ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1743/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1743/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 88 din 07 octombrie 2010, Tribunalul Călărași, secția penală, a respins

cererea de achitare formulată de inculpata R.G. pentru fapta săvârșită de art.

20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea

inculpatei R.G. pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 1

1

pct. 1

din Legea nr. 61/1991.

În baza art. 20

raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen. a

dispus condamnarea inculpatei R.G. la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

A menținut starea de

arest a inculpatei și în baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția acesteia de la

08 martie 2010 la zi.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatei R.G., pe durata executării pedepsei exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

A obligat inculpata R.G.

la plata către Spitalul Clinic de Urgență București a sumei de 3063,19 lei reprezentând

cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată T.D.C., precum și a dobânzilor

legale aferente sumei calculate de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri

până la data achitării efective.

A admis în parte

cererea de despăgubiri civile formulată de partea vătămată T.D.C., prin

reprezentantul său legal T.E. și a obligat inculpata R.G. la plata către

aceasta a sumei de 1000 Ron daune morale și 1000 Rom daune materiale.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen. a dispus confiscarea specială în folosul statului atât de la

inculpata R.G. cât și de la inculpata R.L.S. câte un cuțit sau contravaloarea

acestuia în sumă de 10 lei pentru fiecare.

A obligat inculpata R.G.

la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că în după amiaza zilei de 13

ianuarie 2010, în jurul orelor 15,00, numita N.S. a fost anunțată că fratele ei

R.F., zis „F.” a avut un conflict cu un băiat „K.” (C.I.V.B.), motiv pentru

care a plecat împreună cu fratele său în centrul localității Dragalina, la

barul administrat de rudele respectivului (fam. C.) pentru a lămuri situația.

Ajunși în zonă, în

timp ce N.S. și fratele său se certau cu „K.” din bar a ieșit N.S.F. împreună

cu verișoara sa T.D.C. care au sărit în apărarea rudei lor „K.”, iar în cele

din urmă N.S. fiind înjurată și lovită cu o sticlă de bere în zona umărului de

către T.D.C.

Imediat după aceea, N.S.

și fratele său au plecat acasă, dar după câteva ore surorile acestora –

inculpata R.L.S. și inculpata R.G. – fiind anunțate despre conflictul surorii

lor cu cei din familiile T. și C., s-au hotărât să afle ce s-a întâmplat, motiv

pentru care R.L., R.G. împreună cu „cumnata” lor M.E. (concubina fratelui lor R.F.)

s-au deplasat la locuința surorii N.S., care le-a povestit despre conflictul

avut anterior cu T.D.C. și N.S.F. Hotărâte să-și răzbune sora, cele trei au

plecat pe strada principală a localității, pe unde știau că de obicei se

plimbau tinerii și unde le puteau găsi și pe cele două verișore în drum trecând

și pe la domiciliul numitei G.C.S. (prietenă cu K.) pe care au agresat-o și

amenințat-o cu un cuțit.

Ajunse pe Bulevardul

nr. 1, în zona bisericii, R.G., R.L.Ș., M.E. s-au întâlnit cu N.S.F. și T.D.C.,

înjurându-se reciproc după care R.L.Ș. cu N.S.F. au început să se pălmuiască și

să se lovească reciproc cu pumnii și picioarele.

La un moment dat, N.S.F.

a fost pusă la pământ de R.L.Ș., motiv pentru care T.D.C. a sărit în ajutorul

verișoarei sale, trăgând de R.L.Ș., fapt ce a determinat-o pe R.G. să intervină

și să se ia la bătaie cu T.D.C., în tot acest timp M.E. stând deoparte, fără a

se implica în scandal.

În timp ce M.E.

continua să privească la ce se întâmplă, R.L.S. și N.S. pe de o parte, iar R.G.

și T.D.C. pe de altă parte, au continuat să se lovească reciproc, scena

conflictului mutându-se către un fost magazin aflat în apropiere.

În timp ce se băteau,

R.G. a lovit-o cu un cuțit în zona gâtului pe T.D.C. strigând către celelalte

rude să meargă „întrucât a tăiat-o”, imediat R.L. lăsând-o în pace pe N.S.C. și

retrăgându-se către sora sa, R.G.. În timp ce a trecut pe lângă victima

înjunghiată, R.L. a lovit-o și ea cu alt cuțit în zona brațului stâng, după

care cele două surori împreună cu M.E., s-au deplasat către casă.

