ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3346/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 23 septembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. 514/1372/2010, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pe rol fiind verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului B.C., în temeiul art. 300 2 rap. la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului B.C., constatând că temeiurile de fapt și de drept prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, arestarea fiind legală și temeinică, subzistând pericolul pe care lăsarea inculpatului în libertate îl reprezintă pentru ordinea publică.

În termen legal, inculpatul B.C. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea acestuia și judecarea sa în libertate, având în vedere că a fost condamnat abuziv și fără probe și în raport de problemele medicale pe care le are, alături de cele personale, respectiv faptul că are un copil minor în vârstă de 7 ani, iar fost concubină a fost și ea arestată. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventiva.

Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 23 septembrie 2011 a constatat că lăsarea în liberate a inculpatului prezintă și în prezent un pericol concret pentru ordinea publică, iar în raport de stadiul procesual al cauzei, arestarea preventivă este necesară pentru a asigura buna desfășurare a judecății.

În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 42/S din 10 mai 2011 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, a fost condamnat inculpatul B.C. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. Prin aceeași sentință, în baza art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 717 din 28 aprilie 2009 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în dosarul penal 18669/197/2009, s-a contopit restul neexecutat de 422 de zile cu pedeapsa rezultantă stabilită mai sus și s-a dispus ca inculpatul B.C.

să execute 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) teza 2 și lit. b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii stabilite prin prezenta. Așa fiind, se constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Brașov nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 par.1 lit. a) din CEDO. Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptei.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, care se află în stare de recidivă postcondamnatorie, cât și cele referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipata a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză. Ca atare, încheierea pronunțată la 23 septembrie 2011 este legala. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul B.C. nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva încheierii din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 514/1372/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2011.