ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1308/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

deduse judecății

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC F. SRL a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, anularea deciziei din 19

ianuarie 2011 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației

formulate împotriva deciziei de impunere nr. 8580 din 28 octombrie 2010, prin

care a fost obligată la plata sumei de 580.889 RON, reprezentând 163.540 RON

taxă pe valoare adăugată și majorări de întârziere aferente, precum și 175.764 RON,

cu titlu de impozit pe profit cu majorările de întârziere aferente.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în activitatea desfășurată a înregistrat în mod corespunzător

veniturile și cheltuielile aferente acestora, iar cheltuielile izvorâte din raporturile

contractuale derulate și înregistrate în mod legal, conform planului de conturi,

în contabilitatea proprie, sunt pe deplin deductibile din punct de vedere fiscal.

A susținut, astfel, că

impozitul pe profit a fost calculat corect, iar în ce privește T.V.A. organul de

control nu a recunoscut deductibilitatea cheltuielilor din raporturile comerciale

derulate de aceasta și celelalte societăți cu care a avut raporturi comerciale și

că nici T.V.A. înscrisă în facturile emise de furnizori și achitată nu este deductibilă,

fiind astfel obligată în mod greșit la plata sumelor reținute în decizia de impunere.

Prin întâmpinare, pârâta

a solicitat respingerea cererii, susținând că în mod corect prin decizia atacată

s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate împotriva deciziei de

impunere, atât în ceea ce privește debitul constând în impozit pe profit și T.V.A.

stabilit suplimentar, cât și în ceea ce privește majorările aferente, până la pronunțarea

unei soluții definitive pe latură penală, față de sesizarea penală formulată de

către organul de control, pentru sumele ce fac obiectul deciziei de impunere, în

temeiul art. 114 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.

Prin sentința nr. 148

din 11 mai 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantă.

În considerentele acestei

hotărâri, prima instanță a reținut, în esență, că organul de control din cadrul

autorității pârâte a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, pentru

a stabili dacă în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii

fiscale, considerând că între stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare în sumă

totală de 580.889 RON, constatate prin raportul de inspecție fiscale din 27.10.2010,

în urma căruia a fost emisă decizia de impunere nr. 8580 din 28 octombrie 2010,

ce a fost contestată, și stabilirea pretinsului caracter infracțional al faptelor

săvârșite, ar exista o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei

pe cale administrativă și, în consecință, a dispus suspendarea procedurii de soluționare.

Judecătorul fondului a

apreciat astfel că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 214 alin. (1)

lit. a) C. proc. fisc., care prevăd că procedura de soluționare a contestației pe

cale administrativă se suspendă atunci când organul care a efectuat activitatea

de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii

unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției

ce urmează a fi dată în procedura administrativă, până la soluționarea laturii penale.

SC F. SRL

Reclamanta a atacat cu

recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii

și anulării deciziei nr. 20 din 19 ianuarie 2011 a Direcția Generală a Finanțelor

Publice Prahova, cu consecința continuării procedurii de soluționare a contestației

administrative nr. 47502 din 23 noiembrie 2010.

În motivarea căii de atac,

recurenta – reclamantă a invocat prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., arătând că instanța de fond a reținut greșit îndeplinirea condițiilor

prevăzute în art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. pentru suspendarea soluționării

contestației.

În acest sens, a arătat

că autoritatea fiscală are doar suspiciuni privind realitatea operațiunilor economice

desfășurate, iar nu indicii asupra unor fapte penale concrete, de existența căreia

să depindă soluționarea cauzei administrativ - fiscale.

De asemenea, recurenta

- reclamantă a arătat că, în speță, nu au fost respectate obligațiile impuse prin

art. 108 alin. (2) C. proc. fisc., legate de comunicarea către contribuabil, a procesului

- verbal pe care organele de inspecție fiscală au obligația să îl întocmească atunci

când sesizează organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate

cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale

unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurenta - reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1.Argumente de fapt și

de drept relevante

Actul administrativ –

fiscal atacat pe calea contenciosului administrativ este decizia nr. 20 din 19

ianuarie 2011, prin care Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prahova

a suspendat soluționarea contestației formulate de recurenta - reclamantă împotriva

deciziei de impunere nr. 8580 din 28 octombrie 2010, în temeiul art. 214 alin. (1)

lit. a) din C. proc. fisc.

Potrivit acestei prevederi

legale, autoritatea competentă poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea

cauzei, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele

în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei

constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată

în procedura administrativă.

Textul legal citat conține

o normă permisivă, astfel că instanța de contencios administrativ poate evalua decizia

de suspendare din perspectiva modului în care autoritatea fiscală și-a exercitat

dreptul de apreciere, prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinsă

în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității măsurii

și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare.

În speță, în motivarea

deciziei contestate, autoritatea fiscală a reținut că prin adresa nr. 8580 din

28 octombrie 2010, organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a

Finanțelor Publice Prahova au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești

procesul verbal din 27 octombrie 2010, încheiat la societatea comercială recurentă,

pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute în art. 6 din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii

fiscale.

Sub aspectul înrâuririi

hotărâtoare pe care stabilirea caracterului infracțional al faptelor ar avea-o asupra

soluționării contestației administrative, autoritatea emitentă a reținut că în speță

se ridică problema realității operațiunilor economice desfășurate de societatea

comercială, întrucât s-a constatat evidențierea în contabilitate a unor achiziții

de bunuri de la societăți comerciale cu comportament tip „fantomă” și achiziții

de servicii pentru care nu s-a dovedit realitatea prestării acestora.

Nici în decizia de suspendare

a contestației, nici în adresa de sesizare a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Ploiești nu se menționează în ce constau indiciile privind săvârșirea infracțiunii

prevăzute în art. 6 din Legea nr. 241/2005 („Constituie infracțiune…reținerea și

nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând

impozite sau contribuții cu reținere la sursă”), indicate în finalul sesizării.

Or, din interpretarea

art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., rezultă că măsura suspendării poate fi

dispusă numai pentru motive temeinice, când există indicii, iar nu simple suspiciuni

privind săvârșirea unor infracțiuni, iar între posibilul caracter penal al faptelor

sesizate și stabilirea obligațiilor fiscale ale contribuabilului exista o interdependență.

Recurenta - reclamantă

a invocat și nerespectarea prevederilor art. 108 din C. proc. fisc., potrivit cărora

„

Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penala

in legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea

întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea

penala.

(2) În situațiile

prevăzute la alin. (1) organele de inspecție au obligația de a întocmi proces-verbal

semnat de organul de inspecție și de către contribuabilul supus inspecției, cu sau

fără explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel

supus controlului refuza sa semneze procesul-verbal, organul de inspecție fiscală

va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal

va fi comunicat contribuabilului”.

Intimata - pârâtă nu a

formulat nici un fel de apărare în acest sens și nu a făcut dovada îndeplinirii

formalității prealabile a comunicării procesului - verbal către contribuabil.

2.Temeiul de drept al

soluției adoptate în recurs

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. și al art. 20 alin. (3)

Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată,

în sensul admiterii acțiunii și anulării și anulării actului administrativ fiscal

în litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de SC F. SRL împotriva sentinței nr. 148 din 11 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că admite acțiunea reclamantei SC F. SRL.

Anulează decizia nr.

20 din 19 ianuarie 2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 martie 2012.