ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.06.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6000/2013

HOTĂRÂRE
28.06.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6000/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 mai 2012, pronunțată

de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 30884/325/2010, a fost suspendată cauza

și a fost trimisă spre soluționare la Curtea de Apel Timișoara excepția de

nelegalitate invocată de petentul A.A.V., cu privire la art. 5 din H.G.

147/1992 raportat la dispozițiile art. 28, 32, 50 și 51 din O.G. nr. 2/2011 și

O.U.G. nr. 195/2002.

Prin întâmpinare,

pârâta Primăria Municipiului Timișoara - prin Primar a solicitat respingerea

excepției de nelegalitate ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă, invocând excepția lipsei calității procesuale

pasive a Primăriei Municipiului Timișoara, având în vedere faptul că se invocă

o excepție de nelegalitate a unei Hotărâri de Guvern, iar emitentul actului

administrativ atacat este Guvernul României și nu Primăria Municipiului

Timișoara.

Prin Sentința civilă

nr. 685 din 17 decembrie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei Primăria Municipiului Timișoara - Direcția Poliția Comunitară și a

respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 5 din H.G. nr. 147/1992,

invocată de reclamantul A.A.V., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României

și Primăria Municipiului Timișoara - Direcția Poliției Comunitare.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Timișoara - Direcția Poliției

Comunitare, deoarece potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, asupra excepției de nelegalitate instanța de contencios administrativ

se pronunță … „cu citarea părților și a emitentului”. Prin urmare, textul legal

impune soluționarea excepției de nelegalitate cu participarea tuturor părților

existente în litigiul de fond, respectiv reclamanți și pârâți. Cum Primăria

Municipiului Timișoara are calitatea de pârâtă în cauza ce face obiectul

Dosarului nr. 30084/325/2010 al Judecătoriei Timișoara, rezultă că aceasta este

parte și în litigiul de față, fiind necesară soluționarea excepției de

nelegalitate în contradictoriu și cu această parte.

Cât privește fondul

excepției de nelegalitate, Curtea de Apel a reținut că potrivit dispozițiilor

art. 4 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, mai sus citate,

legalitatea dispozițiilor H.G. nr. 147/1992 poate fi analizată în speță

exclusiv prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii

hotărârii de guvern supuse analizei.

Cât privește

susținerile reclamantului referitoare la încălcarea prezumției de nevinovăție

prin dispozițiile H.G. nr. 147/1992, astfel cum acestea erau consacrate și

garantate de actele normative în vigoare în cursul anului 1992, nefiind

nominalizate de reclamant, Curtea de Apel le-a apreciat ca fiind neîntemeiate.

Astfel, s-a constatat

că, și în măsura în care s-ar considera că această prezumție se aplică și

materiei contravenționale, raportat la natura faptei ilicite

(contravenționale), la natura și gradul sancțiunii aplicabile, dispozițiile

H.G. nr. 147/1992 nu pot să contravină prezumției menționate, de vreme ce

această prezumție se aplică exclusiv în procedura litigioasă, derulată în fața

instanțelor, nicidecum în procedura de constatare a contravenției de către

agentul constatator identificat de lege.

Ori, condiționarea

deblocării de plata amenzii, a taxei speciale și a contravalorii operațiunilor

efectuate nu afectează prezumția de nevinovăție, constituind doar o măsură de a

garanta executarea sumelor menționate, sume care, dacă sunt plătite înainte de

soluționarea irevocabilă a plângerii contravenționale, se cuvin a fi restituite

plătitorului.

Împotriva hotărâri

instanței de fond reclamantul A.A.V. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că sentința atacată este nelegală deoarece sunt încălcate principii

fundamentale ale dreptului prin menținerea în vigoare a H.G. nr. 147/1992 în

forma actuală.

Cel mai important

aspect este acela că Hotărârea de Guvern impune executarea sancțiunii (plata

amenzii și a altor cheltuieli) fără posibilitatea prealabilă de adresare către

o autoritate independentă (instanță judecătorească). Nu este vorba de o plată

care se efectuează și despre care ulterior se va stabili dacă era datorată sau

de garantarea executării unor sume, ci de executarea unei pedepse, astfel că

dezlegarea dată pricinii este una greșită.

