ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4248/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Curtea de Apel Suceava, contestatoarea S.A.M.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Suceava, anularea hotărârii nr. 5411 din 14 octombrie 2009 și stabilirea în persoana sa a calității de beneficiar al Legii 189/2000, cu acordarea drepturilor bănești aferente. Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea contestației, arătând că cererea contestatoarei nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000. Prin sentința nr. 11 din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Suceava a admis acțiunea formulată de contestatoarea S.A.M.E.

împotriva Hotărârii nr. 5411 din 14 septembrie 2009 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii Suceava, a anulat hotărârea nr. 5411 din 14 octombrie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii 189/2000 și a obligat intimata să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 din Legea 189/2000 - modificată - cu stabilirea drepturilor aferente. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că din interpretarea dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000, rezultă că beneficiază de prevederile ordonanței nu numai cetățenii români care au suferit în mod direct de pe urma persecuțiilor din motive etnice, dar și copiii născuți în perioada prevăzută de lege, deoarece consecințele acestor persecuții au fost resimțite și de copiii născuți în perioada strămutării părinților lor.

In consecință, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut, prin probele administrate, dovada că părinții săi au fost strămutați în Germania în anul 1940 și că s-a născut în timpul șederii acestora în lagărul de muncă, astfel că a suferit aceleași consecințe nefavorabile ca și părinții săi, fiind, deci, îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii 189/2000. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs, în termen legal, intimata Casa Județeană de Pensii Suceava.

Prin motivele de recurs, recurenta-intimată susține, în esență, că în mod greșit Curtea de apel a acordat contestatoarei drepturile reparatorii, întrucât aceasta nu a făcut dovada persecuțiilor prevăzute de lege și nici nu avea cum să sufere persecuții din motive etnice, deoarece s-a născut în anul 1944 după strămutarea părinților săi, care a avut loc în 1940, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, recurenta a arătat că nu există un temei legal expres potrivit căruia cei născuți ulterior datei strămutării părinților să poată beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, pe considerentul că au suferit privațiuni ca urmare a statutului de strămutat pe care 1-au avut părinții.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate". In cauză, este necontestat faptul că familia intimatei-contestatoare a făcut, în anul 1940, obiectul strămutării în lagărul Beckerheim, Bad Berka- Germania și că reclamanta s-a născut la data de 17 decembrie 1944 în același lagăr.

Instanța de fond a realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000. Pe cale de consecință, în mod corect și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți urmare a strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil. A admite teza recurentei-intimate ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimata-contestatoare, pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeași situație, în speță cea de strămutat, suportând consecințe nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive etnice.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești". Fată de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Suceava să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței civile nr. 11 din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2010.