ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 874/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 623 din 17 februarie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a G.R. și a respins acțiunea

precizată, formulată de reclamantul G.I., în contradictoriu cu pârâtul G.R.,

pentru lipsa calității procesuale pasive. Totodată, a respins excepțiile lipsei

capacității procesuale de folosință și a lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei A.P., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.S.P.R. și

excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile.

A admis excepția tardivității și a

respins acțiunea formulată de reclamantul G.I. ca tardiv formulată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, astfel cum a

fost precizată, reclamantul a solicitat să se constate că dosarul inițial a

fost depus în termen la Președinția României, care l-a remis Comisiei

Parlamentare pentru Aplicarea Legii nr. 42/1990 și să se dispună repunerea în

drepturile firești ce decurg din Legea nr. 341/2004.

î

n ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale pasive a G.R., instanța de fond a reținut că nu există o

identitate între persoana pârâtului G.R. și persoana titularului raportului

juridic dedus judecății sub aspect pasiv, Guvernul neavând nici o competență în

ceea ce privește aplicarea celor două acte normative, iar S.S.P.R., deși se

află în subordinea Guvernului, este un organ de specialitate al administrației

publice centrale, cu personalitate juridică.

În privința excepțiilor ridicate de

A.P., instanța de fond a apreciat că excepția lipsei capacității procesuale de

folosință este neîntemeiată, chiar dacă instituția „P.R.” a fost înlocuită cu

„A.P.” De asemenea, a constatat că și excepția lipsei calității procesuale

pasive a acestei autorități este neîntemeiată având în vedere că reclamantul

solicită să se constate că dosarul inițial a fost depus în termen la P.R., iar

potrivit Legii nr. 341/2004, noile titluri se acordă prin decret de

Președintele României, iar repunerea reclamantului în drepturile firești

presupune parcurgerea întregii proceduri.

Analizând excepțiile invocate de

pârâtul S.S.P.R.D., instanța de fond a constatat că excepția lipsei procedurii

administrative prealabile nu este întemeiată, în cauză nefiind aplicabile

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, nefiind vorba despre o cerere prin

care se solicită anularea unui act administrativ, fiind vorba despre un refuz

nejustificat de acordare a unor drepturi prevăzute de Legea nr. 341/2004.

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale pasive a acestei autorități, instanța de fond a respins-o

pe considerentul că potrivit competențelor date prin Legea nr. 341/2004

S.S.P.R., raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, autoritatea

pârâtă are atribuții în procedura de preschimbare a certificatului de

revoluționar.

î

n ceea ce privește excepția

tardivității acțiunii, prima instanță a apreciat-o întemeiată, reținând că în

cauză reclamantul a dovedit că a depus un memoriu la Președinția României, redirecționat către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990, care

însă nu a validat acest dosar, ulterior reclamantul purtând corespondență cu S.S.P.R.

în 2001 și 2005. S-a mai reținut că din actele dosarului rezultă că, la data de

19 septembrie 2006, reclamantul a fost invitat la C.P.R., unde în Plenul

acesteia Președintele Comisiei i-a comunicat că dacă nu are numărul de

înregistrare la fosta Comisie Parlamentară pentru aplicarea Legii nr. 42/1990

sau la Comisia pentru Cinstirea Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 nu se mai

poate face nimic.

î

n acest context a constatat Curtea

de Apel București că reclamantul s-a adresat instanței de contencios

administrativ, la data de 20 octombrie 2008, comisiile înființate pentru

aplicarea Legii nr. 42/1990 încetându-și activitatea în anul 1997, iar de la

data depunerii memoriului inițial și până în anul 2001 reclamantul nu a dovedit

ca a efectuat vreun demers, iar de la momentul exprimării refuzului de

soluționare a cererii de către Comisia Parlamentară, 19 septembrie 2006 și până

la sesizarea instanței de contencios administrativ au trecut mai mult de doi

ani.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 11

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a constatat că s-a împlinit

termenul de un an prevăzut de textul legal menționat pentru introducerea

acțiunii, aceasta fiind tardiv formulată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul G.I., criticând-o ca nelegală și netemeinică,

pentru faptul că instanța fondului s-a pronunțat pe o excepție fără să aibe în

vedere probatoriile dosarului și situația de fapt.

Recursul este nefondat și va fi

respins.

Examinând actele dosarului și

motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin sentința atacată, Curtea de

Apel București a respins acțiunea formulată de G.I., ca tardivă.

În speță s-au invocat și alte

excepții de procedură însă instanța fondului cu o motivare pertinentă le-a

respins, rămânând în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a G.R.

și excepția privind tardivitatea acțiunii.

S-a apreciat în mod corect că, G.R. nu

are calitate procesuală pasivă, reținându-se faptul că nu există identitate între

persoana juridică a Guvernului și acela care este titular al raportului juridic

în litigiu, Guvernul neavând nici un fel de competență referitoare la obiectul

pricinii, S.S.P.R. fiind un organ al administrației publice centrale, cu

personalitate juridică.

Referitor la excepția de

tardivitate, s-a constatat din probele administrate, că recurentul a depus la Președinția României un memoriu, care a fost trimis Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 49/1990.

Ulterior, acesta (recurentul) a

purtat corespondență cu S.S.P.R., a fost invitat la Comisia Parlamentară a

Revoluționarilor din Decembrie 1989, însă a primit răspuns de la organele

abilitate referitor la faptul că nu are număr de înregistrare la fosta Comisie

Parlamentară pentru Aplicarea Legii nr. 42/1990, motiv pentru care nu s-au mai

putut lua nici un fel de măsuri.

Recurentul-reclamant a formulat

acțiune în instanță la 20 octombrie 2008, solicitând să se constate repunerea

în drepturi conform Legii nr. 341/2004.

Din probele administrate rezultă

fără posibilitate de tăgadă că între anii 1997 și 2001 recurentul nu a mai

depus demersuri pentru obținerea Certificatului de revoluționar, ultimul demers

fiind  în 2006.

Prin urmare, între 2006 și 2008 când

s-a adresat instanței competente de contencios administrativ a fost depășit

termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 alin. (2), motiv pentru

care în mod corect Curtea de Apel a respins acțiunea ca tardiv formulată.

Așa fiind, față de aceste

considerente, în raport de probele dosarului și de dispozițiile imperative ale art.

11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge recursul declarat de G.I., ca nefondat, apreciind că sentința atacată

este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.I. împotriva

sentinței civile nr. 623 din 17 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 februarie 2010.