ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 313/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 313/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrata pe rolul

Judecătoriei Sinaia la 14 august 2009, reclamantul N.C. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Primarul Orașului Sinaia, Consiliul Local Sinaia și

Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sinaia, anularea notei de

constatare nr.88/2008 din data de 1 august 2008.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a arătat că, prin nota de constatare, apreciată ca nelegală și

netemeinică, s-a consemnat blocarea autoturismului său, fapt motivat de

parcarea neregulamentară a acestuia, deblocarea fiind dispusă ulterior, în urma

plății unei taxe în cuantum de 100 de lei.

Prin sentința civila nr. 1153 din 22

octombrie 2009 a Judecătoriei Sinaia, s-a admis excepția necompetentei

materiale a instanței si s-a declinat competenta soluționării cauzei in

favoarea Tribunalului Prahova, secția comerciala si de contencios administrativ.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria

Sinaia a reținut că nota de constatare nr. 01417 din 1 august 2009 este un act

cu caracter administrativ, căruia nu îi sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001,

cu privire la acest act fiind reglementată o procedură specială de contestare administrativă,

așa cum rezultă și din Hotărârea de Consiliu Local nr. 88/2008 și art. 20 din

Regulamentul de punere în aplicare a acesteia.

Prin sentința nr. 58 din data de 9

februarie 2010 Tribunalul

Prahova a admis

excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu de către această

instanță, a

declinat competenta de

soluționare a prezentei cauze în

favoarea

Judecătoriei Sinaia și, constatând ivit conflictul negativ de competenta, a

trimis cauza Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a

hotărî astfel Tribunalul Prahova a reținut că

esența actului contestat o

constituie măsura sancționatore emisă în temeiul unei hotărâri a

consiliului local ș

i pentru care sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001,

competența revenind judecătoriei ca instanță de fond.

A arătat această instanță că

blocarea sau ridicarea unui autovehicul nu se poate face decât în urma

angajării vreunei forme de răspundere juridică a

conducătorului auto, răspundere care nu

poate fi decât răspunderea contravenționala a persoanei vinovate de

parcarea, oprirea

sau staționarea

neregulamentara a autovehiculului, care, de altfel, este prevăzuta expres

de

dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 și H.G. nr. 1391/2006, în hotărârile de

consiliu local care

autorizează măsura

blocării sau ridicării unui autovehicul, fiind menționat în mod expres ca

temei

juridic O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor.

Se admite că

măsura luată de către pârât este o sancțiune contravențională complementară,

iar competența revine judecătoriei, conform O.G. nr. 2/2001.

Acest punct de

vedere a fost menționat și în minuta întâlnirii de lucru din data de 11 iunie 2008

dintre conducerea C.S.M. și membrii Comisiei „Unificarea practicii judiciare”

cu președintele Secției civile de la I.C.C.J., reprezentantul Parchetului de pe

lângă I.C.C.J. și președinții secțiilor civile ale curților de apel având ca

obiect discutarea problemelor de practică judiciară neunitară în materie

civilă, aferent trimestrului I.

La pct. 11 al

acestei minute se retine că fiind corectă opinia majoritară în sensul că măsura

ridicării autovehiculelor constituie o sancțiune contravențională

complementară, competenta materială de soluționare a cauzei aparținând

judecătoriei.

Totodată acest

punct de vedere a fost exprimat și în minuta întâlnirii dintre membrii Comisiei

pentru „unificarea practicii judiciare” cu președintele Secției de Contencios

Administrativ și Fiscal de la I.C.C.J., reprezentații Secției Comerciale a

I.C.C.J., reprezentanții Parchetului de pe lângă I.C.C.J. și președinții

Secțiilor comerciale și ai Secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale

Curților de apel, având ca obiect unificarea practicii judiciare, din data de

10 aprilie 2009. Aceasta opinie are caracter obligatoriu pentru instanțe în

realizarea obiectivului de unificare a practicii judiciare la nivel național.

Prin sentința civilă nr. 15/CC din

13 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a prezentei cauze

în favoarea Judecătoriei Sinaia.

au stat la baza formării convingerii instanței. Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a apreciat că din conținutul dispoziției de blocare/ridicare a

autovehiculului rezultă că acest act are

caracterul

unui act de constatare a contravenției chiar dacă se intitulează dispoziție de

blocare/ridicare și nu proces-verbal de constatare

a contravenției.

