ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 180/2011

Asupra recursului penal de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin încheierea de

ședință din 28 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300

2

raportat

la art. 160

b

C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia

luării măsurii arestării preventive a inculpatului M.G.V. și s-a menținut

starea de arest preventiv a inculpatului.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a reținut că prin sentința penală nr. 933 din 18

octombrie 2010 pronunțata de Judecătoria sectorului 1 București, în baza art.

211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.

pen., a fost condamnat inculpatul M.G.V., la o pedeapsă de 5 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 83 alin.

(1) C. pen., instanța a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei

de 3 ani închisoare, pronunțată prin sentința penală nr. 463 din 17 martie 2010

a Judecătoriei Focșani, definitivă prin neapelare la data de 03 aprilie 2010,

pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată prin sentința penală apelată rezultând

o pedeapsă de 8 ani închisoare.

A făcut aplicarea

art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., instanța a dedus din durata pedepsei pronunțată timpul reținerii și al

arestării preventive de la data de 04 august 2010 la zi.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

Prin decizia penală nr.

743/A din 24 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul

inculpat M.G.V.

În baza art. 383

alin. (1)

1

raportat la art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de

arest preventiv a apelantului inculpat M.G.V.

În baza art. 383

alin. (29 C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa

aplicată apelantului inculpat perioada reținerii și arestului preventiv de la

04 august 2010 la zi.

Împotriva acestor

hotărâri a declarat recurs inculpatul M.G.V. cu a cărui soluționare este

învestită Curtea, fiind fixat primul termen pe fond la data de 25 ianuarie 2011

– C2.

În fapt, s-a reținut

în sarcina inculpatului că la data de 4 august 2010, în jurul orelor 19,30, în

timp ce se afla în autobuzul nr. 132, oprit în stația RATB, a deposedat-o prin

violență pe partea vătămată C.R. de un lănțișor din aur pe care îl avea la gât,

în valoare de 1200 lei, fiind prins în flagrant de organele de poliție din

cadrul Poliției Sectorului 1 – Serviciul Investigații Criminale –

Compartimentul Flagrant.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea a constatat că temeiurile care au stat la baza

luării și menținerii măsurii arestării preventive subzistă și impun în

continuare privarea de libertate a recurentului inculpat, măsura preventivă

fiind necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal.

Astfel, probatoriul

administrat până în prezent relevă indicii temeinice, în accepțiunea prevăzută

de art. 68

1

C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă

că inculpatul M.G.V. a comis o faptă prevăzută de legea penală, relevante în

acest sens fiind mijloacele de probă ce au stat la baza hotărârii de condamnare

în primă instanță.

Fiind întrunite

condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., Curtea a constatat, de

asemenea, că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C.

proc. pen., deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de tâlhărie

este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a

inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

În aprecierea acestei

ultime condiții, Curtea a avut în vedere modalitatea concretă de comitere a

faptei, gradul de pericol social ce caracterizează faptele de tâlhărie comise

în locuri publice, gradul de insecuritate pregnant pe care aceste fapte îl

generează în rândul cetățenilor, precum și circumstanțele personale ale

inculpatului, care legitimează menținerea arestării preventive ca fiind singura

măsură capabilă să asigure protejarea ordinii publice.

În acest sens, Curtea

a avut în vedere împrejurarea că inculpatul a fost anterior condamnat pentru o

altă infracțiune contra patrimoniului, nu are ocupație și nici locuință

stabilă, iar fapta dedusă judecății a fost comisă pe fondul consumului de aurolac,

date ce îndreptățesc aprecierea că menținerea măsurii arestării preventive este

necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și executarea

pedepsei ce va fi eventual aplicată definitiv.

Pentru aceste

considerente, a apreciat că o măsură restrictivă de libertate cum este cea

solicitată în subsidiar de către recurent prin apărător, ar fi ineficientă în

atingerea scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.

Împotriva acestei

încheieri a formulat recurs inculpatul M.G.V., criticând soluția ca netemeinică

și nelegală.

În ședința publică

din 20 ianuarie 2011, inculpatul a învederat că înțelege să-și retragă

recursul.

Având în vedere

dispozițiile art. 385

4

C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de

retragerea recursului, iar în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia

act de retragerea recursului declarat de recurentul inculpat M.G.V. împotriva

încheierii din 28 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 39573/299/2010

(3354/2010).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 ianuarie 2011.