ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3346/2011

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 23

septembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. 514/1372/2010, Curtea de Apel Brașov,

secția penală și pentru cauze cu minori, pe rol fiind verificarea legalității

și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului B.C., în temeiul

art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc.

pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului B.C., constatând că

temeiurile de fapt și de drept prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, arestarea

fiind legală și temeinică, subzistând pericolul pe care lăsarea inculpatului în

libertate îl reprezintă pentru ordinea publică.

În termen legal,

inculpatul B.C. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând

admiterea acestuia și judecarea sa în libertate, având în vedere că a fost

condamnat abuziv și fără probe și în raport de problemele medicale pe care le

are, alături de cele personale, respectiv faptul că are un copil minor în

vârstă de 7 ani, iar fost concubină a fost și ea arestată.

Recursul declarat de

inculpat nu este fondat.

Potrivit art. 136 alin.

(1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu

închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru

a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de

acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând

arestarea preventiva.

Art. 148 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede

că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile

prev. de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea

prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani

și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru

ordinea publică.

Cu referire la

motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 23 septembrie

2011 a constatat că lăsarea în liberate a inculpatului prezintă și în prezent

un pericol concret pentru ordinea publică, iar în raport de stadiul procesual

al cauzei, arestarea preventivă este necesară pentru a asigura buna desfășurare

a judecății.

În raport de actele

dosarului, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 42/S din 10 mai

2011 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, a fost condamnat

inculpatul B.C. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003, ambele cu

aplic. art. 37 lit. a) C. pen.

Prin aceeași

sentință, în baza art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea condiționată din

executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 717

din 28 aprilie 2009 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în dosarul penal

18669/197/2009, s-a contopit restul neexecutat de 422 de zile cu pedeapsa

rezultantă stabilită mai sus și s-a dispus ca inculpatul B.C. să execute 10 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64, lit. a) teza 2 și lit. b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, după

executarea pedepsei închisorii stabilite prin prezenta.

Așa fiind, se

constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de

Tribunalul Brașov nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel,

ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a

acestuia, în condițiile art. 5 par.1 lit. a) din CEDO.

Totodată, s-au mai

avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările

sociale produse prin însăși natura faptei.

În această ordine de

idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea

publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale

inculpatului, care se află în stare de recidivă postcondamnatorie, cât și cele

referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuit, respectiv

pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar

putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția

nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de

pericol accentuat.

Față de cele arătate,

se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de

libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol

concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării

procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite,

de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse,

de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările

sociale produse prin însăși natura faptelor.

Măsura arestării

preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție

de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile,

în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare

anticipata a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul

rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în prezent nu

a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză.

Ca atare, încheierea

pronunțată la 23 septembrie 2011 este legala.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de inculpatul B.C. nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C.

proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva încheierii din 23 septembrie

2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 514/1372/2010.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 septembrie 2011.