ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2591/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2591/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a) Cererea de chemare

în judecată

Prin cererea formulată la data de 3 noiembrie

2009 și înregistrată sub nr. 8608/1/2009 la Înalta Curte de Casație și

Justiție, astfel cum aceasta a fost precizată, reclamanta I.L. a chemat în judecată

pe pârâții C.S.M. și M.J.L.C., solicitând:

totalitate a hotărârilor H.C.S.M. nr. 1375/2009 și cea comunicată prin adresa

înaintată la data de 20 octombrie 2009 dată în ședința Plenului C.S.M. din data

de 08 octombrie 2009 (cu privire la: Punctul de vedere al Direcției legislație,

documentare și contencios nr. 30148/1154/2009 privind "Plângerea

prealabilă" formulată de doamna I.L., expert Birou informare și relații

publice din cadrul Tribunalului Tulcea, împotriva H.C.S.M. nr. 1375/2009,

precum și împotriva Ordinului Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești nr. 2380/C/2009).

hotărârilor menționate și a Ordinului nr. 2380/C din 01 septembrie 2009 și

obligarea C.S.M., respectiv a M.J.L.C. la emiterea ordinului în conformitate cu

dispozițiile legale și la eliberarea avizului favorabil în ceea ce privește

încadrarea în funcție de consilier juridic - personal de specialitate juridică

asimilat magistraților potrivit studiilor absolvite și impuse la angajare, a vechimii

în specialitate juridică de 1 an impusă la angajare, a specializărilor în

domeniul comunicare și relații publice - în conformitate cu dispozițiile

actelor normative imperative de la care nu se poate deroga, orice tranzacție în

acest sens fiind lovită de nulitate absolută.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că îndeplinește condițiile legale

pentru încadrarea în funcție de consilier juridic - personal de specialitate

juridică asimilat magistraților, potrivit studiilor absolvite și impuse la

angajare, a vechimii în specialitate juridică de 1 an impusă la angajare, a

specializărilor în domeniul comunicare și relații publice.

În acest sens, a

formulat acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, acțiune

respinsă de Tribunalul Tulcea prin Sentința civilă nr. 1474 din 13 septembrie

2007 pentru lipsa plângerii prealabile. Față de soluția pronunțată, reclamanta

a formulat plângere prealabilă adresată C.S.M., plângere respinsă prin adresa

nr. x.

A susținut reclamanta

că, deși a invocat dispozițiile art. 1 și 7 din Legea nr. 554/2004, precum și

excepția de nelegalitate prevăzută de art. 4 din aceeași lege, soluția dată de

către C.S.M. încalcă hotărârea judecătorească pronunțată, precum și normele

legale imperative deoarece excepția de nelegalitate nu putea fi cercetată și

soluționată decât de Înalta Curte de Casație și Justiție.

A învederat că, în

conformitate cu dispozițiile art. 4 ale Legii nr. 554/2004 a invocat excepția

de nelegalitate și a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de lege prin

raportare la prevederile art. 1 și 7 din Legea nr. 544/2004, astfel că solicită

instanței de judecată să se pronunțe asupra excepției invocate, și, în temeiul

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să anuleze în tot actele atacate, să

oblige pârâții să emită alte acte administrative, respectiv ordin al M.J. și

aviz al C.S.M., urmând ca pe baza acestor documente Curtea de Apel Constanța să

emită decizia de încadrare, să acorde drepturile salariale aferente funcției

solicitate și să efectueze înscrierile în cartea de muncă, deoarece plângerea

prealabilă îndreptată către Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei se

bucură de aprobare tacită în temeiul art. 3 lit. b) Legea nr. 486/2003 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite.

În drept, reclamanta

a invocat dispozițiile art. 4, 6, 7 și 24 din Legea nr. 514/2003 privind

organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, art. 128 și 135 din

Legea nr. 304/2004 R privind organizarea judiciară, Legea nr. 97/2008 privind

aprobarea O.U.G. nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte

normative în domeniul justiției, art. 5 și 38 din Legea nr. 53/2003 privind C.

muncii, art. 32 din Legea nr. 317/2004.

b) Întâmpinările

formulate în cauză

Pârâtul C.S.M., prin

întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, motivând că

H.C.S.M. nr. 1375/2009, recurată în baza dispozițiilor art. 29 alin. (7) din

Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările și completările

ulterioare, nu se încadrează în categoria hotărârilor privind cariera și

drepturile judecătorilor și procurorilor, cu atât mai mult cu cât recurenta

îndeplinește funcția de expert birou informare și relații publice din cadrul

Tribunalului Tulcea.

