ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1142/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

la data de 1 aprilie 2009, reclamanții Ț.V., Ț.V. și Ț.I. au solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (în

prezent Ministerul Justiției) obligarea acestuia de a soluționa cererea de

redobândire a cetățeniei române, într-un termen de maxim 30 zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii precum și obligarea pârâtului la plata către

reclamanți a sumei de 1000 Ron cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că sunt cetățeni ai Republicii Moldova care îndeplinesc criteriul de

eligibilitate prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 21/1991 republicată,

pentru a redobândi cetățenia română, în acest scop, depunând în anul 2003,

cereri de redobândire a cetățeniei, însoțită de actele care dovedesc

îndeplinirea condițiilor legale.

S-a arătat că ulterior, în lipsa

unui răspuns, au revenit în data de 24 februarie 2009 cu o nouă cerere, de

urgentare a soluționării acesteia.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul

cauzei, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția rămânerii fără obiect a

cererii formulate de reclamantul Ț.I., întrucât în ședința Comisiei pentru

Cetățenie din 11 iunie 2009 cererea acestuia a fost examinată și avizată

pozitiv.

Cu privire la cererea celorlalți doi

reclamanți a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

La termenul de judecată din 19 iunie

2009, Curtea a invocat din oficiu excepția netimbrării capătului accesoriu de

cerere având ca obiect daunele morale.

Prin sentința nr. 2646 din 19 iunie 2009,

Curtea de Apel București a admis excepția netimbrării capătului accesoriu având

ca obiect daunele morale, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Ț.V.

și Ț.V., a obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamanților Ț.V. și Ț.V. de

redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a prezentei hotărâri, a respins capătul principal al acțiunii

formulată de reclamantul Ț.I. ca rămas fără obiect, a anulat capătul accesoriu

având ca obiect daunele morale, ca netimbrat și a obligat pârâtul la plata

către reclamant a sumei de 254,3 RON cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, referitor

la excepțiile invocate, a reținut următoarele.

Referitor la excepția netimbrării

capătului accesoriu, Curtea a constatat că reclamanții nu au achitat taxa

judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate potrivit art. 3 lit. m) din Legea

privind taxele judiciare de timbru și art. 2 din Ordonanța privind timbrul

judiciar.

Cu privire la excepția rămânerii

fără obiect a cererii formulate de reclamantul Ț.I., Curtea a reținut că în

ședința Comisiei pentru cetățenie din 11 iunie 2009 cererea acestuia a fost

examinată și avizată pozitiv, așa cum rezultă din adresa nr. 9359/ DC din 16

iunie 2009.

Pe fondul cauzei, pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții Ț.V. și Ț.V. au

solicitat redobândirea cetățeniei române, încă din anul 2003, iar până la acest

moment cererea reclamanților nu a fost soluționată.

Instanța de fond a constatat că

termenul, care a trecut de la înregistrarea cererii de redobândire a cetățenie

române, nu poate fi considerat rezonabil, iar această atitudine a pârâtului

este de natură a crea un prejudiciu reclamanților, întrucât nu a răspuns nici

solicitării ulterioare a acestora de a li se soluționa cererea de redobândire a

cetățeniei române.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (în prezent

Ministerul Justiției) criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Recurentul a arătat că soluția

instanței a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, recurentul a arătat că în

mod greșit instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanți, a

constatat că în cauză există un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri

și a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției la soluționarea cererilor

de dobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la data rămânerii

definitive a hotărârii, în condițiile în care, la data soluționării cauzei,

cererile acestora erau analizate de Comisie și se solicitase completarea

dosarelor cu actele necesare în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.

Prin urmare, se arată de către

recurent, legiuitorul a stabilit o procedură specială în privința cererilor de

redobândire/dobândire a cetățeniei române, parcurgerea acesteia fiind

obligatorie, iar soluționarea cererilor nefiind posibilă într-un termen de 30

de zile.

