ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3308/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 martie 2010, Tribunalul Timiș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, având de soluționat recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 12654 din 7 octombrie 2009 a Judecătoriei Timișoara a dispus suspendarea judecății și sesizarea Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 147/1992 invocate de B.V. Această din urmă instanță a pronunțat sentința civilă nr. 214 din 21 aprilie 2010, completată prin încheierea din 5 mai 2010, prin care a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art. 1 și art. 5 din H.G.

nr. 147/1992 privind blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea autovehiculelor staționate neregulamentar pe drumurile publice. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în esență, că H.G. nr. 147/1992 nu face altceva decât să stabilească sancțiunea legală pentru staționarea neregulamentară a autovehiculelor, constatarea contravenției fiind atributul organelor abilitate ai cărei agenți și dispun măsurile de blocare și ridicare a mașinilor, iar persoana sancționată având dreptul de formula contestație în condițiile O.G. nr. 2/2001. Instanța a mai constatat că dispozițiile a căror nelegalitate s-a invocat sunt în acord cu prevederile legale în materia circulației pe drumurile publice și nu constituie o restrângere a exercițiului dreptului de proprietate.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul B.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, s-a invocat încălcarea principiilor prezumției de nevinovăție prin obligarea la plata amenzii și respectiv, al libertății de a dispune de bunurile proprii. De asemenea, s-a cerut în subsidiar, a se constata că dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 147/1992 au fost abrogate prin intrarea în vigoare a O.G. nr. 2/2001. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, prin intrarea în vigoare a O.G. nr. 2/2001 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, nu s-a dispus abrogarea H.G.

nr. 147/1992, în art. 50 din ordonanță menționându-se că actele normative prin care se stabilesc contravenții vor fi modificate sau completate, dacă este cazul, în termen de 3 luni. Or, o asemenea modificare sau completare a hotărârii de guvern în litigiu nu a avut loc, actul fiind în vigoare, iar persoana sancționată în baza lui având posibilitatea de a ataca procesul-verbal de contravenție, ceea ce reclamantul a și făcut. Referitor la susținerea privind încălcarea unor principii, aceasta nu are suport legal, H.G. nr. 147/1992 reglementând modul de folosire a domeniului public ca urmare a staționării neregulamentare a autovehiculelor tocmai pentru a asigura respectarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice.

Nu se poate susține că prin stabilirea sancțiunii aplicabile în cazul staționării neregulamentare a autovehiculelor – contravenție ce poate fi contestată în condițiile legii – s-ar aduce atingere dreptului de proprietate, folosința bunurilor fiind reglementată conform interesului general al societății. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.V. împotriva sentinței civile nr. 214 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2010.