Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
27 aprilie 2010

Decizia nr. 2569/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva deciziei nr. 17/2009 a Curții de Apel Ploiești

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin decizia nr. 17 din 14 ianuarie 2009 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat recursul formulat de pârâta G.M.L. împotriva deciziei civile nr. 325 din noiembrie 2008 a Tribunalului Buzău. Împotriva acestei decizii G.M.L. a formulat contestație în anulare, solicitând rejudecarea recursului, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Prin decizia nr. 807 din 29 octombrie 2009 Curtea de Apel Ploiești a respins contestația în anulare ca nefondată. La 3 noiembrie 2008 contestatoarea a declarat recurs împotriva acestei decizii, pe care l-a motivat ulterior, la 20 aprilie 2010, susținând că prin decizia pronunțată în recurs s-a făcut o gravă eroare materială în sensul că a fost obligată să plătească sultă intimatului-reclamant, căruia i s-a atribuit în natură bunul supus partajului.

Examinând recursul în raport de dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, urmând a-l respinge. Dispozițiile mai sus menționate stabilesc că hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Or, decizia atacată a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești ca instanță de recurs, devenind în baza dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., irevocabilă. Aceasta înseamnă că, declarând recurs împotriva unei hotărâri date în contestație în anulare de o instanță de recurs, contestatoarea nu s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului în această materie, motiv pentru care Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul contestatoarei G.M.L. împotriva deciziei nr. 807 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.