ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4889/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 6 iunie 2012,

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea reclamantei SC P.O. SRL în contradictoriu cu D.G.F.P.

Prahova și a dispus suspendarea Procesului-verbal nr. 4549 din 16 iunie 2011,

Dispoziției nr. 8262 din 31 octombrie 2011, Deciziei de impunere nr. F-PH 781

din 28 octombrie 2011, Raportului de inspecție fiscală nr. F-PH 482 din 28

octombrie 2011, precum și a Procesului-verbal nr. 8262 din 31 octombrie 2011,

până la soluționarea pe fond a acțiunii.

Pentru a se pronunța

astfel, curtea de apel a apreciat că în cauză sunt întrunite cerințele

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune

suspendarea executării actelor administrativ-fiscale contestate.

Astfel, instanța de

fond a reținut existența cazului bine justificat, prin prisma împrejurărilor

legate de situația de fapt, invocată de către reclamantă, apreciată ca fiind de

natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor

administrativ-fiscale contestate; în acest sens, instanța de fond a apreciat

că, comportamentul inactiv al societăților cu care reclamanta a derulat

raporturi comerciale, nu poate fi imputat reclamantei, și implicit nu poate

constitui un fapt generator de obligații fiscale suplimentare în sarcina

acesteia și nu reprezintă un motiv pentru a considera că aceste cheltuieli nu

ar fi cheltuieli deductibile, nefiind vina societății controlate de organul

fiscal, că ceilalți furnizori nu-și îndeplinesc în totalitate obligațiile

fiscale care le revin, fiind culpa societăților partenere care nu au dat

declarații complete și corecte organului fiscal teritorial de care aparțin.

În ceea ce privește

cea de-a doua condiție, constând în paguba iminentă, s-a apreciat că și această

condiție este îndeplinită, deoarece împrejurările legate de starea de fapt

reținute sunt de natură a genera o perturbare gravă societății reclamante, prin

blocarea conturilor, intrarea în faliment și disponibilizarea salariaților.

Împotriva Încheierii

din 6 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta D.G.F.P.

Prahova, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru

următoarele motive:

În ceea ce privește

admiterea cererii cu privire la suspendarea Procesului-verbal nr. 4549 din 16

iunie 2011, a Dispoziției nr. 8262 din 31 octombrie 2011 și a Procesului-verbal

nr. 8262 din 31 octombrie 2011, se susține că soluția este vădit netemeinică și

nelegală având în vedere că procesul-verbal emis în cauză reprezintă un act

premergător deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, neavând caracter

de act administrativ-fiscal, așa încât acesta nu produce efecte juridice față

de contribuabil și nu stabilește niciun raport obligațional între

contribuabilul controlat și bugetul statului, de aceea nu este susceptibil de a

fi pus în executare.

Cu privire la

admiterea cererii de suspendare a raportului de inspecție fiscală și a deciziei

de impunere emisă în cauză, recurenta susține că instanța de fond a apreciat

eronat că în speță au fost îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, apreciind în această manieră că există o îndoială puternică în

privința legalității actelor administrative atacate de natură să răstoarne

prezumția relativă de legalitate a acestora.

Consideră recurenta

că instanța de fond, ignorând prevederile C. fisc. și antamând, totodată,

fondul, a motivat în mod superficial și a reținut eronat că împrejurarea că

partenerele de afaceri ale reclamantei au un comportament fiscal neadecvat nu

are nicio legătură cu societatea.

În ceea ce privește

iminența pagubei care s-ar produce în patrimoniul reclamantei prin punerea în

executare a actului administrativ-fiscal, se susține că instanța de fond nu a

arătat în concret în ce constă acest prejudiciu determinat.

instanței de recurs

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în

cauză, constată că nu poate primi criticile formulate de recurenta-pârâtă, în

considerarea celor ce urmează:

În prealabil, Înalta

Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reafirmă că este incontestabil

faptul că suspendarea executării actului administrativ-fiscal, care se

circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor

particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura

legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea

efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului

atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine

justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și

t) din aceeași lege.

Totodată, în

contextul criticilor formulate de recurenta-pârâtă referitoare la

superficialitatea motivării instanței de fond, se impune a fi subliniat și

faptul că, condiția referitoare la fumus boni iuris este îndeplinită atunci

când cel puțin unul dintre motivele invocate de reclamant în susținerea

acțiunii în anulare pare la prima vedere relevant și, în orice caz, că este

întemeiat sau atunci când argumentele pe care le susține nu pot fi înlăturate

fără o examinare aprofundată, ceea ce revine instanței competente a analiza în

fond legalitatea actului administrativ-fiscal contestat.

