ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2591/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată la data de 3 noiembrie 2009 și înregistrată sub nr. 8608/1/2009 la Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum aceasta a fost precizată, reclamanta I.L. a chemat în judecată pe pârâții C.S.M. și M.J.L.C., solicitând: 1. Revocarea în totalitate a hotărârilor H.C.S.M. nr. 1375/2009 și cea comunicată prin adresa înaintată la data de 20 octombrie 2009 dată în ședința Plenului C.S.M. din data de 08 octombrie 2009 (cu privire la: Punctul de vedere al Direcției legislație, documentare și contencios nr. 30148/1154/2009 privind "Plângerea prealabilă" formulată de doamna I.L., expert Birou informare și relații publice din cadrul Tribunalului Tulcea, împotriva H.C.S.M.

nr. 1375/2009, precum și împotriva Ordinului Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești nr. 2380/C/2009). 2. Anularea/revocarea hotărârilor menționate și a Ordinului nr. 2380/C din 01 septembrie 2009 și obligarea C.S.M., respectiv a M.J.L.C. la emiterea ordinului în conformitate cu dispozițiile legale și la eliberarea avizului favorabil în ceea ce privește încadrarea în funcție de consilier juridic - personal de specialitate juridică asimilat magistraților potrivit studiilor absolvite și impuse la angajare, a vechimii în specialitate juridică de 1 an impusă la angajare, a specializărilor în domeniul comunicare și relații publice - în conformitate cu dispozițiile actelor normative imperative de la care nu se poate deroga, orice tranzacție în acest sens fiind lovită de nulitate absolută.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că îndeplinește condițiile legale pentru încadrarea în funcție de consilier juridic - personal de specialitate juridică asimilat magistraților, potrivit studiilor absolvite și impuse la angajare, a vechimii în specialitate juridică de 1 an impusă la angajare, a specializărilor în domeniul comunicare și relații publice. În acest sens, a formulat acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, acțiune respinsă de Tribunalul Tulcea prin Sentința civilă nr. 1474 din 13 septembrie 2007 pentru lipsa plângerii prealabile. Față de soluția pronunțată, reclamanta a formulat plângere prealabilă adresată C.S.M., plângere respinsă prin adresa nr. x. A susținut reclamanta că, deși a invocat dispozițiile art. 1 și 7 din Legea nr. 554/2004, precum și excepția de nelegalitate prevăzută de art. 4 din aceeași lege, soluția dată de către C.S.M.

încalcă hotărârea judecătorească pronunțată, precum și normele legale imperative deoarece excepția de nelegalitate nu putea fi cercetată și soluționată decât de Înalta Curte de Casație și Justiție. A învederat că, în conformitate cu dispozițiile art. 4 ale Legii nr. 554/2004 a invocat excepția de nelegalitate și a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de lege prin raportare la prevederile art. 1 și 7 din Legea nr. 544/2004, astfel că solicită instanței de judecată să se pronunțe asupra excepției invocate, și, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să anuleze în tot actele atacate, să oblige pârâții să emită alte acte administrative, respectiv ordin al M.J.

și aviz al C.S.M., urmând ca pe baza acestor documente Curtea de Apel Constanța să emită decizia de încadrare, să acorde drepturile salariale aferente funcției solicitate și să efectueze înscrierile în cartea de muncă, deoarece plângerea prealabilă îndreptată către Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei se bucură de aprobare tacită în temeiul art. 3 lit. b) Legea nr. 486/2003 pentru aprobarea O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 4, 6, 7 și 24 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, art. 128 și 135 din Legea nr. 304/2004 R privind organizarea judiciară, Legea nr. 97/2008 privind aprobarea O.U.G.

nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, art. 5 și 38 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, art. 32 din Legea nr. 317/2004. b) Întâmpinările formulate în cauză Pârâtul C.S.M., prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, motivând că H.C.S.M. nr. 1375/2009, recurată în baza dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se încadrează în categoria hotărârilor privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, cu atât mai mult cu cât recurenta îndeplinește funcția de expert birou informare și relații publice din cadrul Tribunalului Tulcea.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă. M.J. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, motivat de faptul că hotărârea recurată nu privește cariera și drepturile magistraților. De asemenea, se arată că acțiunea reclamantei poate fi formulată doar în condițiile dreptului comun și nu în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004. Prin Decizia nr. 78/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea recursului declarat de I.L. împotriva H.C.S.M. nr. 1375 din 9 iulie 2009 la Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare. S-a reținut că excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, invocată este întemeiată întrucât art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată permite ca hotărârile Plenului C.S.M.

care privesc cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor să fie atacate cu recurs, de orice persoană interesată, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Având în vedere că actele ce formează obiectul cererii deduse judecății sunt emise de autorități publice centrale, s-a reținut că, în speță, competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, instanța competentă fiind Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, după rangul autorității emitente a actului atacat și domiciliul recurentei I.L. c) Sentința și motivarea primei instanțe Prin Sentința nr. 308/CA din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta I.L.

în contradictoriu cu pârâții C.S.M. și M.J.L.C. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, față de atacarea directă a actelor administrative în discuție, prin acțiune în anulare, excepția de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 rămâne fără obiect. Excepția de nelegalitate constituie un mijloc de apărare și reprezintă o procedură incidentală ce se poate derula numai în cadrul unui alt proces. Prin urmare, partea nu poate uza în același timp de acțiunea directă și de excepția de nelegalitate, cele două proceduri având finalități diferite, ci trebuie să aleagă o singură cale. Ori, având în vedere că instanța a fost învestită cu acțiunea directă, urmează a se pronunța cu privire la legalitatea actelor contestate în cadrul acestei acțiuni.

