ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 180/2011

Asupra recursului penal de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin încheierea de ședință din 28 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive a inculpatului M.G.V. și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că prin sentința penală nr. 933 din 18 octombrie 2010 pronunțata de Judecătoria sectorului 1 București, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.G.V., la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen., instanța a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pronunțată prin sentința penală nr. 463 din 17 martie 2010 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin neapelare la data de 03 aprilie 2010, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată prin sentința penală apelată rezultând o pedeapsă de 8 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., instanța a dedus din durata pedepsei pronunțată timpul reținerii și al arestării preventive de la data de 04 august 2010 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului. Prin decizia penală nr. 743/A din 24 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat M.G.V.

În baza art. 383 alin. (1) 1 raportat la art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a apelantului inculpat M.G.V. În baza art. 383 alin. (29 C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată apelantului inculpat perioada reținerii și arestului preventiv de la 04 august 2010 la zi. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul M.G.V. cu a cărui soluționare este învestită Curtea, fiind fixat primul termen pe fond la data de 25 ianuarie 2011 – C2. În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că la data de 4 august 2010, în jurul orelor 19,30, în timp ce se afla în autobuzul nr. 132, oprit în stația RATB, a deposedat-o prin violență pe partea vătămată C.R.

de un lănțișor din aur pe care îl avea la gât, în valoare de 1200 lei, fiind prins în flagrant de organele de poliție din cadrul Poliției Sectorului 1 – Serviciul Investigații Criminale – Compartimentul Flagrant. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate a recurentului inculpat, măsura preventivă fiind necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal. Astfel, probatoriul administrat până în prezent relevă indicii temeinice, în accepțiunea prevăzută de art. 68 1 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul M.G.V.

a comis o faptă prevăzută de legea penală, relevante în acest sens fiind mijloacele de probă ce au stat la baza hotărârii de condamnare în primă instanță. Fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., Curtea a constatat, de asemenea, că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de tâlhărie este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

În aprecierea acestei ultime condiții, Curtea a avut în vedere modalitatea concretă de comitere a faptei, gradul de pericol social ce caracterizează faptele de tâlhărie comise în locuri publice, gradul de insecuritate pregnant pe care aceste fapte îl generează în rândul cetățenilor, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care legitimează menținerea arestării preventive ca fiind singura măsură capabilă să asigure protejarea ordinii publice. În acest sens, Curtea a avut în vedere împrejurarea că inculpatul a fost anterior condamnat pentru o altă infracțiune contra patrimoniului, nu are ocupație și nici locuință stabilă, iar fapta dedusă judecății a fost comisă pe fondul consumului de aurolac, date ce îndreptățesc aprecierea că menținerea măsurii arestării preventive este necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și executarea pedepsei ce va fi eventual aplicată definitiv.

Pentru aceste considerente, a apreciat că o măsură restrictivă de libertate cum este cea solicitată în subsidiar de către recurent prin apărător, ar fi ineficientă în atingerea scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul M.G.V., criticând soluția ca netemeinică și nelegală. În ședința publică din 20 ianuarie 2011, inculpatul a învederat că înțelege să-și retragă recursul. Având în vedere dispozițiile art. 385 4 C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de retragerea recursului, iar în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de recurentul inculpat M.G.V. împotriva încheierii din 28 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 39573/299/2010 (3354/2010). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2011.