ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8011/2011

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 86/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în Dosarul civil nr. 746/85/2007, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Șelimbăr, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București – prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Brașov și, în consecință, s-a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 3/2006 emisă de pârât, în ceea ce privește despăgubirile acordate, fiind obligat pârâtul să acorde despăgubiri pentru terenul expropriat de 9903,71 mp, în cuantum de 21,19 euro/mp, echivalentul în lei, la data plății. A fost respins capătul de cerere privitor la exproprierea totală și la acordarea de despăgubiri în sumă de 300.000 euro, pentru terenul de 9739,48 mp, fiind obligat pârâtul la cheltuieli de judecată parțiale, de 1900 RON, către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că exproprierea suprafeței de 9903,71 mp din proprietatea reclamantei s-a făcut în baza Legii nr. 198/2004, însă acțiunea formulată pentru stabilirea despăgubirilor se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. Astfel, s-a apreciat că nu se impune o expropriere totală, respectiv și a suprafeței de 9739,48 mp, întrucât terenul neafectat de utilități poate fi utilizat conform destinației și are acces la drumul Bungardului, iar cuantumul despăgubirilor a fost stabilit conform expertizei tehnice efectuată de cei trei experți. Prin Decizia civilă nr. 73/A/2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parohia Ortodoxă Șelimbăr și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a desființat hotărârea apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 33/1994, soluționarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului, astfel că lipsa concluziilor acestuia atrage nulitatea hotărârii. În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 838/2010, pronunțată de Tribunalul Sibiu, s-a admis în parte, contestația și s-a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 3/2006 emisă de pârât, în ceea ce privește despăgubirile acordate și a obligat pârâtul să acorde despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafață de 5294 mp, în cuantum de 22,5 euro/mp, prin echivalent în lei, la data plății, și s-a respins cererea privitoare la exproprierea totală și la acordarea de despăgubiri de 300.000 euro, pentru terenul de 9739,48 mp.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin Hotărârea nr. 3/2006 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 198/2004 Șelimbăr, s-a dispus exproprierea suprafeței de 9.903,71 mp din terenul cu nr. cadastral x proprietatea reclamantei și s-au stabilit despăgubiri de 193.648,23 RON, echivalent a 69.325,97 dolari SUA, 7 dolari SUA/mp. Deși exproprierea s-a făcut conform Legii nr. 198/2004, acțiunea în despăgubiri se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește cuantumul acestora. Reclamanta a solicitat exproprierea și a suprafeței de 9739,48 mp, rămasă neexpropriată, din totalul de 4 ha și 7500 mp, iar în aplicarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, s-a apreciat că exproprierea totală nu se impune.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel ambele părți. Prin Decizia nr. 186/A din 16 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta Parohia Ortodoxă Șelimbăr împotriva Sentinței civile nr. 838/2010, pronunțată de Tribunalul Sibiu, și s-a schimbat în parte sentința atacată în sensul că s-a stabilit la 9903,71 mp, suprafața terenului expropriat. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și s-a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, împotriva aceleiași sentințe, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, instanța de fond neobservând că suprafața de teren expropriată potrivit Hotărârii nr. 3 din 12 octombrie 2006 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 este de 9903,71 mp, aspect ce rezulta cu claritate din art. 1 al hotărârii, nu avea cum să reducă suprafața terenului pentru care se acordă despăgubiri, la 5294 mp, deoarece s-a ajuns la împrejurarea ca situația reclamantului în propria sa cale de atac să fie agravată, ceea ce nu este posibil. Mai mult, instanța nu a observat nici faptul că, deși inițial experții au precizat, prin răspunsul din dosar, că din neatenție au trecut o suprafață mai mică, respectiv de 5294 mp, în realitate suprafața expertizată este de 9903,71 mp.

Prin urmare, suprafața pentru care instanța trebuia să stabilească acordarea de despăgubiri este de 9903,71 mp și nu de 5294 mp, această din urmă suprafață neavând niciun corespondent în probele de la dosar. Referitor la diferența de suprafață de 9739 mp, instanța fondului în mod corect a apreciat că nu se impune exproprierea, deoarece aceasta poate fi folosită în continuare ca și teren agricol, cu atât mai mult cu cât se învecinează cu parcela cu nr. cad. y, tot proprietatea reclamantei, pe unde ar avea și cale de acces. În ceea ce privește valoarea despăgubirii acordate pentru terenul expropriat, experții desemnați în cauză au procedat la determinarea valorii de piață prin două metode: a comparației prin bonitate și a comparației directe.

