ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3293/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Instanța de fond 1.Cererea reclamanților Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal reclamanții Ș.R.O. și Ș.E.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Prahova ca prin sentința ce se va pronunța instanța să dispună, în temeiul dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei din 20 august 2010, privind angajarea răspunderii solidare cu debitorul SC I.T. SRL Ploiești a persoanelor fizice Ș.R.O. și Ș.E.I. și a deciziei din 18 octombrie 2010, privind soluționarea contestației formulate de reclamanți, ambele decizii fiind emise de pârâta D.G.F.P.

Prahova, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, ce are ca obiect anularea actelor administrative fiscale. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că cele două acte administrativ fiscale, respectiv decizia privind angajarea răspunderii solidare și decizia de soluționare a contestației sunt nelegale, fiind dovedită îndeplinirea condițiilor privind cazul bine justificat și paguba iminentă. Au mai arătat că, în mod greșit și abuziv, organele fiscale au reținut că prin activitățile desfășurate reclamanții au provocat insolvența societății, ceea ce nu corespunde realității, nefiind dovedită reaua lor credință în săvârșirea faptelor, astfel încât nu se poate angaja răspunderea solidară, în temeiul dispozițiilor art. 27 alin. (2) C. proc.

civ. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 40 din 2 februarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții Ș.R.O. și Ș.E.I. și a dispus suspendarea executării deciziei din 20 august 2010 a D.G.F.P. Prahova, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite în speță, după cum urmează: - În ceea ce privește „cazul bine justificat” s-a apreciat că acesta este dovedit, deoarece reclamanții au formulat acțiune în anularea celor două acte administrativ fiscale menționate, au adus argumente în combaterea situației de fapt reținută de organul de control fiscal, iar starea de insolvabilitate a societății nu poate fi constată decât de o instanță judecătorească, investită cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006; - În ceea ce privește iminența producerii unei pagube, prima instanță a constatat că această condiție este îndeplinită, întrucât s-a pornit executarea silită, prin blocarea conturilor bancare sau prin executarea bunurilor mobile sau imobile, împrejurări de natură să atragă grave prejudicii, a căror reparare ar fi imposibil de realizat.

II.Instanța de recurs 1.Criticile pârâtei Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Prahova, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie , susținând că nu erau îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea actului administrativ atacat, deoarece intimatele – reclamante nu au dovedit nici existența unui „caz bine justificat” nici a „unei pagube iminente”, în sensul art. 14 alin. (1) pct. 1 cu referire la art. 15 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 554/2004 . Astfel, s-a arătat că introducerea unei acțiuni în anularea deciziilor fiscale a căror suspendare s-a solicitat, din 20 august 2010 și din 18 octombrie 2010 ale D.G.F.P. Prahova nu este o dovadă a cazului bine justificat, ci numai o condiție de formulare a cererii de suspendare.

S-a mai arătat că prima instanță a antamat fondul dreptului dedus judecății, considerând că nu există rea credință în săvârșirea faptelor pentru care s-a atras răspunderea solidară a intimaților – reclamanți, în temeiul art. 27 alin. (2) C. proc. fisc. S-a învederat că instanța a preluat în motivare susținerile reclamanților cu privire la imposibilitatea executării antecontractului de vânzare – cumpărare autentificat din 21 octombrie 2008 din motive obiective (neefectuarea măsurătorilor cadastrale și neintabularea terenurilor pe care asociații s-au obligat să le vândă societății) precum și motivarea deductibilității chiriei achitate pentru imobilele din Ploiești și Bușteni, fără a le cenzura în nici un fel, fără nici o dovadă în sprijinul acestor afirmații.

S-a mai susținut că recurenta a făcut dovada stării de insolvabilitate a societății conform art. 176 C. proc. fisc., coroborat cu Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 447/2007, iar intimata debitoare nu a contestat procesul – verbal de insolvabilitate încheiat de organele fiscale, stare a de insolvabilitate neconfundându-se cu insolvența, reglementată de Legea nr. 85/2006 republicată. S-a concluzionat că nu s-a dovedit de intimați „cazul bine justificat”, simplele susțineri ale părților din conținutul cererii de suspendare nefiind de natură să înlăture prezumția de legalitate de care se bucură actele administrativ fiscale. Recurenta a arătat că nu s-a probat nici „paguba iminentă” deoarece executarea unei obligații bugetare stabilită printr-un act administrativ fiscal, care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o „pagubă”, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

S-a solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sentinței și respingerea cererii de suspendare executare. 2.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele: Actele administrativ fiscale se bucură de prezumția de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării reprezentând o măsură de excepție, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Conform acestui text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. În speță, aceste condiții legale cumulative nu sunt îndeplinite. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că recurenta - pârâtă D.G.F.P. Prahova a angajat răspunderea solidară a intimaților – reclamanți pentru obligații bugetare restante ale SC I.T.

