ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1142/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 1 aprilie 2009, reclamanții Ț.V., Ț.V. și Ț.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (în prezent Ministerul Justiției) obligarea acestuia de a soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române, într-un termen de maxim 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii precum și obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumei de 1000 Ron cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt cetățeni ai Republicii Moldova care îndeplinesc criteriul de eligibilitate prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 21/1991 republicată, pentru a redobândi cetățenia română, în acest scop, depunând în anul 2003, cereri de redobândire a cetățeniei, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor legale. S-a arătat că ulterior, în lipsa unui răspuns, au revenit în data de 24 februarie 2009 cu o nouă cerere, de urgentare a soluționării acesteia. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția rămânerii fără obiect a cererii formulate de reclamantul Ț.I., întrucât în ședința Comisiei pentru Cetățenie din 11 iunie 2009 cererea acestuia a fost examinată și avizată pozitiv.

Cu privire la cererea celorlalți doi reclamanți a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. La termenul de judecată din 19 iunie 2009, Curtea a invocat din oficiu excepția netimbrării capătului accesoriu de cerere având ca obiect daunele morale. Prin sentința nr. 2646 din 19 iunie 2009, Curtea de Apel București a admis excepția netimbrării capătului accesoriu având ca obiect daunele morale, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Ț.V. și Ț.V., a obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamanților Ț.V. și Ț.V. de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, a respins capătul principal al acțiunii formulată de reclamantul Ț.I.

ca rămas fără obiect, a anulat capătul accesoriu având ca obiect daunele morale, ca netimbrat și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 254,3 RON cheltuieli de judecată. Curtea de Apel București, referitor la excepțiile invocate, a reținut următoarele. Referitor la excepția netimbrării capătului accesoriu, Curtea a constatat că reclamanții nu au achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate potrivit art. 3 lit. m) din Legea privind taxele judiciare de timbru și art. 2 din Ordonanța privind timbrul judiciar. Cu privire la excepția rămânerii fără obiect a cererii formulate de reclamantul Ț.I., Curtea a reținut că în ședința Comisiei pentru cetățenie din 11 iunie 2009 cererea acestuia a fost examinată și avizată pozitiv, așa cum rezultă din adresa nr. 9359/ DC din 16 iunie 2009. Pe fondul cauzei, pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții Ț.V.

și Ț.V. au solicitat redobândirea cetățeniei române, încă din anul 2003, iar până la acest moment cererea reclamanților nu a fost soluționată. Instanța de fond a constatat că termenul, care a trecut de la înregistrarea cererii de redobândire a cetățenie române, nu poate fi considerat rezonabil, iar această atitudine a pârâtului este de natură a crea un prejudiciu reclamanților, întrucât nu a răspuns nici solicitării ulterioare a acestora de a li se soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (în prezent Ministerul Justiției) criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurentul a arătat că soluția instanței a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel, recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanți, a constatat că în cauză există un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri și a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției la soluționarea cererilor de dobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în condițiile în care, la data soluționării cauzei, cererile acestora erau analizate de Comisie și se solicitase completarea dosarelor cu actele necesare în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile. Prin urmare, se arată de către recurent, legiuitorul a stabilit o procedură specială în privința cererilor de redobândire/dobândire a cetățeniei române, parcurgerea acesteia fiind obligatorie, iar soluționarea cererilor nefiind posibilă într-un termen de 30 de zile.

Analiza/soluționarea unei cereri având ca obiect cetățenia română nu presupune acordarea automat a unei soluții pozitive sau soluționarea definitivă a cererii din prima ședință de examinare. Potrivit dispozițiilor legale, art. 14 1 din Legea nr. 21/1991, Comisia poate cere informații de la orice autorități, poate solicita acte în completare și stabili un termen până la care actele solicitate să fie depuse. Se mai arată în motivarea căii de atac, că de asemenea, în mod eronat instanța de fond a dispus obligarea Ministerului Justiției la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în condițiile în care cererile acestora erau analizate într-o primă ședință, ocazie cu care cererea reclamantului Ț.I.

a fost avizată pozitiv, iar pentru cererile celorlalți doi reclamanți Ț.V. și Ț.V. s-a constatat necesitatea completării cu acte. Înalta Curte de Casație si Justiție, sesizată cu soluționarea recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 299 raportate la art. 4 pct. 1 C. proc. civ., analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, cetățenii moldoveni de naționalitate română pot depune cererile de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în condițiile în care au reședința sau domiciliul în străinătate.

Înalta Curte a constatat că reclamanții s-au adresat pârâtului, manifestându-și voința de redobândire a cetățeniei române, însă cererea lor, înregistrată la Ministerul Justiției, a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a C.E.D.O. se constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza S. și L.; cauza S. și alții împotriva României). Or, din această perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii intimaților-reclamanți, indiferent de motivația autorității recurente ar echivala cu o vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetățeniei române. Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată (cauza F. împotriva Franței și cauza H. împotriva Republicii Cehe). În opinia Înaltei Curți litigiul născut între reclamanți și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituție pârâte este de natură a crea o vătămare reclamanților într-un drept prevăzut de lege, drept la care aceștia privesc cu speranță legitimă.

Înalta Curte are în vedere, la stabilirea caracterului rezonabil al perioadei de soluționare a cererii, stadiul în care se află la acest moment cererea reclamanților. Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că nu-i aparține culpa în rezolvarea cererii, întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea până la data introducerii acțiunii reclamanților și trebuia să-și ia toate diligențele pentru a verifica stadiul cererii intimaților-reclamanți. Orice amânare în soluționarea cererii reclamanților înseamnă depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. De altfel, autoritatea recurentă arată că cererile reclamanților Ț.V.

și Ț.V. urmau să fie analizate într-o primă ședință, fără a se depune la dosar, chiar în faza recursului, a înscrisului doveditor. Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în actele internaționale. Referitor la critica adusă hotărârii instanței de fond prin care aceasta a obligat Ministerul Justiției la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, Curtea reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., culpa procesuală a pârâtului constând în faptul că în momentul introducerii acțiunii, cererea reclamanților de redobândire a cetățeniei române nu era analizată și soluționată și justifica declanșarea procesului. Este adevărat că cererea reclamantului Ț.I. a fost soluționată favorabil, dar așa cum corect a reținut și instanța de fond aceasta s-a produs ulterior datei la care reclamantul a înregistrat cererea de chemare în judecată. Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (în prezent Ministerul Justiției) împotriva sentinței nr. 2646 din 19 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.