ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2659/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 9 februarie 2009, reclamanta C.C. a României a chemat în judecată pe pârâții A.L., B.D., M.C., I.E., C.R., A.C. și M.E.F., solicitând stabilirea răspunderii juridice pentru recuperarea prejudiciului în sumă de 71.943,84 RON, reprezentând contravaloarea taxelor de aeroport și de securitate facturate de SC D.C. SPRL București și decontate de M.E.F., fără respectarea prevederilor contractuale, prejudiciu compus din plăți nejustificate peste nivelul real al taxelor de aeroport și de securitate în cuantum de 65.936,26 RON și despăgubiri civile în cuantum de 6.007,58 RON calculate de echipa de control până la data de 8 august 2008, data finalizării controlului.

Reclamanta a solicitat și stabilirea răspunderii juridice în ceea ce privește recuperarea sumei de 60.916,60 RON, reprezentând contravaloarea plăților nejustificate efectuate de M.E.F. - O.P.C.P. către societatea civilă de avocați "T., L., C. și A." și a foloaselor nerealizate calculate la nivelul dobânzii de referință a B.N.R., până la data încasării integrale a prejudiciului, despăgubiri civile calculate de echipa de control până la data de 8 august 2008, data finalizării controlului, fiind în sumă de 9.340,27 RON. În motivarea cererii, s-a arătat că în baza dispozițiilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 republicată, s-a efectuat un control financiar asupra contului de execuție activitate proprie și a bilanțului contabil pe anul 2007 la M.E.F.

și urmare a acestei verificări, au fost întocmite Raportul de control din 22 septembrie 2008 și Raportul de control intermediar înregistrat la M.E.F. în 15 august 2008. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 30, 31 din Legea nr. 94/1992 republicată și art. 16 alin. (1) lit. j) din regulamentul de organizare și funcționare al Curții de Conturi, aprobat prin Hotărârea nr. 30 din 28 noiembrie 2008 a Plenului Curții de Conturi. Ulterior, reclamanta a solicitat introducerea în cauză și a M.E.C.M.A. și obligarea acestui pârât în solidar cu M.F.P. la plata prejudiciului. La data de 3 aprilie 2009, pârâta Societatea civilă de avocați "L. și A." a formulat cerere de intervenție, solicitând respingerea acțiunii principale, ca urmare a constatării dreptului său de a încasa contravaloarea serviciilor juridice prestate către M.F.P.

în baza contractului de asistență juridică din 5 mai 2006, facturate prin factura din 30 noiembrie 2006 și achitate integral de M.F.P. la data de 5 februarie 2007. Intervenienta a mai solicitat să se constate inexistența unui prejudiciu care să fi fost cauzat M.F.P. prin modul de facturare a serviciilor juridice. La termenul de judecată din 26 iunie 2009, SC "D.P.C." SRL București a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului M.F.P., solicitând respingerea ca nefondată a acțiunii principale. Pârâtul M.F.P. a invocat la data de 24 octombrie 2010 excepția inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că, la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, normele legale în vigoare, respectiv dispozițiile art. 31 din Legea nr. 94/1992, republicată, nu prevedeau ca prejudiciile constatate prin rapoartele întocmite de C.C.

să fie valorificate pe calea acțiunii în justiție formulate de aceasta . Prin Sentința civilă nr. 3682 din 1 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că, normele în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată nu prevedeau o astfel de modalitate de valorificare a rapoartelor întocmite de C.C. în vederea stabilirii întinderii prejudiciului și recuperării acestuia. În acest sens, s-a avut în vedere că, acțiunea s-a întemeiat în drept pe dispozițiile art. 31 din Legea nr. 94/1992 republicată, conform cărora, stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate.

Instanța de fond a constatat că, Hotărârea nr. 22 din 19 noiembrie 2008 a Plenului Curții de Conturi privind Instrucțiunile pentru valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008 și, implicit, Instrucțiunile nr. 2851/N.V.

din 12 noiembrie 2008 privind valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008, nu sunt aplicabile Raportului de control intermediar din 15 august 2008 și Raportului de control din 22 septembrie 2008. De asemenea, s-a constatat că, față de data de 9 februarie 2009, la care a fost formulată cererea de chemare în judecată, nu poate constitui temeiul juridic al acțiunii Hotărârea nr. 1/2009 prin care Plenul Curții de Conturi a aprobat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice C.C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, regulament care a intrat în vigoare, conform dispozițiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, la data de 10 februarie 2009 prin publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 78/10.02.2009.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta C.C. a României, criticând hotărârea primei instanțe în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. și cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., și a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Recurenta a susținut că este eronată concluzia instanței de fond privind inadmisibilitatea acțiunii față de inexistența la data formulării acesteia a unui regulament privind organizarea și desfășurarea activităților specifice ale C.C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.

Lipsa unui regulament nu poate să atragă inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată și a actelor de control întocmite și din acest motiv, recurenta a considerat că, fiind o situație tranzitorie, instanța de fond avea obligația legală să verifice legalitatea modului de folosire a resurselor publice ale statului pentru stabilirea răspunderii juridice, în conformitate cu Instrucțiunile nr. 2851/N.V. din 12 noiembrie 2008 pentru valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008, atât la nivelul camerelor de conturi județene, cât și al structurilor centrale ale C.C., aprobate prin Hotărârea nr. 22 din 19 noiembrie 2009 a Plenului Curții de Conturi.

