ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 975/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea formulată, reclamatul Moiș Vasile a chemat în judecată Casa Județeană

de Pensii Maramureș arătând că solicită obligarea pârâtei la acordarea

drepturilor prevăzute de Legea 309/2002 deoarece persoane aflate în situații

identice cu acesta, respectiv care au efectuat stagiul militar în aceeași

unitate, primesc aceste drepturi.

Casa Județeană de Pensii Maramureș a invocat excepția

puterii lucrului judecat solicitând respingerea contestației ca urmare a

acestei excepții pe motivul că prin hotărârea 246/24 iulie    2008 s-a respins

cererea reclamantului, această hotărâre a fost contestată, iar prin sentința

civilă 108 din 12 martie  2009 a Curții de Apel Cluj din dosarul 4272/100/2008

contestația a fost respinsă.

Prin sentința civilă nr. 262 din 21 aprilie 2011

Curtea de Apel Cluj – Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal

a admis excepția puterii de lucru judecat și a respins contestația formulată de

reclamantul Moiș Vasile, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii

Maramureș.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a

reținut că puterea de lucru judecat, are ca și o caracteristică,

indiscutabilitatea respectiv, o situație tranșată în mod irevocabil printr-o

hotărâre judecătorească nu mai poate fi pusă din nou în discuție într-un alt

proces, fiind considerată ca stabilită.

Ca atare, existând o hotărâre anterioară irevocabilă

care stabilește faptul că cererea reclamantului de acordare a drepturilor

prevăzute de Legea 309/2002, nu are temei legal, hotărâre care este prezumată

de lege că exprimă adevărul, în cauză este incidentă excepția puterii de lucru

judecat.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul Mois

Vasile a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond

în mod greșit a respins acțiunea, deoarece colegii săi au pensie conform Legii

nr. 309/2002.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a

avut în vedere considerentele  în continuare arătate.

Reclamantul a solicitat acordarea drepturilor

prevăzute de Legea 309/2002 pentru perioada 19 ianuarie 1953-17 decembrie

1955, deoarece a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă.

Casa Județeană de Pensii Maramureș, a respins cererea

reclamantului prin hotărârea 246 din 24 iulie    2008 pe motiv că unitatea

militară 03907 în care reclamantul a efectuat stagiul militar, nu a făcut parte

din Direcția Generală a Serviciului Muncii.

Prin sentința civilă 108/12 martie  2009 a Curții de

Apel Cluj pronunțată în dosarul 4272/100/2008, a fost respinsă acțiunea

reclamantului împotriva hotărârii 246/24 iulie    2008 și pentru acordarea

drepturilor prevăzute de Legea 309/2002 pe motivul că unitatea militară

indicată în livretul militar nu se regăsește în evidența detașamentelor de

muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Această hotărâre a fost comunicată reclamantului Moiș

Vasile la data de 7 aprilie 2009, conform dovezii de comunicare aflată la fila

25 din dosarul 4272/100/2008 și cum acesta nu a declarat calea de atac a

recursului în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004,

hotărârea a rămas irevocabilă.

Ulterior, la data de 11 ianuarie 2011, reclamantul

Moiș Vasile a formulat din nou o cerere, cu nr. 145368 prin care a solicitat

Comisiei pentru aplicarea Legii 309/2002 din cadrul Casei Județene de Pensii

Maramureș, acordarea drepturilor prevăzute de această lege pentru perioada 19

ianuarie 1953 – 17 decembrie      1955, iar prin adresa 15256/13 ianuarie 2011

pârâta i-a comunicat faptul că elementele din fișa de evidență sunt identice cu

cele care au stat la baza soluționării cererii anterioare și că nu există temei

legal pentru acordarea acestor drepturi, situația fiind stabilită prin

hotărârea 246/2008 care a fost menținută prin sentința 108/2009 a Curții de

Apel Cluj.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod

corect a reținut incidența art. 1201 C. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 1201 C. civ.,

„Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect,

este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și

în contra lor în aceeași calitate”.

Rezultă din prevederile legale citite, că elementele

care caracterizează instituția autorității de lucru judecat sunt identitatea de

părți, de obiect și de cauză.

Pentru a ne afla în prezența primului element, este

necesar ca obiectul din cea de-a doua acțiune să fie identic cu cel din prima

acțiune, pentru aceasta fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte

că scopul final urmărit de parte este identic.

Această condiție, în situația în care acțiunea

ulterioară are mai multe capete de cerere, se consideră îndeplinită cu privire

la acel capăt de cerere care a format, deja, obiectul unei judecăți, altminteri

putându-se ajunge la situația în care partea interesată să formuleze ulterior o

cerere de chemare în judecată în mod formal, cu mai multe capete de cerere,

pentru evitarea consecințelor autorității de lucru judecat.

Cauza reprezintă situația de fapt calificată juridic

existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea

pretențiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleași motive

de fapt și de drept.

De asemenea, este îndeplinită condiția privind

identitatea de părți, care se apreciază din punctul de vedere juridic iar nu

fizic, al participării în proces a părților, chiar dacă poziția procesuală,

activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în cadrul celei de-a doua acțiuni și

chiar și atunci când reclamantul care a pierdut procesul, introduce – în cadrul

celei de-a doua acțiuni - alături de pârâtul din prima acțiune, un al doilea

pârât.

În ceea ce privește cel de-al treilea element al

autorității de lucru judecat, care se referă la identitatea de cauză a celor

două cereri, se constată, de asemenea, că și acesta este întrunit, atât prima

acțiune, cât și cea de-a doua acțiune fiind justificate prin aceeași motivare

în fapt și în drept.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de

fond în mod temeinic a apreciat că, în cauză, există autoritate de lucru

judecat, acțiunea formulată de reclamant având același obiect și aceeași cauză

și fiind între aceleași părți ca și cererea formulată, anterior, care a făcut

obiectul dosarului nr. 4270/100/2008, soluționat de Curtea de Apel Cluj.

Prin urmare, Înalta Curte reține că susținerile și

criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar

instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în

conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de Mois Vasile, împotriva

sentinței civile nr. 262 din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj – Secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 februarie

2012.

Procesat

de GGC - N