ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 441/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 441/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut
următoarele:
Hotărârea
instanței de apel
Prin decizia civilă nr. 77/ A din 01
februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca
nefondat apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice prin D.G.F.P. a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1026
din 15 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.
Pentru a decide
astfel, instanța de apel a arătat, invocând jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului, că aplicarea Deciziei nr. 1358/2010 a Curții
Constituționale ar fi de natură să ducă la încălcarea pactelor și tratatelor
privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Intimatul reclamant
se află în situația de a avea o hotărâre de admitere pronunțată de prima
instanță într-un litigiu declanșat anterior intervenirii deciziei Curții
Constituționale, motiv pentru care îi sunt aplicabile dispozițiile legale de la
momentul învestirii instanței.
Recursul
2.1. Motive
Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. a Municipiului București a declarat
recurs prin care a invocat, în esență, următoarele critici:
Hotărârea este
nelegală cât privește motivarea privitoare la consecințele deciziei Curții
Constituționale asupra drepturilor reclamantului din perspectiva art. 6 din
Convenția europeană a drepturilor omului.
Hotărârea este
criticabilă și sub aspectul reținerii speranței legitime a reclamantului cât
privește dreptul de creanță.
Instanța trebuie să
soluționeze un litigiu pe baza dispozițiilor legale în vigoare, iar existența
unor nemulțumiri ale părților nu înseamnă că instanțele au refuzat să judece
sau că acestea se fac vinovate de denegare de dreptate.
Instanța trebuia să
aplice Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.
2.2. Analiza
recursului
Recursul este
întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente:
Problema de drept
care se pune în speță nu este cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea
daunelor morale în condițiile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea 221/2009, ci
aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în
condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a
posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358
din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie
2010.
Potrivit art. 147 alin.
(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind
neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea
deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de
acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe
durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al
articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la
data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere
numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.
31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții
Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
În raport de această
reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea
neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,
care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în
curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de
drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată
de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a
stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte
juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M.
Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o
hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte,
urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.
(1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot
constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data
publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.
Or, în speță, la data
publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții
Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza
nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune,
deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.
1 lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege
să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu
suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie
guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este
vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi
este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,
ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie
cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine
publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece
altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte
juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,
ceea ce Constituția refuză în mod categoric.
Pe de altă parte,
împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru
viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al
neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor
drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
În speță, nu există
însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun
susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării
Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,
care să fi confirmat dreptul său.
Concluzionând, prin
intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia
cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal
într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de
constituționalitate.
De aceea, nu se poate
susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea
lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că
acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal
constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței
dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.
Pentru toate aceste
considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
Înalta Curte va admite recursul, criticile formulate întrunind cerințele art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
Decizia recurată va
fi modificată în sensul că va fi admis apelul declarat de pârât și sentința va
fi schimbată în partea privitoare la admiterea cererii de obligare la plata
daunelor morale, fiind păstrată soluția de respingere a obligării la daune
materiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.
a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 77/ A din 01 februarie
2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Modifică în parte
decizia recurată.
Admite apelul
declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 1026 din 15 iunie 2010 a
Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care o schimbă în parte, în
sensul că respinge cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale.
Păstrează celelalte dispoziții
ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 ianuarie 2012.