ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 441/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

instanței de apel

Prin decizia civilă nr. 77/ A din 01

februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

nefondat apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1026

din 15 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a arătat, invocând jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, că aplicarea Deciziei nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale ar fi de natură să ducă la încălcarea pactelor și tratatelor

privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

Intimatul reclamant

se află în situația de a avea o hotărâre de admitere pronunțată de prima

instanță într-un litigiu declanșat anterior intervenirii deciziei Curții

Constituționale, motiv pentru care îi sunt aplicabile dispozițiile legale de la

momentul învestirii instanței.

2.1. Motive

Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. a Municipiului București a declarat

recurs prin care a invocat, în esență, următoarele critici:

Hotărârea este

nelegală cât privește motivarea privitoare la consecințele deciziei Curții

Constituționale asupra drepturilor reclamantului din perspectiva art. 6 din

Convenția europeană a drepturilor omului.

Hotărârea este

criticabilă și sub aspectul reținerii speranței legitime a reclamantului cât

privește dreptul de creanță.

Instanța trebuie să

soluționeze un litigiu pe baza dispozițiilor legale în vigoare, iar existența

unor nemulțumiri ale părților nu înseamnă că instanțele au refuzat să judece

sau că acestea se fac vinovate de denegare de dreptate.

Instanța trebuia să

aplice Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.

2.2. Analiza

recursului

Recursul este

întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Problema de drept

care se pune în speță nu este cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea

daunelor morale în condițiile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea 221/2009, ci

aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în

condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a

posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358

din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie

2010.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.

31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată

de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M.

Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune,

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

1 lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege

să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu

suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie

guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul, criticile formulate întrunind cerințele art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Decizia recurată va

fi modificată în sensul că va fi admis apelul declarat de pârât și sentința va

fi schimbată în partea privitoare la admiterea cererii de obligare la plata

daunelor morale, fiind păstrată soluția de respingere a obligării la daune

materiale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 77/ A din 01 februarie

2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică în parte

decizia recurată.

Admite apelul

declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 1026 din 15 iunie 2010 a

Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care o schimbă în parte, în

sensul că respinge cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale.

Păstrează celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2012.