ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1080/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Încheierea din 29 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de investire cu formulă executorie a sentinței civile nr. 366 din 16 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 678/59/2009, formulată de reclamantul L.I. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.I. București. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Sentința civilă nr. 366 din 16 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 687/59/2009 de Curtea de Apel Timișoara, irevocabilă prin Decizia nr. 2408 din 7 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul L.I.

în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.I. Reține judecătorul fondului că potrivit art. 22 din Legea nr. 554/2004 hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au respins acțiunile formulate potrivit prezentei legi și s-au acordat cheltuieli de judecată se investesc cu formulă executorie și se execută silit potrivit dreptului comun. Consideră instanța de fond că, chiar dacă actuala formulare a art. 22 este deficitară în ceea ce privește soarta hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au admis acțiunile formulate potrivit Legii nr. 554/2004, concluzia ce se impune cu necesitate este că asemenea hotărâri judecătorești constituie titluri executorii, nefiind necesară investirea acestora cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1) C. proc.

civ. Se mai apreciază că o asemenea interpretare ține cont de dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 din care rezultă că pentru respectarea termenului de 30 de zile acordat de legiuitor autorității publice în vederea executării hotărârii judecătorești, nu este necesară investirea cu formulă executorie întrucât partea interesată are dreptul la executarea hotărârii în termenul stabilit care curge de la rămânerea irevocabilă a hotărârii iar nu de la investirea cu formulă executorie a acesteia. Mai consideră instanța de fond că un alt argument rezultă din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 22 astfel încât de vreme ce este necesară investirea cu formulă executorie numai în cazul hotărârilor judecătorești prin care s-au respins acțiunile și s-au acordat cheltuieli de judecată, rezultă că pentru hotărârile prin care s-au admis acțiunile o asemenea investire nu este necesară.

2. Cererea de recurs Împotriva încheierii din 29 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul L.I. criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În susținerea motivului de recurs invocat arată recurentul că atâta timp cât legea specială a contenciosului administrativ nu prevede în mod expres că hotărârea judecătorească prin care s-au admis acțiunile în contencios administrativ se execută fără investire cu formulă executorie, înseamnă că devine aplicabil dreptul comun, respectiv art. 269 alin. (1), art. 374 alin. (1) și art. 377 alin. (2) C. proc. civ., în raport de care se impune admiterea cererii de investire cu formulă executorie a Sentinței civile nr. 366/2009 a Curții de Apel Timișoara.

Mai arată recurentul că o sentință civilă identică din punct de vedere al obiectului cauzei pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, și anume Sentința civilă nr. 344 din 5 noiembrie 2009 a fost investită cu formulă executorie prin Încheierea din camera de consiliu din data de 25 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 681/59/2009. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prev. de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.

În primul rând, Înalta Curte, reamintește jurisprudența sa constantă, în sensul că potrivit art. 22 și art. 24 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de contencios administrativ, prin care acțiunile au fost admise, constituie titluri executorii și nu este necesară investirea cu formulă executorie.

Înalta Curte în raport cu normele legale indicate subliniază faptul că în materia contenciosului administrativ, legiuitorul constituie o procedură specială de executare a unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, modalitatea de constrângere a autorității fiind realizată prin amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, necondiționat de investirea respectivelor hotărârii judecătorești cu formulă executorie.

Executarea respectivelor hotărâri se face, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, în termenul prevăzut în cuprinsul hotărârii, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, deci ope legis, fără a mai fi necesară îndeplinirea altor formalități. Așadar, Înalta Curte constată că este inadmisibilă solicitarea de investire cu formulă executorie a unei hotărâri prin care s-a dispus admiterea acțiunii, pronunțate de instanța de contencios administrativ, având în vedere art. 22 Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, cu referire la art. 269 alin. (1), art. 374 alin. (1) C. proc. civ. Așadar în mod corect instanța de fond, făcând o corectă interpretare și aplicare a art. 22, art. 24 Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ și art. 374 alin. (1) C. proc.

civ., a reținut că Sentința civilă nr. 366 din 16 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, definitivă și irevocabilă, prin care s-a admis acțiunea în anulare a unui act administrativ individual, și s-a dispus obligarea autorității publice la plata cheltuielilor de judecată, este susceptibilă de executare ope legis. Totodată, față de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, art. 269 alin. (1) și art. 376 alin. (1) C. proc. civ., în mod just instanța de fond a apreciat că în astfel de situații condiția investirii hotărârii cu formulă executorie există numai pentru acele hotărâri prin care au fost respinse acțiunile și s-au acordat cheltuieli de judecată.

Faptul că recurentul invocă jurisprudența neunitară a Curții de Apel Timișoara în interpretarea și aplicarea art. 22 și art. 24 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, nu este de natură a conduce la conturarea unei alte soluții în cauză, în condițiile în care, în realizarea rolului său de jurisdicție supremă, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituția României și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, are rolul fundamental de a stabili conduita de urmat în interpretarea dispozițiilor în vigoare și de a regla divergențele de jurisprudență. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care Înalta Curte va respinge ca neîntemeiate criticile formulate de recurent și pe cale de consecință va respinge ca nefondat, recursul promovat în cauză, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.I. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2010, a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2011.