T.D.C. a strigat că a

fost tăiată, motiv pentru care a fost luată și ajutată de N.S. și dusă înapoi

spre casă, apoi urcată într-un autoturism de câteva persoane ce se aflau în

zonă și care observaseră altercația, după care a fost transportată la Spitalul din Slobozia.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond au declarat apeluri Parchetul de pe lângă

Tribunalul Călărași și inculpata R.G., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Ministerul Public a

criticat soluția primei instanțe sub următoarele aspecte:

- greșita achitare a

celor două inculpate pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

S-a arătat că există

contradicție evidentă între considerentele și dispozitivul sentinței, instanța

dispunând achitarea inculpatelor în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar

motivarea soluției se întemeiază pe dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

De asemenea, s-a

arătat că deși s-a dispus achitarea pentru portul de cuțit în mod ilegal în loc

public, instanța a dispus confiscarea specială în folosul statului de la

fiecare dintre inculpate a cuțitelor sau a contravalorii acestora, măsură ce

vine în contradicție cu pronunțarea achitării;

- nu a fost motivată,

în considerente, aplicarea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatei R.G.,

nelegalitate ce nu poate fi înlăturată de instanța de apel, așa încât s-a

arătat că se impune rejudecarea cauzei de către Tribunalul Călărași;

- instanța nu a

motivat în considerente nici în cazul inculpatei R.L. alegerea celor două

sancțiuni distincte aplicate acesteia pentru două infracțiuni de lovire, ambele

prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.;

- tribunalul nu a

motivat în fapt, condamnarea inculpatei R.L. pentru infracțiunea prevăzută de

art. 180 alin. (2) C. pen., comisă împotriva părții vătămate T.D.C.;

- greșita soluționare

a laturii civile a cauzei cu consecința obligării inculpatelor la sume arbitral

stabilite, fără a se baza pe probe și în contradicție cu solicitările de

constituire de părți civile, apelantul apreciind că se impunea obligarea

ambelor inculpate la plata daunelor morale în cuantum stabilit proporțional cu

gravitatea leziunilor și suferințelor cauzate părții vătămate de fiecare în

parte;

- cuantumurile

pedepselor ce le-au fost aplicate inculpatelor pentru faptele reținute în

sarcina lor, au fost apreciate de apelant ca fiind extrem de blânde, în raport

de circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunilor, de premeditarea faptelor

și agresarea celor două părți vătămate cu o deosebită violență, în loc public,

utilizând ambele câte un cuțit, în opinia apelantului acestea trebuind a fi

orientate către maximul prevăzut de lege pentru faptele comise.

Inculpata R.G. a

criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul individualizării pedepsei ce

i-a fost aplicată, solicitând atât redozarea cuantumului în raport de datele ce

o circumstanțiază cât și schimbarea modalității de executare a acesteia în

sensul aplicării unei pedepse a cărei executare să fie suspendată sub

supraveghere.

Prin decizia penală

nr. 12/A din 13 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Călărași împotriva sentinței penale nr. 88 din 07

octombrie 2010 pronunțate de Tribunalul Călărași.

A desființat în parte

sentința penală mai sus menționată și rejudecând, în fond:

În temeiul art. 1

1

din Legea nr. 61/1991 republicată cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art.

76 alin. (1) lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpata R.G. la o pedeapsă de 1

lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de cuțit.

În temeiul art. 20

raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat

la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat inculpata R.G. la pedeapsa

închisorii de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

calificat.

În temeiul art. 33 lit.

a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatei R.G. pedeapsa cea

mai grea de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 383

raportat la art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatei R.G.,

iar în temeiul art. 381 C. proc. pen. a dedus din pedeapsa durata prevenției de

la 08 martie 2010 la zi.

În temeiul art. 180 alin.

(2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C.

pen. a condamnat pe inculpata R.L.S. la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de lovire în dauna părții vătămate T.D.C.

În temeiul art. 180 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e)

C. pen., a condamnat pe inculpata R.L.S. la o pedeapsă de 1 lună închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de lovire în dauna părții vătămate N.S.F.

