ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4248/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată la Curtea de Apel Suceava, contestatoarea S.A.M.E. a

solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Suceava,

anularea hotărârii nr. 5411 din 14 octombrie 2009 și stabilirea în persoana sa

a calității de beneficiar al Legii 189/2000, cu acordarea drepturilor bănești

aferente.

Intimata, prin

întâmpinare, a solicitat respingerea contestației, arătând că cererea

contestatoarei nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1

din Legea nr. 189/2000.

Prin sentința

nr. 11 din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Suceava a admis acțiunea formulată

de contestatoarea S.A.M.E. împotriva Hotărârii nr. 5411 din 14 septembrie 2009

emisă de intimata Casa Județeană de Pensii Suceava, a anulat hotărârea nr. 5411

din 14 octombrie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii 189/2000 și a obligat

intimata să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a prevederilor art.

1 din Legea 189/2000 - modificată - cu stabilirea drepturilor aferente.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că din interpretarea

dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000,

rezultă că beneficiază de prevederile ordonanței nu numai cetățenii români care

au suferit în mod direct de pe urma persecuțiilor din motive etnice, dar și

copiii născuți în perioada prevăzută de lege, deoarece consecințele acestor

persecuții au fost resimțite și de copiii născuți în perioada strămutării

părinților lor.

In consecință,

instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut, prin probele administrate,

dovada că părinții săi au fost strămutați în Germania în anul 1940 și că s-a

născut în timpul șederii acestora în lagărul de muncă, astfel că a suferit

aceleași consecințe nefavorabile ca și părinții săi, fiind, deci, îndreptățită

să beneficieze de prevederile Legii 189/2000.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs, în termen legal, intimata Casa

Județeană de Pensii Suceava.

Prin motivele

de recurs, recurenta-intimată susține, în esență, că în mod greșit Curtea de

apel a acordat contestatoarei drepturile reparatorii, întrucât aceasta nu a

făcut dovada persecuțiilor prevăzute de lege și nici nu avea cum să sufere persecuții

din motive etnice, deoarece s-a născut în anul 1944 după strămutarea părinților

săi, care a avut loc în 1940, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1

din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea,

recurenta a arătat că nu există un temei legal expres potrivit căruia cei

născuți ulterior datei strămutării părinților să poată beneficia de prevederile

Legii nr. 189/2000, pe considerentul că au suferit privațiuni ca urmare a

statutului de strămutat pe care 1-au avut părinții.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Potrivit art.

1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

„beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6

martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice", fiind

„refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".

In cauză, este

necontestat faptul că familia intimatei-contestatoare a făcut, în anul 1940,

obiectul strămutării în lagărul Beckerheim, Bad Berka- Germania și că

reclamanta s-a născut la data de 17 decembrie 1944 în același lagăr.

Instanța de

fond a realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din

O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000.

Pe cale de

consecință, în mod corect și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de

părinți urmare a strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea

ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil.

A admite teza

recurentei-intimate ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între

intimata-contestatoare, pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu care

aceasta s-a aflat în aceeași situație, în speță cea de strămutat, suportând

consecințe nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive etnice.

Interpretarea

pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute

de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în

sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași

drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în

vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice

reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței

judecătorești".

Fată de cele

arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică,

urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Suceava să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței

civile nr. 11 din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 octombrie 2010.