Până la modificarea Legii nr. 94/1992 prin intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2008, recurenta a apreciat că acțiunea sa este admisibilă, întrucât la data formulării acesteia, competența de a stabili răspunderea pentru eventualele prejudicii cauzate și măsurile care se impun pentru recuperarea lor revenea instanței de judecată. Constatându-se inadmisibilitatea acțiunii prin hotărârea atacată, recurenta a susținut că instanța de fond avea obligația să indice norma legală și modalitatea de valorificare a actelor de control întocmite până la data intrării în vigoare a Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice C.C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 1/2009.

În susținerea motivelor de recurs, s-a depus cu titlu de practică judiciară Sentința civilă nr. 644 din 25 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, într-o cauză similară și prin care recurenta a arătat că, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, considerându-se că, lipsa unui regulament nu poate determina inadmisibilitatea unei sesizări și a unui act de control. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: Acțiunea formulată de reclamanta C.C.

a României la data de 9 februarie 2009 pentru stabilirea răspunderii juridice și recuperarea prejudiciilor constatate prin Raportul de control intermediar din 15 august 2008 și Raportul de control din 22 septembrie 2008 a fost corect respinsă ca inadmisibilă de instanța de fond în raport de obiectul și temeiul juridic al cererii, precizat ca fiind dispozițiile art. 30 - 31 din Legea nr. 94/1992 republicată și art. 16 alin. (1) lit. j) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții de Conturi.

La data sesizării instanței, Legea nr. 94/1992 republicată, prevedea în art. 31 alin. (1) că, activitatea de valorificare a rapoartelor de audit se face potrivit regulamentului aprobat, conform dispozițiilor art. 12 din aceeași lege, de Plenul Curții de Conturi și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. În alin. (3) al aceluiași text de lege s-a prevăzut că, în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică această stare de fapt conducerii entității publice auditate, iar stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. j) din Regulamentul de organizare și funcționare al Curții de Conturi, consilierii de conturi asigură valorificarea constatărilor înscrise în actele de control/audit întocmite, în conformitate cu regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice C.C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.

Instanța de fond a constatat corect că, regulamentul la care se trimite expres prin actele normative sus-menționate atât pentru organizarea și desfășurarea activităților specifice C.C., cât și pentru valorificarea actelor rezultate din aceste activități, a fost aprobat prin Hotărârea nr. 1 din 4 februarie 2009 a Plenului Curții de Conturi și a intrat în vigoare după data formulării acțiunii, ca efect al publicării în Monitorul Oficial al României nr. 78/10.02.2009, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată și art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000. În consecință, reglementarea în vigoare la data sesizării instanței de judecată nu prevedea posibilitatea valorificării rapoartelor de audit întocmite de C.C.

prin acțiunea în justiție formulată de aceasta pe calea contenciosului administrativ. Susținerea recurentei că, în perioada tranzitorie până la intrarea în vigoare a regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009, admisibilitatea acțiunii și implicit, competența instanței de judecată rezultă din Hotărârea nr. 22 din 19 noiembrie 2008 a Plenului Curții de Conturi, va fi respinsă ca neîntemeiată. Hotărârea nr. 22 din 19 noiembrie 2008 a Plenului Curții de Conturi, prin care au fost aprobate Instrucțiunile pentru valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008 și Instrucțiunile nr. 2851/N.V. din 12 noiembrie 2008 privind valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008 nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât actele de control pentru care s-a formulat actul de sesizare sunt anterioare perioadei prevăzute în cele două acte normative.

Lipsa de incidență în cauză a acestor instrucțiuni rezultă de asemenea din obiectul lor de reglementare și din procedura de aprobare a lor, care exclud posibilitatea de a fi asimilate din punct de vedere normativ cu regulamentul prevăzut expres la art. 12 din Legea nr. 94/1992, republicată, pentru valorificarea actelor rezultate din activitățile specifice C.C. Motivul de recurs prin care s-a invocat obligația instanței de fond de a indica norma legală și modalitatea de valorificare a rezultatelor activității de control va fi respins ca fiind lipsit de temei legal. Rolul activ al judecătorului implică, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., obligația instanței de a se pronunța numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății și în consecință, nu pot fi depășite limitele învestirii sale prin actul de sesizare.

Contrar susținerilor din recurs, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată nu are drept consecință invalidarea actelor de control pentru valorificarea cărora s-a formulat acțiunea, producând efecte numai cu privire la procedura judiciară inițiată de C.C. în baza dispozițiilor legale care au constituit cauza juridică pentru sesizarea instanței de judecată. Susținerile din recurs privind admisibilitatea acțiunii față de considerentele Sentinței civile nr. 644 din 25 februarie 2010 a Tribunalului București vor fi respinse de asemenea pentru lipsă de temei legal, întrucât practica judiciară nu constituie izvor de drept, iar argumentele invocate nu pot fi încadrate în motivele de casare sau de modificare prevăzute la art. 304 C. proc.

civ. Pentru considerentele care au fost expuse, constatând legalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C. a României împotriva Sentinței civile nr. 3682 din 1 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.