În temeiul art. 1

1

din Legea nr. 61/1991 republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la

art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpata R.L.S. la o

pedeapsă de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de

cuțit.

În temeiul art. 33 lit.

a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatei R.L.S. pedeapsa

cea mai grea de 2 luni închisoare.

În temeiul art. 81 C.

pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni

închisoare pe o durată de 2 ani și 2 luni, ce constituie termen de încercare,

conform art. 82 C. pen.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale atacate.

A respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpata R.G. împotriva aceleiași sentințe

penale.

A obligat inculpata R.G.

la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat din care 300

lei,onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata R.L.S. în cuantum de 300 lei

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide

astfel instanța de apel a reținut următoarele:

Mijloacele de probă

administrate în faza de urmărire penală și în timpul cercetării judecătorești

dovedesc vinovăția inculpatelor.

Faptele săvârșite de

cele două inculpate au fost dovedite printre altele și prin depozițiile

martorilor: M.F.E., P.N., V.N., C.C.M., T.L.

Prin rapoartele de

constatare privind pe partea vătămată T.D.C. s-a constatat că aceasta a

prezentat o plagă înjunghiată subclaviculară dreaptă, hemopneumotorax drept,

plagă înțepată brahială stânga ce s-au produs prin înjunghiere cu corp

tăietor-înțepător, au necesitat 25 zile de îngrijiri medicale și au pus viața victimei

în primejdie.

Totodată s-a

constatat că a prezentat o cicatrice verticală de 1,5/0,2 cm pe fața laterală a

brațului stâng care a putut fi produsă la 13 ianuarie 2010 prin lovire cu un

corp tăietor înțepător și a necesitat 7-8 zile îngrijiri medicale.

Cât privește

infracțiunea de port ilegal de cuțit prevăzută de art. 1

1

pct. 1 din

Legea nr. 61/1991, instanța de apel a considerat că în mod întemeiat prima

instanță a dispus achitarea inculpatelor R.G. și R.L.Ș.

Referitor la

elementele constitutive ale acestei infracțiuni, Curtea a constatat că acestea

sunt întrunite, față de împrejurarea că fiecare inculpată a purtat asupra ei,

fără drept, câte un cuțit, în locuri și împrejurări în care s-ar putea

primejdui viața și integritatea corporală a persoanelor și s-ar putea tulbura

ordinea și liniștea publică.

Prin urmare, Curtea a

considerat ca întemeiată critica Parchetului privind greșita achitare a

inculpatelor, acestea urmând să fie condamnate și pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Sub aspectul

individualizării pedepselor aplicate inculpatei R.G., instanța de apel a

constatat că în mod întemeiat au fost reținute dispozițiile privind

circumstanțele atenuante judiciare, dar instanța de fond trebuia să le și

indice, în conformitate cu criteriile reglementate de art. 72 C. pen.

Ținând seama de aceste

criterii s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 74 lit.

a) C. pen. referitoare la conduita bună a inculpatei R.G. înainte de săvârșirea

infracțiunilor pentru care este cercetată, fiind fără antecedente penale și

neexistând la dosar date privind un eventual comportament negativ în societate

de natură a face inaplicabil acest text de lege.

Circumstanța

atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. a fost reținută și în

ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 1

1

pct. 1 din Legea

nr. 61/1991, pedeapsa aplicată fiind coborâtă sub minimul special prevăzut de

lege pentru această infracțiune,

Pedeapsa aplicată de

prima instanță pentru tentativa la omor calificat a fost majorată de instanța

de apel față de natura și gravitatea faptei prin care s-a adus atingere vieții

unei persoane și față de împrejurarea că inculpata a acționat împotriva unei

persoane minore, partea vătămată T.D.C. fiind în vârstă de 15 ani la data la

care a fost agresată.

Relativ la cererea

inculpatei vizând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, instanța

de apel a apreciat că o astfel modalitate de individualizare a executării

pedepsei nu este în măsură să asigure scopul preventiv-educativ al acesteia.

