ÎCCJ, decizie (scj.ro #83281)

Competență materială. Calificarea naturii litigiului după temeiul cererii de chemare în judecată Calitatea de comerciant a pârâtei nu schimbă natura civilă a obligațiilor acesteia, invocate în cauză și calificate astfel de Legea nr.10/2001, care reprezintă temeiul chemării în judecată și a pârâtei menționate, natura civilă fiind avută în vedere ca excepție și de dispozițiile art.4 Cod comercial, dispoziții corect aplicate și de către instanța a cărei decizie este recurată . (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr. 2351 din 26 iunie 2008) Prin acțiunea înregistrată la 8 martie 2007 reclamantul D.C. cheamă în judecată pe pârâtul G.A.

solicitând instanței să oblige pe pârât să-i plătească suma reprezentând contravaloarea bunurilor pe care le-a distrus/ridicat din imobilul său din București, prejudiciul provocat prin neglijență sau absența lucrărilor de întreținere care au dus la degradarea și/sau ruinarea edificiului, precum și repararea prejudiciului provocat prin lipsirea sa de folosința imobilului de la evacuarea din acesta și până în prezent. La cererea reclamantului este introdusă în cauză în calitate de copârâtă a S.C. C. SA. Prin sentința civilă nr.715 din 4 iulie 2007 Judecătoria Sinaia admite excepția de necompetență materială invocată din oficiu și, în consecință, declină în favoarea Tribunalului Prahova - Secția comercială competența de soluționare a cauzei, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art.2 alin.1 Cod procedură civilă prin raportare la dispozițiile art.4 Cod comercial.

Prin sentința nr.1388 din 15 septembrie 2007 Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, invocată de pârâtă, declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia și, constatând conflictul negativ de competență, dispune înaintarea dosarului la Curtea de Apel Ploiești pentru regulator de competență, reținând că, față de temeiurile de drept invocate de reclamant, nu are relevanță faptul că acesta a solicitat introducerea în cauză a S.C. C. SA, câtă vreme obligația de despăgubire întemeiată și pe dispozițiile Legii nr.10/2001 are caracter civil și nu poate fi supusă regimului codului comercial.

Prin decizia nr.194 din 7 februarie 2008 Curtea de Apel Ploiești-Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant împotriva sentinței de mai sus și dispune trimiterea dosarului spre repartizare aleatorie pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sinaia și Tribunalul Prahova. Prin sentința nr.44 CC din 12 martie 2008 Curtea de Apel Ploiești-Secția comercială, de contencios administrativ fiscal examinând conflictul negativ de competență ivit, stabilește competența de soluționare a acțiunii reclamantului în favoarea Judecătoriei Sinaia, reținând că aceasta este întemeiată pe dispozițiile art.42 din Legea nr.10/2001 care reglementează raporturi de drept civil a căror examinare este de competența secțiilor civile, în speță a Judecătoriei Sinaia.

Împotriva deciziei de mai sus reclamantul declară recurs arătând că pricina este de competența secției comerciale a Tribunalului Prahova, dată fiind calitatea pârâtei de societate comercială și față de precizarea acțiunii sale bazată pe dreptul comun, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate și stabilirea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Prahova-Secția comercială. Recursul nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă că imobilul în litigiu a fost restituit reclamantului – cum chiar acesta afirmă – în baza Legii nr.10/2001, conform sentinței civile nr.35/2003 a Tribunalului Prahova-Secția civilă, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.514/2003 a Curții de Apel Ploiești - Secția civilă, precum și că acțiunea introductivă este formulată în baza dispozițiilor art.9 și ale art.42 (1) din Legea nr.10/2001, temei precizat ulterior de reclamant dar fără a renunța la dispozițiile art.9 (1) și 42 (1) din Legea nr.10/2001, invocate prin acțiune și prin cererea de introducere în cauză în calitate de pârâtă și a fostei deținătoare a imobilului, S.C. C. SA.

Calitatea de comerciant a pârâtei nu schimbă natura civilă a obligațiilor acesteia, invocate în cauză și calificate astfel de Legea nr.10/2001, care reprezintă temeiul chemării în judecată și a pârâtei menționate, natura civilă fiind avută în vedere ca excepție și de dispozițiile art.4 Cod comercial, dispoziții corect aplicate și de către instanța a cărei decizie este recurată . Față de cele de mai sus, se constată că în mod legal și întemeiat instanța criticată a reținut natura civilă a cauzei și a soluționat conflictul negativ de competență în favoarea Judecătoriei Sinaia ca instanță civilă, astfel că, făcându-se aplicarea dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul recurentului reclamant împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești-Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal urmează a fi respins ca nefondat.