ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1080/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 noiembrie 2010, Curtea

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea

de investire cu formulă executorie a sentinței civile nr. 366 din 16 noiembrie

2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 678/59/2009,

formulată de reclamantul L.I. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.I. București.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Sentința civilă nr.

366 din 16 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 687/59/2009 de Curtea de

Apel Timișoara, irevocabilă prin Decizia nr. 2408 din 7 mai 2010 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul L.I. în

contradictoriu cu pârâtul M.E.C.I.

Reține judecătorul

fondului că potrivit art. 22 din Legea nr. 554/2004 hotărârile judecătorești

definitive și irevocabile prin care s-au respins acțiunile formulate potrivit

prezentei legi și s-au acordat cheltuieli de judecată se investesc cu formulă

executorie și se execută silit potrivit dreptului comun.

Consideră instanța de

fond că, chiar dacă actuala formulare a art. 22 este deficitară în ceea ce

privește soarta hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile prin care

s-au admis acțiunile formulate potrivit Legii nr. 554/2004, concluzia ce se

impune cu necesitate este că asemenea hotărâri judecătorești constituie titluri

executorii, nefiind necesară investirea acestora cu formula executorie

prevăzută de art. 269 alin. (1) C. proc. civ.

Se mai apreciază că o

asemenea interpretare ține cont de dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 din care rezultă că pentru respectarea termenului de 30 de zile

acordat de legiuitor autorității publice în vederea executării hotărârii judecătorești,

nu este necesară investirea cu formulă executorie întrucât partea interesată

are dreptul la executarea hotărârii în termenul stabilit care curge de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii iar nu de la investirea cu formulă executorie

a acesteia.

Mai consideră

instanța de fond că un alt argument rezultă din interpretarea per a contrario a

prevederilor art. 22 astfel încât de vreme ce este necesară investirea cu

formulă executorie numai în cazul hotărârilor judecătorești prin care s-au

respins acțiunile și s-au acordat cheltuieli de judecată, rezultă că pentru

hotărârile prin care s-au admis acțiunile o asemenea investire nu este

necesară.

Împotriva încheierii

din 29 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs reclamantul L.I. criticând-o pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În susținerea

motivului de recurs invocat arată recurentul că atâta timp cât legea specială a

contenciosului administrativ nu prevede în mod expres că hotărârea

judecătorească prin care s-au admis acțiunile în contencios administrativ se

execută fără investire cu formulă executorie, înseamnă că devine aplicabil

dreptul comun, respectiv art. 269 alin. (1), art. 374 alin. (1) și art. 377 alin.

(2) C. proc. civ., în raport de care se impune admiterea cererii de investire

cu formulă executorie a Sentinței civile nr. 366/2009 a Curții de Apel Timișoara.

Mai arată recurentul

că o sentință civilă identică din punct de vedere al obiectului cauzei pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, și anume Sentința civilă nr. 344 din 5 noiembrie 2009

a fost investită cu formulă executorie prin Încheierea din camera de consiliu

din data de 25 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 681/59/2009.

instanței de recurs

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prev. de art.

304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate

în continuare.

În primul rând,

Înalta Curte, reamintește jurisprudența sa constantă, în sensul că potrivit art.

22 și art. 24 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, hotărârile

judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de contencios

administrativ, prin care acțiunile au fost admise, constituie titluri

executorii și nu este necesară investirea cu formulă executorie.

Înalta Curte în

raport cu normele legale indicate subliniază faptul că în materia

contenciosului administrativ, legiuitorul constituie o procedură specială de

executare a unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care

autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice

actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite

operațiuni administrative, modalitatea de constrângere a autorității fiind

realizată prin amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere, necondiționat de investirea respectivelor hotărârii judecătorești

cu formulă executorie.

Executarea

respectivelor hotărâri  se face, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 a Contenciosului Administrativ, în termenul prevăzut în cuprinsul

hotărârii, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la

data rămânerii irevocabile a hotărârii, deci ope legis, fără a mai fi necesară

îndeplinirea altor formalități.

Așadar, Înalta Curte

constată că este inadmisibilă solicitarea de investire cu formulă executorie a

unei hotărâri prin care s-a dispus admiterea acțiunii, pronunțate de instanța

de contencios administrativ, având în vedere art. 22 Legea nr. 554/2004 a Contenciosului

Administrativ, cu referire la art. 269 alin. (1), art. 374 alin. (1) C. proc.

civ.

Așadar în mod corect

instanța de fond, făcând o corectă interpretare și aplicare a art. 22, art. 24 Legea

nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ și art. 374 alin. (1) C. proc. civ.,

a reținut că Sentința civilă nr. 366 din 16 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara, definitivă și irevocabilă, prin care s-a admis acțiunea în

anulare a unui act administrativ individual, și s-a dispus obligarea

autorității publice la plata cheltuielilor de judecată, este susceptibilă de

executare ope legis. Totodată, față de dispozițiile art. 22 din Legea nr.

554/2004 a Contenciosului Administrativ, art. 269 alin. (1) și art. 376 alin.

(1) C. proc. civ., în mod just instanța de fond a apreciat că în astfel de

situații condiția investirii hotărârii cu formulă executorie există numai

pentru acele hotărâri prin care au fost respinse acțiunile și s-au acordat

cheltuieli de judecată.

Faptul că recurentul

invocă jurisprudența neunitară a Curții de Apel Timișoara în interpretarea și

aplicarea art. 22 și art. 24 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ,

nu este de natură a conduce la conturarea unei alte soluții în cauză, în

condițiile în care, în realizarea rolului său de jurisdicție supremă, Înalta

Curte, în raport de dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituția României și

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, are

rolul fundamental de a stabili conduita de urmat în interpretarea dispozițiilor

în vigoare și de a regla divergențele de jurisprudență.

Toate considerentele

expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este

temeinică și legală, motiv pentru care Înalta Curte va respinge ca neîntemeiate

criticile formulate de recurent și pe cale de consecință va  respinge ca

nefondat, recursul promovat în cauză, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de L.I. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2010, a Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2011.