ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.11.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8011/2011

HOTĂRÂRE
10.11.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8011/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 86/2008 pronunțată

de Tribunalul Sibiu, în Dosarul civil nr. 746/85/2007, s-a admis în parte

acțiunea civilă formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Șelimbăr, în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale București – prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Brașov

și, în consecință, s-a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 3/2006 emisă de

pârât, în ceea ce privește despăgubirile acordate, fiind obligat pârâtul să

acorde despăgubiri pentru terenul expropriat de 9903,71 mp, în cuantum de 21,19

euro/mp, echivalentul în lei, la data plății. A fost respins capătul de cerere

privitor la exproprierea totală și la acordarea de despăgubiri în sumă de

300.000 euro, pentru terenul de 9739,48 mp, fiind obligat pârâtul la cheltuieli

de judecată parțiale, de 1900 RON, către reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că exproprierea suprafeței de

9903,71 mp din proprietatea reclamantei s-a făcut în baza Legii nr. 198/2004,

însă acțiunea formulată pentru stabilirea despăgubirilor se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, s-a apreciat

că nu se impune o expropriere totală, respectiv și a suprafeței de 9739,48 mp,

întrucât terenul neafectat de utilități poate fi utilizat conform destinației

și are acces la drumul Bungardului, iar cuantumul despăgubirilor a fost

stabilit conform expertizei tehnice efectuată de cei trei experți.

Prin Decizia civilă

nr. 73/A/2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelurile

declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parohia Ortodoxă

Șelimbăr și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România,

a desființat hotărârea apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe de fond.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr.

33/1994, soluționarea cererii de expropriere se face cu participarea

obligatorie a procurorului, astfel că lipsa concluziilor acestuia atrage

nulitatea hotărârii.

În rejudecare, prin

Sentința civilă nr. 838/2010, pronunțată de Tribunalul Sibiu, s-a admis în

parte, contestația și s-a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 3/2006 emisă

de pârât, în ceea ce privește despăgubirile acordate și a obligat pârâtul să

acorde despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafață de 5294 mp, în

cuantum de 22,5 euro/mp, prin echivalent în lei, la data plății, și s-a respins

cererea privitoare la exproprierea totală și la acordarea de despăgubiri de

300.000 euro, pentru terenul de 9739,48 mp.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că, prin Hotărârea nr. 3/2006 a Comisiei de

Aplicare a Legii nr. 198/2004 Șelimbăr, s-a dispus exproprierea suprafeței de

9.903,71 mp din terenul cu nr. cadastral x proprietatea reclamantei și s-au

stabilit despăgubiri de 193.648,23 RON, echivalent a 69.325,97 dolari SUA, 7

dolari SUA/mp.

Deși exproprierea s-a

făcut conform Legii nr. 198/2004, acțiunea în despăgubiri se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește

cuantumul acestora.

Reclamanta a

solicitat exproprierea și a suprafeței de 9739,48 mp, rămasă neexpropriată, din

totalul de 4 ha și 7500 mp, iar în aplicarea prevederilor art. 24 alin. (4) din

Legea nr. 33/1994, s-a apreciat că exproprierea totală nu se impune.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, au declarat apel ambele părți.

Prin Decizia nr.

186/A din 16 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția

civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta Parohia Ortodoxă Șelimbăr împotriva

Sentinței civile nr. 838/2010, pronunțată de Tribunalul Sibiu, și s-a schimbat

în parte sentința atacată în sensul că s-a stabilit la 9903,71 mp, suprafața

terenului expropriat.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței atacate și s-a respins apelul declarat de

pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România, împotriva aceleiași sentințe, fără cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că, instanța de fond neobservând că

suprafața de teren expropriată potrivit Hotărârii nr. 3 din 12 octombrie 2006 a

Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 este de 9903,71 mp, aspect ce

rezulta cu claritate din art. 1 al hotărârii, nu avea cum să reducă suprafața

terenului pentru care se acordă despăgubiri, la 5294 mp, deoarece s-a ajuns la

împrejurarea ca situația reclamantului în propria sa cale de atac să fie

agravată, ceea ce nu este posibil.

Mai mult, instanța nu

a observat nici faptul că, deși inițial experții au precizat, prin răspunsul

din dosar, că din neatenție au trecut o suprafață mai mică, respectiv de 5294

mp, în realitate suprafața expertizată este de 9903,71 mp.

Prin urmare,

suprafața pentru care instanța trebuia să stabilească acordarea de despăgubiri

este de 9903,71 mp și nu de 5294 mp, această din urmă suprafață neavând niciun

corespondent în probele de la dosar.

Referitor la

diferența de suprafață de 9739 mp, instanța fondului în mod corect a apreciat

că nu se impune exproprierea, deoarece aceasta poate fi folosită în continuare

ca și teren agricol, cu atât mai mult cu cât se învecinează cu parcela cu nr.

cad. y, tot proprietatea reclamantei, pe unde ar avea și cale de acces.

În ceea ce privește

valoarea despăgubirii acordate pentru terenul expropriat, experții desemnați în

cauză au procedat la determinarea valorii de piață prin două metode: a

comparației prin bonitate și a comparației directe.

Având în vedere

faptul că, metoda comparației directe pornește de la valori de tranzacționare

existente pe piața imobiliară cu privire la terenuri aflate în situații

asemănătoare, această metodă a fost apreciată de instanță ca fiind mai

apropiată de prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Referitor la

solicitarea de scădere din suma ce va fi acordată de instanță a sumei deja

consemnată pe numele reclamantei, s-a constatat că această solicitare este

inutilă, în condițiile în care este evident că la valoarea totală a

despăgubirilor ce vor fi efectiv plătite reclamantei, pârâta va ține cont de

suma deja consemnată.