Cât privește

individualizarea pedepselor aplicate inculpatei R.L.Ș., Curtea a considerat

echitabil ca și pentru aceasta să se dea eficiență dispozițiilor art. 74 lit.

a) C. pen., față de împrejurarea că nu a mai intrat în conflict cu legea penală

până la acest moment și nu există date că ar fi avut anterior un comportament

care să contravină normelor de conviețuire socială.

Ca urmare, pedepsele

aplicate acestei inculpate au fost coborâte sub minimul special prevăzut de

lege pentru infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. și de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Pentru cele două

infracțiuni de loviri sau alte violențe s-au aplicat pedepse cu închisoarea

întrucât inculpata a avut abilitatea și determinarea necesară pentru a agresa

fizic două persoane dintre care una minoră, folosind un corp tăietor înțepător.

Sub aspectul

cuantumului pedepselor ce au fost aplicate pentru cele două infracțiuni de

loviri sau alte violențe, Curtea a considerat că nu poate fi același deoarece

inculpata a acționat diferit asupra celor două părți vătămate (asupra uneia cu

cuțitul iar asupra alteia cu mâinile și picioarele).

Privitor la latura

civilă a cauzei, s-a constatat mai întâi că suma acordată părții civile T.D.C.

cu titlu de daune morale, la plata cărora a fost obligată inculpata R.L.Ș.,

este de 500 lei, așa cum s-a consemnat atât în minută cât și în dispozitivul

sentinței penale, situație în care mențiunea din considerentele hotărârii

privind suma de 5000 lei, nu reprezintă decât o evidentă eroare materială.

La termenul de

judecată din 10 iunie 2010, partea vătămată T.D.C. a precizat că se constituie

parte civilă cu 10.000 lei daune morale și 5000 lei daune materiale,

reprezentând cheltuieli efectuate în spital și după externare, în sarcina

ambelor inculpate în proporție de 50% fiecare, iar partea vătămată N.S.F. a

menționat că se constituie parte civilă cu suma de 10.000 lei daune morale în

sarcina inculpatei R.L.Ș..

Diferența de cuantum

a daunelor morale la care au fost obligate, prin sentința penală, inculpatele R.G.

(1000 lei) și R.L.S.(500 lei) către partea civilă T.D.C. este justificată față

de împrejurarea că prin acțiunea primei inculpate (cercetată pentru tentativă

la omor calificat), s-au cauzat evident suferințe fizice și psihice mai mari

decât cele provocate prin acțiunea inculpatei R.L.S.(cercetată pentru loviri

sau alte violențe).

S-a constatat de

către instanța de apel că valoarea daunelor morale, la plata cărora au fost

obligate inculpatele, este corect stabilită, ținându-se seama și de faptul că

acțiunea civilă este guvernată de principiul disponibilității, iar părțile

civile nu au criticat temeinicia sentinței sub acest aspect.

Relativ la

despăgubirile materiale, în cuantum de 1000 lei, reprezentând cheltuieli

efectuate în spital și după externare, pe care inculpata R.G. a fost obligată

să le plătească părții civile T.D.C., s-a constatat că acestea au fost dovedite

cu înscrisuri, din care a rezultat perioada de timp cât partea vătămată a fost

internată în spital (13 ianuarie -20 ianuarie 2010) și regimul

igienico-dietetic pe care a trebuit să-l respecte după externare, așa cum

rezultă din indicațiile medicilor.

Curtea nu a primit

cererea formulată în motivele scrise ale Parchetului vizând trimiterea cauzei

la prima instanță pentru rejudecare, pentru parțiala nemotivare a sentinței

penale criticate, față de dispozițiile art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. b) C.

proc. pen. care enumeră expres și limitativ cazurile în care instanța de apel

poate pronunța o astfel de soluție, motivul invocat de procuror în scris,

neregăsindu-se printre acestea.

Împotriva acestei

decizii în termen legal a declarat recurs inculpata R.G. motivele întemeiate pe

dispozițiile art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen. fiind arătate în

practicaua prezentei decizii.

Criticile aduse nu

sunt fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate

conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține că

recursul declarat în cauză nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru

considerentele ce urmează:

În fapt se reține că

la data de 13 ianuarie 2010, în jurul orei 19,00, inculpata R.G. a lovit-o în

loc public cu un cuțit în zona gâtului, pe partea vătămată T.D.C., cauzându-i

leziuni care au necesitat 25 de zile îngrijiri medicale și i-au pus viața în

primejdie, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit.

i) C. pen.

Vinovăția

inculpatelor R.G. și R.L.S. este cu certitudine dovedită de probele

administrate în cauză: procesul verbal de cercetare la fața locului, fotografii

judiciare, rapoartele medico-legale privind partea vătămată T.D.C., raportul de

constatare medico-legală privind partea vătămată N.S.F., înscrisurile medicale,

declarațiile martorilor P.N., C.M.C., V.A., B.M., V.N., M.F.E., C.I., G.C.S., T.L.

Altercația dintre

inculpate și părțile vătămate a fost percepută în mod direct de martorii V.N.

și C.C.M., acesta din urmă relatând că atunci când părțile vătămate au trecut

prin dreptul său a înțeles că D. fusese tăiată cu cuțitul, iar după ce au dat

colțul străzii, D. a căzut la pământ, iar S. a strigat la cei din preajmă după

ajutor.

În raportul de

constatare medico-legală privind pe partea vătămată T.D.C. se arată că aceasta

a prezentat o plagă înjunghiată subclaviculară dreaptă, hemopneumotorax drept,

plagă înțepată brahială stângă, ce s-au produs prin înjunghiere cu un corp

tăietor înțepător, au necesitat 25 zile de îngrijiri medicale și au pus viața

victimei în primejdie.

Înalta Curte

apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită în urma coroborării

tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de

cercetare judecătorească iar încadrarea juridică dată faptelor corespunde

situației de fapt reținute, în mod corect stabilind instanța de apel că în

cauză sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatei R.G.

atât pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat cât și

pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de cuțit.

Cu privire la cea din

urmă infracțiune, respectiv aceea de port ilegal de cuțit, examinând actele și

lucrările dosarului se constată că instanța de fond a procedat greșit

achitând-o pe inculpata R.G. pentru săvârșirea acestei infracțiuni în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

întrucât fapta nu există.

Așa cum rezultă din

situația de fapt reținută, pe baza probelor administrate, inculpata R.G.

împreună cu coinculpata R.L.S. au plecat în căutarea părților vătămate înarmate

cu câte un cuțit pe care fiecare l-a folosit în agresiunea exercitată asupra

părții vătămate T.D.S. și așa fiind achitarea inculpatei pentru motivul că

fapta nu ar exista apare ca nejustificat, iar solicitarea apărătorului

formulată în fața instanței de recurs în sensul achitării inculpatei pentru

săvârșirea acestei infracțiuni nu poate fi primită.

Acțiunea de port a cuțitului

a durat o anumită perioadă de timp înainte de a fi folosite împotriva părții vătămate.

Astfel din derularea faptelor rezultă că pentru a cere lămuriri părților

vătămate, inculpatele au plecat de acasă, au trecut pe la sora lor N.S. apoi au

mers la locuința martorei G.C.S. pe care au amenințat-o cu un cuțit plecând în

cele din urmă pe Bulevardul nr. 1 din comuna Daraglina jud. Călărași pentru a

le întâlni pe părțile vătămate ceea ce s-a și întâmplat.

Pedeapsa aplicată

inculpatei a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât și a

modalității de executare, instanțele având în vedere la individualizarea

pedepsei toate criteriile generale de individualizare a pedepsei reglementate

de dispozițiile art. 72 C. pen. și anume, gradul de pericol social concret al

faptelor comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea și împrejurările

comiterii faptelor, urmările produse. S-a mai avut în vedere de asemenea în

vedere la individualizarea pedepsei și împrejurarea că inculpata R.G. nu are

antecedente penale, împrejurarea că are în întreținerea sa un copil minor,

precum și că aceasta a recunoscut săvârșirea faptelor.

Înalta Curte

apreciază că nu există alte împrejurări care fac posibilă reducerea pedepsei

aplicate, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C.

pen. referitoare la scopul educativ și preventiv al pedepsei.

Neexistând alte împrejurări

care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei

recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpata R.G. împotriva deciziei penale nr. 12/A

din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatei, durata reținerii și arestării preventive de

la 08 martie 2010 la 29 aprilie 2011.

Obligă

recurenta inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie

2011.