ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1308/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC F. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, anularea deciziei din 19 ianuarie 2011 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. 8580 din 28 octombrie 2010, prin care a fost obligată la plata sumei de 580.889 RON, reprezentând 163.540 RON taxă pe valoare adăugată și majorări de întârziere aferente, precum și 175.764 RON, cu titlu de impozit pe profit cu majorările de întârziere aferente.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în activitatea desfășurată a înregistrat în mod corespunzător veniturile și cheltuielile aferente acestora, iar cheltuielile izvorâte din raporturile contractuale derulate și înregistrate în mod legal, conform planului de conturi, în contabilitatea proprie, sunt pe deplin deductibile din punct de vedere fiscal. A susținut, astfel, că impozitul pe profit a fost calculat corect, iar în ce privește T.V.A. organul de control nu a recunoscut deductibilitatea cheltuielilor din raporturile comerciale derulate de aceasta și celelalte societăți cu care a avut raporturi comerciale și că nici T.V.A. înscrisă în facturile emise de furnizori și achitată nu este deductibilă, fiind astfel obligată în mod greșit la plata sumelor reținute în decizia de impunere.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii, susținând că în mod corect prin decizia atacată s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate împotriva deciziei de impunere, atât în ceea ce privește debitul constând în impozit pe profit și T.V.A. stabilit suplimentar, cât și în ceea ce privește majorările aferente, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală, față de sesizarea penală formulată de către organul de control, pentru sumele ce fac obiectul deciziei de impunere, în temeiul art. 114 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 148 din 11 mai 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantă.

În considerentele acestei hotărâri, prima instanță a reținut, în esență, că organul de control din cadrul autorității pârâte a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, pentru a stabili dacă în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, considerând că între stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare în sumă totală de 580.889 RON, constatate prin raportul de inspecție fiscale din 27.10.2010, în urma căruia a fost emisă decizia de impunere nr. 8580 din 28 octombrie 2010, ce a fost contestată, și stabilirea pretinsului caracter infracțional al faptelor săvârșite, ar exista o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă și, în consecință, a dispus suspendarea procedurii de soluționare.

Judecătorul fondului a apreciat astfel că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., care prevăd că procedura de soluționare a contestației pe cale administrativă se suspendă atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă, până la soluționarea laturii penale.

3. Recursul declarat de SC F. SRL Reclamanta a atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii și anulării deciziei nr. 20 din 19 ianuarie 2011 a Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, cu consecința continuării procedurii de soluționare a contestației administrative nr. 47502 din 23 noiembrie 2010. În motivarea căii de atac, recurenta – reclamantă a invocat prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., arătând că instanța de fond a reținut greșit îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. pentru suspendarea soluționării contestației. În acest sens, a arătat că autoritatea fiscală are doar suspiciuni privind realitatea operațiunilor economice desfășurate, iar nu indicii asupra unor fapte penale concrete, de existența căreia să depindă soluționarea cauzei administrativ - fiscale.

De asemenea, recurenta - reclamantă a arătat că, în speță, nu au fost respectate obligațiile impuse prin art. 108 alin. (2) C. proc. fisc., legate de comunicarea către contribuabil, a procesului - verbal pe care organele de inspecție fiscală au obligația să îl întocmească atunci când sesizează organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta - reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1.Argumente de fapt și de drept relevante Actul administrativ – fiscal atacat pe calea contenciosului administrativ este decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2011, prin care Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prahova a suspendat soluționarea contestației formulate de recurenta - reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 8580 din 28 octombrie 2010, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. Potrivit acestei prevederi legale, autoritatea competentă poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

Textul legal citat conține o normă permisivă, astfel că instanța de contencios administrativ poate evalua decizia de suspendare din perspectiva modului în care autoritatea fiscală și-a exercitat dreptul de apreciere, prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității măsurii și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare. În speță, în motivarea deciziei contestate, autoritatea fiscală a reținut că prin adresa nr. 8580 din 28 octombrie 2010, organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești procesul verbal din 27 octombrie 2010, încheiat la societatea comercială recurentă, pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 6 din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Sub aspectul înrâuririi hotărâtoare pe care stabilirea caracterului infracțional al faptelor ar avea-o asupra soluționării contestației administrative, autoritatea emitentă a reținut că în speță se ridică problema realității operațiunilor economice desfășurate de societatea comercială, întrucât s-a constatat evidențierea în contabilitate a unor achiziții de bunuri de la societăți comerciale cu comportament tip „fantomă” și achiziții de servicii pentru care nu s-a dovedit realitatea prestării acestora. Nici în decizia de suspendare a contestației, nici în adresa de sesizare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești nu se menționează în ce constau indiciile privind săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 6 din Legea nr. 241/2005 („Constituie infracțiune…reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă”), indicate în finalul sesizării.

Or, din interpretarea art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., rezultă că măsura suspendării poate fi dispusă numai pentru motive temeinice, când există indicii, iar nu simple suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni, iar între posibilul caracter penal al faptelor sesizate și stabilirea obligațiilor fiscale ale contribuabilului exista o interdependență. Recurenta - reclamantă a invocat și nerespectarea prevederilor art. 108 din C. proc. fisc., potrivit cărora „ Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penala in legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penala.

(2) În situațiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecție au obligația de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecție și de către contribuabilul supus inspecției, cu sau fără explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuza sa semneze procesul-verbal, organul de inspecție fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului”. Intimata - pârâtă nu a formulat nici un fel de apărare în acest sens și nu a făcut dovada îndeplinirii formalității prealabile a comunicării procesului - verbal către contribuabil. 2.Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc.

civ. și al art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii și anulării și anulării actului administrativ fiscal în litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC F. SRL împotriva sentinței nr. 148 din 11 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantei SC F. SRL. Anulează decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2012.