ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 409/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 26 aprilie 2010 la Tribunalul Caras - Severin

reclamantul D.D. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, și a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de

500.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri morale

în baza Legii nr. 221/2009.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că tatăl său, în prezent decedat, a fost prizonier de război în perioada

24 august 1944 - august 1948, fapt confirmat de livretul său militar.

A mai arătat că în perioada respectivă

tatăl său a suportat umilințe peste limita umană.

Prin sentința civilă nr. 1294 din 30

iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1829/115/2010, Tribunalul Caras - Severin

a respins acțiunea formulată de reclamantul D.D. împotriva pârâtului Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caras -

Severin.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că reclamantul D.D. este fiul defunctului D.P., decedat la data de 17

iulie 2000, care a fost prizonier de război în perioada 24 august 1944 - august

la dosar.

Deținerea într-un lagăr în calitate de

prizonier de război nu poate avea caracterul unei măsuri administrative abuzive

în sensul Legii nr. 221/2009, întrucât nu a fost dispusă de autoritățile

române, tatăl reclamantului fiind prizonier în U.R.S.S.

În privința prizonierilor, regimul

comunist de la București a stabilit protecția acestora prin Legea nr. 187/1945

privind înfăptuirea reformei agrare, Iară a exista vreun element de abuz,

oprimare sau orice altă măsură care să împiedice reclamantul de a-și dezvolta

în condiții corespunzătoare personalitatea, să evolueze din punct de vedere

social și profesional. Nu se pot reține în sarcina Statului Român consecințele

dăunătoare ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului la libertate

al tatălui său.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din

Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter

politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut

obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic și, după decesul

acestor persoane, descendenții pot solicita instanței de judecată acordarea

unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, acordarea de despăgubiri

reprezentând echivalentul bunurilor confiscate sau repunerea în drepturi în

condițiile în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus

decăderea din drepturi.

Din înscrisurile depuse la dosar

rezultă că tatăl reclamantului nu se află în niciuna dintre situațiile

prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Privarea de libertate suferită de

tatăl reclamantului în perioada 24 august 1944 - august 1948 nu se datorează

unei condamnări cu caracter politic și nici unei măsuri administrative cu

caracter politic, așa cum sunt ele definite de Legea nr. 221/2009. De asemenea,

perioada de timp în care tatăl reclamantului a fost prizonier de război nu este

cuprinsă în perioada prevăzută de Legea nr. 221/2009.

Măsura luată față de acesta s-a dispus

în data de 24 august 1944, fiind determinată de legile specifice războiului.

Împotriva sentinței civile nr. 1294

din 30 iunie 2010 a Tribunalului Caras - Severin a declarat apel reclamantul D.D.

În motivarea apelului, reclamantul a

arătat că deși a stabilit corect starea de fapt, prima instanță a respins

acțiunea pe motivul că situația prizonierilor de război nu se încadrează în

dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Interpretarea primei instanțe, a

arătat reclamantul, este restrictivă și nu este făcută în spiritul Legii nr. 221/2009,

care vizează și situații anterioare anului 1945.

De asemenea, tot din lege rezultă că

la stabilirea despăgubirilor se va ține seama de cele acordate în baza

Decretului-lege nr. 118/1990, care vizează și situația deportaților în

străinătate și a prizonierilor.

Prin decizia nr. 177/ A din 9

februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că în mod corect prima instanță a reținut că privarea de

libertate suferită de D.P., tatăl reclamantului D.D., nu se datorează unei

condamnări cu caracter politic și nici unei măsuri administrative cu caracter

politic, așa cum sunt acestea definite prin Legea nr. 221/2009.

Tatăl reclamantului a fost prizonier

de război în perioada august 1944 - august 1948 într-un lagăr din U.R.S.S.

Starea de prizonierat reprezintă o

privare de libertate determinată de legile specifice stării de război.

În speță însă, privarea de libertate a

tatălui reclamantului nu a fost o măsură luată de statul român, ci de U.R.S.S.

Prin urmare, nu se poate reține în sarcina statului român încălcarea dreptului

la libertate al tatălui reclamantului.

De altfel, statul român, așa cum a

reținut și prima instanță, prin Legea nr. 187/1945 privind înfăptuirea reformei

agrare a stabilit o anumită protecție a prizonierilor de război, fără nici o

discriminare care să-i împiedice să evolueze din punct de vedere social și

profesional.

În consecință, întrucât prizonieratul

tatălui reclamantului nu a reprezentat o condamnare din partea statului român

și nici o măsură dispusă de organele fostei miliții sau securități din România,

nu face obiectul Legii nr. 221/2009.

În altă ordine de idei, și în situația

în care starea de prizonierat în URSS ar fi făcut obiectul Legii nr. 221/2009,

după constatarea ca fiind neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/1009 prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale, nu mai există temeiul juridic pentru acordarea despăgubirilor

pentru prejudiciul moral.

Împotriva acestei decizii reclamantul

a formulat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

în criticile dezvoltate se arată că în

mod greșit instanța a reținut că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 221/2009,

căci în art. 1 și următoarele din a ceasta lege se menționează că aceasta se

referă și la situații anterioare anului 1945, iar Decretul-lege nr. 118/1990

reglementează și situația persoanelor deportate în străinătate ori constituite

în prizonieri.

Recurentul - reclamant a mai arătat că

mama sa a beneficiat de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990.

Recursul nu este fondat.

In condițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea 221/2009 care constituie temeiul juridic al pretențiilor formulate de

reclamant în prezenta cauză, orice persoană care a suferit condamnări cu

caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut

obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul

acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea

inclusiv pot solicita instanței obligarea statului la acordarea de despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

În cauză, reclamantul solicită

obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

ca urmare a situației în care s-a aflat tatăl său, aceea de prizonier de război

în fosta U.R.S.S.

Însă, așa cum rezultă din cuprinsul art.

5 alin. (1) din Legea 221/2009 numai o condamnare cu caracter politic în

perioada de referință a legii sau o măsură administrativă cu caracter politic,

dispusă în aceeași perioadă, pot naște dreptul persoanelor îndreptățite la

plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat printr-o astfel de

condamnare sau de măsură administrativă.

Or, împrejurarea că autorul

reclamantului a fost prizonier de război în fosta U.R.S.S., ca urmare a

participării la cel de-al doilea război mondial nu poate fi asimilată nici unei

condamnări politice, astfel cum aceasta este definită în art. 1 din Lege și

nici unei măsuri administrative cu caracter politic în condițiile art. 3 din

același act normativ.

Faptul că mamei reclamantului i-au

fost recunoscute anumite drepturi în condițiile Decretului-lege 118/1990 nu

poate determina o altă concluzie, interpretarea dată de instanța de apel

prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea 221/2009 fiind nelegală.

Acordarea unor măsuri reparatorii în

temeiul Decretului-lege 118/1990 nu constituie o cauză nouă, distinctă de

măsurile administrative cu caracter politic și de condamnările cu caracter

politic care să nască, alături de acestea dreptul la acordarea de despăgubiri

în temeiul Legii 221/2009.

De altfel, prin decizia nr. 1358/2010

Curtea Constituțională a declarat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/1009, iar prevederile acestei decizii sunt

aplicabile acțiunilor în curs, așa cum s-a statuat prin Decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea

recursului in interesul legii, ceea ce face să nu mai existe temeiul juridic

pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral.

Pentru considerentele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., acest recurs va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul D.D. împotriva deciziei civile nr. 177/ A din 9 februarie 2011 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

26 ianuarie 2012.