ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 409/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 aprilie 2010 la Tribunalul Caras - Severin reclamantul D.D. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri morale în baza Legii nr. 221/2009. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că tatăl său, în prezent decedat, a fost prizonier de război în perioada 24 august 1944 - august 1948, fapt confirmat de livretul său militar. A mai arătat că în perioada respectivă tatăl său a suportat umilințe peste limita umană. Prin sentința civilă nr. 1294 din 30 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1829/115/2010, Tribunalul Caras - Severin a respins acțiunea formulată de reclamantul D.D.

împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caras - Severin. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul D.D. este fiul defunctului D.P., decedat la data de 17 iulie 2000, care a fost prizonier de război în perioada 24 august 1944 - august 1948. Acest fapt este evidențiat și în livretul militar a cărui copie se află la dosar. Deținerea într-un lagăr în calitate de prizonier de război nu poate avea caracterul unei măsuri administrative abuzive în sensul Legii nr. 221/2009, întrucât nu a fost dispusă de autoritățile române, tatăl reclamantului fiind prizonier în U.R.S.S.

În privința prizonierilor, regimul comunist de la București a stabilit protecția acestora prin Legea nr. 187/1945 privind înfăptuirea reformei agrare, Iară a exista vreun element de abuz, oprimare sau orice altă măsură care să împiedice reclamantul de a-și dezvolta în condiții corespunzătoare personalitatea, să evolueze din punct de vedere social și profesional. Nu se pot reține în sarcina Statului Român consecințele dăunătoare ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului la libertate al tatălui său.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic și, după decesul acestor persoane, descendenții pot solicita instanței de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate sau repunerea în drepturi în condițiile în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că tatăl reclamantului nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Privarea de libertate suferită de tatăl reclamantului în perioada 24 august 1944 - august 1948 nu se datorează unei condamnări cu caracter politic și nici unei măsuri administrative cu caracter politic, așa cum sunt ele definite de Legea nr. 221/2009. De asemenea, perioada de timp în care tatăl reclamantului a fost prizonier de război nu este cuprinsă în perioada prevăzută de Legea nr. 221/2009. Măsura luată față de acesta s-a dispus în data de 24 august 1944, fiind determinată de legile specifice războiului. Împotriva sentinței civile nr. 1294 din 30 iunie 2010 a Tribunalului Caras - Severin a declarat apel reclamantul D.D. În motivarea apelului, reclamantul a arătat că deși a stabilit corect starea de fapt, prima instanță a respins acțiunea pe motivul că situația prizonierilor de război nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Interpretarea primei instanțe, a arătat reclamantul, este restrictivă și nu este făcută în spiritul Legii nr. 221/2009, care vizează și situații anterioare anului 1945. De asemenea, tot din lege rezultă că la stabilirea despăgubirilor se va ține seama de cele acordate în baza Decretului-lege nr. 118/1990, care vizează și situația deportaților în străinătate și a prizonierilor. Prin decizia nr. 177/ A din 9 februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în mod corect prima instanță a reținut că privarea de libertate suferită de D.P., tatăl reclamantului D.D., nu se datorează unei condamnări cu caracter politic și nici unei măsuri administrative cu caracter politic, așa cum sunt acestea definite prin Legea nr. 221/2009.

Tatăl reclamantului a fost prizonier de război în perioada august 1944 - august 1948 într-un lagăr din U.R.S.S. Starea de prizonierat reprezintă o privare de libertate determinată de legile specifice stării de război. În speță însă, privarea de libertate a tatălui reclamantului nu a fost o măsură luată de statul român, ci de U.R.S.S. Prin urmare, nu se poate reține în sarcina statului român încălcarea dreptului la libertate al tatălui reclamantului. De altfel, statul român, așa cum a reținut și prima instanță, prin Legea nr. 187/1945 privind înfăptuirea reformei agrare a stabilit o anumită protecție a prizonierilor de război, fără nici o discriminare care să-i împiedice să evolueze din punct de vedere social și profesional.

În consecință, întrucât prizonieratul tatălui reclamantului nu a reprezentat o condamnare din partea statului român și nici o măsură dispusă de organele fostei miliții sau securități din România, nu face obiectul Legii nr. 221/2009. În altă ordine de idei, și în situația în care starea de prizonierat în URSS ar fi făcut obiectul Legii nr. 221/2009, după constatarea ca fiind neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009 prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, nu mai există temeiul juridic pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. în criticile dezvoltate se arată că în mod greșit instanța a reținut că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 221/2009, căci în art. 1 și următoarele din a ceasta lege se menționează că aceasta se referă și la situații anterioare anului 1945, iar Decretul-lege nr. 118/1990 reglementează și situația persoanelor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Recurentul - reclamant a mai arătat că mama sa a beneficiat de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990. Recursul nu este fondat.

In condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009 care constituie temeiul juridic al pretențiilor formulate de reclamant în prezenta cauză, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. În cauză, reclamantul solicită obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a situației în care s-a aflat tatăl său, aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S.

Însă, așa cum rezultă din cuprinsul art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 numai o condamnare cu caracter politic în perioada de referință a legii sau o măsură administrativă cu caracter politic, dispusă în aceeași perioadă, pot naște dreptul persoanelor îndreptățite la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat printr-o astfel de condamnare sau de măsură administrativă. Or, împrejurarea că autorul reclamantului a fost prizonier de război în fosta U.R.S.S., ca urmare a participării la cel de-al doilea război mondial nu poate fi asimilată nici unei condamnări politice, astfel cum aceasta este definită în art. 1 din Lege și nici unei măsuri administrative cu caracter politic în condițiile art. 3 din același act normativ.

Faptul că mamei reclamantului i-au fost recunoscute anumite drepturi în condițiile Decretului-lege 118/1990 nu poate determina o altă concluzie, interpretarea dată de instanța de apel prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea 221/2009 fiind nelegală. Acordarea unor măsuri reparatorii în temeiul Decretului-lege 118/1990 nu constituie o cauză nouă, distinctă de măsurile administrative cu caracter politic și de condamnările cu caracter politic care să nască, alături de acestea dreptul la acordarea de despăgubiri în temeiul Legii 221/2009.

De altfel, prin decizia nr. 1358/2010 Curtea Constituțională a declarat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009, iar prevederile acestei decizii sunt aplicabile acțiunilor în curs, așa cum s-a statuat prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea recursului in interesul legii, ceea ce face să nu mai existe temeiul juridic pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., acest recurs va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva deciziei civile nr. 177/ A din 9 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2012.