ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8011/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8011/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față
constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 86/2008 pronunțată
de Tribunalul Sibiu, în Dosarul civil nr. 746/85/2007, s-a admis în parte
acțiunea civilă formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Șelimbăr, în
contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și
Drumuri Naționale București – prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Brașov
și, în consecință, s-a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 3/2006 emisă de
pârât, în ceea ce privește despăgubirile acordate, fiind obligat pârâtul să
acorde despăgubiri pentru terenul expropriat de 9903,71 mp, în cuantum de 21,19
euro/mp, echivalentul în lei, la data plății. A fost respins capătul de cerere
privitor la exproprierea totală și la acordarea de despăgubiri în sumă de
300.000 euro, pentru terenul de 9739,48 mp, fiind obligat pârâtul la cheltuieli
de judecată parțiale, de 1900 RON, către reclamantă.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut, în esență, că exproprierea suprafeței de
9903,71 mp din proprietatea reclamantei s-a făcut în baza Legii nr. 198/2004,
însă acțiunea formulată pentru stabilirea despăgubirilor se soluționează
potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, s-a apreciat
că nu se impune o expropriere totală, respectiv și a suprafeței de 9739,48 mp,
întrucât terenul neafectat de utilități poate fi utilizat conform destinației
și are acces la drumul Bungardului, iar cuantumul despăgubirilor a fost
stabilit conform expertizei tehnice efectuată de cei trei experți.
Prin Decizia civilă
nr. 73/A/2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelurile
declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parohia Ortodoxă
Șelimbăr și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România,
a desființat hotărârea apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași
instanțe de fond.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr.
33/1994, soluționarea cererii de expropriere se face cu participarea
obligatorie a procurorului, astfel că lipsa concluziilor acestuia atrage
nulitatea hotărârii.
În rejudecare, prin
Sentința civilă nr. 838/2010, pronunțată de Tribunalul Sibiu, s-a admis în
parte, contestația și s-a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 3/2006 emisă
de pârât, în ceea ce privește despăgubirile acordate și a obligat pârâtul să
acorde despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafață de 5294 mp, în
cuantum de 22,5 euro/mp, prin echivalent în lei, la data plății, și s-a respins
cererea privitoare la exproprierea totală și la acordarea de despăgubiri de
300.000 euro, pentru terenul de 9739,48 mp.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut că, prin Hotărârea nr. 3/2006 a Comisiei de
Aplicare a Legii nr. 198/2004 Șelimbăr, s-a dispus exproprierea suprafeței de
9.903,71 mp din terenul cu nr. cadastral x proprietatea reclamantei și s-au
stabilit despăgubiri de 193.648,23 RON, echivalent a 69.325,97 dolari SUA, 7
dolari SUA/mp.
Deși exproprierea s-a
făcut conform Legii nr. 198/2004, acțiunea în despăgubiri se soluționează
potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește
cuantumul acestora.
Reclamanta a
solicitat exproprierea și a suprafeței de 9739,48 mp, rămasă neexpropriată, din
totalul de 4 ha și 7500 mp, iar în aplicarea prevederilor art. 24 alin. (4) din
Legea nr. 33/1994, s-a apreciat că exproprierea totală nu se impune.
Împotriva acestei
sentințe, în termen legal, au declarat apel ambele părți.
Prin Decizia nr.
186/A din 16 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția
civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta Parohia Ortodoxă Șelimbăr împotriva
Sentinței civile nr. 838/2010, pronunțată de Tribunalul Sibiu, și s-a schimbat
în parte sentința atacată în sensul că s-a stabilit la 9903,71 mp, suprafața
terenului expropriat.
S-au menținut
celelalte dispoziții ale sentinței atacate și s-a respins apelul declarat de
pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale din România, împotriva aceleiași sentințe, fără cheltuieli de
judecată.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de apel a reținut că, instanța de fond neobservând că
suprafața de teren expropriată potrivit Hotărârii nr. 3 din 12 octombrie 2006 a
Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 este de 9903,71 mp, aspect ce
rezulta cu claritate din art. 1 al hotărârii, nu avea cum să reducă suprafața
terenului pentru care se acordă despăgubiri, la 5294 mp, deoarece s-a ajuns la
împrejurarea ca situația reclamantului în propria sa cale de atac să fie
agravată, ceea ce nu este posibil.
Mai mult, instanța nu
a observat nici faptul că, deși inițial experții au precizat, prin răspunsul
din dosar, că din neatenție au trecut o suprafață mai mică, respectiv de 5294
mp, în realitate suprafața expertizată este de 9903,71 mp.
Prin urmare,
suprafața pentru care instanța trebuia să stabilească acordarea de despăgubiri
este de 9903,71 mp și nu de 5294 mp, această din urmă suprafață neavând niciun
corespondent în probele de la dosar.
Referitor la
diferența de suprafață de 9739 mp, instanța fondului în mod corect a apreciat
că nu se impune exproprierea, deoarece aceasta poate fi folosită în continuare
ca și teren agricol, cu atât mai mult cu cât se învecinează cu parcela cu nr.
cad. y, tot proprietatea reclamantei, pe unde ar avea și cale de acces.
În ceea ce privește
valoarea despăgubirii acordate pentru terenul expropriat, experții desemnați în
cauză au procedat la determinarea valorii de piață prin două metode: a
comparației prin bonitate și a comparației directe.
