ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4889/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Încheierea din data de 6 iunie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantei SC P.O. SRL în contradictoriu cu D.G.F.P. Prahova și a dispus suspendarea Procesului-verbal nr. 4549 din 16 iunie 2011, Dispoziției nr. 8262 din 31 octombrie 2011, Deciziei de impunere nr. F-PH 781 din 28 octombrie 2011, Raportului de inspecție fiscală nr. F-PH 482 din 28 octombrie 2011, precum și a Procesului-verbal nr. 8262 din 31 octombrie 2011, până la soluționarea pe fond a acțiunii. Pentru a se pronunța astfel, curtea de apel a apreciat că în cauză sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrativ-fiscale contestate.

Astfel, instanța de fond a reținut existența cazului bine justificat, prin prisma împrejurărilor legate de situația de fapt, invocată de către reclamantă, apreciată ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrativ-fiscale contestate; în acest sens, instanța de fond a apreciat că, comportamentul inactiv al societăților cu care reclamanta a derulat raporturi comerciale, nu poate fi imputat reclamantei, și implicit nu poate constitui un fapt generator de obligații fiscale suplimentare în sarcina acesteia și nu reprezintă un motiv pentru a considera că aceste cheltuieli nu ar fi cheltuieli deductibile, nefiind vina societății controlate de organul fiscal, că ceilalți furnizori nu-și îndeplinesc în totalitate obligațiile fiscale care le revin, fiind culpa societăților partenere care nu au dat declarații complete și corecte organului fiscal teritorial de care aparțin.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, constând în paguba iminentă, s-a apreciat că și această condiție este îndeplinită, deoarece împrejurările legate de starea de fapt reținute sunt de natură a genera o perturbare gravă societății reclamante, prin blocarea conturilor, intrarea în faliment și disponibilizarea salariaților. 2. Cererea de recurs Împotriva Încheierii din 6 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta D.G.F.P.

Prahova, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: În ceea ce privește admiterea cererii cu privire la suspendarea Procesului-verbal nr. 4549 din 16 iunie 2011, a Dispoziției nr. 8262 din 31 octombrie 2011 și a Procesului-verbal nr. 8262 din 31 octombrie 2011, se susține că soluția este vădit netemeinică și nelegală având în vedere că procesul-verbal emis în cauză reprezintă un act premergător deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, neavând caracter de act administrativ-fiscal, așa încât acesta nu produce efecte juridice față de contribuabil și nu stabilește niciun raport obligațional între contribuabilul controlat și bugetul statului, de aceea nu este susceptibil de a fi pus în executare.

Cu privire la admiterea cererii de suspendare a raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere emisă în cauză, recurenta susține că instanța de fond a apreciat eronat că în speță au fost îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, apreciind în această manieră că există o îndoială puternică în privința legalității actelor administrative atacate de natură să răstoarne prezumția relativă de legalitate a acestora. Consideră recurenta că instanța de fond, ignorând prevederile C. fisc. și antamând, totodată, fondul, a motivat în mod superficial și a reținut eronat că împrejurarea că partenerele de afaceri ale reclamantei au un comportament fiscal neadecvat nu are nicio legătură cu societatea.

În ceea ce privește iminența pagubei care s-ar produce în patrimoniul reclamantei prin punerea în executare a actului administrativ-fiscal, se susține că instanța de fond nu a arătat în concret în ce constă acest prejudiciu determinat.

3. Hotărârea instanței de recurs Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză, constată că nu poate primi criticile formulate de recurenta-pârâtă, în considerarea celor ce urmează: În prealabil, Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reafirmă că este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ-fiscal, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Totodată, în contextul criticilor formulate de recurenta-pârâtă referitoare la superficialitatea motivării instanței de fond, se impune a fi subliniat și faptul că, condiția referitoare la fumus boni iuris este îndeplinită atunci când cel puțin unul dintre motivele invocate de reclamant în susținerea acțiunii în anulare pare la prima vedere relevant și, în orice caz, că este întemeiat sau atunci când argumentele pe care le susține nu pot fi înlăturate fără o examinare aprofundată, ceea ce revine instanței competente a analiza în fond legalitatea actului administrativ-fiscal contestat.

Așadar, procedura sumară de cercetare a actului administrativ-fiscal realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării se grefează pe analiza în aparență a unor motive de nelegalitate a respectivului act, ceea ce nu se confundă cu o cercetare a legalității respectivului act administrativ-fiscal, așa încât vor fi înlăturate și criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect. Totodată, Înalta Curte constată, în dezacord cu recurenta-pârâtă, că Procesul-verbal nr. 4549 din 16 iunie 2011, Procesul-verbal nr. 8262 din 31 octombrie 2011, ca și Dispoziția nr. 8262 din 31 octombrie 2011, încheiate de organul fiscal, prin care s-a stabilit cuantumul sumelor datorate bugetului de stat cu titlu de impozit pe profit, TVA și penalități de întârziere, precum și o serie de măsuri patrimoniale în sarcina intimatei-reclamante, sunt acte administrative, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ.

Atâta vreme cât respectivele acte administrativ-fiscale reprezintă manifestarea de voință unilaterală a autorității concretizată prin raportare la lege și produc efecte juridice prin stabilirea unor obligații fiscale în sarcina contribuabilului, în raport de care s-au și dispus măsuri asigurătorii, în mod corect instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii de suspendare formulate de intimata-reclamantă, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, așa încât vor fi înlăturate criticile formulate de recurenta-pârâtă pe acest aspect.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că analiza sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actele administrativ-fiscale a căror suspendare se solicită în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură respectivele acte administrativ-fiscale contestate și fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării, așa încât consideră ca fiind neîntemeiate toate criticile formulate de recurenta-pârâtă pe fondul cererii de suspendare.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod justificat și fără a antama fondul, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs, a reținut ca fiind îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, în sensul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, în condițiile în care din analiza sumară a Procesului-verbal nr. 4549 din 16 iunie 2011, a Raportului de inspecție fiscală nr. F-PH 482 din 28 octombrie 2011, a Deciziei de impunere nr. F-PH 781 din 28 octombrie 2011, a Procesului-verbal nr. 8262 din 31 octombrie 2011, a Dispoziției nr. 8262 din 31 octombrie 2011, a contestației formulate de intimata-reclamantă în temeiul art. 205 și urm. C. proc. fisc., se pot observa, prin prisma modului în care au fost interpretate și aplicate de către organele de control fiscal, dispozițiile art. 11 alin. (1 1 ) C. fisc.

și art. 3 alin. (2) din Ordinul PANAF nr. 575 din 21 iulie 2006, aparente indicii de nelegalitate cu privire la sancționarea fiscală a intimatei-reclamante în considerarea unor tranzacții efectuate cu contribuabili cu comportament inactiv, și implicit cu privire la modul de stabilire a unor obligații suplimentare de plată în sarcina acesteia (impozit pe profit suplimentar, TVA suplimentară și accesoriile aferente). De asemenea, se impune a fi subliniat și faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Astfel, aprecierea instanței de fond, în sensul că executarea patrimoniului reclamantei cu o sumă însemnată, precum este cea în cauză, nu poate să nu producă o perturbare gravă în activitatea societății, prin blocarea conturilor, intrarea în faliment și eventuala disponibilizare a salariaților, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, așa încât vor fi înlăturate și criticile referitoare la neîndeplinirea condiției existenței pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea contenciosului administrativ. În consecință, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de intimata-reclamantă.

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Prahova împotriva Încheierii din 6 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 3.000 RON, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC P.O. SRL Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