Așadar, procedura

sumară de cercetare a actului administrativ-fiscal realizată pe baza unei

cereri de suspendare a executării se grefează pe analiza în aparență a unor

motive de nelegalitate a respectivului act, ceea ce nu se confundă cu o

cercetare a legalității respectivului act administrativ-fiscal, așa încât vor

fi înlăturate și criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect.

Totodată, Înalta

Curte constată, în dezacord cu recurenta-pârâtă, că Procesul-verbal nr. 4549

din 16 iunie 2011, Procesul-verbal nr. 8262 din 31 octombrie 2011, ca și

Dispoziția nr. 8262 din 31 octombrie 2011, încheiate de organul fiscal, prin

care s-a stabilit cuantumul sumelor datorate bugetului de stat cu titlu de

impozit pe profit, TVA și penalități de întârziere, precum și o serie de măsuri

patrimoniale în sarcina intimatei-reclamante, sunt acte administrative, în

sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ.

Atâta vreme cât

respectivele acte administrativ-fiscale reprezintă manifestarea de voință

unilaterală a autorității concretizată prin raportare la lege și produc efecte

juridice prin stabilirea unor obligații fiscale în sarcina contribuabilului, în

raport de care s-au și dispus măsuri asigurătorii, în mod corect instanța de

fond s-a pronunțat asupra cererii de suspendare formulate de

intimata-reclamantă, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ,

așa încât vor fi înlăturate criticile formulate de recurenta-pârâtă pe acest

aspect.

Analizând hotărârea

atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că analiza

sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actele

administrativ-fiscale a căror suspendare se solicită în cauză oferă indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură

respectivele acte administrativ-fiscale contestate și fac verosimilă iminența

producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus

evaluării, așa încât consideră ca fiind neîntemeiate toate criticile formulate

de recurenta-pârâtă pe fondul cererii de suspendare.

Astfel, Înalta Curte

constată că instanța de fond, în mod justificat și fără a antama fondul, cum în

mod greșit se susține prin cererea de recurs, a reținut ca fiind îndeplinită

condiția existenței unui caz bine justificat, în sensul art. 14 din Legea

contenciosului administrativ, în condițiile în care din analiza sumară a

Procesului-verbal nr. 4549 din 16 iunie 2011, a Raportului de inspecție fiscală

nr. F-PH 482 din 28 octombrie 2011, a Deciziei de impunere nr. F-PH 781 din 28

octombrie 2011, a Procesului-verbal nr. 8262 din 31 octombrie 2011, a

Dispoziției nr. 8262 din 31 octombrie 2011, a contestației formulate de

intimata-reclamantă în temeiul art. 205 și urm. C. proc. fisc., se pot observa,

prin prisma modului în care au fost interpretate și aplicate de către organele

de control fiscal, dispozițiile art. 11 alin. (1

1

) C. fisc. și art.

3 alin. (2) din Ordinul PANAF nr. 575 din 21 iulie 2006, aparente indicii de

nelegalitate cu privire la sancționarea fiscală a intimatei-reclamante în

considerarea unor tranzacții efectuate cu contribuabili cu comportament

inactiv, și implicit cu privire la modul de stabilire a unor obligații

suplimentare de plată în sarcina acesteia (impozit pe profit suplimentar, TVA

suplimentară și accesoriile aferente).

De asemenea, se

impune a fi subliniat și faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită

cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea

prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să

poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul

și în situația dedusă prezentei judecăți.

Astfel, aprecierea

instanței de fond, în sensul că executarea patrimoniului reclamantei cu o sumă

însemnată, precum este cea în cauză, nu poate să nu producă o perturbare gravă

în activitatea societății, prin blocarea conturilor, intrarea în faliment și

eventuala disponibilizare a salariaților, reprezintă un argument suficient

pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului

administrativ, așa încât vor fi înlăturate și criticile referitoare la neîndeplinirea

condiției existenței pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea

contenciosului administrativ.

În consecință, Înalta

Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind

îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

544/2004 pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de intimata-reclamantă.

Toate considerentele

expuse converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este

temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat,

potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința obligării recurentei

la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.G.F.P. Prahova împotriva Încheierii din 6 iunie 2012 a Curții de

Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Obligă recurenta la

plata sumei de 3.000 RON, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC

P.O. SRL Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 9 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