ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 784/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1051 din 2 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta O.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, a anulat Decizia nr. 1562/2008 și a obligat pârâta să emită o nouă decizie conformă cu raportul de expertiză judiciară pe care l-a omologat. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că decizia atacată se întemeiază pe un raport de evaluare prin care s-au stabilit despăgubiri inferioare unei valori de piață reale a imobilului în suprafață de 16 ha teren arabil situat în comuna Saraiu, județul Constanța.

Modul în care s-a efectuat expertiza a fost contestat de intimată afirmându-se că nu există tranzacții reale care să fi fost avute în vedere de expert. Blocajul de pe piața imobiliară și lipsa unei cereri substanțiale de teren arabil care face ca numărul tranzacțiilor finalizate să fie extrem de redus nu poate fi de natură să afecteze dreptul reclamantei de a obține cu titlul de despăgubire o valoare care să-i permită achiziționarea de pe piața existentă a unui teren similar cu cel preluat abuziv de stat. Astfel, instanța a omologat raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză și în raport de acesta a constatat că decizia atacată stabilește o despăgubire inferioară valorii reale de piață a imobilului preluat abuziv de la reclamantă.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esență, că prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a stabilit cu exactitate procedura administrativă prin care se acordă despăgubirile persoanelor îndreptățite, astfel că prin încuviințarea unei expertize instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, cu atât mai mult cu cât la omologarea raportului de expertiză prin care i s-a stabilit suma de 1.090.011 RON Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat obiecțiuni de care instanța nu a ținut seama.

S-a precizat că obiectul evaluării constă în terenul în suprafață de 16 ha teren arabil extravilan, situat în localitatea Saraiu, județul Constanța și că, spre deosebire de raportul întocmit în procedura administrativă, raportul de expertiză judiciară nu a respectat Standardele Internaționale, deși legea obligă în mod expres la aceasta - prin art. 3 lit. d) și e) din Titlul VII al actului normativ aplicabil. Precizările depuse la dosar de expertul tehnic judiciar nu sunt de natură a complini nerespectarea standardelor amintite, neexplicându-se în ce fel sunt comparabile cu terenul evaluat terenurile a căror valoare este luată drept referință, selectarea lor făcându-se din localități cu potențial de dezvoltare vădit ridicat față de comuna Saraiu, deci cu o valoare de piață cu mult superioară.

Chiar dacă valoarea inițială de 1.196.410 RON a fost corectată la 1.090.011 RON de către expertul judiciar, rezultă din raportul de expertiză că niciuna din obiecțiunile formulate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a fost însușită de expert, selecția comparabilelor fiind aleatorie. Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă O.M. a solicitat menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, considerând că prin motivele de recurs se reiau practic „obiecțiunile” la raportul de expertiză întocmit în cauză și că necesitatea efectuării unei expertize judiciare a apărut ca urmare a cuantumului ridicol al despăgubirilor acordate de evaluator în cadrul procedurii administrative.

Examinând cauza prin prisma criticilor recurentei, a probatoriului administrat și a legislației incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este fondat și că sunt incidente dispozițiile art. 312(3) teza III C. proc. civ. care vizează cazurile în care este necesară administrarea de probe noi. Reclamanta O.M. a contestat Decizia nr. 1562/FF emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, respectiv suma de 33.760 RON pentru suprafața de 16 ha teren extravilan cu destinație agricolă situat în comuna Saraiu, județul Constanța.

În mod corect, judecătorul fondului a apreciat că este admisibilă în faza judiciară o verificare a modului în care evaluatorul a stabilit suma ce reprezintă despăgubiri în dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 5638/FF/C/2007, încuviințând proba cu expertiză. Raportul de expertiză tehnică judiciară a fost întocmit de un expert tehnic în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, stabilindu-se că valoarea de circulație a terenului extravilan din comuna Saraiu este de 1.196.410 RON. După formularea de obiecțiuni la acest raport de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 212(1) C. proc. civ. instanța a dispus refacerea expertizei conform Standardelor Internaționale de Evaluare, cu recomandarea ca la stabilirea valorii la care se poate vinde terenul să se aibă în vedere tranzacții reale efectuate în zona respectivă, cu terenuri similare.

Sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte privitoare la modul în care au fost abordate și transpuse în speță Standardele Internaționale de Evaluare, căci așa cum se poate observa din răspunsurile date de expertul tehnic-judiciar și completările aceluiași expert nu se răspunde punctual și convingător clarificărilor cerute de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precizându-se doar că în absența altor tranzacții în zona în discuție abordarea pe bază de comparație se întemeiază doar pe două contracte de vânzare-cumpărare care au același cumpărător. Înalta Curte consideră necesară refacerea raportului de expertiză, prin instrumentul procedural pus la dispoziție de art. 212(1) C. proc.

civ., nu doar pentru lămurirea aspectelor subliniate atât în obiecțiunile formulate în fața instanței de fond cât și în motivele de recurs de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar și pentru ca specialistul la care instanța este nevoită a apela să răspundă cu coerență și în lumina Standardelor Internaționale cum se justifică diferența extrem de mare între valoarea inițială stabilită de evaluator, respectiv suma de 33.760 RON, și valoarea stabilită de expertul judiciar respectiv suma de 1.090.011 RON. Toate aceste clarificări sunt necesare tocmai pentru a da curs exigenței impuse atât de jurisprudența națională cât și de cea a Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia persoana îndreptățită trebuie să se bucure de o justă și completă despăgubire.

În acest context, se impune așadar, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe care va da substanță dispozițiilor art. 129(5) C. proc. civ. privind rolul activ pentru a aprecia în cunoștință de cauză asupra contestației reclamantei împotriva Deciziei nr. 1562/FF emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la 21 februarie 2008 și pentru a da eficiență principiului unei juste despăgubiri persoanelor îndreptățite în conformitate cu legi speciale cum este și Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente - Titlul VII Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 1051 din 2 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.