Pe fondul cauzei s-a

solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

M.J. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil,

motivat de faptul că hotărârea recurată nu privește cariera și drepturile

magistraților. De asemenea, se arată că acțiunea reclamantei poate fi formulată

doar în condițiile dreptului comun și nu în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea

nr. 317/2004.

Prin Decizia nr.

78/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea recursului

declarat de I.L. împotriva H.C.S.M. nr. 1375 din 9 iulie 2009 la Curtea de Apel

Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, spre competentă

soluționare.

S-a reținut că

excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ, invocată este întemeiată întrucât art. 29 alin.

(7) din Legea nr. 317/2004 republicată permite ca hotărârile Plenului C.S.M.

care privesc cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor să fie atacate

cu recurs, de orice persoană interesată, la Secția de contencios administrativ

și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Având în vedere că

actele ce formează obiectul cererii deduse judecății sunt emise de autorități

publice centrale, s-a reținut că, în speță, competența materială de soluționare

a cauzei se stabilește în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr.

554/2004, modificată și completată, instanța competentă fiind Curtea de Apel

Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, după rangul

autorității emitente a actului atacat și domiciliul recurentei I.L.

c) Sentința și

motivarea primei instanțe

Prin Sentința nr.

308/CA din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca

nefondată acțiunea formulată de reclamanta I.L. în contradictoriu cu pârâții

C.S.M. și M.J.L.C.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că, față de atacarea directă a

actelor administrative în discuție, prin acțiune în anulare, excepția de

nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 rămâne fără

obiect. Excepția de nelegalitate constituie un mijloc de apărare și reprezintă

o procedură incidentală ce se poate derula numai în cadrul unui alt proces.

Prin urmare, partea

nu poate uza în același timp de acțiunea directă și de excepția de

nelegalitate, cele două proceduri având finalități diferite, ci trebuie să

aleagă o singură cale.

Ori, având în vedere

că instanța a fost învestită cu acțiunea directă, urmează a se pronunța cu

privire la legalitatea actelor contestate în cadrul acestei acțiuni.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a apreciat că funcția de consilier juridic este o funcție

distinctă de aceea deținută de reclamantă, respectiv de funcția publică de

expert, funcție ocupată de altfel prin concurs de aceasta. Cele două funcții nu

ar putea fi asimilate deoarece, independent de natura studiilor absolvite

necesare la angajare, conținutul atribuțiilor lor sunt esențialmente diferite.

Astfel, potrivit art.

117 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

"

Biroul de informare

și relații publice asigură legăturile instanței sau ale parchetului cu publicul

și cu mijloacele de comunicare în masă, în vederea garantării transparenței

activității judiciare, în condițiile stabilite de lege.

"

În același timp,

consilierul juridic are stabilite atribuțiile prin Legea nr. 514/2003 privind

organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, respectiv

consilierul juridic asigură apărarea drepturilor și intereselor legitime ale

statului, ale autorităților publice centrale și locale, ale instituțiilor

publice și de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public,

precum și ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află și

în conformitate cu Constituția și legile țării.

În speță, reclamanta

nu îndeplinește funcția de consilier juridic, o atare funcție neexistând în

statul de funcții al Tribunalului Tulcea, astfel că nu poate fi considerată

personal de specialitate juridică.