Având în vedere
faptul că, metoda comparației directe pornește de la valori de tranzacționare
existente pe piața imobiliară cu privire la terenuri aflate în situații
asemănătoare, această metodă a fost apreciată de instanță ca fiind mai
apropiată de prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Referitor la
solicitarea de scădere din suma ce va fi acordată de instanță a sumei deja
consemnată pe numele reclamantei, s-a constatat că această solicitare este
inutilă, în condițiile în care este evident că la valoarea totală a
despăgubirilor ce vor fi efectiv plătite reclamantei, pârâta va ține cont de
suma deja consemnată.
Instanța de apel a
luat act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei
pronunțate în apel au formulat recurs atât reclamanta Parohia Ortodoxă
Șelimbăr, cât și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și
Drumuri Naționale din România.
În susținerea
recursului, întemeiat în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
reclamanta a susținut că în mod greșit nu i-au fost acordate cheltuielile de
judecată, pentru că acestea au fost solicitate și dovedite.
Pârâtul, în
susținerea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
a arătat că, având în vedere categoria de folosință a terenului și declinul
înregistrat de piața imobiliară pe fondul crizei economice, suma stabilită la
momentul efectuării expertizei nu se justifică.
Consideră că, în
raport de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, valoarea reală
a imobilului în cauză în condițiile economice actuale, este mai aproape de
valoarea de 18 euro/mp, față de faptul că, în anul 2007, terenul fusese evaluat
la 21,19 euro/mp, dată la care valoarea imobilelor era într-o continuă creștere
și că, în raport de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, trebuia ca,
primind rezultatul expertizei, să-l compare cu oferta și cu pretențiile
părților și apoi să hotărască, raportându-se doar la expertiză, în mod greșit.
Cu ocazia
dezbaterilor, reprezentanta recurentei-reclamante a invocat excepția nulității
recursului declarat de pârâtă, ca urmare a faptului că prin motivele invocate
s-au formulat critici de netemeinicie și nu de nelegalitate.
Excepția nulității
recursului declarat de pârât, va fi respinsă, întrucât prin criticile formulate
se invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994,
critici ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9
C. proc. civ.
Ambele recursuri vor
fi respinse ca nefondate.
Recursul
reclamantei.
Singura critică
formulată de recurenta-reclamantă se referă la greșita neacordare a
cheltuielilor de judecată, care conform susținerilor acesteia, au fost
solicitate și dovedite.
Verificând actele și
susținerile părților se constată că prin cererea de apel reclamanta, fără a
menționa în mod expres, solicitarea cheltuielilor de judecată efectuate, a
indicat ca temei în drept, dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și a depus în
copie chitanța încasării onorariului de avocat, însă, cu ocazia dezbaterilor și
acordarea cuvântului pe fond, reprezentantul recurentei-reclamante nu a
solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 274
alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la
cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În considerentele
hotărârii, instanța de apel a menționat că „niciuna din părți nu a solicitat
cheltuieli de judecată” rezultând astfel că această problemă a fost avută în
vedere, și cum o astfel de cerere nu a fost formulată, se constată că instanța
nu a avut ce analiza.
Recursul
pârâtului.
Potrivit art. 26 din
Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată expropriatului se compune din valoarea
reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, iar, la calcularea
cuantumului despăgubirilor, instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se
vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,
la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse
proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare
și dovezile prezentate de aceștia.
Totodată, legea
dispune prin art. 27 că instanța are obligația de a compara rezultatul
expertizei cu oferta și cu pretențiile formulate de părți, despăgubirea
acordată de către instanță neputând fi mai mică decât cea oferită de
expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.
Contrar susținerilor
pârâtei, aceste prevederi legale nu au fost greșit interpretate sau aplicate de
instanța de apel.
Prin raportul de
expertiză efectuat în cauză, comisia de experți tehnici stabilită de instanță,
în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994, a folosit atât metoda comparației prin
bonitate, cât și metoda comparației directe, pentru determinarea despăgubirilor
cuvenite reclamantei, și a concluzionat că metoda comparațiilor directe se
apropie cel mai mult de tipul valorii estimate pentru acest teren.
În consecință, din
raportul de expertiză prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor însușit
de instanța de fond și menținut de instanța de apel, rezultă că la stabilirea
valorii acestora s-au avut în vedere prețurile practicate pe piața liberă a
terenurilor din zone similare cu cea supusă exproprierii.
Această modalitate de
stabilire a cuantumului despăgubirilor satisface exigențele impuse de art. 26
și art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Procedând la anularea
în parte a hotărârii emisă de pârât, doar în ceea ce privește cuantumul
despăgubirile acordate de pârâtă, instanța a avut în vedere pentru suma
stabilită pe mp, atât raportul de expertiză, pretențiile reclamantei, cât și
oferta pârâtului, astfel că, în cauză nu pot fi incidente dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
Pentru considerentele
arătate, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., ambele recursuri vor
fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția
nulității recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională
de Autostrăzi și Drumuri Naționale, invocată de recurenta-reclamantă Parohia
Ortodoxă Șelimbăr.
Respinge recursurile
declarate de reclamanta Parohia Ortodoxă Șelimbăr și de pârâtul Statul Român
prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România
împotriva Deciziei nr. 186/A din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia,
secția civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 noiembrie 2011.