Curtea a arătat că deși potrivit

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

, prin act administrativ se înțelege actul

unilateral cu caracter individual sau

normativ

emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării

executării legii sau a executării în concret a

legii, care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice, potrivit art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001

privind regimul juridic al

contravențiilor,

prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene

se stabilesc și se sancționează contravenții în

toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții

prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu

sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe

sau hotărâri ale Guvernului.

Prin raportare

la aceste dispoziții, instanța fondului a constatat că dispoziția de

blocare/ridicare a autovehiculului, emisă în temeiul acelei hotărâri a

Consiliului Local, are caracterul unui act de constatare a contravenției, fapt

ce atrage

competența judecătoriei în primă instanță.

A mai arătat

prima instanță că dacă se ataca însuși actul prin care

s-a stabilit

fapta contravențională și aplicarea sancțiunii, respectiv hotărârea Consiliului

Local, atunci litigiul ar fi avut caracterul unei acțiuni în contencios

administrativ.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs pârâții Consiliul Local Sinaia, Serviciul

de Administrare a Orașului Sinaia, Serviciul Administrare Parcări Publice,

Poliția Comunitară din cadrul Primăriei Sinaia și Primarul Orașului Sinaia,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de

recurs au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

4.1.

Recurenții apreciază că nota de constatare îndeplinește elementele unui act

administrativ, fiind emis de către reprezentanții autorităților publice locale,

în regim de putere publică și în vederea punerii în aplicare a HCL Sinaia nr. 88/2008

modificată prin HCL Sinaia nr. 34/2009, dând naștere unui raport juridic în

care autoritatea publică locală are dreptul de a obține plata sumei

reprezentând taxa de eliberare a domeniului public.

4.2.

Împrejurarea că în temeiul de drept al emiterii HCL Sinaia nr. 88/2008 cu

modificările ulterioare se face mențiunea că au fost avute în vedere și

prevederile O.G. nr. 2/2001 trebuie coroborat cu întreg conținutul hotărârii

locale.

Astfel,

prevederile O.G. nr. 2/2001 devin aplicabile doar în cazurile expres prevăzute la Cap.V Sancțiuni și contravenții din anexa 1 la HCL Sinaia nr. 88/2008, modificată și

completată.

4.3. Ocuparea

domeniului public nu este o contravenție, iar în nota de constatare se prevede

expres că nu sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

4.4. Conform

prevederilor art. 27 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice

coroborate cu Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală,

consiliile locale au competența de a stabili modul în care sunt administrate și

exploatate bunurile patrimoniale ale unității administrativ-teritoriale,

inclusiv prin perceperea unor tarife, impozite și taxe locale.

II. Hotărârea

instanței de recurs.

este fondat.

1.1. Este

lesne de observat că în speță s-au formulat trei opinii asupra aceleiași

probleme de drept, respectiv în ceea ce privește competența materială în primă

instanță de soluționare a plângerii formulate împotriva notei de constatare nr.

01417 din 1 august 2009 întocmită în baza HCL Sinaia nr. 88/2008, cu

modificările ulterioare.

1.1.1. O primă

opinie a fost exprimată de Judecătoria Sinaia, conform căreia actul atacat

intră sub incidența Legii nr. 554/2004 modificată și completată, iar competența

materială aparține Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios

administrativ.

1.1.2. Cea

de-a doua opinie a aparținut Tribunalului Prahova, secția comercială și de

contencios administrativ, și a fost în sensul că măsura luată prin nota de

constatare este o sancțiune contravențională complementară, iar competența

materială de soluționare a plângerii formulate, în primă instanță, aparține

Judecătoriei Sinaia, potrivit prevederilor O.G. nr. 2/2001.

1.1.3. Curtea

de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

prin pronunțarea regulamentului de competență, a susținut o a treia opinie,

conform căreia, nota de constatare este un act de constatare a contravenției,

fapt ce atrage competența judecătoriei în primă instanță, neavând importantă

cum este denumit actul încheiat.

1.2. Dispozițiile

art. 1 din O.G. nr. 2/2001 modificată și completată, instituie principiul legalității,

al prevederii faptei în legea contravențională.

Nu poate fi

admisă teza potrivit căreia nu are importanță denumirea actului încheiat, dacă

din cuprinsul acestuia se poate deduce că este vorba despre săvârșirea unei

contravenții.