Instanța de apel a

luat act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel au formulat recurs atât reclamanta Parohia Ortodoxă

Șelimbăr, cât și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România.

În susținerea

recursului, întemeiat în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

reclamanta a susținut că în mod greșit nu i-au fost acordate cheltuielile de

judecată, pentru că acestea au fost solicitate și dovedite.

Pârâtul, în

susținerea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

a arătat că, având în vedere categoria de folosință a terenului și declinul

înregistrat de piața imobiliară pe fondul crizei economice, suma stabilită la

momentul efectuării expertizei nu se justifică.

Consideră că, în

raport de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, valoarea reală

a imobilului în cauză în condițiile economice actuale, este mai aproape de

valoarea de 18 euro/mp, față de faptul că, în anul 2007, terenul fusese evaluat

la 21,19 euro/mp, dată la care valoarea imobilelor era într-o continuă creștere

și că, în raport de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, trebuia ca,

primind rezultatul expertizei, să-l compare cu oferta și cu pretențiile

părților și apoi să hotărască, raportându-se doar la expertiză, în mod greșit.

Cu ocazia

dezbaterilor, reprezentanta recurentei-reclamante a invocat excepția nulității

recursului declarat de pârâtă, ca urmare a faptului că prin motivele invocate

s-au formulat critici de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Excepția nulității

recursului declarat de pârât, va fi respinsă, întrucât prin criticile formulate

se invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994,

critici ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9

Ambele recursuri vor

fi respinse ca nefondate.

reclamantei.

Singura critică

formulată de recurenta-reclamantă se referă la greșita neacordare a

cheltuielilor de judecată, care conform susținerilor acesteia, au fost

solicitate și dovedite.

Verificând actele și

susținerile părților se constată că prin cererea de apel reclamanta, fără a

menționa în mod expres, solicitarea cheltuielilor de judecată efectuate, a

indicat ca temei în drept, dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și a depus în

copie chitanța încasării onorariului de avocat, însă, cu ocazia dezbaterilor și

acordarea cuvântului pe fond, reprezentantul recurentei-reclamante nu a

solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 274

alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

În considerentele

hotărârii, instanța de apel a menționat că „niciuna din părți nu a solicitat

cheltuieli de judecată” rezultând astfel că această problemă a fost avută în

vedere, și cum o astfel de cerere nu a fost formulată, se constată că instanța

nu a avut ce analiza.

pârâtului.

Potrivit art. 26 din

Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată expropriatului se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, iar, la calcularea

cuantumului despăgubirilor, instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

și dovezile prezentate de aceștia.

Totodată, legea

dispune prin art. 27 că instanța are obligația de a compara rezultatul

expertizei cu oferta și cu pretențiile formulate de părți, despăgubirea

acordată de către instanță neputând fi mai mică decât cea oferită de

expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

Contrar susținerilor

pârâtei, aceste prevederi legale nu au fost greșit interpretate sau aplicate de

instanța de apel.

Prin raportul de

expertiză efectuat în cauză, comisia de experți tehnici stabilită de instanță,

în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994, a folosit atât metoda comparației prin

bonitate, cât și metoda comparației directe, pentru determinarea despăgubirilor

cuvenite reclamantei, și a concluzionat că metoda comparațiilor directe se

apropie cel mai mult de tipul valorii estimate pentru acest teren.

În consecință, din

raportul de expertiză prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor însușit

de instanța de fond și menținut de instanța de apel, rezultă că la stabilirea

valorii acestora s-au avut în vedere prețurile practicate pe piața liberă a

terenurilor din zone similare cu cea supusă exproprierii.

Această modalitate de

stabilire a cuantumului despăgubirilor satisface exigențele impuse de art. 26

și art. 27 din Legea nr. 33/1994.

Procedând la anularea

în parte a hotărârii emisă de pârât, doar în ceea ce privește cuantumul

despăgubirile acordate de pârâtă, instanța a avut în vedere pentru suma

stabilită pe mp, atât raportul de expertiză, pretențiile reclamantei, cât și

oferta pârâtului, astfel că, în cauză nu pot fi incidente dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Pentru considerentele

arătate, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., ambele recursuri vor

fi respinse ca nefondate.

Respinge excepția

nulității recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale, invocată de recurenta-reclamantă Parohia

Ortodoxă Șelimbăr.

Respinge recursurile

declarate de reclamanta Parohia Ortodoxă Șelimbăr și de pârâtul Statul Român

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

împotriva Deciziei nr. 186/A din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-03-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1789/2010
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 1178 din 15 decembrie 2008 Tribunalul Sibiu a admis în parte acțiunea formulată de Parohia Ortodoxă Română Șelimbăr în contradictoriu cu p
ÎCCJ 2009-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 244/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 122 din 28 ianuarie 2008 a Tribunalului Sibiu a fost admisă contestația formulată de contestatorii T.I. și T.E. în contradictoriu
ÎCCJ 2011-10-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7082/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, formulată la data 31 martie 2008, reclamantul D.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din R
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81631)
ar mai subzista până la formularea cererii de intabulare din diverse motive cum ar fi modificarea antreprizei lucrării după emiterea hotărârii, respectiv imobilul expropriat nu mai este total sau parțial necesar. Secția I civilă, decizia nr
ÎCCJ 2012-05-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3115/2012
Deliberând asupra recursurilor civile de față, în conformitate cu art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: 1. Instanța de fond Tribunalul Sibiu prin sentința civilă nr. 59 din 26 mai 2008 a admis în parte acțiunea reclamantului B.G. îm
Sursă