Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5585/2006

HOTĂRÂRE
08.06.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5585/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 901 din 28 octombrie 2004 Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă din 14 mai 2002 introdusă de reclamanții D.T.M. și D.A. prin mandatar S.E. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligația alternativă de restituire în natură a imobilului situat în București, sectorul 5, sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 150.000 dolari SUA. Apelul declarat de reclamanți prin același mandatar a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 344 A din 11 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Decizia instanței de apel a fost comunicată reclamanților la data de 24 noiembrie 2005 la domiciliul ales în România, identic cu domiciliul mandatarului S.E., situat în municipiul Brașov, județul Brașov, așa cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la filele 36-37 în dosarul cauzei din apel. S.E., în calitate de mandatar al recurenților a declarat recurs la data de 9 decembrie 2005 și a depus motivele de recurs la data de 5 ianuarie 2006 (filele 2, 3, 5, 6, 7 dosar recurs). Potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

În raport cu aceste dispoziții legale și data comunicării hotărârii atacate, termenul de recurs în cazul de față, calculat potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (1) C. proc. civ., s-a sfârșit în ziua de sâmbătă 10 decembrie 2005, fiind prelungit până la sfârșitul zilei de luni 12 decembrie 2005, conform prevederilor art. 101 alin. (5) C. proc. civ. În aceste condiții, recursul a fost declarat în termen la 9 decembrie 2005, dar a fost motivat tardiv la data de 5 ianuarie 2006. Conform art. 306 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor în care s-au invocat, chiar și din oficiu, motive de ordine publică. În speță nu s-au invocat și nu s-au constatat motive de recurs de ordine publică, astfel încât, pentru cele arătate, recursul este nul.

DECIDE: Constată nul recursul declarat de reclamanții D.T.M. și D.A. împotriva deciziei nr. 344/A din 11 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1335/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1126 din 17 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții P
ÎCCJ 2005-01-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 335/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 2153 din 15 mai 2003, contestatoarea C.E.C.P.P.P.T. a chemat în judecată Primăria munici
ÎCCJ 2006-02-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1331/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 150 din 21 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclam
ÎCCJ 2007-09-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6029/2007
.A. împotriva deciziei nr. 7612 din 29 septembrie 2006, pronunțată de aceeași instanță (dosar nr. 21836/1/2005) pe care a anulat-o. Instanța a reținut, în esență că, potrivit art. 318 alin. (1) Teza I C. proc. civ., hotărârile instanțelor d
ÎCCJ 2006-01-17
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 100/2006
reclamantei, se constată că acesta este nefondat în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. În speță, este adevărat că potrivit contractului din 30 august 2000, părțile au convenit ca pârâta în calitate de cumpărător să efectueze la s
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă