ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 444/2011

Asupra cauzei penale de față, reține următoarele: Prin sentința penală nr. 23 din 21 septembrie 2009 Curtea de Apel București, secția I-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București; în temeiul art. 149 rap. la art. 145 din Legea nr. 302/2004 a recunoscut sentința penală nr. 49 T3/2006 din 3 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Municipal din Praga; a dispus transferarea condamnatului T.M.S. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 10 ani și 6 luni închisoare, respectând forma și durata pedepsei stabilite prin hotărârea de condamnare; a dedus din pedeapsă perioada de la 25-27 august 2003 și de la 2 ianuarie 2005 la zi; a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a sentinței; a stabilit suportarea de către stat a cheltuielilor judiciare și a onorariului pentru avocatul din oficiu.

Această sentință a rămas definitivă prin nerecurare. La data de 25 martie 2010 împotriva acestei sentințe a formulat cerere de revizuire persoana condamnată, transferată în România, iar prin sentința penală nr. 119 din 22 aprilie 2010 Curtea de Apel, secția I-a penală, în temeiul art. 397 C. proc. pen. a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru efectuarea verificărilor prealabile, dosarul fiind retrimis la Curtea de Apel București la 5 iulie 2010, formându-se dosarul nr. 5993/2/2010(1802/2010). In concluziile înaintate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire pe temeiul prevăzut de art. 122 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.

La dosarul instanței au fost atașate dosarele formate în soluționarea cauzei (ale Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ale instanțelor). La termenul din 15 noiembrie 2010 procurorul de ședință, în concordanță cu concluziile trimise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București conform art. 399, a invocat inadmisibilitatea cererii. Curtea de Apel București, examinând cererea de revizuire formulată de persoana condamnată, potrivit art. 403 C. proc. pen., a constatat că aceasta este inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel a reținut că sentința a cărei revizuire s-a solicitat nu este dintre cele la care se referă art. 393-394 C. proc. pen., prin aceasta nu a fost evocat fondul cauzei în sensul stabilirii existenței unei infracțiuni, a vinovăției persoanei acuzate și aplicarea unei sancțiuni penale.

Sentința penală nr. 232 este o hotărâre pronunțată în temeiul Legii nr. 302/2004 prin care s-au recunoscut efectele unei hotărâri penale de condamnare pronunțată de o instanță străină și s-a dispus transferarea persoanei condamnate pentru a continua executarea unei pedepse aplicate în statul de condamnare, cu respectarea felului și a duratei pedepsei stabilite. Revizuirea, privită ca o cale extraordinară de atac, este o cale de retractare și reformare, putând fi exercitată pentru cazuri expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și de art. 408 1 C. proc. pen., ceea ce nu este cazul în speță. Totodată, având în vedere natura cauzei, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 232 devin incidente și disp.

art. 122 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 care prevăd că „ statul străin care solicită executarea este singurul competent să decidă asupra unei căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de executat''. Astfel, s-a constatat și lipsa competenței statului de executare (prin instanțele competente), de a exercita orice cale extraordinară de atac, revizuirea fiind una dintre acestea (fiind inclusă în Partea Specială a Codului de procedură Penală,Titlul II, Cap. IV), această competență aparținând numai statului de condamnare, în speță Republica Cehă. Așa fiind, Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penale nr. 369/F din 15 noiembrie 2010, a constatat în temeiul art. 403 C. proc.

pen. combinat cu art. 122 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 inadmisibilitatea cererii de revizuire, și a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul - condamnat T.M.S. împotriva sentinței penale nr. 232 din 21 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I a penală, definitivă prin nerecurare. Împotriva deciziei penale nr. 369/F din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel București a declarat recurs condamnatul revizuient T.S., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 5993/2010. La termenul de judecată din data de 7 februarie 2011, când Înalta Curte a acordat cuvântul la dezbateri, recurentul condamnat revizuient T.S., în mod expres și personal în fața Înaltei Curți a învederat că înțelege să-și retragă recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 369/F din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 385 4 C. proc. pen., față de declarația de retragere a recursului formulată de recurentul condamnat revizuient T.S. în mod expres și personal, în condițiile art. 368 și art. 369 C. proc. pen. care se aplică în mod corespunzător, va lua act de declarația de voință a recurentului. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul condamnat revizuient T.S. la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri. PENTRU ACESTEMOTIVE ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul revizuient T.S. împotriva deciziei penale nr. 369/F din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat revizuient la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2011.