Analiza/soluționarea unei cereri

având ca obiect cetățenia română nu presupune acordarea automat a unei soluții

pozitive sau soluționarea definitivă a cererii din prima ședință de examinare. Potrivit

dispozițiilor legale, art. 14

1

din Legea nr. 21/1991, Comisia poate

cere informații de la orice autorități, poate solicita acte în completare și

stabili un termen până la care actele solicitate să fie depuse.

Se mai arată în motivarea căii de

atac, că de asemenea, în mod eronat instanța de fond a dispus obligarea

Ministerului Justiției la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în

condițiile în care cererile acestora erau analizate într-o primă ședință,

ocazie cu care cererea reclamantului Ț.I. a fost avizată pozitiv, iar pentru

cererile celorlalți doi reclamanți Ț.V. și Ț.V. s-a constatat necesitatea

completării cu acte.

Înalta Curte de Casație si Justiție,

sesizată cu soluționarea recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 299

raportate la art. 4 pct. 1 C. proc. civ., analizând motivele invocate în raport

cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în

cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce

urmează:

În conformitate cu

dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, cetățenii moldoveni de

naționalitate română pot depune cererile de redobândire a cetățeniei române

împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare

ale României în străinătate, în condițiile în care au reședința sau domiciliul

în străinătate.

Înalta Curte a constatat că

reclamanții s-au adresat pârâtului, manifestându-și voința de redobândire a cetățeniei

române, însă cererea lor, înregistrată la Ministerul Justiției, a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-i afecta

pe reclamanți în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor, raportat la

prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că

în jurisprudența constantă a C.E.D.O. se constată că prin Convenție se apără

drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de

aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele

interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor

fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus

dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza S. și L.;

cauza S. și alții împotriva României).

Or, din această perspectivă

Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii intimaților-reclamanți,

indiferent de motivația autorității recurente ar echivala cu o vătămare a

acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii

cetățeniei române.

Principiul legalității înseamnă,

înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile

și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce

trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Înalta Curte constată că întotdeauna

durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele

cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în considerare

criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei,

comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza

litigiului pentru persoana interesată (cauza F. împotriva Franței și cauza H. împotriva

Republicii Cehe).

În opinia Înaltei Curți litigiul

născut între reclamanți și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate

deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituție pârâte este de natură

a crea o vătămare reclamanților într-un drept prevăzut de lege, drept la care

aceștia privesc cu speranță legitimă.

Înalta Curte are în vedere, la

stabilirea caracterului rezonabil al perioadei de soluționare a cererii, stadiul

în care se află la acest moment cererea reclamanților.

Înalta Curte nu poate primi apărarea

formulată de recurent în sensul că nu-i aparține culpa în rezolvarea cererii,

întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea până la data

introducerii acțiunii reclamanților și trebuia să-și ia toate diligențele

pentru a verifica stadiul cererii intimaților-reclamanți.

Orice amânare în soluționarea cererii

reclamanților înseamnă depășirea termenului rezonabil avut în vedere de

dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

De altfel, autoritatea recurentă arată

că cererile reclamanților Ț.V. și Ț.V. urmau să fie analizate într-o primă

ședință, fără a se depune la dosar, chiar în faza recursului, a înscrisului

doveditor.

Înalta Curte are în vedere faptul că

întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului

suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit

precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate

determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în

ordinea juridică a statului, precum și în actele internaționale.

Referitor la critica adusă hotărârii

instanței de fond prin care aceasta a obligat Ministerul Justiției la plata

cheltuielilor de judecată către reclamanți, Curtea reține că instanța de fond a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., culpa

procesuală a pârâtului constând în faptul că în momentul introducerii acțiunii,

cererea reclamanților de redobândire a cetățeniei române nu era analizată și

soluționată și justifica declanșarea procesului.

Este adevărat că cererea reclamantului

Ț.I. a fost soluționată favorabil, dar așa cum corect a reținut și instanța de

fond aceasta s-a produs ulterior datei la care reclamantul a înregistrat

cererea de chemare în judecată.

Având în vedere aceste considerente,

în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (în prezent Ministerul

Justiției) împotriva sentinței nr. 2646 din 19 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 martie 2010.