Atât HCL

Sinaia nr. 88/2008, cât și nota de constatare atacată au obligația să conțină

prevederi exprese în sensul că fapta comisă reprezintă o contravenție.

HCL nr. 88/2009,

pentru a fi încadrată în categoria largă a „legii contravenționale”, trebuie să

cuprindă elementele obligatorii prevăzute de art. 3 din O.G. nr. 2/2001, și

anume, descrierea faptelor ce constituie contravenție, sancțiunea ce urmează să

se aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancțiunii cu amenda se va

stabili limita minimă și maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din

anumite valori; se pot stabili și tarife de determinare a despăgubirilor pentru

pagube pricinuite prin săvârșirea contravențiilor.

La rândul său,

nota de constatare, în ipoteza în care reprezintă în realitate un proces-verbal

de contravenție trebuie să cuprindă în mod obligatoriu anumite informații

conform art. 16 din O.G. nr. 2/2001 modificată și completată, sub sancțiunea

nulității actului.

1.3. HCL nr. 88/2008

nu conține elementele obligatorii existente în O.G. nr. 2/2001 modificată și

completată, ci aprobă o activitate de blocare/ deblocare a autovehiculelor care

ocupă ilegal drumurile publice sau terenuri aparținând domeniului public și

privat al orașului Sinaia.

Același act

administrativ stabilește un tarif pentru eliberarea spațiilor expres

nominalizate.

1.4.

Împrejurarea referirii în cuprinsul HCL Sinaia nr. 88/2008 la prevederile O.G.

nr. 2/2001 modificată și completată, are relevanță numai în privința stabilirii

și sancționării unor contravenții legate de activitatea de blocare/ deblocare a

autovehiculelor și în aceste condiții, este descrisă fapta contravențională și

sunt inserate celelalte elemente obligatorii, conform cerinței din O.G. nr. 2/2001.

1.5. Rezultă

astfel că teza conform căreia HCL Sinaia nr. 88/2008 prevede că activitatea de

blocare/ deblocare a autovehiculelor care ocupă ilegal domeniul public

reprezintă/ constituie o contravenție, nu poate fi primită.

1.6. Cea de-a

doua teză, care susține că prin HCL nr. 88/2008 și prin nota de constatare se

consacră existența unei sancțiuni contravenționale complementare, de asemenea,

nu poate fi împărtășită.

Sancțiunea

contravențională complementară se aplică, de regulă, prin însuși

procesul-verbal de contravenție ce constată săvârșirea contravenției și aplică

sancțiunea principală.

În ipoteza în

care sancțiunea complementară este aplicată de un alt agent constatator decât

cel care a constatat săvârșirea contravenției și a aplicat sancțiunea

contravențională principală este obligatoriu să existe un act normativ care să

permită celui de-al doilea agent constatator să sancționeze contravenientul cu

o sancțiune contravențională complementară.

În speță, HCL

nr. 88/2008 nu prevede o astfel de posibilitate și nu face referire la un

proces-verbal de contravenție și la o sancțiune principală aplicată.

1.7. Teza

acceptată de instanța de recurs este cea a calificării HCL nr. 88/2008 și

implicit a notei de constatare nr. 01417 din 1 august 2009, ca fiind acte

administrative unilaterale, primul normativ, iar cel de-al doilea individual,

fiind îndeplinite prevederile Legii nr. 554/2004 modificată și completată, în

ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de existență a unui act

administrativ.

Competența în

primă instanță este cea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată

și completată și aparține Tribunalului Prahova, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal.

1.8. Prezenta

hotărâre nu contrazice cele stabilite în minutele întâlnirii de lucru din 11

iunie 2008 și 10 aprilie 2009 la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii,

având în vedere că, potrivit datelor din prezenta cauză, actele contestate nu

se încadrează în categoria actelor emise în baza O.G. nr. 2/2001 modificată și

completată.

temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite recursul formulat, se va

casa sentința recurată în sensul că se va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de

recurenții-pârâți Consiliul Local Sinaia, Serviciul de Administrare a Orașului

Sinaia, Serviciul Administrare Parcări Publice, Poliția Comunitară din cadrul

Primăriei Sinaia și Primarul Orașului Sinaia împotriva Sentinței civile nr. 15/CC

din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 ianuarie 2011.