ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6000/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 15 mai 2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 30884/325/2010, a fost suspendată cauza și a fost trimisă spre soluționare la Curtea de Apel Timișoara excepția de nelegalitate invocată de petentul A.A.V., cu privire la art. 5 din H.G. 147/1992 raportat la dispozițiile art. 28, 32, 50 și 51 din O.G. nr. 2/2011 și O.U.G. nr. 195/2002. Prin întâmpinare, pârâta Primăria Municipiului Timișoara - prin Primar a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Timișoara, având în vedere faptul că se invocă o excepție de nelegalitate a unei Hotărâri de Guvern, iar emitentul actului administrativ atacat este Guvernul României și nu Primăria Municipiului Timișoara.

Prin Sentința civilă nr. 685 din 17 decembrie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Timișoara - Direcția Poliția Comunitară și a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 5 din H.G. nr. 147/1992, invocată de reclamantul A.A.V., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Primăria Municipiului Timișoara - Direcția Poliției Comunitare. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Timișoara - Direcția Poliției Comunitare, deoarece potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, asupra excepției de nelegalitate instanța de contencios administrativ se pronunță … „cu citarea părților și a emitentului”.

Prin urmare, textul legal impune soluționarea excepției de nelegalitate cu participarea tuturor părților existente în litigiul de fond, respectiv reclamanți și pârâți. Cum Primăria Municipiului Timișoara are calitatea de pârâtă în cauza ce face obiectul Dosarului nr. 30084/325/2010 al Judecătoriei Timișoara, rezultă că aceasta este parte și în litigiul de față, fiind necesară soluționarea excepției de nelegalitate în contradictoriu și cu această parte. Cât privește fondul excepției de nelegalitate, Curtea de Apel a reținut că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, legalitatea dispozițiilor H.G. nr. 147/1992 poate fi analizată în speță exclusiv prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii hotărârii de guvern supuse analizei.

Cât privește susținerile reclamantului referitoare la încălcarea prezumției de nevinovăție prin dispozițiile H.G. nr. 147/1992, astfel cum acestea erau consacrate și garantate de actele normative în vigoare în cursul anului 1992, nefiind nominalizate de reclamant, Curtea de Apel le-a apreciat ca fiind neîntemeiate. Astfel, s-a constatat că, și în măsura în care s-ar considera că această prezumție se aplică și materiei contravenționale, raportat la natura faptei ilicite (contravenționale), la natura și gradul sancțiunii aplicabile, dispozițiile H.G. nr. 147/1992 nu pot să contravină prezumției menționate, de vreme ce această prezumție se aplică exclusiv în procedura litigioasă, derulată în fața instanțelor, nicidecum în procedura de constatare a contravenției de către agentul constatator identificat de lege.

Ori, condiționarea deblocării de plata amenzii, a taxei speciale și a contravalorii operațiunilor efectuate nu afectează prezumția de nevinovăție, constituind doar o măsură de a garanta executarea sumelor menționate, sume care, dacă sunt plătite înainte de soluționarea irevocabilă a plângerii contravenționale, se cuvin a fi restituite plătitorului. Împotriva hotărâri instanței de fond reclamantul A.A.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că sentința atacată este nelegală deoarece sunt încălcate principii fundamentale ale dreptului prin menținerea în vigoare a H.G. nr. 147/1992 în forma actuală. Cel mai important aspect este acela că Hotărârea de Guvern impune executarea sancțiunii (plata amenzii și a altor cheltuieli) fără posibilitatea prealabilă de adresare către o autoritate independentă (instanță judecătorească).

Nu este vorba de o plată care se efectuează și despre care ulterior se va stabili dacă era datorată sau de garantarea executării unor sume, ci de executarea unei pedepse, astfel că dezlegarea dată pricinii este una greșită. Recurentul consideră că și la momentul la care apare H.G., regimul contravențiilor reglementat prin Legea nr. 32/1968, nu diferă cu nimic de actuala reglementare în ce privește principiile regimului contravențiilor, dar în special executarea pedepsei și a sancțiunii. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările cuprinse în întâmpinările intimaților-pârâți, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Obiectul excepției de nelegalitate invocate în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constă în art. 5 din H.G. nr. 147/1992 privind blocarea, ridicarea, transportul și eliberarea autovehiculelor și/sau remorcilor staționate neregulamentar pe drumurile publice, normă administrativă pe care recurentul-reclamant a considerat-o contrară unor prevederi din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Având obiectul de reglementare menționat mai sus, H.G. nr. 147/1992 are natura juridică a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, cuprinzând reglementări formulate abstract, pentru un număr nedeterminat de cazuri și destinatari ce se încadrează în ipoteza lor.

În temeiul art. 4 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004, legalitatea actului supus controlului se impune a fi verificată prin prisma principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative și a principiului tempus regit actum, în raport cu cadrul legislativ în vigoare la momentul emiterii sale. Așa cum rezultă atât din motivarea excepției, cât și din motivele de recurs, recurentul-reclamant a invocat contrarietatea art. 5 din H.G. nr. 147/1992 cu un act normativ cu forță juridică superioară intrat în vigoare ulterior, O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. În consecință, motivele de nelegalitate invocate nu se circumscriu cadrului excepției de nelegalitate, așa cum a fost menționat mai sus, ci constituie chestiuni de aplicare în timp a H.G.

nr. 147/1992, intrând în competența instanței învestite cu fondul litigiului. De altfel, măsura blocării sau ridicării autovehiculelor staționate neregulamentar nu reprezintă o sancțiune contravențională, principală sau complementară, ci o măsură administrativă pentru buna desfășurare a traficului rutier. În fine, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că dispoziții legale asemănătoare se regăsesc în prezent în art. 64 din O.U.G. nr. 195/2002 (Codul rutier), conform căruia poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, contravaloarea operațiunilor urmând a fi suportată de destinatarul vehiculului.

Ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră în condițiile anterior menționate se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond în mod corect a respins excepția de nelegalitate. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul A.A.V. împotriva Sentinței civile nr. 685 din 17 decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2013. Procesat de GGC - LM