Împrejurarea că

reclamanta are studii de specialitate juridică nu este suficientă pentru a

califica funcția pe care aceasta o ocupă drept funcție de consilier juridic. În

atare situație, disp. art. 24 alin. (2) din Legea nr. 514/2003 privind

obligația autorităților publice, instituțiilor și tuturor celorlalte persoane

juridice de drept public sau privat de a opera modificările prevăzute de

această lege în încadrarea și stabilirea statutului, a drepturilor și obligațiilor

consilierilor juridici pe care îi au numiți sau angajați în slujba lor nu au

incidență în cauză.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta I.L.

a) Motivele de recurs

În motivele de

recurs, s-a susținut că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică,

deoarece încă de la data angajării i s-a recunoscut specialitatea juridică, în

baza Legii nr. 92/1992.

A precizat că urmare

a adoptării Legii nr. 304/2004, începând cu 1 iulie 2008 încadrarea pe postul

pe care-l ocupa trebuia făcută cu specialiști, că potrivit art. 128 din această

lege încadrarea personalului din cadrul birourilor de informare, trebuia

realizată numi cu specialiști, că datorită neglijenței managerului economic are

o pierdere însemnată la salariu.

b) Analiza motivelor

de recurs

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, acțiunea, probele cauzei și legislația aplicabilă

reține:

Reclamanta ocupă

funcția de expert în cadrul Biroului de informare și relații publice din cadrul

Tribunalul Tulcea.

Întrucât are studii

juridice absolvite cu diplomă de licență a considerat că trebuie să fie

încadrată în funcția de consilier juridic, personal de specialitate juridică

asimilat magistraților.

Atât M.J. cât și

C.S.M. au apreciat că cererea formulată de reclamantă, în sensul mai sus

arătat, este nefondată, soluție adoptată și de instanța de fond.

Înalta Curte arată că

potrivit art. 116 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, biroul de informare și

relații publice face parte din categoria compartimentelor auxiliare de specialitate

aflate în structura instanțelor judecătorești și parchetelor.

În cuprinsul art. 117

din Legea nr. 304/2004 este prevăzută principala atribuție a acestui birou,

respectiv aceea de a asigura legăturile instanței sau ale parchetului cu

publicul și cu mijloacele de comunicare în masă, în vederea garantării

transparenței activității judiciare, în condițiile stabilite de lege.

Activitatea

consilierului juridic este reglementată prin Legea nr. 514/2003.

Din conținutul

normativ al acestei legi rezultă sarcinile profesionale ale consilierului

juridic, între acestea fiind apărarea drepturilor și intereselor legitime ale

statului, ale autorității publice și centrale, ale instituțiilor publice de

interes public, ale celorlalte persoane de drept public precum și ale

persoanelor juridice de drept privat, sens în care consilierul juridic asigură

consultanță și reprezentarea persoanei juridice de drept public sau privat în

raporturile cu alte autorități, instituții sau persoane juridice, avizează și

contrasemnează actele cu caracter juridic.

În raport de

sarcinile profesionale ale unui consilier juridic și cele ale persoanelor

angajate în cadrul biroului de informare și relații publice se constată că nu

există nici un fel de similitudine.

Mai mult, structura

instanțelor judecătorești și a parchetelor este stabilită prin lege,

compartimentele auxiliare de specialitate fiind reglementate în art. 116 alin.

(1) din Legea nr. 304/2004, acestea fiind registratura, grefa, arhiva, biroul

de informare și relații publice, bibliotecă.

În actuala

reglementare, în cadrul tribunalelor nu sunt prevăzute compartimente juridice,

încadrate cu consilier juridic.

Dacă ar exista astfel

de compartimente, funcția s-ar ocupa într-un mod specific funcțiilor publice și

nu prin echivalare cum pretinde reclamanta.

Împrejurarea că

pentru ocuparea funcției de expert în cadrul biroului de informații publice s-a

impus condiția studiilor juridice nu face ca această funcție să fie asimilată

celei de consilier juridic, atribuțiile profesionale fiind distincte, iar

expertul din cadrul biroului de informare și relații publice nu asigură

consultanță și nu reprezintă instanța, nu semnează acte cu caracter juridic.

În aceste condiții

soluția instanței de fond este legală, cu precizarea că judecătorul nu poate

crea pe cale jurisprudențială norme de drept noi, nu poate adăuga la lege.

Având în vedere

considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va

respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta I.L. împotriva Sentinței nr. 308/CA din 22 februarie

2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 6 mai 2011.