ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 244/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 122 din 28 ianuarie 2008 a Tribunalului Sibiu a fost admisă contestația formulată de contestatorii T.I. și T.E. în contradictoriu cu Statul Român prin C.N.A.D.N., a fost anulată, în parte, hotărârea nr. 6 din 12 octombrie 2006 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă Primăria comunei Șelimbăr, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor datorate contestatorilor pentru terenul expropriat în suprafață de 946 mp pe care stabilit-o la suma de 20,40 Euro/mp. A fost respinsă contestația împotriva Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă Primăria comunei Șelimbăr.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că Legea nr. 198/2004 stabilește cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire prealabilă a executării lucrărilor de construcții, de autostrăzi și drumuri naționale (art. 1). Tribunalul a reținut că reclamanților le-a fost expropriată suprafața de 946 mp teren, pentru care s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 6622 dolari SUA (18.497,23 lei), iar anularea hotărârii a fost cerută cu privire la cuantumul despăgubirilor. Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, se stipulează posibilitatea titularului dreptului real de a se adresa instanței de judecată, dacă nu este de acord cu cuantumul despăgubirii și instanța soluționează cererea conform art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Ca urmare, s-a constatat că este întemeiată contestația numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea expropriatului. Referitor la exproprierea efectivă, atâta timp cât imobilul contestatorilor este afectat construirii unei autostrăzi sau drum național, nu se poate reține că s-au încălcat dispozițiile legale atunci când s-a hotărât exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Art. 44 alin. (3) din Constituția României și art. 1 din Protocolul I Adițional la Convenția Europeană a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire, deoarece, în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului.

În speță, experții desemnați de părți și de către instanță au arătat că terenul are o valoare tehnică de 23 Euro/mp și o valoare de circulație de 35 Euro/mp În schimb, expertul B.C., numit la propunerea instanței a indicat o valoare de 14,18 Euro/mp. Art. 16 din Legea nr. 33/1994 prevede că despăgubirea ce se acordă expropriatului se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele produse proprietarului sau altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În art. 27 din lege se mai arată că, raportul de expertiză întocmit în cauză va fi comparat de instanță cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și apoi va hotărî. Conform alin. (2) din același text, despăgubirea acordată de instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de către expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat. Astfel că între aceste limite trebuie să se înscrie despăgubirea stabilită de instanță. Față de valorile stabilite de cei doi experți, care au prezentat puncte de vedere argumentate diferit (14,18 Euro/mp expert B.C. și respectiv 35 Euro/mp expert I.I.), iar suma solicitată de expropriat reprezentând o valoare medie, instanța a acordat-o pe aceasta din urmă.

S-a mai reținut că, valoarea terenurilor din zona supusă exproprierii a crescut, dar aceste sume nu reflectă valoarea intrinsecă, ci reprezintă o creștere conjuncturală, instanța nu poate acorda o valoare de circulație maximă, care să depășească pe cea stabilită de experți. În plus, s-a avut în vedere că la negocieri, contestatorii au solicitat o sumă mai mică, situație în care s-a ținut cont de valoarea lor subiectivă. Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 110/A din 6 iunie 2008 a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România împotriva sentinței civile nr. 122/2008, pronunțată de Tribunalul Sibiu și a obligat apelantul să plătească intimaților T.I.

și T.E. suma de 1.600 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în apel. S-a reținut în mod corect suprafața de 946 mp, expropriată de la reclamanți, suprafață necontestată de apelant. Critica din apel vizează întinderea despăgubirilor acordate. Cu privire la acest aspect, instanța de apel a avut în vedere că, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, persoanele nemulțumite se pot adresa cu contestație la instanța de judecată. În cauză, expertul I.I. a stabilit valoarea la suma de 23 Euro/mp și o valoare de circulație de 35 Euro/mp, iar expertul B.C. a indicat valoarea de 14,18 Euro/mp Cel de al treilea expert, B.P. a semnat ambele expertize, situație în raport de care instanța de fond a făcut media valorilor, ajungând la concluzia că valoarea reală a despăgubirilor este de 20,40 Euro/mp.

