ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4741/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, reclamanta S.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Cluj anularea Hotărârii nr. 245456 emisă de pârâtă și

obligarea la recunoașterea calității de refugiat conform prevederilor Legii nr.

189/2000.

In motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că reținerile pârâtei prin hotărârea contestată

cu privire la care nu a fost născută la data persecuției părinților și deci nu

avea domiciliul de unde să fie strămutată, sunt greșite.

Prin sentința

nr. 124 din 17 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.M. a dispus

anularea Hotărârii nr. 25456 din 3 decembrie 2009 emisă de pârâtă și a

obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în

perioada 29 noiembrie 1942-06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești

prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare, începând cu data de 01 iulie 2009.

În baza

probelor administrate în cauză, Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ

și fiscal, a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispozițiile legale

menționate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate

persoanele care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate asupra

lor, din motive etnice, acesta fiind și cazul copiilor născuți în refugiu, care

au suportat condițiile grele de viață ce au decurs din situația de refugiați a

părinților.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj,

criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență următoarele.

Sentința

instanței de fond este criticabilă sub aspectul aplicării greșite a

prevederilor legale în ceea ce privește condițiile de acordare a calității de

beneficiar.

Se mai arată

că reclamanta nu și-a schimbat domiciliul, fiind născută în localitatea de

refugiu, din părinți care s-au refugiat anterior nașterii în această

localitate. De asemenea s-a reținut că reclamanta nu a suferit persecuții din

motive etnice, fiind născută pe un teritoriu liber.

Recursul este

nefondat.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

In

conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind

acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate

în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive

etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act

normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus

menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul

și interpretarea textului de lege menționat, rezultă că drepturile

compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit

persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele

care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care

au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca

de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie

în mod implicit.

Prin Hotărârea

contestată nr. 25456 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 189/2000 a fost

respinsă cererea formulată de reclamantă, reținându-se că aceasta nu era

născută la data persecuției părinților, deci nu avea domiciliul de unde să fie

strămutată în altă localitate.

Conform art. 2

din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată prin H.G. nr.

127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se

înțelege orice persoană care a fost mutată sau a fost nevoită să-și schimbe

domiciliul în altă localitate din motive etnice, în această categorie fiind

incluse și persoanele refugiate.

Din norma

enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se

face dovada refugierii - proprii sau a părinților în cazul copiilor - refugiere

materializată în varianta părăsirii domiciliului și dovada faptului că această

părăsire este rezultatul persecuțiilor exercitate în perioada menționată.

Aceste

condiții au fost dovedite. Certificatul extras nr. C/1538 din 19 iunie 2009

emis de Arhivele Naționale Direcția Județeană Cluj atestă faptul că tatăl

intimatei-reclamante M.A. figurează în evidențele persoanelor refugiate din

sudul Ardealului în aprilie 1942. Prin copia cărții de muncă depuse se atestă

că tatăl intimatei-reclamante în perioada noiembrie 1940 -1945 (perioadă ce

coincide cu cea a strămutărilor prevăzute de Legea nr. 189/2000) a fost angajat

la Universitatea Babes Bolyai Cluj, că în mai 1945 a încetat activitatea, și

deci a părăsit localitatea unde a fost refugiat reluând activitatea în Cluj

abia în 1968. Din copia certificatului de naștere al reclamantei rezultă că

aceasta s-a născut în 24 noiembrie 1942. Se poate așadar constata raportat la

extrasul eliberat de Arhive Naționale - Direcția Județeană Cluj că tatăl

intimatei-reclamante a fost refugiat, că aceasta s-a născut în perioada

refugiului.

Pe de altă

parte, nu se pot reține susținerile recurentei-pârâte cum că „reclamanta nu a

făcut dovada persecuției etnice pe care o invocă", întrucât legiuitorul a

urmărit ca de drepturile compensatorii să se bucure toate persoanele, care au

avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, fie în

mod direct, fie în mod implicit.

Or, în cazul de

față reclamanta a fost nevoită să suporte alături de părinții săi privațiunile

ce sunt inerente strămutării dintr-o regiune în alta.

Astfel, așa

cum în mod corect a reținut și instanța de fond, prin nerecunoașterea

reclamantei a calității de beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 189/2000,

aceasta a fost vătămată într-un drept al său recunoscut de lege, fiind astfel

îndeplinite condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pentru

considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se

sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței

civile nr. 124 din 17 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2010.

Irevocabilă.