Recurentul consideră

că și la momentul la care apare H.G., regimul contravențiilor reglementat prin

Legea nr. 32/1968, nu diferă cu nimic de actuala reglementare în ce privește

principiile regimului contravențiilor, dar în special executarea pedepsei și a

sancțiunii.

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304

1

intimaților-pârâți, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru

considerentele expuse în continuare.

Obiectul excepției de

nelegalitate invocate în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constă

în art. 5 din H.G. nr. 147/1992 privind blocarea, ridicarea, transportul și

eliberarea autovehiculelor și/sau remorcilor staționate neregulamentar pe

drumurile publice, normă administrativă pe care recurentul-reclamant a

considerat-o contrară unor prevederi din O.G. nr. 2/2001 privind regimul

juridic al contravențiilor.

Având obiectul de

reglementare menționat mai sus, H.G. nr. 147/1992 are natura juridică a unui

act administrativ unilateral cu caracter normativ, cuprinzând reglementări

formulate abstract, pentru un număr nedeterminat de cazuri și destinatari ce se

încadrează în ipoteza lor.

În temeiul art. 4

alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004, legalitatea actului supus

controlului se impune a fi verificată prin prisma principiului ierarhiei și forței

juridice a actelor normative și a principiului tempus regit actum, în raport cu

cadrul legislativ în vigoare la momentul emiterii sale.

Așa cum rezultă atât

din motivarea excepției, cât și din motivele de recurs, recurentul-reclamant a

invocat contrarietatea art. 5 din H.G. nr. 147/1992 cu un act normativ cu forță

juridică superioară intrat în vigoare ulterior, O.G. nr. 2/2001 privind regimul

juridic al contravențiilor.

În consecință,

motivele de nelegalitate invocate nu se circumscriu cadrului excepției de

nelegalitate, așa cum a fost menționat mai sus, ci constituie chestiuni de

aplicare în timp a H.G. nr. 147/1992, intrând în competența instanței învestite

cu fondul litigiului.

De altfel, măsura

blocării sau ridicării autovehiculelor staționate neregulamentar nu reprezintă

o sancțiune contravențională, principală sau complementară, ci o măsură

administrativă pentru buna desfășurare a traficului rutier.

În fine, Înalta Curte

are în vedere împrejurarea că dispoziții legale asemănătoare se regăsesc în prezent

în art. 64 din O.U.G. nr. 195/2002 (Codul rutier), conform căruia poliția

rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea

carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se

realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul

drumului public, contravaloarea operațiunilor urmând a fi suportată de

destinatarul vehiculului.

Ridicarea vehiculelor

dispusă de poliția rutieră în condițiile anterior menționate se realizează

potrivit procedurii stabilite prin regulament.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond în mod corect a respins excepția de

nelegalitate.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de reclamantul A.A.V. împotriva Sentinței civile nr. 685 din 17

decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 190/2014
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin decizia nr. 2347 din 18 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții C.C.N. și C.E., de p
ÎCCJ 2007-06-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3014/2007
domeniului public al municipiului Timișoara poziția 3259 1 și a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. S-a reținut pentru aceasta că imobilul în cauză a aparținut Statului Român în proprietatea căruia a fost inta
ÎCCJ 2025-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 678/2025
, secția I civilă în dosarul nr. x/2010, definitivă prin decizia civilă nr. 16/05.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosar nr. x/2010, s-a reținut că "Deși reclamanta nu a chemat în judecată instituția mențio
ÎCCJ 2013-02-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 557/2013
pasivă în prezenta cauză, deoarece potrivit dispozițiilor Legii nr. 215/2001, nu primăria, ci municipiul prin primar este subiect de drept public și are calitate procesuală pasivă, iar consiliul local este autoritate deliberativă potrivit a
ÎCCJ 2014-03-06
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1122/2014
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara la data de 22 decembrie 2010, în Dosar nr. 19640/325/2011, ulter
Sursă