În lipsa altor probe, s-a concluzionat că valoarea reală a despăgubirilor este cea stabilită prin hotărârea apelată, astfel că a fost menținută ca legală și temeinică. Împotriva ultimei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.N.A.D.N. din România, în calitate de reprezentantă legală a Statului Român, fără a indica în drept motivele de recurs avute în vedere, pârâta a invocat în esență următoarele critici: A arătat recurenta că hotărârea instanței de apel este nelegală, deoarece valoarea de 7 dolari SUA/mp este suficientă și îndestulătoare raportat la data când s-a început acțiunea de achiziție de terenuri pentru realizarea obiectivului „Varianta ocolitoare a municipiului Sibiu”.

Se susține că suma de 20,40 Euro/mp nu reprezintă valoarea reală de circulație a terenurilor arabile situate în localitatea Șelimbăr. De asemenea, recurentul precizează că valoarea terenurilor în zona supusă exproprierii a crescut, dar sumele nu reflectă valoarea intrinsecă a terenurilor, ci reprezintă o creștere conjuncturală, astfel că nu ar fi echitabil să se acorde valoarea stabilită prin decizia recurată. Recurentul a cerut să se constate nelegalitatea raportului de expertiză întocmit de comisia de experți desemnată potrivit Legii nr. 33/1994 și pe cale de consecință și a hotărârilor atacate. Analizând recursul în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se reține că este nefondat pentru următoarele considerente: Așa cum corect s-a reținut prin cele două hotărâri (fond și apel), cererea având ca obiect anularea hotărârii nr. 6 din 12 octombrie 2006, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor nu este inadmisibilă. Prin Legea nr. 198/2004 este stabilit cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a executării lucrărilor de construcții de autostrăzi și de drumuri naționale. Legea prevede în art. 6, că asupra cuantumului despăgubirii se pronunță o comisie numită de coproprietar, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale, printr-o hotărâre de stabilirea a despăgubirilor, iar, conform art. 9 din lege, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanței judecătorești competente.

Acțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva hotărârii emisă de comisia constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 941/2004. Textul stabilește conținutul hotărârii, iar la litera h este prevăzută mențiunea „calea de atac împotriva hotărârii și termenul în care poate fi exercitată”. Sesizată cu contestația împotriva hotărârii, instanța are competența să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubiri, iar faptul că hotărârea atacată nu este un act bilateral și că poate fi revocată de organul emitent, conform art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 941/2004, nu exclude soluția anulării ei parțiale, cu privire la cuantumul despăgubirii.

Cauzele pentru care un act este anulabil nu sunt prevăzute expres de lege, așa cum susține recurenta, iar hotărârea emisă în condițiile art. 6 și art. 7 din Legea nr. 198/2004 nu este un act juridic civil. Prin această hotărâre este finalizată procedura stabilirii despăgubirilor și, fiind supusă căii de atac, obligația de plată a despăgubirilor există pentru suma stabilită prin hotărârea judecătorească, chiar dacă suma menținută în hotărârea atacată a fost deja plătită. Critica privind modul de stabilire al cuantumului despăgubirilor este nefondată. Articolul 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că acțiunea formulată de expropriat se soluționează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor.

Prin urmare, criticile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirii sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26 prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și că la calcularea cuantumului, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului său, după caz, altor persoane îndreptățite. Pentru stabilirea despăgubirilor s-a dispus efectuarea unei expertize de către o comisie de experți alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar, față de prevederile art. 26 din lege, corect s-a stabilit valoarea despăgubirilor în raport de prețul de vânzare de la data întocmirii raportului de expertiză.

În raportul de expertiză din dosar, pentru evaluare experții au avut în vedere criteriul de calcul prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și nu s-au făcut obiecțiuni la acest mod de calcul. Or, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, astfel că în mod corect s-au stabilit despăgubirile, critica formulată fiind neîntemeiată. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâtă va fi respins. În baza art. 274 C. proc. civ., recurenta căzută în pretenție va fi obligată să plătească intimaților T.I. și T.E. suma de 1.700 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N. din România împotriva deciziei nr. 110/A din 6 iunie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Obligă recurenta să plătească intimaților T.I. și T.E. suma de 1.700 lei, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2009.