Pe fondul cauzei, prima instanță a apreciat că funcția de consilier juridic este o funcție distinctă de aceea deținută de reclamantă, respectiv de funcția publică de expert, funcție ocupată de altfel prin concurs de aceasta. Cele două funcții nu ar putea fi asimilate deoarece, independent de natura studiilor absolvite necesare la angajare, conținutul atribuțiilor lor sunt esențialmente diferite. Astfel, potrivit art. 117 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, " Biroul de informare și relații publice asigură legăturile instanței sau ale parchetului cu publicul și cu mijloacele de comunicare în masă, în vederea garantării transparenței activității judiciare, în condițiile stabilite de lege.

" În același timp, consilierul juridic are stabilite atribuțiile prin Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, respectiv consilierul juridic asigură apărarea drepturilor și intereselor legitime ale statului, ale autorităților publice centrale și locale, ale instituțiilor publice și de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum și ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află și în conformitate cu Constituția și legile țării. În speță, reclamanta nu îndeplinește funcția de consilier juridic, o atare funcție neexistând în statul de funcții al Tribunalului Tulcea, astfel că nu poate fi considerată personal de specialitate juridică.

Împrejurarea că reclamanta are studii de specialitate juridică nu este suficientă pentru a califica funcția pe care aceasta o ocupă drept funcție de consilier juridic. În atare situație, disp. art. 24 alin. (2) din Legea nr. 514/2003 privind obligația autorităților publice, instituțiilor și tuturor celorlalte persoane juridice de drept public sau privat de a opera modificările prevăzute de această lege în încadrarea și stabilirea statutului, a drepturilor și obligațiilor consilierilor juridici pe care îi au numiți sau angajați în slujba lor nu au incidență în cauză. 2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta I.L. a) Motivele de recurs În motivele de recurs, s-a susținut că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, deoarece încă de la data angajării i s-a recunoscut specialitatea juridică, în baza Legii nr. 92/1992.

A precizat că urmare a adoptării Legii nr. 304/2004, începând cu 1 iulie 2008 încadrarea pe postul pe care-l ocupa trebuia făcută cu specialiști, că potrivit art. 128 din această lege încadrarea personalului din cadrul birourilor de informare, trebuia realizată numi cu specialiști, că datorită neglijenței managerului economic are o pierdere însemnată la salariu. b) Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, acțiunea, probele cauzei și legislația aplicabilă reține: Reclamanta ocupă funcția de expert în cadrul Biroului de informare și relații publice din cadrul Tribunalul Tulcea. Întrucât are studii juridice absolvite cu diplomă de licență a considerat că trebuie să fie încadrată în funcția de consilier juridic, personal de specialitate juridică asimilat magistraților.

Atât M.J. cât și C.S.M. au apreciat că cererea formulată de reclamantă, în sensul mai sus arătat, este nefondată, soluție adoptată și de instanța de fond. Înalta Curte arată că potrivit art. 116 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, biroul de informare și relații publice face parte din categoria compartimentelor auxiliare de specialitate aflate în structura instanțelor judecătorești și parchetelor. În cuprinsul art. 117 din Legea nr. 304/2004 este prevăzută principala atribuție a acestui birou, respectiv aceea de a asigura legăturile instanței sau ale parchetului cu publicul și cu mijloacele de comunicare în masă, în vederea garantării transparenței activității judiciare, în condițiile stabilite de lege.

Activitatea consilierului juridic este reglementată prin Legea nr. 514/2003. Din conținutul normativ al acestei legi rezultă sarcinile profesionale ale consilierului juridic, între acestea fiind apărarea drepturilor și intereselor legitime ale statului, ale autorității publice și centrale, ale instituțiilor publice de interes public, ale celorlalte persoane de drept public precum și ale persoanelor juridice de drept privat, sens în care consilierul juridic asigură consultanță și reprezentarea persoanei juridice de drept public sau privat în raporturile cu alte autorități, instituții sau persoane juridice, avizează și contrasemnează actele cu caracter juridic. În raport de sarcinile profesionale ale unui consilier juridic și cele ale persoanelor angajate în cadrul biroului de informare și relații publice se constată că nu există nici un fel de similitudine.

Mai mult, structura instanțelor judecătorești și a parchetelor este stabilită prin lege, compartimentele auxiliare de specialitate fiind reglementate în art. 116 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, acestea fiind registratura, grefa, arhiva, biroul de informare și relații publice, bibliotecă. În actuala reglementare, în cadrul tribunalelor nu sunt prevăzute compartimente juridice, încadrate cu consilier juridic. Dacă ar exista astfel de compartimente, funcția s-ar ocupa într-un mod specific funcțiilor publice și nu prin echivalare cum pretinde reclamanta. Împrejurarea că pentru ocuparea funcției de expert în cadrul biroului de informații publice s-a impus condiția studiilor juridice nu face ca această funcție să fie asimilată celei de consilier juridic, atribuțiile profesionale fiind distincte, iar expertul din cadrul biroului de informare și relații publice nu asigură consultanță și nu reprezintă instanța, nu semnează acte cu caracter juridic.

În aceste condiții soluția instanței de fond este legală, cu precizarea că judecătorul nu poate crea pe cale jurisprudențială norme de drept noi, nu poate adăuga la lege. Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta I.L. împotriva Sentinței nr. 308/CA din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 mai 2011.