ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 591/2011

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat

următoarele:

Prin sentința nr. 12 mai 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea reclamantului G.M. formulată

în contradictoriu cu Ministerul Justiției și E.N.M. Instanța a anulat ca

netimbrată cererea privind daunele morale solicitate și a dispus obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamantul nu este scutit de plata taxei

judiciare pentru cererea de daune morale formulată, deoarece decizia nr.

778/2009 a Curții Constituționale reține că “se asigura accesul la justiție,

necondiționat de plata unei taxe de timbru, persoanelor vătămate prin

proferarea de expresii insultătoare, calomnii ori denigrări săvârșite pe orice

cale, direct sau prin mijloacele de comunicare în masă”, acesta fiind motivul

pentru care a fost admisa excepția de neconsituționalitate a prevederilor art.

I pct. 4 din O.G. nr. 34/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru.

Instanța a reținut că reclamantul

avea obligația achitării taxei de timbru de 39 lei în conformitate cu

prevederile art. 3 lit. m) teza a II-a, iar pentru că nu a respectat obligația

legală ce o avea a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind acordarea

daunelor morale.

Analizând actele si lucrările

dosarului, cu privire la capătul principal de cerere privind obligarea pârâtului

la analizarea/avizarea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române,

instanța a reținut că a fost soluționată cererea reclamantului de redobândire a

cetățeniei române, ceea ce înseamnă că examinarea cererii de către comisia de

cetățenie a fost făcută.

Instanța a reținut că acțiunea

reclamantului a fost înregistrata la 6 noiembrie 2009, iar cererea de redobândire

a cetățeniei române de către reclamant a fost soluționată de Comisia pentru

Cetățenie la 23 noiembrie 2009 motiv pentru care a constatat că cererea

reclamantului a rămas fără obiect.

Referitor la capătul de cerere

privind acordarea cheltuielilor de judecată se reține ca pârâtul este în culpă,

deoarece timp de un an nu a soluționat cererea reclamantului de redobândire a

cetățeniei române și nici după ce reclamantul a formulat mai multe cereri prin

care a solicitat analizarea cererii.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Ministerul Justiției, criticând soluția pronunțată ca

netemeinică și nelegală pe aspectul obligării la plata cheltuielilor de

judecată.

Recurentul a arătat că în mod greșit

instanța de fond a dispus obligarea autorității la plata cheltuielilor de

judecată, atâta timp cât soluția pe fondul cererii de chemare în judecată a

fost de respingere, în condițiile în care instanța nu a reținut culpa

procesuală a Ministerului Justiție și Libertăților Cetățenești.

Înalta Curte de Casație si Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate în

raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente

în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce

urmează:

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt

suportate de partea care cade în pretenții.

Având ca fundament

aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata

cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.

Or, instituția recurentă a fost în

culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii

reclamantului, în temeiul art. 275 C. proc. civ., fiind consacrată în

jurisprudența constantă a Înaltei Curți acordarea cheltuielilor judiciare

atunci când acțiunea introductivă a fost respinsă întrucât pârâtul și-a

îndeplinit obligațiile în timpul judecății.

Culpa procesuală a pârâtului rezultă

implicit din soluția dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât

cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care

se află în strânsă legătură cu judecata, cât și cheltuielile făcute în timpul

judecății, neputându-se transfera vinovăția pârâtului, care a constat în

nerezolvarea cererii într-un termen rezonabil.

Culpa recurentului a fost dovedită,

întrucât acesta trebuia să-și ia toate diligențele pentru a verifica stadiul

cererii intimatului-reclamant și să comunice un răspuns în acest sens.

Orice amânare în soluționarea

cererii reclamantului a însemnat depășirea termenului rezonabil avut în vedere

de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și l-a

determinat pe reclamant să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat

autorității pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea

sa ar fi fost soluționată mai înainte de introducerea cererii de chemare în

judecată.

Având în vedere aceste considerente,

în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de Ministerul

Justiției împotriva sentinței civile nr. 2308 din 12 mai 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 februarie 2011.