Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.01.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 168/2012

HOTĂRÂRE
13.01.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 168/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 763 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului Brăila, secția civilă, s-a admis contestația formulată de reclamantul B.I.G. împotriva dispoziției nr. 2 din 11 ianuarie 2007 emisă de Primarul comunei Roșiori; s-a anulat această dispoziție și s-au stabilit măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru imobilul moară de porumb situat în comuna Roșiori, județul Brăila, imposibil de restituit în natură. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta Instituția Primarului comunei Roșiori, apel care a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 67/ A din 12 februarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Pârâta Instituția Primarului comunei Roșiori a declarat recurs împotriva deciziei civile sus-menționate. Prin încheierea de ședință din data de 12 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs a deciziei atacate, formulată de pârâtă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părți și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 23 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării litigiului, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 12 noiembrie 2010, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 14 noiembrie 2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nici o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu, de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta Instituția Primarului comunei Roșiori - Comisia internă privind Legea nr. 10/2001 împotriva deciziei nr. 67/ A din 12 februarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-01-27
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 571/2011
împotriva sentinței civile nr. 330 din 10 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. 2275/2004. A schimbat în tot sentința civilă nr. 330 din 10 iunie 2005 a Tribunalului Brăila în sensul că: A admis contestația. A anulat di
ÎCCJ 2012-04-03
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1814/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 22 ianuarie 2011 sub nr. 454/54/2011 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, rec
ÎCCJ 2005-10-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7999/2005
civilă nr. 98 din 11 februarie 2004 Tribunalul Galați solicitarea reclamanților a fost admisă; s-a dispus obligarea pârâților de a restitui reclamanților în natură și în starea actuală, liber de orice sarcini, imobilul intitulat „moară de p
ÎCCJ 2011-05-12
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2717/2011
emiterii acesteia, procedura administrativă nemaifiind incidentă sau utilă în cauză. 4. Considerentele instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 169/A din 18 sept
ÎCCJ 2012-06-15
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4490/2012
reclamantului de acordare a măsurilor reparatorii și pentru utilajele morii, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada existenței acestor utilaje la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în raport de dispozițiile art. 6 alin. (2)
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă