ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2915/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin decizia civilă

nr. 107/C din 31 mai 2010 Curtea de Apel Constanța a respins cererea de

repunere în termenul de exercitare a apelului formulată de reclamantul C.M. și

în consecință, a respins ca tardiv, apelul declarat de acesta împotriva

sentinței civile nr. 359 din 7 februarie 2008 a Tribunalului Tulcea. A fost

respins, ca nefondat, apelul împotriva încheierii din 8 martie 2010 a aceluiași

tribunal.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit sentinței de primă instanță, a

fost admisă în parte cererea formulată de către reclamant și anulată în parte

dispoziția nr. 3199 din 6 decembrie 2006 a Primarului municipiului Tulcea,

numai în privința ap. 2 și 4, cu consecința restituirii terenului în suprafață

de 390,62 mp, prin echivalent, constând în compensare cu un alt imobil. A fost

admisă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de

cerere vizând plata despăgubirilor de către Statul Român, fiind respins

totodată, capătul de cerere privind daunele morale.

Apelul împotriva

acestei sentințe, înregistrat la 9 aprilie 2010, a fost constatat ca depus în

afara termenului procedural, în condițiile în care comunicarea hotărârii s-a

făcut la 14 martie 2008, la domiciliul mandatarului reclamantului, iar cererea

de repunere în termen a fost apreciată ca neîntemeiată. Aceasta, întrucât

împrejurarea că reclamantul s-a aflat până la data de 10 aprilie 2008 la bordul

unei nave străine nu-l îndreptățea să solicite, abia la 9 aprilie 2010,

repunerea în termenul de apel, nefiind întrunite cerințele art. 103 alin. (2) C.

proc. civ.

Apelul exercitat

împotriva încheierii din 8 martie 2010 – prin care s-a admis în parte cererea

de îndreptare a erorii materiale și s-a respins cererea de completare a

hotărârii, ca și cererea de legalizare și învestire cu formulă executorie – a

fost respins ca nefondat.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către apelantul-reclamant, care nu a indicat motivele de

nelegalitate nici în cererea de recurs și nici ulterior, în cadrul unui memoriu

separat, astfel cum prevăd dispoz. art. 303 alin. (1) C. proc. civ.

Apreciind asupra

regularității sesizării, Înalta Curte urmează să constate că nu au fost

îndeplinite condițiile formale pentru a fi legal învestită și a face posibil

controlul de legalitate asupra deciziei atacate.

Astfel, decizia

instanței de apel a fost comunicată recurentului la 25 iunie 2010 (fila 29,

apel), iar exercitarea căii de atac a avut loc la 8 iulie 2010, fără indicarea

motivelor de nelegalitate.

Potrivit art. 303

alin. (1) C. proc. civ. „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs

sau înăuntrul termenului de recurs”, iar termenul pentru depunerea motivelor se

socotește de la comunicarea hotărârii [alin. (2)].

Cum

recurentul-reclamant nu s-a conformat acestor dispoziții procedurale, devine

incidentă sancțiunea prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., aceea a

nulității [având în vedere că în speță nu au putut fi identificate nici motive

de ordine publică pentru a fi luate în examinare din oficiu de către instanță,

în sensul dispoz. art. 306 alin. (2) C. proc. civ.].

În consecință,

potrivit considerentelor expuse, pe temeiul textelor procedurale menționate, se

va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamantul C.M. împotriva deciziei nr. 107/C din 31 mai 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 30 martie 2011.