ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4872/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1217 din data de 9 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins în parte acțiunea formulată de reclamanta L.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca rămasă fără obiect, respingând capătul de cerere privind acordarea de daune morale ca neîntemeiat și obligând pârâtul la plata sumei de 504 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, așa cum reiese din adresa nr. 2134 din 15 februarie 2010 a Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției, cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamantă și înregistrată sub nr. 1697RD/2003 a fost examinată și avizată pozitiv în ședința Comisiei pentru cetățenie din 15 octombrie 2009, astfel încât capetele de cerere vizând obligarea pârâtului la analizarea și avizarea cererii apar ca lipsite de obiect. Capătul de cerere privind acordarea daunelor morale a fost apreciat ca neîntemeiat, în condițiile în care nu s-a făcut vreo dovadă a prejudiciului moral suferit de reclamantă, în sensul dispozițiilor art. 998-999 C. civ., iar admiterea cererii reclamantei de către pârât a reprezentat, în opinia instanței, o reparație a unor eventuale atingeri aduse reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, solicitând modificarea parțială a acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut că în speță nu se poate reține culpa sa procesuală, acțiunea reclamantei fiind respinsă întrucât obiectul pretențiilor acesteia a fost realizat prin soluționarea cererii sale de către Direcția pentru cetățenie. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte reține că reclamanta s-a adresat instanței de judecată în data de 14 octombrie 2009 solicitând constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române și obligarea acestuia prin intermediul Direcției pentru cetățenie – Comisia pentru cetățenie să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței. Reclamanta a arătat că a depus dosarul de redobândire a cetățeniei române încă din anul 2003 și că, la demersurile întreprinse ulterior în scopul de a se informa cu privire la stadiul în care se află dosarul său, a primit din partea Direcției Cetățenie numai răspunsuri vagi și neconcludente.

Cererea reclamantei a fost însoțită de chitanța seria BCIT nr. 1118553 privind achitarea taxei de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar în cuantum de 0,3 lei, aceasta depunând ulterior și copie a facturii fiscale nr. 338 din 25 septembrie 2009 privind onorariul avocațial achitat în cauză. La data de 19 februarie 2010, pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care solicita respingerea cererii reclamantei ca rămasă fără obiect, întrucât, conform adresei nr. 2134 din 15 februarie 2010 a Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției, anexată, cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamantă și înregistrată sub nr. 1697RD/2003 a fost examinată și avizată pozitiv în ședința Comisiei pentru cetățenie din 15 octombrie 2009. Față de dispozițiile art. 274 și urm. C. proc.

civ., temeiul obligării unei părți la suportarea cheltuielilor de judecată ale celeilalte părți îl reprezintă așa-numita „culpă procesuală”. Înalta Curte reține că soluționarea pozitivă a cererii reclamantei a survenit după sesizarea instanței cu refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii sale, după ce trecuse un interval de peste 6 ani de la depunerea dosarului, și că nu i-a fost comunicată reclamantei decât în cadrul procedurii contencioase. În mod cert instituția pârâtă a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil, nedepunând toate diligențele pentru a verifica stadiul cererii intimatei-reclamante și a comunica un răspuns în acest sens, fapt de natură a atrage efectuarea de cheltuieli de către reclamantă în scopul valorificării drepturilor sale pe cale procesuală.

Nu poate exista îndoială că termenul de peste 6 ani în care reclamanta nu a primit o soluționare cererii sale, nefiind nici măcar informată cu privire la stadiul procedurii, este de natură a încălca prevederile art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei ratificată prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002. Înalta Curte apreciază că, în speță, există culpa procesuală a recurentului, în sensul obligării intimatei-reclamante la sesizarea instanței de judecată în vederea valorificării drepturilor sale legitime, în condițiile în care recurentul-pârât a rămas, nejustificat, în inacțiune pentru un termen excesiv de lung, fapt de natură a crea intimatei o stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor sale.

În aceste condiții, în mod justificat a acordat instanța de fond intimatei-reclamante suma de 504 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. În consecință, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1217 din data de 9 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.