SRL Ploiești în valoare de 1.970.165 RON, prin decizia din 20 august 2010. Organele fiscale au apreciat că intimații se fac vinovați de nedepunerea declarațiilor de impozite, taxe, contribuții și a deconturilor de T.V.A. de la înființarea societății – iunie 2007 până la 31 martie 2010, de neachitarea obligațiilor fiscale până la 31 martie 2010, de neachitarea obligațiilor fiscale către bugetul general consolidat , încasarea de la societate a sumei de 1.148.428, 3 RON de intimații persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor terenuri pe care s-au obligat să le vândă societății, deși situația juridică a acestora nu era clarificată, înregistrarea în evidențele contabile a unor cheltuieli nedeductibile fiscal.

În cadrul cererii de suspendare , instanța nu poate antama fondul dreptului dedus judecății, astfel că sunt greșite constatările primei instanțe privind inexistența relei credințe a intimaților, aceasta fiind o condiție a atragerii răspunderii acestora, în temeiul art. 27 - 28 C. proc. fisc., care nu putea forma obiectul cercetării judecătorești, în cadrul limitat al cererii de suspendare. Argumentele intimaților vizând neclarificarea situației juridice a terenurilor ce formează obiectul antecontractului de vânzare – cumpărare autentificat din 21 octombrie 2009, în baza căruia au încasat de la societate suma de 1.148.428,3 RON, nu sunt de natură să creeze o îndoială legitimă privind starea de fapt și de drept reținută prin acele administrativ fiscale contestate, în sensul art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004, mai ales că, chiar ei sunt vânzătorii din antecontract și nu-și pot invoca propria culpă în valorificarea unui drept.

Nici simplele susțineri din cererea de suspendare, cu privire la deductibilitatea chiriei plătită de societate pentru imobile situate în Ploiești și Sinaia nu sunt suficiente pentru a înlătura prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal , dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 referindu-se la împrejurări de fapt și de drept de natură să inducă o îndoială justificată, în privința corectitudinii actului administrativ, afirmațiile părților implicate neputând produce un asemenea efect. Curtea de Apel s-a aflat în eroare, când a considerat că insolvabilitatea societății ai cărei asociații sunt intimații – reclamanți nu poate fi constatată decât de o instanță judecătorească, în condițiile Legii nr. 85/2006 republicată, care privește insolvența societății comerciale.

Insolvabilitatea nu se confundă cu insolvența, organele fiscale fiind abilitate să constate insolvabilitatea unei societăți, în temeiul art. 176 C. proc. fisc. coroborat cu Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 447/2007 pentru aprobarea procedurii privind declararea stării de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice și juridice. Procedura menționată anterior prevede încheierea unui proces verbal , care se comunică debitorului. În speță, reprezentanții debitoarei SC I.T. SRL Ploiești nu au contestat procesul – verbal din 5 iulie 2010 întocmit de A.F.P. Ploiești, prin care s-a declarat starea de insolvabilitate a societății. Nici condiția „pagubei iminente”, așa cum este definită de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită, deoarece executarea silită mobiliară pornită de recurentă asupra a două Dacii Logan aparținând intimatei nu constituie prin ea însăși o „pagubă” în sensul textului menționat anterior.

Păgubit în această situație este în primul rând bugetul de stat , prin neîncasarea, de către organele fiscale, a taxelor și impozitelor datorate de intimată, al cărui patrimoniu a fost golit de asociați prin plata anticipată a prețului stabilit printr-un contract a cărui finalizare este incertă. 2.Soluția instanței de recurs Constatând că prima instanță a aplicat greșit legea la soluționarea cauzei, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul pârâtei, va modifica în tot sentința atacată și va respinge ca nefondată cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale reprezentate de decizia de impunere din 20 august 2010 și decizia din 18 octombrie 2010 de soluționare a contestației intimatei, ambele emise de recurenta D.G.F.P.

Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Prahova, împotriva sentinței nr. 40 din 2 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de Ș.R.O. și Ș.E.I., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2011.