Având în vedere faptul că, metoda comparației directe pornește de la valori de tranzacționare existente pe piața imobiliară cu privire la terenuri aflate în situații asemănătoare, această metodă a fost apreciată de instanță ca fiind mai apropiată de prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Referitor la solicitarea de scădere din suma ce va fi acordată de instanță a sumei deja consemnată pe numele reclamantei, s-a constatat că această solicitare este inutilă, în condițiile în care este evident că la valoarea totală a despăgubirilor ce vor fi efectiv plătite reclamantei, pârâta va ține cont de suma deja consemnată. Instanța de apel a luat act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei pronunțate în apel au formulat recurs atât reclamanta Parohia Ortodoxă Șelimbăr, cât și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. În susținerea recursului, întemeiat în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a susținut că în mod greșit nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată, pentru că acestea au fost solicitate și dovedite. Pârâtul, în susținerea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a arătat că, având în vedere categoria de folosință a terenului și declinul înregistrat de piața imobiliară pe fondul crizei economice, suma stabilită la momentul efectuării expertizei nu se justifică.

Consideră că, în raport de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, valoarea reală a imobilului în cauză în condițiile economice actuale, este mai aproape de valoarea de 18 euro/mp, față de faptul că, în anul 2007, terenul fusese evaluat la 21,19 euro/mp, dată la care valoarea imobilelor era într-o continuă creștere și că, în raport de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, trebuia ca, primind rezultatul expertizei, să-l compare cu oferta și cu pretențiile părților și apoi să hotărască, raportându-se doar la expertiză, în mod greșit. Cu ocazia dezbaterilor, reprezentanta recurentei-reclamante a invocat excepția nulității recursului declarat de pârâtă, ca urmare a faptului că prin motivele invocate s-au formulat critici de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Excepția nulității recursului declarat de pârât, va fi respinsă, întrucât prin criticile formulate se invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, critici ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate. 1. Recursul reclamantei. Singura critică formulată de recurenta-reclamantă se referă la greșita neacordare a cheltuielilor de judecată, care conform susținerilor acesteia, au fost solicitate și dovedite. Verificând actele și susținerile părților se constată că prin cererea de apel reclamanta, fără a menționa în mod expres, solicitarea cheltuielilor de judecată efectuate, a indicat ca temei în drept, dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. și a depus în copie chitanța încasării onorariului de avocat, însă, cu ocazia dezbaterilor și acordarea cuvântului pe fond, reprezentantul recurentei-reclamante nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În considerentele hotărârii, instanța de apel a menționat că „niciuna din părți nu a solicitat cheltuieli de judecată” rezultând astfel că această problemă a fost avută în vedere, și cum o astfel de cerere nu a fost formulată, se constată că instanța nu a avut ce analiza. 2. Recursul pârâtului.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată expropriatului se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, iar, la calcularea cuantumului despăgubirilor, instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Totodată, legea dispune prin art. 27 că instanța are obligația de a compara rezultatul expertizei cu oferta și cu pretențiile formulate de părți, despăgubirea acordată de către instanță neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

Contrar susținerilor pârâtei, aceste prevederi legale nu au fost greșit interpretate sau aplicate de instanța de apel. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, comisia de experți tehnici stabilită de instanță, în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994, a folosit atât metoda comparației prin bonitate, cât și metoda comparației directe, pentru determinarea despăgubirilor cuvenite reclamantei, și a concluzionat că metoda comparațiilor directe se apropie cel mai mult de tipul valorii estimate pentru acest teren. În consecință, din raportul de expertiză prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor însușit de instanța de fond și menținut de instanța de apel, rezultă că la stabilirea valorii acestora s-au avut în vedere prețurile practicate pe piața liberă a terenurilor din zone similare cu cea supusă exproprierii.

Această modalitate de stabilire a cuantumului despăgubirilor satisface exigențele impuse de art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994. Procedând la anularea în parte a hotărârii emisă de pârât, doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirile acordate de pârâtă, instanța a avut în vedere pentru suma stabilită pe mp, atât raportul de expertiză, pretențiile reclamantei, cât și oferta pârâtului, astfel că, în cauză nu pot fi incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru considerentele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, invocată de recurenta-reclamantă Parohia Ortodoxă Șelimbăr. Respinge recursurile declarate de reclamanta Parohia Ortodoxă Șelimbăr și de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva Deciziei nr. 186/A din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2011.