și nu-și pot invoca propria culpă în valorificarea

unui drept.

Nici simplele susțineri

din cererea de suspendare, cu privire la deductibilitatea chiriei plătită de societate

pentru imobile situate în Ploiești și Sinaia nu sunt suficiente pentru a înlătura

prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal , dispozițiile art. 2

alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 referindu-se la împrejurări de fapt și

de drept de natură să inducă o îndoială justificată, în privința corectitudinii

actului administrativ, afirmațiile părților implicate neputând produce un asemenea

efect.

Curtea de Apel s-a aflat

în eroare, când a considerat că insolvabilitatea societății ai cărei asociații sunt

intimații – reclamanți nu poate fi constatată decât de o instanță judecătorească,

în condițiile Legii nr. 85/2006 republicată, care privește insolvența societății

comerciale.

Insolvabilitatea nu se

confundă cu insolvența, organele fiscale fiind abilitate să constate insolvabilitatea

unei societăți, în temeiul art. 176 C. proc. fisc. coroborat cu Ordinul Ministrului

Economiei și Finanțelor nr. 447/2007 pentru aprobarea procedurii privind declararea

stării de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice și juridice.

Procedura menționată anterior

prevede încheierea unui proces verbal , care se comunică debitorului.

În speță, reprezentanții

debitoarei SC I.T. SRL Ploiești nu au contestat procesul – verbal din 5 iulie 2010

întocmit de A.F.P. Ploiești, prin care s-a declarat starea de insolvabilitate a

societății.

Nici condiția „pagubei

iminente”, așa cum este definită de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 nu este

îndeplinită, deoarece executarea silită mobiliară pornită de recurentă asupra a

două Dacii Logan aparținând intimatei nu constituie prin ea însăși o „pagubă” în

sensul textului menționat anterior.

Păgubit în această situație

este în primul rând bugetul de stat , prin neîncasarea, de către organele fiscale,

a taxelor și impozitelor datorate de intimată, al cărui patrimoniu a fost golit

de asociați prin plata anticipată a prețului stabilit printr-un contract a cărui

finalizare este incertă.

2.Soluția instanței de

recurs

Constatând că prima instanță

a aplicat greșit legea la soluționarea cauzei, în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. Înalta Curte va admite recursul pârâtei, va modifica în tot sentința

atacată și va respinge ca nefondată cererea de suspendare a executării actelor administrativ

fiscale reprezentate de decizia de impunere din 20 august 2010 și decizia din

18 octombrie 2010 de soluționare a contestației intimatei, ambele emise de recurenta

D.G.F.P. Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.G.F.P. Prahova, împotriva sentinței nr. 40 din 2 februarie 2011 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de Ș.R.O. și Ș.E.I., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 iunie 2011.